BALADE VESELE SI TRISTE - Volum de poezii de G. Topirceanu, Bucuresti, .
Pina la forma definitiva, volumul a cunoscut o serie de modificari ce pot fi urmarite in sumarul editiilor succesive.
Prima editie, incluzind un numar redus de poezii, a aparut in 1916, sub titlul Balqde vesele. Bditia a doua, avind titlul Strofe alese. Balade vesele si triste, a aparut in 1920, cu un cuprins mult mai bogat, dar nu inca cel definitiv.
De abia in editia a treia, intitulata Balade vesele si triste, din 1928, poetul va ajunge la o forma apropiata de cea pe care o cunoastem astazi, dupa multe si importarile prefaceri constind in eliminari, transicrari ,.i adaugiri de versuri. Editia definitiva din 1931 se deosebeste de cea precedenta din 1928 prin faptul ca opereaza o ultima eliminare; poezia intitulata Prefata, cu care se deschideau editiile a doua si a treia. Un manuscris complet al volumului nu s-a pastrat, dar exista manuscrise (uneori foi disparate) ale unor poezii precum "Balada mortii.
Rapsodii de vara, Sfirsit de vara si Noapte de mai. Variantele manuscrise sint, in general, nedesavirsite din punct de vedere artislic, uneori simple bruioane, interventia autorului constind indeosebi in eliminarea de strofe si chiar a unor suite intregi de versuri. inainte de a fi publicate in volum, toate poeziile au fost tiparite (si chiar retiparite) in revistele literare ale vremii; "Viata romaneasca", "insemnari literare", "Flacara", "Viata sociala", "Adevarul literar si artistic", "Luceafarul", "Lumea", "Teatrul", "Revista noastia", "Lumina", Variantele din reviste, ca si cele manuscrise, contin de multe ori versuri in plus, stofe intercalate, la care poetul, adept al expresiei lapidare, va renunta cind va tipari poeziile in volum.
Publicate in presa literara intr-un interval de timp destul de lung (1907-l928), poeziile lui George Topîrceanu din volumul Balade vesele si triste se grupeaza de la sine, in functie de alcatuire si tema, in citeva cicluri, cum ar fi baladele "rapsodiile", romantele, catrenele ele. Cel mai bine reprezentata este categoria baladelor, din care lac parte urmatoarele poezii: Balada mortii, Balada calatorului, Balada popii din Rudeni, Balada muntilor, Balada chiriasului grabii si Balada unui greier mic (la origine;* acesteia din urma se alla o cunoscuta fabula a lui La Fontaine). Desi autorul le considera el insusi, cum se vede din titluri, niste balade, poeziile amintite mai sus contrazic intruciiva definitia speciei, avind o miscare epica foarte redusa, de abia schitata, uneori o simpla premisa, dincolo de care descrierea devine atotcuprinzatoare. Neindeplinind decit rareori functia unor actanti, personajele - in general oameni simpli - sint inai degraba un prilej pentru ca poetul sa-si etaleze arta de portrelisl, intr-adevar remarcabila, t.'.u chipul ei fabulos, retinut din folclor, Muma padurii apare intr-un poitiet extraordinar, constitui in maniera arcimboldesca (Balada muntilor).
Tendinta spre caricatura, sesizabila imediat, nu e niciodata .uit de puternica incit sa transforme' baladele in satire, umorile poetului fiind mai mult ale unui mucalit decit ale unui moralist. Balada mortii, considerata de G. Ibraileanu o capodopera, creeaza o situatie epica pornind de la destinul unui drumet, "muncitor cu sapa", care isi sfir-seste zilele la marginea unui sat si c ingropat in padure. Ideea este aceea din Miorita, a reintegrarii cosmice a omului prin moarte. Din ciclul "rapsodiilor", cea dintii a fost publicata in 1915 si Rapsodii de primavara in . Forma muzicala la origine, ,.rapsodia" devine datorita poeziilor lui George Topîrceanu si o forma poetica, stringind laolalta versuri fanteziste si sentimentale, deosebite prin tema si versificatie. Din acest punct de vedere, cele trei poezii, in succesiunea lor cronologica, reprezinta etape progresive inspre cristalizarea deplina a speciei, implinita de abia in 1928, o data cu publicarea Rapso' diilor de primavara, chiar daca succesul de public al Rapsodiilor de toamna este cu mult mai mare. Aici, mai mult decit in balade, George Topîrceanu e un poet descriptiv, deosebit insa de Alecsandri prin tendinta de a inlocui tablourile pe care le creeaza simtul realitatii cu simtul estetic. Deseori natura e descrisa in termeni de bijuterie iar peisajele lasa nu o data impresia unor produse de confectie: araturile sint de catifea, viaturile din matasuri, zapada se aseaza in falduri etc. Universul vegetal e un paradis confectionat din cele mai scumpe si mai stralucitoare materiale.
Pentru un estet ca George Topîrceanu realitatea incepe sa devina interesanta doar in clipa cind baga de seama ca e intocmita, ea insasi, dupa regulile operei de arta. Ca arta descrierii se confunda cu arta bijutierului se vede foarte bine in urmatoarele strofe, deseori citate, din Rapsodii de toamna: "Jos, pe-un virf de campanula/ Pururea-n vibratie/ si-a oprit o libelula/Zborul plin de gratie.// Mic, cu solzi ca de balaur,/ Trupu-i fin se clatina,/ Juvaer de smalt si aur/ Cu sclipiri de platina". Pe poet il intereseaza mai putin ceea ce lucrurile sint cu adevarat si mai mult ceea ce ele par. Un obiect devine poetic doar prin impresia subiectiva pe care o lasa, doar prin analogiile pe care le sugereaza, doar prin corespondentele pe care le desteapta in mintea noastra. Natura merita atentia poetului in masura in care ii stimuleaza fantezia. De altfel, in cuprinsul volumului exista si doua fantezii propriu-zise: Painjinis (ce aminteste de unele versuri ale lui D. Anghel) si Noapte de mai (pretuita de socialisti pentru tema ei revolutionara).
Ciclul romantelor, in alcatuirea caruia intra poeziile in drum, Romanta si Epilog, sta sub influenta eminesciana, datind dintr-o etapa de creatie mai veche a lui George Topîrceanu. Sint versuri cantabile, de inspiratie erotica, totalizind locurile comune ale speciei pe care o ilustreaza. Tristetea, regretul si nostalgia, oricit de discret si pe alocuri ironic ar fi exprimate, trag pina la urma intreg ciclul in sentimentalism. George Topîrceanu a scris numeroase catrene, dintre care o parte, cele considerate mai reusite, au fost incluse in Balade vesele si triste. Fara a fi niste epigrame in sensul propriu al cuvintului, unele implica totusi o poanta, in vreme ce altele au aspectul unor dedicatii sau complimente puse in rima pentru albumul de versuri al unor femei din asa-zisa lume buna. Accentul sentimental nu lipseste nici aici, dar el este intotdeauna atenuat prin ironie si umor. inainte ca modernismul, prin primii lui reprezentanti simbolisti, sa cistige definitiv in literatura romana, George Topîrceanu , asezindu-se in linia lui Alecsandri si Cosbuc, a izbutit, la inceputul secolului XX, sa dea o noua stralucire poeziei de factura clasica.
