"Nu pot scrie bine cata vreme nu sunt eu insumi scrisul meu, cat nu sunt legat direct la rinichiul artificial al cartilor mele", marturiseste Mircea Cartarescu in Jurnal. Afirmatia poate fi citata drept teza a romanului Orbitor (Aripa stanga).

In meandrica desfasurare a cartii, naratorul se contopeste cu scriitorul si cu personajul principal totodata, tocmai pentru ca Mircea Cartarescu este obsedat de ideea dizolvarii personalitatii autorului in pagina scrisa.

Nicolae Manolescu prezenta aceasta carte drept un "roman al cautarii timpului pierdut, metaroman al citirii si scrierii trecutului (), o arheologie si o anatomie a fiintei". Peste toate acestea, Orbitor (Aripa stanga), ce se constituie in prima parte a unei trilogii, este si o scriere despre scriere si despre "impotenta" scriitorului de_ a-si trai existenta altundeva decat in inima textului pe care il produce. intreaga substanta a celui care scrie se disperseaza in ceea ce Cartarescu numeste "tesatura asta in care asud de frica si de concupiscenta".
Daca in Travesti, primul roman in care Cartarescu s-a lasat furat de aceasta idee, desubstantializarea celui care scrie era resimtita mai ales la nivel mental, in Orbitor "operatia" devine "carnala": "In filigranul fiecarei fie vedeai o tesatura de vinisoare albastre si rosii, zvacnind la un singur puls, irigand paragrafele

Pergamentul era viu ca pielea abia smulsa a unui martir si mustea de cerneala si sange. Ce scria insa pe pielea mea, sau ce era tatuat acolo, intre sfarcurile pieptului meu, era deocamdata complet obscur pentru mine" Acesta este procesul nasterii textului pe care Cartarescu il descrie cu toate mijloacele fictiunii. Autorul-narator-personaj isi permite si sa teoretizeze si sa sugereze. Vocea auctoriala spune lucrurilor pe nume ("Sculandu-ma din pat ma asez la masa de scris. Apoi ma trantesc la loc in pat, tarand dupa mine.

In mintea mea pulverizata, dantelaria literelor formate cu pixul, ca niste panze de paianjen, care se topesc in reteaua mai vasta a visuluP'), pe cand naratorul ne impartaseste cosmarul sau de a fi o tenie intr-un anus.

Toate ipostazele personajelor sunt de fapt momente ale existentei Scriitorului. El este cel care, prin puterea imaginatiei, face posibila reinventarea lumii. Efortul pe care trebuie sa-l depuna este insa imens, pentru ca este obligat de propria sa Creatie sa se intoarca "acolo unde nimeni nu s-a intors", sa-si aminteasca "ce nimeni nu-si aminteste" si sa inteleaga "ceea ce nici un om nu poate sa inteleaga". Pentru a fi capabil sa pre-scrie destinele personajelor sale si in final sa se pre-scrie pe sine ca personaj, Scriitorul trebuie sa refaca in sens invers itinerarul crearii lumii, sa coboare la "origini" pentru a regasi timpul si spatiul primordiale. Abia atunci cand va putea sa reconstituie armonia initiala a Fiintei, Scriitorul va fi capabil sa creeze Totul: "Vom inventa fiinta ce-o sa ne inventeze, dar nu va fi din lumina pura. Lumea noastra nu este un briliant. In pamant mortaciuni si cristale stralucesc si duhnesc. In matele noastre sunt viermi, in viermi sunt mate, si-n matele lor sunt viermi. Si divinul Dan te urina fetid pe scoarta stejarului. Dar umila prostituata asaza gingas un stanjenel in vaza de pamant. De aceea Creatorul va fi barbat si lumina, dar si femeie, neagra si roaba. O minte de inger si-o inima de catea. Doar astfel emisferele, schizofrenia si paranoia vor fi lasate in urma si sexele, barbatul si femeia, se vor anula, si puterile, stapanul si sclavul, vor deveni una, si, minune a minunilor, binele se va corupe prin rau ca sa scanteieze mai tare, iar raul se va-nalta spre bine ca sa castige in imbeznare, iar la-ntalnirea lor, si deasupra lor, unde se vor arcui ca sa iasa din sine si sa se-mpreune, ele s-or dovedi identice, lumina si bezna-ntr-un singur cuvant extatic:

ORBITOR"

Doar atunci cand scriitorul va ajunge printr-un fel de transa la aceasta revelatie isi va recapata statutul de Creator. Pentru ca spre asta pare sa tinda Mircea Cartarescu: spre gasirea firelor si viscerelor prin care scriitorul poate redeveni atotputernic, asemeni unui Dumnezeu, care da nastere unei lumi la baza careia sta Cuvantul.

Scriitori romani