ARLECHINI LA MARGINEA CIMPULUI
- Volum de versuri de Nichita Danilov, aparut la Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1985.
Arlechirti la marginea cimpiiltti perpetueaza (prin eterogenitatea compozitionala, ca si prin refuzul de a adera la stilul ludic/ironic - consacrat de-acum, si cu succesul asigurat - al poetilor de la "Cenaclul de luni") imaginea unui N. Nichita Danilov "incomod" prin formula poetica, rasfrinta asupra-si, indiferenta la lumea dinafara (ale carei agresiuni le transcrie, in schimb, in imagini apocaliptice).
Metafora ascetului scriind despre ordinea lumii (creata intr-un volum mai vechi) e inlocuita acum de aceea a "artistului ca saltimbanc", marginalizat, retras in singuratatea operei sale. Dar constanta pare a caracteriza intreaga creatie a lui Nichita Danilov ; poezia sa se construieste nu prin acumulari, ci prin re-definiri: aceleasi teme, aceleasi crize si nelinisti sint re-scrise, in texte concentrice. inclinatia spre parabole amplu-explicative (in ermetismul lor) devine doar - pe parcursul volumelor mai atenuata, dar si, in cazul de fata, stattfneste chiar poemul central, ce da titlul cartii.
Ea se insoteste cu o crestere a "densitatii" sensului si a intensitatii dramatice a textelor, caci exista in lirica lui Nichita Danilov o ardere interioara ce submineaza propriul mod de expresie, aparenta aplecare a poetului spre forme "fixe" cu iz medieval sau exotic, precum asemenea caligrafii de "pergament diafan", reluind tema romantica a poetului parasit de "inger": ;,in spatele fiecarui om/ sta de veghe un inger. Ingerul/ din spatele meu a cazut/ si lotusi ale cui sint mhnile astea,/ aceste miini line ca niste aripi/ ce alit de nostalgic/ imi acopera ochii?" (Peisaj cu miini si aripi). Baladescul, cu tentativele de a crea o atmosfera medievala (un gotic de la siirsitul veacului nostru, in care vechile istorii nu se mai citesc la fel; "Tu, cel plecat la vinatoare de aur/ Multimea se arunca sub copitele calului tau./ Fecioare inalte ies in fata la cu polire de vin./ Copii imbracati in vesminte de inger/ cinta un imn de salut pentru intoarcerea la./ Seara vesnic revii in cetate// eu un zimbru batrin pe umarul trist" - Apele somnului, Moldo) este alterat de viziuni de cosmar, ale inslrainarii si ale mortii.
Poetul - ca "arlechin la marginea cimpului" - e martorul unor scene halu-cina(n)te, in care Eugen Simion vedea o "escatologic romantica lipsita de solemnitate", a unui spirit "inspaimintat de semnele sfirsitului", cu inclinatii pentru viziunile apocaliptice [Scene de razboi in expozitia Goya este un asemenea poem amplu, unde rapelul cultural potenteaza prea vag violenta imaginarului), in loc sa salve/e, ulopia confera lumii "un sens monstruos" (I. Negoitescu): "Vine fratele meu mort in razboi,/ vine fratele meu cu ochii in lacrimi./ Vine fratele meu in timp ce griul da-n spic/ si porumbul isi lasa mustata./ Tata ii pune o coasa in miini/ si-i sopteste: Du-te pe deal si coseste!// // Mama isi vira miinile in teasta lui/ ca intr-o albie plina de rufe./ Voi spala aceste rani de noroi, spune/ Voi curata aceste rani de pietre" (Portretul fratelui meu mort in razboi), Construind asemenea "fabule" (adesea cu trimiteri orfice), poezia lui N. Nichita Danilov se inscrie cuminte in descendenta poeziei gnomice romanesti, cu radacini ce-i vor fi placind poetului "moldave".
Daca I. Negoitescu vedea inir-insa celebrarea apoteotica a unui cosmos antropocentric ("omul care se exprima prin glasul poetului este o fiinta plenara, cu radacinile implinlate in cosmos, in istorie, in societate, in mit, in realitatea celor vazute si nevazute"), noua ni se pare ca - dimpotriva - metafora centrala a volumului de fata, autoreferentiala, aceea a poetului ca "arlechin la marginea cimpului", tradeaza mai degraba nelinistea (acuta, rasfrinta in chiar violenta imaginilor) marginalizarii, a excluderii traite de subiectul creator, "nelinistindu-si constiinta, ravasindu-si sentimentele, dereglindu-si sistematic simturile intr-o modalitate ce pare a ignora vreo arta poetica" (Traian T. Cosovei). Intensitatea trairii se traduce in lirica sa printr-o accentuare a vizualului; tablourile sint aproape expresioniste, cunoasterea are loc cu ajutorul ochiului dilatat monstruos, ranit de nuante, agresat de imagini.
Unele poeme sint intitulate "Peisaj cu" sau sint subintitulate "detaliu de fresca", "tablou Iara rama", invitind la "imaginarea" scenelor unde hieratismul contururilor e contrazis de tusa grea, pastoasa, a culorii "brutale, tara prea multe nuante, umbrite de o puternica emotie, de o tiranica pasiune care le face sa explodeze in decorul poemului" (ibid.): "Stau trei ingeri decapitati/ la capatul unui peisaj galben./ Peste ei pica seara./ Primul e verde ca iarba,/ al doilea rosu ca focul,/ al treilea vinat ca luna" (Arlechirti la marginea cimpului). Nici sub aspect formal (intrucit reuneste poeme calofile, dar si - presupuse - fragmente ale unei proze/jurnal, "fabule", dar si "peisaje" caracterizate prin violenta rostirii), nici tematic volumul nu este unitar. Gheorghe Perian propune cea mai convingatoare imagine de ansamblu asupra-i, atunci cind circumscrie doua axe (doua posibile linii de fuga, totodata): cea dintii, caracterizata de aspectul esoteric al versului, cu reminiscente orfice, cea de-a doua - mai usor de asimilat manierei optzeciste cuprinzind poezii "scrise in lipsa oricarei preocupari de versificatie si bazate pe resursele demistilicatoare ale risului" (ibid.).
Insasi aceasta eterogeneitate compozitionala si de limbaj, alaturi de metafora centrala a poetului-arlechin la marginea cimpului", alaturi de scenariile apocalipsei si ale caderii din mit in istorie fac din volumul in discutie unul emblematic pentru cautarile si obsesiile liricii generatiei '80.
