ATHANOR -Volum de poeme de Gellu Naum, publicat in 1968, la Editura pentru literatura din Bucuresti.
In afara textelor inedite pina la aceasta data, grupate in ciclurile Exactitatea umbrei. Camera cu ceata, Triunghiul domesticit si Heraclit, cuprinde si o selectie din creatia suprarealista de tinere!e a autorului, din anii 1938-l946 (ciclurile Oglinda oarba si Vasco da Gama; acesta din urma reia titlul volumului tiparit in 1940, dar care fusese incheiat in 1938).
Este prima carte a lui G. Gellu Naum ce reface in mod autentic continuitatea operei, dupa ce poetul deviase de la itinerariul initial in Poem despre tineretea noastra (1960) si Soarele calm (1961), marcate de servitutile ideologice ale epocii.
O comparatie intre versurile mai vechi ale lui Gellu Naum si "ineditele" din Athanor pune in evidenta unitatea de profunzime a scrisului sau revendicat programatic de la miscarea suprarealista, dai si o anumita evolutie care-l particularizeaza in contextul acestei orientari. Cel care urma sa defineasca poezia pe urmele lui A. Breton, ca "asteptare activa", vorbind despre "virtualitajile objectivale ale tuturor obiectelor, ale tuturor peisagiilor pe care (poetul) le viseaza cu frenezie" sau despre "tainica teroare a prezentelor misterioase care incep sa se desluseasca fortate de bagheta magica a asteptarii, a cautarii" (v. eseurile-poeme in proza din Medium, 1945), a cultivat de la inceput un discurs in care "automatismul" intilnirilor fortuite dintre cuvinte, dirijat, totusi, spre obtinerea unui maximum de efect, era chemat sa sugereze deopotriva dereglarea profunda a limbajelor lirice mostenite si instaurarea unui univers al "vaselor comunicante" (expresia lui Breton) in care realul si imaginarul se regaseau pe acelasi plan.
Starea de "mediumitate" devine dominanta (poetul vorbea despre "mediumitatea noastra, a tuturora"), ca disponibilitate absoluta in fata misterelor, in spatiul oniric se instaleaza o tensiune stranie, ca in pragul unei lumi de dincolo: "imaginile devorante ale lucrurilor viitoare", "lluturii de sugativa care ne vor suge singele", "nemaipomenita foame carnivora" a plantelor "care inconjurasera piata", parul iubitei care "suge lucrurile/ seva paturilor si a dulapurilor" indica o asemenea stare, in vreme ce "dezastruoasele si amplele intilniri din fata oglinzilor", "noptile pline de oglinzi halucinante", "privirea lucida a somnambulilor", "aceste insistente lantome", "plimbarea somnambulica (a acrobatilor) pe firul fragil intre vis si ape" sunt printre reperele cvasi-programatice ale imaginarului oniric de sursa suprarealista, facind parte din recuzita sa specifica. Citeva texte cu o constructie mai rafinata atrag atentia asupra unei "ars combinatoria" sui generis, ce mizeaza pe efectele de dislocare si permutare a sintaxei poemului, in sensul surprizei si socului provocate de mobilitatea mecanismului asociativ, dar si al libertatii ironic-ludice fata de conventia poetica. in Oglinda oarba, de exemplu, arbitrarul asociatiilor creatoare de o specifica neliniste apare oarecum "coptrolat", la inceput, prin apelul la un tipar frastic stabil, in care are ioc insa o miscare neasteptata a continuturilor, sugerind aici destramarea, iluenta, cautarea unei comunicari de dincolo de ordinea data a lumii:
aaa1
pentru ca in final tulburarea initiala a raporturilor sa se dovedeasca a fi avut loc in perspectiva unei mutatii de substanta a sensibilitatii: "vreau sa ma pipai ca pe o scara/ vreau sa ma vezi ca pe un turn". Fixitatea paradigmei intra din nou in tensiune cu miscarea contrarianta de pe axa sintagmatica, insa distorsiunea raporturilor logice (sugestiva, de altfel, in ordinea unei problematici a "sinesteziei" mostenite inca de la simbolisti) e pusa in serviciul instaurarii unei noi ordini: echivalentele propuse pentru obiectul cunoasterii (trairii) apar resituate pe o axa ascensionala (fereastra, arbore, scara, turn). "Semioza" poemului se realizeaza, astfel prin jocul subtil al articularii mecanismului discursiv, "gripat" la un prim nivel, mai de suprafata, pentru a fi "reparat" la unul mai profund, tot atit de surprinzator. Altadata, ca in concentratul poem imi place ca lupilor, starea de asteptare incordata a unei iminente sfisieri, rupturi, rnorti (sugerata inca din titlu) se transmite pe baza unui triplu izomorfism metaforic, intre verbul numind sfisierea, instrumentul acesteia si "obiectele" careia i se aplica, exploatindu-se si un anumit "automatism verbal": "Mai astept o perdea un paianjeni un om viu sau o rana/ limba ta spinteca tacerea ca un stilet I serpii au invadat pianele/ cu tacutul lor obicei de a muri inaintea amurgului".
In schimb, poemul Va se o da Gama ilustreaza latura ironica si parodica a poeziei lui Gellu Naum, care propune aici un fel de comedie a oniricului. Obiectele se antropomorfizeaza pentru a participa la farsa alaturi de notiunile abstracte, automatismul asociativ umple tiparele discursive cu elemente fortuite, comunicarea devenind un joc pur al mecanismului lingvistic:
aaa2
Contaminarile sonore sint numeroase, si ele alimenteaza automatismul ecuatiilor imagistice; nu lipsesc nici "falsele silogisme" de traditie manierista, parodiind desigur "gindirea exacta si pretioasa" la care se referea, tot in spatiu avangardist, un Ilarie Voronca: "Totusi cravata nu poate sa inghita/ pentru ca femeia nu ploua/ si nici eu nu plou/ pentru ca ne despicam piepturile cu gratie/ si scoatem din fundul lor un clavecin" Poemele noi din Athanor (titlu ce trimite la cuptorul alchimistilor) pastreaza si aprofundeaza tehnicile exersate in aceste prime texte. Titlurile ciclurilor sugereaza prin ele insele abandonarea conventiilor poetice rigide, cautarea unui alt fel de "exactitate" decit cea oferita de geometrie si lumina diurna - un spatiu mai obscur si mai incetosat si, totodata, mai mobil, "heraclitian", in care lucrurile sau fantasmele lor capata, totusi, o percutanta particulara. Abandonind ceea ce putea parea loc comun si prefabricat suprarealist in poezia sa, Gellu Naum pastreaza insa spiritul miscarii: insolitul apare la fiecare pas, manifestindu-se in egala masura la nivelul micilor unitati ale poemului (cutezantele imagistice sint prezente peste tot) si la cel macrocontextual, in acele "false povesti () de un dramatism disimulat in formulari ritualice, incetinite, tihnit evocatoare" (L. Raicu). Cite un poem e o concentrata, neobisnuita "definitie" lirica cvasi-manierista, precum in Aventura cercului:
aaa3
Altul isi unifica notatiile metaforice indraznete orientate catre sugestia stingerii oricarei miscari, a inertiei si stagnarii generale: "Aud pasii copilului mut/ aud cum ii soarbe cenusa// undeva deasupra atirna soarele/ ca un cuier gol/ undeva deasupra e cerul// taurii si-au infipt coarnele in pamint/ pe spinarile lor creste iarba"; sub titlul Triunghiul domesticit, devierea de la perceptia "geometrica", logica a realului si remodelarea unor concepte precum cel de subiect, miscare, spatiu in functie de unghiul de vedere strict individual al poetului, e sugerata, nu tara ironic, prin perturbari grave ale logicii comunicarii, ce contrariaza voit asteptarile cititorului: "Citeva cuvinte mototolite in ochiul drept/ o lacrima in gura un sunet pe umar// Fireste e o simpla calatorie/ de la bine la rau de la rece la cald/ in barca asta plina de cuie// Poate ca totul se petrece intr-o vaca". Cum se vede, tocmai "firescul" si "simplitatea" lipsesc Refuzul lumii date a obiectelor, generind ostilitatea ierarhiilor constituite, apare insa ca benefic pentru viziunea poetica, sugerind o regasire a cintecului auroral, feciorelnic al universului, precum in poemul Mama lucrurilor.
aaa4
Aceasta "poetica dura a legaturilor" dintre eu si univers, presupunind interventia decisa in gramatica traditionala a expresiei lirice, e frecvent ilustrata acum prin poeme construite pe jocul insusi al mecanismelor comunicarii: afirmare, inca o data, a libertatii cuvintului (semnificantului) si subminare ironica a "tiparelor" functionale ce incearca sa conslringa "mesajul", limitindu-l Ia "semnificat", la o "valoare de schimb", la "tranzactii de utilitati" (V. Ivanovici). Este sensul in care se ironizeaza, de exemplu, "legea talionului", in poemul intitulat Talion: "Ochi pentru nas diate pentru floare/ cal pentru singe om pentru fruct/,../ si toate se compensau se (compensau". Tot ca pe un joc dintre para-digmatic si sintagmatic se articuleaza poemul Torsiunea lui Miibius sugerind multiplicarea inlinila a relatiilor interobiectuale intr-un univers imaginar deschis si mobil: "Mina mea stinga/ ochiul meu drept/ manusa mea stinga si gheata mea dreapta/ lampa mea dreapta si calul meu sting/ marul meu sting si glasul meu drept" Ceea ce s-a numit "uzajul generalizat de combinari si analize de tip anagramatie sau mai bine zis paragramalic" (V. Ivanovici) ofera, de asemenea, exemple semnificative, precum ,kvnI icxt din ciclul Ileraclil:
aaa5
Deformari si contaminari sonore ale cuvintelor atrase in automatismul expresiei pot imbogati substantial "mesajul", cum se intimpla in finalul unui all K'l din acelasi ciclu: "ea imi dadea lapte si pfine si pornea desculta pe drum/ spre est spre vcsl spic sud spre mort" Asemenea interventii in angrenajul verbal arala in ce masura suprarealistul Gellu Naum si-a depasit propriul spatiu avangardist de formare, largindu-l spre experiente de factura postmoderna.
