Creatia evului mediu, balada populara a fost descoperita si valorificata major abia in secolul al XlX-lea, epoca in care popoarele subjugate de catre marile imperii aspirau catre libertati si doreau sa se constituie in state nationale. Asa se face ca ele, gasind in poezia eroica a maselor exemple de barbatie si curaj, indemn la lupta, au inceput s-o adune si s-o faca cunoscuta: mai la incep*ut Vuk Karadzic cu "pjesmele" sarbilor (1830), urmate de "baladele" daneze, "ramasite" din vechile "saga", apoi V. Alecsandri, cu frumosele "balade" ale romanilor (1852).
Cu privire la originea si frecventa baladei in spatiul european s-au emis diferite puncte de vedere. Prin studiile intreprinse de Gaston Paris si, indeosebi, ale lui Joseph Bedier, s-a impus parerea ca vestul continentului nostru ar fi fost leaganul eposului eroic, intai de toate Franta. in poeme cunoscute sub numele de "chansons de geste", autorii cantau faptele de glorie ale lui Carol cel Mare si ale lui Roland, dar si legendele unor manastiri, viata unor sfinti etc. Cunoscatori ai latinei, acestia frecventau bibliotecile curtilor princiare ori ale manastirilor, erau cunoscatori ai cronicilor, ei facand, deci, opera evocativa. Nu inventau, asadar, subiecte, ci preluau din traditia eroica episoade tipice cavalerismului medieval, le versificau in mii de versuri, pe care apoi le debitau in fata nobilimii sau a maselor mai largi, dupa o arta tipica cantaretului "ambulant".
Astfel de poeme, create intre secolele al Xl-XIII-lea, au statornicit, printr-o frecventa circulatie dintr-o parte intr-alta a Europei vestice, o traditie comuna de motive, au impus un stil compozitional si o arta a dictiunii. Prin studii pertinente, s-a emis opinia ca vechiul epos castilian, de mare forta narativa si puternica claritate ar fi avut o audienta, la acea vreme, tocmai fiindca ar fi avut inceputurile in eposul francez. O alta opinie, care nu trebuie desconsiderata si ea, este ca eposul spaniol n-ar fi fost strain de influente arabe, ca eposul mauro-andaluz (din secolele al VIIMea si IX-lea) ar fi avut radacinile infipte in realitatile lumii vest-gotice, si deci, cu privire la originea eposului vest-european romantic, ar putea fi luata in consideratie opinia ca acasta ar fi luat nastere in sfera spaniola si nu franceza. Din aceste parti ale romanitatii eposul ar fi "calatorit" catre tarile germanice. Dar nu lipseste si de data aceasta opinia ca balada germanica n-ar fl ramas straina de cantecele islandeze de la marginea lumii germanice nordice, de sorginte taraneasca.
Moda cantecului eroic persistand secole de-a randul, acesta s-a intins peste tot batranul continent. Este usor de inteles ca din Franta - cum sustine si N. Iorga - el a ajuns peste regatul Neapolului, peste Italia, in Austria, fiind foarte iubit intr-un centru stralucitor ca Viena, de aici in Serbia si mai departe, in sud-estul Europei si de Rasarit.
Debitate si cantate de-a lungul mal multor secole si de-a latul intregii Europe, este de la sine inteles ca s-a statornicit o puternica traditie si s-a format o patrie comuna, proprie eposului eroic, o traditie distinsa prin motive comune, o arta compozitionala si o maniera a "zicerii". Cercetari migaloase au dus la stabilirea de prototipuri, motive, versiuni etc.
in limitele acestor date, popoarele au preluat motive de circulatie general-europeana, pe care le-au innoit mereu; dar, alaturi de ele, s-a dezvoltat si o suma de motive nationale. Se poate vorbi de spatii epice, in care s-a dezvoltat o poezie specifica fiecaruia dintre ele. Asa este poezia fino-ugrica, a tarilor nordice, o suma de motive ce au dus la o epopee cum este Kalevala, la o poezie a scalzilor, a vestitilor cantareti de "saga".
in Franta (Provence) sau Italia, vechile poeme carolingiene sau merovingiene au evoluat catre "balatta", poezia dansabila, scurta, in felul rondoului, aceasta dezvolta motive erotice, ca cel al cavalerului indragostit de o fiinta naiva, de o ciobanita. Asemenea tendinte se manifesta si in spatiul iberic sau germanic, incat se poate vorbi de o sfera vest-europeana in care eposul folcloric e vecin cu romanta. in insesi tarile germanice "die Ballade" dezvolta cea mai mare parte motive ca cele de mai sus, din sfera eposului familial. Alaturi de acestea se intalnesc insa si dese expuneri narative despre printi si cavaleri ("Markgrafen", "Ritter"). E o poezie mai" veche, medievala de tipul cantecelor despre Nibelungi. Fara sa aiba fabula de tip homeric, astfel de balade aduc totusi ceva din patosul eroic stravechi.
Aratam mai sus ca un ultim centru al eposului european il constituie sud-estul continentului, in care s-a dezvoltat balada sarbo-croata, bulgara, greceasca, albaneza si romana. Rapsozii populari din acest spatiu dau dovada de multa ingeniozitate in a impleti fabula milenara cu faptul istoric-social de data mai recenta. Cantecele "batranesti" iau forma ampla a poemei, ce se ridica la sute si mii de versuri. Uneori ele evolueaza catre notiunea de ciclu epic, cum ar fi al Novacestilor sau Cralevicilor. Prin excelenta folclorice, "pjesmele" si "starinile", asemenea balade stravechi capata culoare locala, cu variatii firesti de la popor la popor. Viu inca, eposul folcloric din acest spatiu se face ascultat si astazi, mai cu seama din sfera familiala, cu deosebire la nuntile taranesti si la alte momente festive, ca sa nu mal vorbim de programele de radio si televiziune.
De aceeasi natura sunt si "bilinele" slavilor de rasarit, ale rusilor. O mai veche clasificare grupeaza bogatul material in poeme legendare din care citam eroi cunoscuti, ca Ilie Muromet, Sadko, ce ar apartine stravechii Rusii. Un alt ciclu ar fi cel istoric, in centru caruia sta poema despre Igor (secolul al XVII-lea si al XVIII-lea). Se mai adauga un ciclu de legende crestine, cu circulatie universala (Alexandru Machedon, Solomon inteleptul s.a.). in sfarsit, cele mai populare au fost baladele cobzarilor, care canta lupta poporului impotriva tatarilor, ca si teme cu continut nuvelistic. Studii mai noi au contribuit la o reprofilare moderna a conceptului despre eposul focloric.
Din asemena discutii preliminare, nu pot sa lipseasca unele consideratii generale ce privesc tipul colportorului mereu altul si el, restructurat dupa epoca si spatiu. Vom spune astfel ca de la figura poetului-cantaret ambulant, "jongleur" sau "Bettelsanger", "jogliar", s-a ajuns in secolul al XVIII-lea si al XlX-lea, la imaginea "cobzarului" si a "guzlarului", in sud-estul Europei. Acesta nu mai era un poet cult, format la scolile de pe langa curtile domnesti ori manastiri. El se ridica din mijlocul maselor prin talent de mare cantaret si versificator. Continuator excelent al vechiului aed homeric, el "zicea", in functie de dorintele ascultatorilor, insotit de lauta, motive ce raspundeau unor cerinte istorice. Caci la o recitare in pietele publice, in balciuri (Jahrmarkt), balada ajunge cantec "de ospete", la nunti si alte petreceri familiale. De aceea eposul eroic din sud-estul Europei a devenit mai plastic, ajungandu-se la un nou profil compozitional, la o structura poetica noua a motivului. incat tema universala itineranta, transferata pe seama spatiului local, capata culoare nationala si virtuozitati poetice inedite. Iar alaturi de asemenea tematica se nasteau altele tocmai din realitatile nationale. Astfel ca modificarile semnalate mai sus, s-au produs nu numai in sfera colportorului. Eposul era afectat in insasi esenta lui, in profilarea unui nou tip de erou. Eroul cavaleresc propriu epocilor de varf ale feudalismului, In perioade mai noi este reprofilat in sensul unui erou haiducesc, de exemplu. Siegfried sau Roiand apar in editie noua: in Novac, Corbea, Toma Alimos.
Studiul comparativ al unor motive a data la iveala evidente apropieri inre eposul romanesc si cel spaniol ori francez si mai cu seama sud-est european. Se poate vorbi, in mod sigur, despre aceleasi straturi epice, de o suma de idei si scheme, de o comunitate europeana identificabila in poezia noastra eroica. Cine ar putea crede ca un erou atat de tipic eposului romanesc, cum este Corbea, poate fi identificat in eposul vest-european, spaniol si francez? Cum se explica? Nu prin influente si calatorie de motive ori episoade, cum s-a incercat sa se arate; mai degraba poate fi vorba de o similitudine a unor situatii general-umane si, indeosebi, de acelasi patos epic european. La mijloc nu poate fi vorba decat de o comunitate eroica, rezultata din lupte duse de europeni cand impotriva popoarelor migratoare, cand a "paganilor" in evul mediu, incadrata si supusa unui model stilistic, tipic genului eroic al baladei.
De asemenea, unitatea de care vorbim mai rezulta din aceeasi sursa comuna: antichitatea. La epoci diferite, in locuri si ele diferite, motive stravechi, ca al celor uniti prin moarte, aflat in literatura antichitatii (in Hero si Leandru), sau lupta lui Perseu cu Hidra infioratoare etc, au fost reinviate si chemate sa serveasca drept tesatura poemelor franceze din epoca merovingiana, cantecelor germane despre Nibelungi ori baladelor romanesti sau bilinelor slave etc. Dar de o continuitate europeana poate fi vorba nu numai in ceea ce priveste balada legendara sau cavalereasca, medievala. Sunt motive nuvelistice din sfera baladelor, care dezvolta conflicte erotice si care prezinta aceleasi trasaturi. Cine ar putea crede ca o actiune si un erou ca Milea, din balada noastra cu acelasi nume, reia si dezvolta tema din Donna Lombarda vest-romanica? Similitudinile sunt izbitoare, incat ne uimeste apropierea ce rezulta pana si din modul de expunere dialogata in acelasi chip, impusa de structura subiectului. Dar sunt cateva teme eroice tipice eposului din sud-estul Europei.
Prin studii erudite s-a aratat fondul legendar vechi si universal a doua motive: Mesterul Manole si Lenore sau Calatoria fratelui mort. Ele au fost insa dezvoltate sub forma poemelor eroice numai in sud-estul Europei, ceea ce inseamna ca au existat anumite conditii istorico-sociale ce au facilitat difuzarea unei teme in anumit spatiu.
Privitor la geneza baladei despre Mesterul Manole, s-a aratat ca ea ar fi luat nastere pe pamantul vechii Elade sau in Bulgaria si Serbia; in Macedonia ori in tinuturi mai indepartate, in tinuturile ugro-finice. Or se observa ca motivul, dezvoltat ca poema eroica proprie popoarelor balcanice, atunci cand apare in spatii mai indepartate, ca cele semnalate, capata forma cantecului lirico-narativ, ceea ce inseamna ca acesta a intrat intr-o faza de pulverizare.
S-au emis si unele opinii critice referitoare la valoarea artistica a baladei, prin care se sustine ca versiunea romaneasca ar excela in calitati literare incat ea n-ar fi straina de talentul de poet-culegator de folclor al lui Alecsandri. Ceea ce e mai putin exact, caci exista variante culese ulterior, sau care circula si astazi in gura poporului, de o reala valoare artistica. De altminteri, singur studiul comparativ al diferitelor versiuni indica in ce consta talentul autorului anonim, ce aduce nou o versiune fata de alta, prin ce se caracterizeaza fiecare si, in felul acesta, autorul sugereaza unele idei privind si problema genezei, ca si a tarii unde balada a fost cantata mal intai.
In urma unui asemenea studiu, versiunea greaca face impresia unei capodopere arhitecturale roase de vremuri; ea va fi avut, in timpuri stravechi, o stralucire egala cu cea a poemelor homerice. Desi scurta ca intindere, mai fiecare varianta nedepasind circa 30 de versuri, actiunea apare in desfasurarea ei logic motivata epic. Apar constant urmatoarele elemente: constructia unui pod, de catre un numar mare si variabil de mesteri; taina daramarii este dezlegata de stafie si mai frecvent de o pasarica, care spune ca trebuie sa se jertfeasca sotia primului mester; adusa de catre o calfa, ea este momita prin inelul aruncat la temelie, ca astfel sa fie omorata de catre sot si ceilalti tovarasi; in durerea ei, deseori resemnata, cea zidita, blesteama ca podul sa tremure si trecatorii sa se inece.
Se poate vorbi de unele rasfrangeri mai directe ale acestor elemente epice in variantele aromane si albaneze, cu toate ca la cei din urma traditia motivului sub forma versificata este palida.
Fara sa se indeparteze cu desavarsire de versiunea greceasca, bardul anonim sarb aduce o tehnica noua nararii. O varianta nu seamana cu alta, cea publicata de Karadzic se deosebeste de varianta din Bosnia sau Hertegovina, si astfel, ca nici o alta, versiunea sarba a baladei Mesterului Manole da dovada de multa mobilitate. in limitele celor cateva elemente traditionale, mentionam ca: Vila conjura pe mesteri sa zideasca sotia ori doi gemeni la temelia unei cetati; cantaretii anonimi introduc detalii, de cele mai multe ori straine celorlalte versiuni, prin ele sporind configuratia eroica a motivului, facand aceasta varianta sa devina in felul ei stralucitoare.
Nu s-ar putea spune ca tipul bulgar si cel roman se mentin in limite dinainte circumscrise de traditia folclorica, remarcata in versiunea greceasca. Ambele adauga motivului cateva episoade pline de interes epic, conferind cantecului amploare si stralucire narativa, ca: juramantul depus de mesteri si calcarea lui de catre zidari, exceptie facand mesterul mare; piedicile care apar in fata sotiei si care au darul sa-i infatiseze marea dragoste fata de sot, in sfarsit, deznodamantul dramatic.
Cantaretii bulgari si mai mult cei romani realizeaza uneori adevarate capodopere de literatura orala universala. Cel nord-dunarean (poate-unde este mai bine inteles de autorul acestor pagini) da dovada de mult simt artistic, dozand expunerea succesiva si gradata a episoadelor; impleteste in chip fericit liricul si dramaticul cu nararea tipica baladei. Partile fabuloase si legendare sunt cultivate numai in masura in care creeaza arta adevarata, in centrul baladei sta figura mesterului zbuciumat, ingandurat ca opera, la care tine atata, nu dainuie. Hotarat s-o realizeze, nu precupeteste nimic. Cu cata durere jertfeste sotie si copil si cat de mult creste in ochii ascultatorului cand, dupa atatea framantari, se prabuseste in neant, intrucat idealul lui artistic era cu totul superior, putea sa zideasca o alta manastire "mult mai luminoasa si mult mai frumoasa"! Dar alaturi de mester este adus si chipul duios si plin de dragoste al sotiei, asa cum apare mai in toate versiunile. El nu umbreste cu nimic pe cel al lui Manole; dimpotriva, ii confera aura eroica, ambii eroi crescand in proportii grandioase.
Faptul ca multimea popoarelor a ramas doar la materialul legendar (oglindit uneori in scurte cantece lirice-descriptive), iar cele din sud-estul Europei l-au ridicat la o ampla poema cu caracter eroic indica rostul, functie speciala, pe care a avut-o poezia narativa folclorica in acest spatiu. Cel care urmareste mai indeaproape versiunea greceasca a motivului observa cum materialul traditional al superstitiilor invadeaza poema si cum ideea e strans legata de natura acestora. Sotia mesterului stie ca e destinata sa fie jertfita - a avut trei surori, carora li s-a intamplat acelasi lucru; merge la locul zidirii resemnata, iar cand, prin simulatie, ajunge la picioarele podului, "mesterul mare" ia un bolovan si i-l arunca in cap ori o loveste cu mistria, ceilalti azvarla peste ea ciment, var etc. Incidentul indica insasi natura practicilor indepartate. Structura baladei, prin caracterul ei stravechi, prin lipsa autorului de preocupare pentru ideea artistica, pentru conflict etc, indica in acest prototip ca pe cel mai vechi dintre toate versiunile baladei.
Altceva se observa in versiunea ei nord-dunareana. Aici autorul este preocupat sa dezvolte o idee deosebit de importanta: orice mare opera de arta, ca sa fie realizata, cere sacrificii imense, care merg uneori pana la jertfa de sine a autorului, el devenind un mare artist datorita tocmai si acestui fapt. Fata de motivul grecesc, cel al romanilor prezinta un stadiu avansat. Autorul anonim, preocupat de dezvoltarea unei idei atat de subtile, dovedeste sensibilitate moderna, am putea spune gingasie, echilibru artistic si mai dovedeste o mare virtuozitate compozitionala.
Din natura ideii si a compozitiei decurge un puternic conflict, neintalnit in nici una din versiunile sud-est europene, un conflict multilateral: intre mester si zidari (singurul in versiunea sarba si bulgara), intre mester si domnitor, in sfarsit un altul rezulta din raportul dintre mester si sotie. Cantaretul anonim carpato-dunarean a fost mereu preocupat sa infatiseze zbuciumul sufletesc al oamenilor, sa surprinda stari sufletesti si, in felul acesta sa creeze fara sa vrea cu orice pret, caractere unice in literatura populara universala. Tipul romanesc ne apare ca mai nou.
Consideratii similare se pot face si cu al doilea motiv foarte mult iubit de popoarele din sud-estul Europei, si anume: Calatoria fratelui strigoi Balada are si ea numeroase verigi epice: casatoria departe de casa parinteasca a fetei, in Nadolia (Anatolia), ca si in numeroase orase din Orient si sud-estul Europei, de catre frati; fagaduinta fiilor fata de mama, de a aduce pe sora deseori in sarbatori; dar promisiunea nu poate fi tinuta, deoarece fratii mor de ciuma; de aici se iveste si blestemul mamei, ca fiul cel mic sa nu putrezeasca; la cele auzite, acesta, sculandu-se din mormant, se metamorfozeaza in cal zburator si ajunge la casa surorii; intalnindu-se cu ea la hora (intre strigoi), o rapeste si amandoi gonind calari ajung mai intai in cimitir; aici fratele strigoi intra in groapa, iar sora se duce acasa. Mama, vazand-o, cade jos si moare. Cititorul intelege ca totul s-a petrecut intre spirite nefaste, intre strigoi.
in spatiul grecesc, motivul e dezvoltat mai schematic in 20-30 de versuri, balada dezvolta toate verigile de mai sus, ceea ce ne face sa credem ca prototipul a luat nastere pe pamantul vechii Grecii, asa cum a sustinut prin argumente de ordin lingvistic si N.G. Politis.
Versiunea bulgara a fost inregistrata intr-un numar apreciabil de variante, publicate de I.D. Sismanov. Din cate rezulta din analiza materialelor, in acest tip sora ia locul mamei, devine eroina principala. Spatiul propriu acestui tip e partea de nord-vest a Bulgariei, incluzand nordul Macedoniei cu punctul Kjustendil vest, spre bazinul Sofiei.
Versiunea bulgara prezinta multe variatii, dezvolta unele incidente in favoarea altora, contaminari, in sfarsit, un joc pe care nu-l intalnim la tipul elin si nici la cel romanesc. Daca acestea fac impresia ca avem de-a face cu o singura varianta reprodusa printr-o serie nenumarata de texte de aceeasi factura, in spatiul bulgar te astepti ca mai fiecare varianta sa fie altminteri configurata. Astfel se intalneste o variatie mare in ceea ce priveste numele celor doi eroi; ramane constant numarul fratilor. Ceea ce contribuie la schimbarea structurii cantecului bulgar este insa promisiunea fiului mic (ori a tuturora) de a se duce sa vada sora in departare, acolo unde a fost maritata de catre ei. Se accentueaza in fiecare varianta ca ei sunt 9 frati si ca, daca se vor duce fiecare o data pe saptamana, se va plictisi de atatea vizite; in tipul bulgar se precizeaza ca fratii sunt negustori si ca e bine sa dea pe sora departe, ca astfel vor avea unde sa traga, vor "avea conac". Exista si un al doilea tip; se observa ca blestemul mamei dupa moartea tuturor fiilor prin ciuma nu mai prezinta nici o importanta. Fratii promit surorii ca se vor duce sa o vada, asa cum se intampla dupa datina nuntilor la bulgari. Nerespectarea promisiunii face pe sora sa ridice blesteme impotriva fratilor pacatosi.
in spatiul bulgar, balada pare sa fi luat nastere in cercul cantecelor de nunta, deseori ea avand un cuprins in mare parte deosebit de cel tipic motivului.
Versiunea sarbeasca e cunoscuta noua doar prin 7 variante, prima fiind inregistrata de Vuk Karadzic. in jurul acestui tip, din cate se stie, s-au purtat multe discutii de catre cercetatori ca Wollner, Psichari, Sozonovici, toti fiind de parere ca ar reprezenta prototipul originar, din care ulterior s-au facut celelalte versiuni. N.G. Politis si, dupa el, etnograful bulgar Sismanov au reprezentat o pozitie opusa, ca nu ar fi decat o copie dupa cel elin, opinie ce se pare a fi indrituita.
Urmarind mai indeaproape materialul privind variantele sarbesti ale acestui motiv, observam ca mai fiecare varianta incepe in chip deosebit, marcand, parca, o independenta a cantaretilor fata de schema traditionala. Cu varianta sarba, cititorii se afla in fata unei versiuni deosebite de celelalte. Aici, mai mult decat in ciclul vest-bulgar, trece pe primul plan sora si obligatiile fratilor de a-i face traditionala vizita. Rolul mamei devine cu totul sters, iar cantecul primeste structura unuia de nunta, in care traditiile de viata familiala se oglindesc in cel mai corect mod.
Rezulta, din analizele versiunilor si a tipurilor de variante, ca balada despre Calatoria fratelui mort, dezvoltata atat de frecvent in sud-estul Europei, evolueaza catre doua mari cicluri: . elino-albano-roman, la care trebuie sa adaugam cea mai mare parte din versiunea bulgara nord-estica, si . sarbo-vest-bulgara.
Cel dintai are in centru ca element determinant, atat blestemul, cat si drama mamei singuratice, ciclul aducand mult cu cantecele de inmormantare; cel de-al doilea dezvolta o atmosfera de cantec de nunta, asezand in centru pe sora si drama celei maritate in indepartare, fara ca rudele, si intai de toate fratii, sa-i poata face vizita traditionala.
Presupunerea lui Karl Krumbacher ca balada despre Fratele mort ar fi luat nastere independent de alte versiuni pare a fi demna de luat in seama. Tipul germanic, nordic, al Lenorei se margineste la seria de legende in proza, la scurte povestiri, cunoscute si in spatiul sud-est european, in care este vorba de iubitul-strigoi ce conduce logodnica pana la mormant si care dispare o data cu ivirea zorilor. Zisa de guzlari si cobzari, in iarmaroace, la nedei si hramuri, in marile adunari populare din secolele trecute, legenda Calatoria fratelui mort evolueaza catre o poezie erotica, catre balada. Tematica legendara ramane doar simplu pretext, pentru ca poetii anonimi sa aduca, in tesatura anecdoticii, o multime de moravuri si obiceiuri, sa arate o conceptie de viata a poporului, creand o opera folclorica unica in felul ei.
Din urmarirea intregului material sud-est european se mai poate retine ca spatiul dens populat de acest motiv este cel al Greciei sudice si insulare (Creta, Chios, Paros etc); ca apoi, urmand liziera Marii Egee si a Marii Negre, sa se insiruie de-a lungul Dunarii pana la Cazane, ca margelele pe ata; un alt drum taia Macedonia, Bulgaria. Consideram ca puncte indepartate de centrul de iradiatie Nasaudul si Maramuresul, ca si vestul Iugoslaviei, spre Bosnia, coasta Dalmatiei, spre Marea Adriatica.
Cum si in ce mediu a luat nastere si prin cine s-a raspandit atat de mult balada? Credem ca ea a luat nastere si a circulat mai intai in mijlocul populatiei grecesti si aromane. Aproape nu este varianta in care sa nu revina motivul ca fata este maritata departe, dupa niste negustori bogati; in versiunea aromana apare chiar formularea "greci negutatori" (de asemenea si in bulgara si sarba), caci intr-o aceeasi masura ca si grecii, negustorii erau si chervangii aromani.
Oricat de general ar fi actul creatiei in folclor, adica in a nu fi rezultat tipic al unei categorii - pastori, zidari etc, - sunt totusi anumite motive care circula mai mult in mediul pastorilor sau al taranilor ori negustorilor. Poate ca balada despre Calatoria fratelui mort va fi fost ceruta cu precadere de acestia din urma, caci ei fiind in permanenta miscare in cuprinsul peninsulei, pana departe, spre Asia Mica, Siria etc, vor fi contribuit la imprastierea baladei in spatiul indicat.
Marea popularitate a motivului se datoreste si valorii artistice a baladei. Osatura traditionala a motivului a facilitat cantaretilor populari sa faca loc vietii etnografice si sa imprime o anumita factura poetica. De asemenea, impresioneaza multimea de incidente si de idei moralizatoare. Neascultarea fiului fata de parinti si blestemul parintilor duc la realizarea de scene de un patetic antic. Actiunea e complexa, tine pe ascultatori intr-o continua incordare, de la inceput pana la sfarsitul baladei. Multimea de incidente, care mai de care mai neasteptate, confera cantecului aspect senzational: pe de alta parte, interventia puterilor divine, suprafirescul, calatoria pe celalalt taram si mentinerea ascultatorilor intr-o stare de taina de nu stii in ce lume se afla, toate la un loc creeaza atmosfera proprie baladelor de larg suflu epic. Nu de mica importanta este insasi multimea dialogurilor - intre mama si fiu, intre frate si sora, apoi intre calatori, pasari, ciuma, si acestea confera baladei vioiciune. Patrunderea ei in cat mai largi straturi, cantarea pe o melodie inregistrata la romani, existenta de-a lungul vremii schimbandu-si functia de eroic, cum va fi fost la inceput, intr-un cantec liric, de ceremonial, cantat la nunti, toate au impus balada ca o creatie folclorica cu valoare universala. inalta valoare artistica si etnografica a facut pe Lucian Blaga sa scrie o frumoasa pantomima iar pe compozitorul Tiberiu Brediceanu sa o transpuna intr-o remarcabila compozitie muzicala cu titlul Voichita.
O tema si ea straveche si generala a eposului legendar romanesc e lupta eroului impotriva fiarei inspaimantatoare. Materialul oferit de Biblie, de cartile sfinte si de antichitatea greco-latina orientala a fost reinnoit in evul mediu. in folclorul romanilor pot fi identificate trei motive: primul e cunoscut sub numele de Blestemul si dezvolta afurisenia mamei copilului mic de a fi devorat de balaur; al doilea - cunoscut sub numele de lovan Iorgovan - dezvolta un motiv de basm, al eroului lovan ce lupta cu fiara infioratoare, cu 12 capete; iar al treilea Scorpia sau La putul porumbului - are in miezul sau lupta eroului cu monstrul acvatic.
Avand radacinile bine infipte in legenda antica si medievala, baladele despre sarpe si balaurul mitologic s-au bucurat la romani de o mare raspandire si, in acelasi timp, unele din ele au atins culmi de arta adevarata. Frecventa lor masiva se datoreste faptului ca barzii anonimi au stiut sa aseze in tesatura lor fabuloasa si legendara idei morale de mare importanta pentru mase. Multe dintre ele sunt expuneri de larga respiratie epica, ridican-du-se la mai multe sute de versuri. Cu incidente si motive adiacente, toate fiind cel mai bun semn de bogata traditie poetica si a acestor balade. Motivul apare si in bilinele rusilor, sub numele de Dobranea si balaurul
Dintr-o aceeasi sfera, a luptei eroului cu monstrii acvatici, face parte si Antqfita a lui Vioara, o balada ascultata si azi la nuntile taranesti. Dintre baladele legendare mai face parte si motivul Damean si Sala, balada eroului copil, cunoscuta epocilor arhaice; de asemenea Trei lebede, o balada religioasa.
Preluand motive cu caracter universal, general european, autorii anonimi le introduc in albia traditiei nationale, impriman-du-le o nota specifica. Astfel structura stilistica a baladei legendare sarbe sau bulgare si grecesti difera fata de a romanilor, ca sa nu mai vorbim de cea vest-europeana. Rare sunt cazurile de evidente decalcuri, cum se petrece cu balada lui Doicin bolnavul
Familiarizati cu o tehnica si un epos caracteristic Europei, autorii anonimi nu numai ca imprima motivelor generale particularitati deosebite, dar creeaza din materiale legendare stravechi, frecvente balade de circulatie nationala, locala. Am cita in folclorul popoarelor, doua din asemenea motive: Nunta soarelui si Cantecul gerului Prin stratul mitolog acestea apartin intregii umanitati, prin conceptie si idee epica baladele sunt proprii numai eposului romanesc.
In cazul primului exemplu, avem de-a face cu o multime de legende si credinte despre astru, care sunt ridicate in sfera poemei eroice. Soarele, dornic sa se insoare, nu gaseste fiinta potrivita frumusetii lui decat pe sora-sa Ileana Cosanzeana. Din cate se observa, ideea si tema baladei - incestul - devin elementele hotaratoare in intruchiparea subiectului. Autorii sunt preocupati sa caracterizeze eroi, sa creeze tablouri de viata, sa imprime ton epic si o dinamica, proprii acestei categorii folclorice, unor materiale superstitioase si legendare. Motivul cunoaste doua versiuni: Soarele si luna, care are motiv mitologic, si Fratele si sora, acesta fiind mai mult un cantec lirico-narativ, care circula in nordul tarii (in Maramures, Nasaud) si sub forma de colinda (Vrabie, Balada populara romana, 1966).
Nu mai putin originala este si balada despre Cantecul Gerului sau Marcos Pasa, care are drept spatiu de mai larga frecventa sesul dunarean, cu prelungiri catre Ramnicu-Sarat si Vrancea. Cele din urma au, in general, o infatisare mai arhaica, in sensul ca prezinta ca erou pe un pasa in lupta cu Sf. Crivat si cu Dumnezeu, ideea epica fiind orientata pe linia unei morale crestine - de vestejire a "paganismului".
Unii cercetatori au ilustrat prin documente ca balada ar avea substrat istoric, s-ar fi nascut din evenimente ce ar fi avut loc in secolul al XV-lea,cand s-a dat lupta intre turci, in frunte cu Marcos Pasa, si polonezi. Altii insa au aratat ca ar avea un substrat legendar universal - despre ierni grele si lupte ce au sfarsit prin ascunderea ostirii in trupurile animalelor -, motiv frecvent in folclor. Noi credem ca balada s-a nascut dintr-un nou etos. A fost de ajuns sa existe in sufletul poporului o idee morala, ca lupta crestinilor impotriva "paganilor'' otomani, pentru ca aceasta sa cheme la viata unei poezii poematice multe legende si credinte despre dezlantuirea unor stihii ca gerul, ploaia, vantul, caldura. Arta cantaretului a constat in a intruchipa, pe baza ideii amintite, o actiune multiepisodica, din care se profileaza aceeasi inclinare a autorilor anonimi de a crea conflicte, de a portretiza si descrie.
Ciclul de balade familiare, narand intamplari de viata "domestica" are, fara indoiala, profil local si national. Si totusi, si in sfera acestei grupe, motive ca cel al probei iubirii, al fidelitatii si infidelitatii intre soti si amanti, travestirea aventurierului indragostit, iubirea logodnicilor nefericiti, reintoarcerea acasa pe neasteptate a sotului ori a logodnicului etc. circula pretutindeni in Europa.
Proba iubirii si-a gasit in folclorul roman intruchiparea intr-o balada cu cea a lui Milea, denumirea germana e die Losgekaufte, adica motivul rascumpararii. Atat la popoarele germanice si nordice cat si la cele din spatiul mediteranian, eroina este o fata rapita de pirati sau mauri, ce se roaga de rapitori sa opreasca corabia si sa traga la tarm, deoarece ea are parinti, frati, iubit, care o vor rascumpara. La romani si popoarele vecine, eroul este un pazitor de vite, caruia, in timp ce doarme, i-ar fi intrat in san un pui de sarpe. Simpla simulare, prin care voia doar sa puna la incercare pe parinti si iubita.
Motivul Donnei Lombarda, al otravirii unuia dintre eroi a fost amplu dezvoltat si intr-o atmosfera epica sociala in Oancea chirigiu. O balada haiduceasca ca Ghita Catanutd dezvolta tot tema probei iubirii.
in epica populara romana tematica travestirii a fost dezvoltata in balade ca cea a lui Iencea Sabiencea ori Malina-Calina. in cea dintai eroul este tipul aventurierului oriental, un Don Juan, care, prin viclesug, intra in camera "nepoticai imparatului". Ea insasi dorea acest lucru, ca sa se poata casatori cu el. Din sirul travestirilor face parte si Cucul si turturica, o capodopera a literaturii orale. (Cf. Vrabie, op. cit).
Reintoarcerea pe neasteptate este o tema frecventa in folclorul romanilor. Autorii anonimi canta pe soldatul reintors din razboaie in momentul casatoriei logodnicei, cand pe logodnicul care-si gaseste logodnica moarta, cand pe sotul care-si gaseste sotia cu altul ori sotia ce-si vede pe sot ingrijind de copilul parasit etc. Situatiile epice sunt dintre cele mai variate si totodata senzationale prin factura lor. Unele dintre ele dezvolta teme vechi, ca cea a lui Odiseu, reintors acasa dupa multa vreme, in timp ce Penelopa era petita de numerosi barbati, sau ca cea a lui Hero si Leandru Altele sunt mai noi, ca cea a reintoarcerii nevesteifugite de acasa. in Mosneagul, cantaretul nostru dezvolta tema cunoscutului motiv european: Ritomo del marito. Le retour du soldat sau Unvermutete Heimkehr des Ehemannes.
insusi eposul cavaleresc din aria romanica si-a gasit la romani si la popoarele din sud-estul Europei intruchipari poetice asemanatoare. Am aminti de ciclul Cralevicilor la sarbi sau al Novacestilor la mai toate popoarele balcanice. Eroii sunt urmariti in diferitele faze ale vietii: nastere (din zane), insuratoare, cum se lupta cu turcii chiar pe ulitele Tarigradului, cum fura pe fata Cadiului, apoi cum petrec la conacul lui Baba-Novac etc. Ivite intr-o ambianta eroica caracteristica acestei parti europene -lupta popoarelor impotriva oprimarii otomane -, cantaretii orienteaza aceleasi motive in sens original, propriu eposului national.
Popor de agricultori in trecut, romanii n-au creat un erou al acestei indeletniciri, ca Micula din folclorul rusesc; cantaretii-poeti n-au dezvoltat nici o tema eroica agrara. Ei s-au oprit insa la ciobanie, si aceasta ocupatie fiind principala in trecutul nostru, pe care au ridicat-o pe culmile unor poezii specifice, impletind legenda milenara, nelipsita din genul eroic, cu insasi experientele de viata din Carpati si sesurile Dunarii, ei au realizat balade pastoresti de o rara maiestrie, cum sunt: Miorita. Doica, Mircea Ciobanul
Dintre toate, cea mai de seama si cea mai mult discutata fie de folcloristi ori de literati, fie de istorici sau de filosofi a fost Miorita. Orientand cercetarea in trei directii: . temeiuri etnografice, . substraturi legendare si . categorii artistice (balada, colinda, bocet si cantec liric), consideram ca se poate raspunde mai bine la problemele de baza ridicate de aceasta capodopera a literaturii folclorice universale.
Printre temeiurile etnografice avem in vedere practicile unui pastorit bazat pe transhumanta ca si desele conflicte pentru pasune ale ciobanilor ardeleni. Opunandu-se asemenea date multor discutii fie de natura mitologica, ori filosofica, Miorita ar putea fi privita ca expresie a etnosului romanesc, putand fixa locul unde ar fi luat nastere balada, ca si determinantele ce au incitat neincetat fantezia cantaretilor populari. Dezvoltand un conflict banal, in forme poetice deosebite, faptul nu s-a produs decat acolo unde era o puternica traditie pentru cantecul batranesc, unde erau scoli de cantareti vestiti, iar incidentul putea fi asociat cu fragmente legendare si moravuri de viata oiereasca, adica in Vrancea.
Din parcurgerea bogatelor materiale poetice se desprinde o tendinta a cantaretilor vranceni, de a dezvolta balade in cele patru episoade ale ei: convorbirea ciobanasului cu oita nazdravana; testamentul ciobanasului; imaginea maicuta batrane si inmormantarea ca nunta. Cercetarea acestor episoade, din unghiul de vedere a cate substraturi legendare si a cata viata oiereasca, proprie spatiului carpato-dunarean contin, pune in fata lectorilor pe de o parte caracterul etnic al motivului, pe de alta pe cel universal, comun intregii umanitati. Asfel, convorbiri ale eroilor cu pasari sau cu animale se intalnesc frecvent in eposul popoarelor; in folclorul de rasarit, ca si la greci ori sarbi si bulgari se gaseste ideea dezvoltata in "testamentul" luptatorului cazut pe front, insasi ideea mortii ca nunta se gaseste la mai multe popoare. Datorita talentului cantaretilor romani, aceste idei general-umane au capatat colorit etnic, specific lumii de pastori din Carpati, intr-o balada ca a Mioritei
Cat priveste analiza tipurilor si categoriilor artistice, ea ne introduce in cateva din problemele de baza ale baladei. intreban-du-ne cum a fost receptata poezia eroica a ciobanasului care accepta cu curaj moartea, cum a fost recreat subiectul traditional de diferitele categorii sociale ori de varsta, surprindem ceea ce a fost traditional si inedit ca imagine, creatia apare pe deplin valorificata pe latura ei estetica (Cf. Vrabie, Poetica Mioritei, 1984).
Consideram ca arhetip varianta culeasa de Russo-Alecsandri (Vranceana), fiind cea mai completa si structurata unitar. Daca am omite un vers sau o veriga din cele patru, poema ne-ar apare aici grav atinsa in conceptia ei, ca orice poezie a unui mare poet. in varianta culeasa de G. Dem. Teodorescu, motivul evolueaza catre un cantec mai mult liric. in final fiind subliniata o latura noua: dragostea ciobanasului pentru fiinta iubita.
O alta etapa inregistrata de motiv e cea surprinsa de Sadoveanu si Costachescu, prin varianta culeasa in jurul Iasilor. Cantaretul ascultat de acestia dovedeste a fi stapan pe o tehnica a zicerii vechilor cantece populare. Cunoaste nu numai varianta Russo-Alecsandri, dar si pe cea de tip muntean a lui Petrea Cretul Solcan. inzestrat cu talent poetic si cu un limbaj popular remarcabil, noul autor izbuteste sa se sustraga de sub imperiul cliseelor mai vechi si creeaza altele proprii, iar prin acesta motivul a fost ridicat in zone deosebite de ale multelor variante intregistrate pana la el (Cf. Vrabie, op. cit).
Daca un cantaret ca lautarul brailean Petrea Cretul Solcan era un maestru al reluarii si nuantarii continutului baladei prin repetitii, cel moldovean expune subiectul eliptic, cu destul simt narativ; surprinde cu finete starile sufletesti de care era coplesit cel ce-si astepta sfarsitul, portretizeaza si creaza noi tablouri in limitele traditiei mioritice.
Sunt remarcabile si unele variante mai noi, ca cea culeasa de Sandu-Timoc de la romanii din sudul Dunarii. Toate aceste variante izbutite intaresc ideea ca romanii sunt sensibili fata de acest motiv, pe care, la rastimpuri mal mari, il realizeaza sub forme deosebit de artistice, mereu reinnoindu-. Cantata in iarmaroace, unde ciobanii isi desfaceau marfa si petreceau, de asemenea de-a lungul si de-a latul multor drumuri oieresti, in satele de "ungureni", intemeiate in tara de dincoace de munti, balada evoca intamplari si o viata mai indepartata. Cantaretii populari au simtit nevoia sa portretizeze si sa caracterizeze eroi si situatii epice, sa creeze tablouri tipice vietii oieresti.
in satele ardelene, parasite temporar ori pentru totdeauna de o parte dintre oierii asezati in alte locuri. Miorita era cantata in sarbatorile de iarna, ca un cantec festiv, preamarind viata pastorala si chemand mai aproape de casa pe cei plecati. Avem apreciabilul numar de forme ale motivului drept colinda, printre care trebuie sa inscriem si forma de plugusor din Moldova. Semnalam ca la noua-i viata a fost chemata cu deosebire in partile de dincolo de munti, unde, chiar cand se intalneste si ca balada, forma acesteia se aseamana cu a cantecului festiv din sarbatori.
La marginile spatiului eroic al motivului, in locuri izolate, ca unele din Moldova de nord, Miorita a evoluat spre un cantec liric, cu infatisare de bocet Sub orice forma poetica s-ar afla in gura multimilor, fie chiar sub cea a unor balade fragmentare ori cantece lirice, reduse la cateva versuri, motivul Mioritei a atatat mereu puterea de creatie a poporului ajungand a fi recunoscuta ca o capodopera a literaturii folclorice universale (cf. Vrabie, Poetica Mioritei, 1984).
Acesteia mai adaugam motive, si ele caracteristice romanilor, ca Doica sau motivul "stanei pradate", ca si Mircea Ciobanul sau "feciorul de domn".
Exista numeroase motive nationale cu adanci substraturi istorice. Dintre acestea, un bogat ciclu il constituie baladele antiotomane, dezvoltate cu deosebire de-a lungul spatiului dunarean. Daca documentele istorice arata cat grau si aur, cate vite si miere inghitea Tarlgradul, cantecele batranesti oglindesc suferintele poporului, ne spun cat haraci plateau Portii sl lupta acestora impotriva otomanilor lacomi. Din durere si lacrimi, dar sl dintr-un patos eroic al neamului, cantaretii intruchipeaza pe eroii Novacesti, pe multimea celor impilati de dajdii impuse de otomani, aruncati in apele Dunarii sau arsi de vii.
Un loc aparte in cadrul baladei antiotomane il ocupa cele care dezvolta o subtematica aparte, si anume: viata din porturile dunarene. Se stie ca dupa tratatul de la Adrianopole (1829), ele au devenit unele dintre cele mai importante din Europa. Multimea "caiacelor" si "galioanelor" ce descarcau "marfa femeiasca", matasuri fine, tutunuri parfumate si incarcau "grau si sacara", produse ale unei tari agricole, puneau in miscare o multime de oameni, orientali mai cu seama.
Stapani pe o tehnica artistica si subjugati unei traditii orale, lautarii dunareni au stiut sa incadreze simplul motiv erotic in limite sociale si astfel sa informeze fidel despre viata din porturi. Ceea ce Izbeste insa in chip deosebit pe cititor este arta cantaretilor in a portretiza si crea tablouri de viata, incat motivul a luat proportii poematice. Am cita ca exemple balade ca: Chira si Rincuta Sandrului, fete rapite de otomani, ca Badiul, negustorul haiduc din portul Galati, Tanislav eroul aruncat in Dunare cu o piatra legata de gat.
Cu toate ca nici una dintre baladele ciclului antiotoman nu se ridica la valoarea artistica a Mioritei sau a Mesterului Manole, totusi ele sunt realizari remarcabile ale genului. Cantaretii anonimi au stiut sa selecteze acele evenimente din lupta poporului contra cotropitorilor otomani capabile sa oglindeasca viata epocii sa creeze imagini artistice in stare sa incalzeasca sufletele ascultatorilor vreme indelungata.
Din sirul baladelor antifeudale, cele mal reprezentative au drept erou pe haiducul cavaler. Din randul acestora face parte intai de toate Pintea, balada cantata, sub forma simpla a unui jurnal oral, in partile nordice ale Transilvaniei. in Corbea autorii anonimi infatiseaza pe eroul incarcerat pentru ca ar fi ravnit sa ia locul domnului. Dar, din multimea de variante, se observa cum, de la imaginea unui erou pretendent la domnie sau a haiducului care a furat un palos si caftan - insemne ale stapanirii - s-a ajuns la cea a hotului care jefuia pe cei bogati, spre a face bine saracilor. Ideea epica - intemnitarea eroului - a fost mereu modificata si acomodata la realitatile istorice-sociale corespunzatoare diferitelor etape, inregistrate si de evolutia cantecului.
Multimea de variante despre Miu poate fi grupata in doua tipuri: in cele care au fost publicate sub numele de Miu Aiducu sau Fagul Miului - Stefan-Voda, si in Miu Cobiul (Zglobiul) - Ianos Ungurul in ambele tipuri, figura ramane, in esenta, aceeasi: a unui cavaler medieval. Pare a fi fost si el imbracat in zale, de indata ce in unele variante cantaretii vorbesc de un erou ce are "chivara", mainile "curmate", in "sarma-mbracate". Si acesta se lupta cu "domnia". in colectiile mai recente, eroul apare si el in postura de hot.
in al doilea tip, Mihu este tot un haiduc-cavaler in lupta insa nu cu "domnia", ci cu altul dintre ai lui. Cantecul evolueaza in felul acesta catre tema baladei lui Toma Alimos, si aceasta o capodopera a literaturii romane. Autorii necunoscuti au izbutit sa creeze un erou unic in felul Iul. Patruns de sensibilitate aleasa pentru om si natura, avand o inalta constiinta morala, pedepseste pe cel urat sufleteste, slutit de egoism. Generozitatea lui Toma triumfa. Pedepsind pe Manea, un erou meschin, las, acesta moare cufundat in sanul naturii si stapanit de sentimentul implinirii datoriei morale.
In conditiile social-istorice noi, tipice secolului al XlX-lea, baladele antifeudale capata o infatisare noua. De cele mai multe ori temele sunt ridicate in sfera unor intamplari aidoma vietii, insasi imaginea si insusi caracterul eroilor evolueaza. De la haiducul-cavaler, imbracat in zale, cu maini infasurate "in sarma", care se lupta cu somnul, aspirand uneori sa ia locul acestuia, se ajunge la haiducul-hot de codru. Acesta este tot un razvratit, insa de conditii sociale mai modeste, care apuca calea codrului de "frica zapciului" si din pricina birului greu; jefuieste pe ciocoi, pe bogat si imparte raptul cu cel sarac. De aceea poporul este alaturi de el, il ascunde si fac cauza comuna. Se lupta cu potera, savarseste acte de curaj, dar pana la urma este invins.
Expunerea evenimentelor se face si ea altfel: lipseste fantasticul, iar "miracolul" este facut de glontul de argint. Cele mai multe sunt cantece autobiografice. Alteori, cum ar fi faptele trecute deja in legenda, savarsite de Iancu Jianu, Ion Petrariu, Groaza si alti haiduci din aceasta epoca, evolueaza in sensul unor cantece lirico-narative.
Din sfera baladei antifeudale fac parte si: Tatarii sau Visina, Ion al Mare, Burileanu, Vanzarea nevestei s.a., motive ce pot fi incadrate intr-o tematica a birului greu.
Analizand cele mai de seama tipuri de balade ale ciclului antifeudal, adevarate capodopere ale literaturii noastre orale, surprindem cum din tematica lor se desprind idei epice si eroi dintre cei mai diferiti, in functie de imprejurarile istorico-sociale. intr-o perioada de varf a feudalismului, un Pintea, Corbea, Miu, Toma Alimos au profilul fizic, vestimentar si moral al unor haiduci cavaleri. Apar in postura grandioasa, savarsesc fapte putin obisnuite, iubesc libertatea si sunt animati de sentimente mari, de revolta si razbunare fata de cei puternici, de dreptate si compasiune fata de cei saraci si oropsiti. Pe ei nimic nu-i deosebeste de eroii lui Schiller, Puschin ori Scott. Unii intruchipeaza dragostea de oameni, sunt plini de umanitate - ca Toma Alimos -, ajtii urasc si sunt hidosi, ca Manea hotomanul. Iubesc natura sl insingurarea, isi bat joc de "domnie", sunt ironici. Uneori uratul din viata, oribilul, este chemat la inalta valoare artistica, ca in tabloul temnitei lui Corbea. Stratul mitologic se imbina perfect cu un strat poetic real, afirmandu-se valori artistice perene.
Ca sa ilustreze fondul istoric al multor cantece batranesti pastrate secole de catre popor pe cale orala, unii cercetatori au recurs la "metoda identitatilor" dintre evenimentele atestate de cronici si de alte documente si anecdotica fabuloasa a poeziei. La fel procedau si adeptii scolii mitologice. Ei identificau la tot pasul nume de zei sau mituri pagane, crestine, semite etc, in creatii populare cum este Miorita.
Este drept ca, datorita unei poetici traditionale, cantecul batranesc sau balada pastreaza cel mai bine evenimentele istorice, fara ca prin aceasta sa devina o cronica faptologica a unor incidente particulare. Poetii anonimi oglindind, in creatiile lor eroice, viata si nazuintele poporului, lupta lui pentru independenta, bineinteles in conditiile artei, creeaza imagini cu un bogat continut si valoare artistica, eroi tipici, dezvolta idei si conflicte puternice, care caracterizeaza o epoca. Autorii anonimi au izbutit sa realizeze opere realiste, de cunoastere, cu ajutorul acestora, a vietii poporului. De aceea socotim mai potrivita metoda analizei artistice a baladei, din perspectiva dubla: cata fabula si cat adevar contine ea, decat folosirea "comparativismului" sau a "identificarilor" istorice.
Vrand sa dea autoritate si crezare celor narate, cei mai multi dintre poetii anonimi recurg indeobste la nume de domnitori si de orase. Din nevoia de a crea o rama exacta, ei fixeaza timpul si spatiul unde ar fi avut loc intamplarea:
in oras, la Bucuresti,
La ale case mari domnesti,
In curte la domn Stefan Voda
Mare masa e coprinsa
De boierii sfatului
Stalpii Tarigradului,
Sfetnicii-mparatulul.
|
Fiind vorba de petreceri si de iubiri desantate ale "domnitorului", unii istorici au cautat sa arate ca acesta nu putea fi decat Stefanita Voda cel "muieratic", "cutezator si slab"; ca "amintirea slabiciunilor acestui domnitor a ramas vie in memoria poporului. Dar, dupa tabloul de mai sus, al adunarii "stalpilor" si "sfetnicilor" la masa domneasca, cantaretii din secolul trecut, ca si cei de astazi, sunt atenti la o enuntare cat mai clara a conflictului iscat intre acestia, cu domnitorul in frunte, si haiducul Mlu, un razvratit impotriva stapanirii. Un cantaret din regiunea Bucuresti expunea motivul, nu de mult, conform unei bune traditii folclorice, subliniind de la inceput ideea epica in versuri ca urmatoarele:
Ca de cand s-aJialducit
Drumuri mari s-au parasit,
Troscot verde c-a crescut
Hasnale la domnie n-a mai venit.
|
In baladele antifeudale, ca cea despre Miu Aiducu, Corbea. Toma Alimos si altele, exprimarea tematicii, a ideii si conflic-tualului dintre stapanire si unii dintre razvratiti ridicati din sanul celor obiditi sau chiar al clasei stapanitoare devin evidente. Expunerea lor, ca in orice opera literara, se face prin folosirea celor mai potrivite imagini si procedee artistice, prin fabulosul caracteristic eposului popular, de la Homer pana la cantaretul carpato-dunarean din zilele noastre. Pe cel urat de domnitori si boieri, si care trebuie pedepsit, cantaretul il vede travestit in cioban, ca astfel sa-si bata joc de stapanitori si sa-i poata el pedepsi pe acestia. Interesant de observat la cantaretii de astazi este felul cum ei, stapani pe arta folclorica traditionala, continua sa pastreze tablouri de epoca - din secolul XVIII-XIX - sa foloseasca un limbaj poetic si o terminologie specifica. Haiducul, adresandu-se ciobanului, ii spune:
- Ia sa-mi dai tu mie ipingeaua,
Io sa-ti dau tie saiaua;
Sa-mi dai gluga ciobaneasca,
Io tie haina domneasca
Ia sa-mi dai si maciuca
Si na buzdugan domnesc.
Suflet de aur turcesc
Da-mi caciula turcaneasca
Ca sa-ti dau cuca domneasca.
Prin infatisarea vestimentara, haiducul apare ca pretendent la scaunul domnesc. "Saiaua", o mantie dintr-o stofa rara, si mai cu seama "cuca", o caciula din blana, ornata cu pene de strut, daruita de sultan domnitorilor, "buzduganul" - toate eraii insemne ale puterii in stat. Imaginea astfel configurata poetic, in sensul celei de mai sus, revine si in balada despre Corbea. Si acesta era imbracat: "Cu caftan,/Cu gugiuman,/in mana cu buzdugan,/Calare pe nazdravan".
Neacceptand invitatia domnitorului Stefan sau Negru Voda sa participe de bunavoie la divan ori la masa domneasca, el este chemat si apostrofat in termenii urmatori:
Oare tu tare-ai saracit,
Ori multi galbeni mi-ai facut.
A domni ori mi-ai poftit.
La divan de n-ai venit?
(Burada, p. 151)
(G. Dem Teodorescu, p. "502)
Conflictul este mai evident exprimat intr-o alta varianta, cand Corbea, acuzat de tradare, isi exprima raspicat dorinta:
O, doamne, maria-ta.
Cel caftan, zau, de pe tine
Mai bine-ar sedea pe mine;
Cel cusman din capul tau,
Bine-ar sedea-ntr-al meu.
(N. Mateescu, p 36)
"Caftanul", tot o mantie, si mai somptuoasa decat "saiaua", ornata cu fir de aur si argint, era daruit de sultani domnilor romani, printilor, hanilor din Crimeea, iar "gugiumanul", o caciula de samur, cu fund alb, era purtata numai de domnitor. Portretul eroilor si ideea epica a celor doua balade sunt cat se poate de veridice. Ambianta istorica e greu de inchipuit ca ar fi fost cea din timpul lui Negru Voda ori Stefan - asa cum indica numele de domni din primele versuri. Ne vine sa credem ca asemenea incidente dintre stapan si supusii vor fi avut loc mai degraba in epoca feudalismului in destramare, cand domnia aristocrata slabita era jinduita de multi pretendenti. Ca sa exprime asemenea tematica sub forma unei creatii eroice, cantaretii anonimi cheama la viata literar-folclorica fragmente de basm, cum este episodul calului scos din grajdul de sub pamant, imagineaza tablouri ca cel al temnitei fioroase in care e aruncat eroul, portretizeaza dupa o arta specifica.
De cand Corbea sta in inchisoare, chica ii crescuse atat de mare, "de-i batea calcaiele", iar "barba-i batea bratele". La Petrea Cretul Solcan, neintrecutul lautar brailean, imaginea apare in forme desavarsite ce s-au impus unei intregi scoli de cantareti. Cand a intrat Corbea in temnita, serpoaicele erau "ca acele", dar au crescut atat de mult, incat au ajuns "ca grinzele": una i s-a-ncuibat in barba, si-a depus ouale in fundul salvarilor, le cloceste in sanu-i, iar puii i se incolacesc in jurul trupului, ciupin-du-l mereu. Tabloul devine fioros. Unele apropieri ce se pot face cu tablouri asemanatoare din literatura populara franceza ori spaniola arata cum aceleasi situatii istorice-sociale sunt transfigurate dupa o arta similara. Eroul dintr-un cantec spaniol, aruncat si el in temnita, exclama ca si Corbea: "Zac in aceasta inchisoare/de nici nu stiu de cand./ Parul de pe cap la glezne imi ajunge;/ din perii din barba/ asternut mi-am facut/ si din unghiile mainilor, /cutit de taiat" (Al. Popescu-Telega).
Cantaretul poet da dovada de o mare putere de imaginare, atingand culmi de arta la care au ajuns marii poeti ai omenirii; alteori ne cufunda in zone fabuloase proprii basmului.
Plin de interes este sfarsitul celor mai multe variante.
deoarece are darul sa intregeasca continutul social veridic al baladei. Prin diferite viclesuguri, Corbea dezbraca pe domnitor de "gugiuma", de "caftan", adica de insemnele stapanirii, ii ia chiar si "cartile de domnie", ca apoi sa pedepseasca pe boieri:
Stefan Voda tremura,
Boierii incremenea
Manecile sumetea
Pe boieri ca mi-i taia,
Sange la glezne erea.
Observam cum cantaretii populari exprimau ironie si batjocura la adresa stapanirii intr-o balada ca a lui Miu Aiducu; ura, razbunare crunta, in cea despre Corbea. Daca, prin tablouri si portrete, prin unele episoade, cantaretii ridica cele mai multe dintre baladele populare in zone fabuloase, savarsesc aceasta sub imperiul unui mare simt artistic, pentru ca numai astfel puteau exprima momente din lupta poporului pentru libertate. Caci, ca in orice opera literara, fabulosul constituie si in folclor tocmai o modalitate de exprimare a unor teme si idei, a unor conflicte veridice. Cum e si firesc, natura fabulosului devine variabila, in functie de tema si idee, ca si de imaginatia autorului anonim. intr-o balada ca cea despre Dobrisan sau Mircea Ciobanul, cititorul face cunostinta cu alta lume si alte esente folclorice. Eroul, un cioban de proportii putin obisnuite, are turme numeroase:
Tot berbeci de coade berci
Cu coarnele rasucite,
Si la varfuri poleite,
Si-i berbecul de la coada,
De la coada pan-la coarne
Lung de cate sapte palme.
insisi ciobanii sunt descrisi in culori stralucitoare. El
Sunt boieri ca de divan
in toiege razimati
Si-n caftane imbracati.
Bacii lui poarta carlige,
Tot carlige de argint,
Ca n-am vazut de cand sunt.
In capul carligelor,
in josul belciugelor,
Cate-o piatra nestemata.
De paleste tara toata.
(G. Dem. Teodorescu, p. 474)
Cantaretii anonimi dau dovada si in cazul acestei balade de multa putere de descriere, de o arta deosebita in a portretiza si crea tablouri unice in felul lor. O buna parte din anecdotica motivului este mentinuta intr-o astfel de zona fabuloasa, aflata la intersectia cu realul.
Si in balada Dobrisan cliseul initial, frecvent in epica populara, are ca rost sa introduca pe cititor de la inceput intr-o ambianta istorica: "Din oras din Campulung,/ La poarta lui Negru Voda"
Cantaretul epocii noastre moderne se transpune in postura unui aed din antichitate si evul mediu. Cunoaste fabula acestuia, dar o adapteaza la natura unor intamplari recente. Descrie stralucitor si infatiseaza pe eroi in proportii uriase, intrucat aceasta este sarcina lui artistica; hiperbolizeaza, dilata realitatile timpului istoric tocmai ca arta lui sa fie gustata prin valoarea ei artistica. Lectorul, parcurgand intreaga naratiune despre Dobrisan, n-are nici un moment impresia ca ar citi balade mitologice ori fantastice de felul celor despre Mizil Crai. De altminteri, dupa cliseul citat mai sus, cantaretul are grija ca sa ne infatiseze unele date reale: Dobrisan "judica" si "spanzura" ca si domnitorul. Apoi,
Cati boieri au pribegit
Dobrisan ca i-a oprit
Si la el i-a poposit
Si-n ciobani i-a stravestit.
{Ibidem, 474)
Ii poarta, "in chip domnesc": "cu caftane de pambriu/ cu cizme de irmiziu" etc. Eroul face astfel parte din categoria multor nemultumiti dintr-o epoca a tarilor romane mai apropiata de cea moderna. Iar cantaretul brailean Petrea Cretul Solcan are grija sa-si introduca in limbajul intrigantilor care vin la curtea din Campulung urmatoarele cuvinte prin care desemneaza insasi ideea si insusi conflictul baladei:
Unde boieri s-a vazut
Si boieri s-a pomenit
Sa se tiia de domnit?
Ce-ar fi cerul cu doi sori,
Asa-i tara cu doi domni:
Doua palose-ntr-o teaca,
Doi domni in tara saraca.
Criticul rus Veselovski apropia grandoarea ciobanului Dobrisan de Micula Seleninovici, plugarul impodobit si el cu atribute plugaresti stralucitoare. Gasind baladei romane o schema universala si radacini mai vechi, ajungea la concluzia ca ar dezvolta o tema mitologica, aflata cu sute de ani i.Hr. si la Herodot. Argumentarea si-o fonda pe episodul mitologic din finalul ei, cand mama lui Dobrisan, sosind la curte, arata ca domnitor si razvratit sunt frati. Ca semne de recunoastere
Gasita-n pieptu-i soarele,
Lumina ca razele;
Gasita-n spate luna;
Lumina ca lumina;
in cei doi dalbi umerei.
Lucea doi luceferei;
Si-n crestetul capului,
Scrisu-i spicu graului;
Si mai jos la subsioara,
Scrisa-mi-i d-o sabioara
Semne bune de domnie.
(N. Mateescu, pil)
[Ibidem, p. 473)
Si totusi versurile sunt frecvente in colinda, de care cantaretul nu va fi ramas strain. V. Bogrea atrage atentia asupra unor documente din care ar rezulta istoricitatea eroului, care ar fi fost ruda cu Mircea Ciobanul. Ruinele unei vechi curti, aflate in satul Stoienesti din Vlasca, in apropiere de Bucuresti, unele traditii populare cunoscute de oameni intaresc si ele, din cate am constatat, existenta reala a eroului.
Daca imaginile fabuloase din Corbea si Mihu. sunt chemate sa exprime ironie si batjocura la adresa stapanilor, sa sustina o idee epica antifeudala, cele din Dobrisan sau Mircea Ciobanul, reimprospatand episoade mitologice stravechi, dezvolta si ele, in ambianta particulara a acestui motiv cu multe aspecte proprii unei balade pastorale, o idee caracteristica si ea tot eposului antifeudal.
Cat de insemnata este o astfel de cercetare a naturii fabulosului din eposul popular se poate vedea si din balada cunoscuta sub numele de Letin bogat sau lancu Voda. Cantaretul incepe cu obisnuitul vers initial "in oras in Bucuresti"; aici sosesc multe "carate poleite", cu "cucoane-mpodobite", caci
Sa-nsoara lancu
Voda Si-i cunun Mihnea Voda.
Numele sunt sonore, ceea ce a facut pe aceiasi cercetatori situati pe pozitii istorice in folclor sa introduca in discutie unele presupozitii de asemenea natura. in realitate, naratiunea o constituie "cantecul nasului", nume sub care a fost inregistrata balada de multe ori. Ca la nuntile de astazi, si in trecut mirele era supus - ca in acest cantec eroic - la numeroase incercari: sa sara portile, topurile de postav aduse drept daruri de nunta, sa aleaga dintre multe fete deghizate pe mireasa etc. Mirele fiind neexperimentat, toate aceste grele incercari ii revin nasului, care le trece cu usurinta. Cum este si de asteptat, aceasta balada, zisa la nuntile domnesti si taranesti, dezvolta umorul de buna calitate. Esenta fabulosului isi are de data aceasta radacinile in moravurile sl obiceiurile poporului.
in ciclul de balade antiotomane, realitatile sociale si dimensiunile istorice evocate sunt altele decat in cele antifeudale sau pastorale etc. Cantaretii anonimi, chiar cand raman aceiasi, care canta balade ca cele de mai sus, sunt stapaniti de un alt limbaj poetic, creand alte imagini fabuloase. Cititorul poate face observatii pretioase privitoare la ceea ce e particular in intreaga tematica, la felul cum sunt caracterizati eroii, la natura conflictelor si la insasi esenta istorica a acestui epos.
Cliseele initiale sunt si ele altele: "Foaie verde-a bobului/Jos in lunca Giurgiului,/ La Odaia Turcului"
Dramele se petrec
in vadul Dunarii
Printre caicele.
Mai in jos de schele,
Carca-mi-se carca,
Doua-trei sandale.
Noua galioane etc. etc.
Stilul este informativ, cantaretul fiind un observator atent a ceea ce se petrece in juru-i. Dimensiunea istorica de proiectare a fabulei in trecut, pe timpul vreunui domnitor, dispare, pentru a face loc dramelor umane: fete rapite, sotii arse de soti pentru infidelitate, voinici legati prin somn si aruncati in apa ori dusi la Tarigrad spre a fi pedepsiti etc. Cei mai multi, scapand, se lupta cu adversarul intr-un fel cu totul fabulos. in limitele acestei vieti, autorii de balade inspirate din realitatile oferite de ea devin moralisti si psihologi, buni cunoscatori ai sufletului omenesc; ei descriu si adesea portretizeaza, iar incidentele care se vor fi petrecut intre cotropitori si populatia ce lupta aparandu-si demnitatea si interesele sunt facute tot la modul fabulos. Portretul unuia dintre eroii Novacesti capata dimensiunile urmatoare:
De trei palme-i lat in frunte
Si nu prea vorbeste -multe;
Apoi cautarea lui
Seamana cu-a lupului.
Cand se uita pe sub gene,
Si maria-ta te-ai teme.
Mustatile, ca de rac.
Si le-noada dupa cap
Face nodul cat pumnul etc.
De proportii gigantice e si Stanislav, eroul unei frecvente balade din spatiul dunarean. Doarme cu palosu-i greu pe piept; iar cand
"Vantul bate valurile,/ Valul bate malurile, / Chica-i face palele."
Legat si el cu funii de matase si cu o piatra de gat, este aruncat in Dunare. Continua sa doarma zile pe fundul apei, ca apoi, trezlndu-se, sa-si aseze piatra pe piept si:
in picioare se proptla
Si daca se opintla
A trei stanjeni in sus o da,
Apa-n laturi se tragea
Si de maluri se izbea.
(G.Dem. Teodorescu, p. 568)
Eroul apare intr-o postura grandioasa, ca Ulise din Odiseea ori Vainamoinen, din Kaleuala finlandeza, care s-au luptat si ei zile de-a randul cu valurile apei. Imaginea fabuloasa din balada romanilor isi are radacinile in moravurile evului mediu. Se stie ca una dintre judecatile uzitate in aceasta epoca era, in pedepsele mai grele, aruncarea in apele involburate ale raurilor, cu o piatra legata de gat. Daca cel acuzat si presupus ca vinovat reusea sa scape, aceasta era cea mai buna dovada de nevinovatia lui.
Alaturi de "proba apei", tot atat de frecventa in evul mediu era si "proba focului". Cel banuit ca vinovat era pus sa ia un fier rosu in maini, sa tina carbuni sub limba sau in incaltari etc. in cantecele noastre narative ca si in ale popoarelor din sudul Dunarii imaginea apare foarte frecvent si cu aceasta pedeapsa, ca un revers al realitatilor istorice-sociale. Sora fugita cu un otoman, ori mama vinovata de dragostea ilicita erau aruncate in groapa cu jar sau
Trei rogojini c-aducea
Si, frate, le catranea
in rogojini mi-o-nfasura,
La steajar mi-o-aducea.
Cu lant de fier mi-o lega,
Foc din zece parti ii da.
(N. Pasculescu, p. 269)
intr-o varianta ardeleana la Rincuta Sandrului, mamei care-sl ascunsese fiica si nu voia s-o dea turcilor, acestia
Cizmele i le tragea.
Cu jar ca i le umplea,
Pe Barbuleasa o-ncalta.
Nevrand sa spuna nimic nici in urma acestui supliciu, atunci turcii
Lant de fier in foc baga,
Pe Barbuleasa o-ncingea.
(CLI. Bibicescu, p. 265)
Legat cu lant inrosit in foc, prajit la flacarile unui imens foc facut din multi stanjeni de lemne, tras in teapa apoi, supus la atatea suplicii tipice evului mediu de dusmanii sai, a fost si Baba Novac, generalul haiduc din vremea lui Mihai Viteazu. Si totusi in zecile de variante la baladele despre acest erou atat de iubit de popor nu apar niciodata astfel de imagini. Caci ridicarea in sfera pozitiei narative a unor realitati ca cea despre "proba focului" se facea in functie de ideea dezvoltata de cantaret si mai cu seama era determinata de atitudinea poporului si naratorului fata de erou. Baba Novac apare in cantecele batranesti numai in postura de luptator pentru liberatatea poporului. De sfarsitul lui atat de dramatic nu se vorbeste niciodata. Autorii anonimi descriu insa pe larg pe fata ori sotia vinovata, tabloul arderii de viu fiind pus in fata ascultatorilor tocmai ca ei sa vada la ce se asteapta toti cei ce se abat de la bunele moravuri. Asemenea naratiuni orale aveau mare rol moralizator, fara sa devina catusi de putin expuneri cu ton didactic.
Din cate se observa, radacinile fabulosului din poezia narativa eroica a romanilor sunt adanc infipte in realitatile istorice-sociale, in practici de viata proprii anumitor epoci, cu deosebire in evul mediu, apoi in moravurile si obiceiurile poporului. Din ele isi trag viata operele folclorice. Dar, ca ele sa devina cat mai valoroase sub aspectul unei arte veridice, creatorii anonimi incadreaza viata in imagini fabuloase luate deseori din mit ori din basm si recreate in chip atat de personal de acestia. G. Cosbuc spune cu multa dreptate ca "toti poetii au conlucrat prin veacuri sa ne lase opere atat de desavarsite pe cat le poate da geniul neamului nostru si timpul".
Imaginile artistice create in acest sens sunt un rezultat al muncii laborioase a unui nesfarsit numar de poeti anonimi, care mereu la reimprospateaza, le dau culoare noua si le potrivesc cat mai bine cu tema si ideea epica si cu rostul cantecului. Caci am vazut cum cantaretul popular ia atitudine fata de subiect si de eroii sai, exprimand prin opera sa cand ironie si satira, cand umor, ori la atitudine grava, imaginea explicand sensuri mai vechi de viata. Am mai spune ca imaginea de orice natura ar fi, ca si atitudinea creatorului anonim sunt in dependenta si de natura respectivei categorii folclorice. Cele de mai sus apar frecvent in balade, o categorie folclorica prin esenta poematica si de oglindire a realitatii sociale prin fabulos.
Nararea evenimentelor se face in asa fel, ca ea sa trezeasca interes celor ce asculta. De aceea ei imbina realul cu fantasticul sau fabulosul; spre a realiza conflicte pline de interes, recurg la episoade-sablon, care capata alura epica noua in cadrul altui subiect; sunt preocupati sa creeze eroi tipici, de aceea recurg la situatii si episoade epice care ofera patos si senzational putin comun; creeaza portrete si tablouri unice. Un erou ca Toma Alimos sau Corbea sunt de neuitat; tablouri dantesti, ca al inchisorii celui din urma sau al bogatiilor in turme din Dobrisan, frumusetea Badulesii, a Chirei s.a.m.d. au devenit clasice in literatura romana, ca multe pagini din Eminescu sau Creanga. Nu de mica importanta sunt si ideile pe care le dezvolta autorii anonimi. Uneori sunt balade foarte asemanatoare ca situatii episodice [Chira - Ilincuta Sandrului), ele au totusi o existenta de sine statatoare datorita tocmai laturii ideologice a subiectului.
Fiind evocativa, balada canta fapte strabune, de vitejie (termenul de "vitejie" se cere a fi luat in sens mai larg, nu numai in sens de fapte de arme). Exista un eroism legendar-religios (balade mitologice), profesional (in balade ca Miorita) ori erotic (in balade familiale, ca Iencea Sabiencea).
Model formal - Inventie artistica
|
Mai fiecare balada incepe cu formule initiale tipice, ce au drept rost sa fixeze in timp si loc actiunea. Faptul nou, incidentul tipic sl al motivului, este incadrat intr-o suma de clisee, a caror inventariere de s-ar face am ajunge la concluzia ca ele sunt caracteristice eposului european. Alaturi de asemenea prefabricate, apare formula mediana si ea cu functie variabila, in raport direct cu tematica si subiectul baladei. Ca in final, motivul sa aduca versuri adecvate, care pecetluiesc atitudinea morala a eroului, semnificatia luptei acestuia etc.
Asemenea prefabricate au drept scop sa introduca motivul intr-un model formal preexistent in orice categorie folclorica. Cand modelul este pulverizat, fie ca motivul a iesit din circulatie, din pricina ca nu mai corespunde noului tip de societate, fie ca s-a uzat de o prea mare folosire, poezia isi pierde din stralucirea sa, intra intr-o faza de pulverizare.
Dar modelul formal este consolidat de o seama de mijloace de exprimare fie din sfera retoricii poetice, fie din a limbajului poetic, ca si de valori semantice, sintactice etc. in alta parte le-am infatisat mai analitic. Aici le amintim numai: din sfera celor retorice apar frecvent: anafora, epifora, anadiploza si para-nomaza, ipotipoza. O alta figura de stil, si ea frecventa, consista in folosirea maxima a conjunctiei coordonatoare (si, sau, ori), pe care am putea-o desemna prin termenul intalnit in poeticile clasice de polisyndeton.
Nu lipsesc nici tropii (metafora, alegoria), dar nu intr-o masura prea mare, data fiind structura si functia speciala a categoriei folclorice. Numai prin mijloacele retorice, cantaretul anonim realizeaza maximum de arta caracteristica baladei. Obtinand un ton afectiv potrivit temei, mijloacele de exprimare amintite devin si un sprijin efectiv al memoriei cantaretului, fara ca prin aceasta stilul acestuia sa devina prea incarcat.
in ultima vreme, baladele spuse cu deosebire la nunti si mese mari, au devenit mai mult "cantece de oaspeti". Ele si inainte vreme aveau menirea sa intretina nopti intregi pe ascultatori, de aici si dilatarea lor pana la o mie de versuri, o structura opusa, de exemplu, cantecul eroic grecesc, lung doar de 50-l00 de versuri. Procedeele stilistice infatisate mai sus nu apar izolat si intamplator, ele alcatuiesc angrenaje poetice cumulative, ascendente sau hiperbolice. Verbele sunt deseori sinonime, reiau aceleasi actiuni, cu deosebiri aproape imperceptibile, avand darul sa creeze miscarea adecvata naratiunii eroice.
Opera a profesionistului cantaret si poet, balada folclorica cu profilul stilistic semnalat mai sus, cand intra in colportajul taranului ori a meseriasului satesc (dogar, cizmar) structura ei este profund modificata, evolueaza catre cantecul liric.
