Balada Dupa melci apare pentru prima data in revista "Viata Romaneasca" (1921), fiind retiparita intr-o placheta ilustrata neinspirat de catre pictorul M. Teisanu, ceea ce l-a determinat pe poet sa ceara retragerea din librarii a tirajului. Incidentul este simptomatic pentru posibila "capcana" in care te atrage lectura poemelor de asemenea factura ale lui Ion Barbu -poeme la limita greu de precizat dintre naratiune versificata si lirism obiectiv, cu substrat simbolic: "ar trebui sa spunem o poema epica, daca n-ar fi prea mult; sau balada, daca n-ar fi prea putin" (Alexandru Cioranescu).

La primul nivel, literal, ale semnificatiei textului, scenariul epic este urmatorul: un copil, ipostaza a naratorului, pornind cu alti copii ca sa culeaga flori in lunca, la o vreme cand soarele primaverii nu a prins inca putere, descopera, sub mormane de frunze moarte, un melc ascuns in ghiocul lui, parca in pofida trecerii iernii. Dupa obiceiul jocurilor copilaresti, copilul ii descanta incet, pentru a-l ademeni sa iasa din cochilie. Este insa intrerupt si alungat de ivirea unei babe, o gusata sluta care culege gateje, si care-l sperie prin aspectul ei de vrajitoare. Noaptea se instaleaza din nou viscolul si ninsoarea. A doua zi, copilul se intoarce pentru a cauta melcul si descopera ca acesta, amagit de promisiunea descantecului, a iesit din gaoace, dar a murit din cauza frigului care l-a rasucit ca pe o frunza uscata. Descantecul, rostit de copilul care acum isi intelege vina, se transforma in bocet.

La un alt nivel de semnificatie, cel figurativ-simbolic, poemul, care porneste de la o remodelare savanta a imaginatiei folclorice (si implicit a imaginarului fabulos), trebuie citit ca "o parabola a cunoasterii": "Plecand de la ritul de «descantare» a melcului, poetul extrage semnificatia tragica a actului de revelare" (Marin Mincu, Opera literara a lui Ion Barbu). Dincolo de aparenta ludica, se poate identifica sensul negativ al initierii ce se constituie intr-o drama a cunoasterii. Inconstient, "gratuit", copilul comite un hybris: prin puterea descantecului, el declanseaza fortele magice, tulburand legile firii, dar neputand anticipa finalitatea tragica a actului sau.

Relatiile dintre natura si constiinta se stabilesc la nivelul imitatiei si al imaginatiei, spontaneitatii ludice, caracteristice copilului, fiind exprimate in limbajul magiei populare, ce conserva atmosfera de mister:

"Vezi, atunci mi-a dat prin gand Ca tot stand si alegand Jos, in vraful de foi ude, Prin lastari si vrejuri crude, S-ar putea sa dau de el: Melcul prost, incetinel In ungher adanc, un gandi imi soptea ca melcul bland Sub mormant de foi, pe-aproape, Cheama omul sa-l dezgroape"

Melcul simbolizeaza eterna regenerare a naturii, "misterul increatului", a carui revelare, echivalenta cu "transformarea in act, in devenire, in alterare" (Marin Mincu, op. cit.) se petrece sub forma jocului, ca expresie a gratuitatii infantile:

"Era, tot o mogaldeafa: Ochi de bou, dar cu albeata: Intre el si ce-i afar' Strejuia un zid de var. () Vream sa-l vad cum se dezghioaca, Pui molatic, din ghioaca: Vream sa-l vad cum iar invie Somnoros, din colivie".

Copilaria, ca faza a cunoasterii, similara, in oarecare masura, animismului primitiv, face din jocul, in sine inofensiv, un act de provocare la implinire a ceea ce este increat si vietuieste in somnul vegetativ.
Prin rostirea descantecului, declansare gratuita a magiei, copilul-erou savarseste, fara voie, un sacrilegiu, intervenind inoportun in ritmul firesc de manifestare a naturii. Acest pacat (hybris) de accelerare a creatiei este mai intai anticipat prin transformarea padurii intr-un spatiu al fantasmelor infricosatoare (implicand teama ce dezvaluie gravitatea experientei "gratuite") pentru ca in final sa fie sanctionat, de asemenea, simbolic prin moartea melcului.

"Ce e sigur e ca micul protagonist a atins cu degete vinovate un mister: () actul lui e o transgresiune care incearca sa suspende efectele legii naturale si ca atare va intampina o dura cenzura" (Alexandru Cioranescu).

Invocarea, de la sfarsit, a magiei descantecului, nu mai are eficienta initiala si raul savarsit nu mai poate fi reparat. Sensul tragic profund al aventurii de cunoastere se exprima prin plansul cathartic. "Copilul a parcurs involuntar un intreg ciclu al cunoasterii. Declansand prin descantec manifestarea unei latente potentiale, de fapt a propriei latente, el a descoperit tragismul ascuns in existenta, indreptata iremediabil spre moarte, cat si tragismul cunoasterii, al acelei cunoasteri incantatorii, care presupune contopirea cu obiectul; «nunta» senzorialului cu intelectualul, cunoasterea poetica deci" (Marin Mincu, op. cit.).

Scriitori romani