ARANCA, STIMA LACURILOR - Nuvela aparuta in culegerea omonima (impreuna cu Adevarata moarte a lui Guynemer si Omul din vis) de Cezar Petrescu. Bucuresti, Editura Socec, 1929.
Aferenta "Fantasticului interior", ca una din piesele cele mai reprezentative ale proiectatului ciclu, nuvela e construita din elementele de veche si larga circulatie ale goticului anglo-saxon. Pretextul epic se identifica cu o calatorie de afaceri pe domeniul cornilor Kemeny, prilejuita de deschiderea succesiunii. Gratie remarcilor verbale si scrise (intr-un "sec" limbaj profesional) ale avocatului clujean dr. Silvestru Hotaran, un pedant din descendenta lui Marius Chicos Rostogan, naratorul - bibliofil patimas, dornic de achizitii norocoase - este avertizat, initiat si, implicit, introdus intr-o lume nebanuita.
Primul indiciu al ineditului aventurii este unul farmaceutic: chinina, cumparala la plecare de catre omul legii spre a anihila tintarii, agentii malariei emanate de un "tinut blastamat si stricat de ape", pe seama careia el pune "risipa in patru vinturi a unei avutii agonisite in sapte veacuri". Bineinteles, in comparatie cu o asemenea constatare, faima de castel cu stafii (tema fundamentala) a asezarii este comentata cu tot dispretul. Urmeaza - drept retrospectiva epica - lunga istorie a unui neam pe cit de persistenl "capricios si despotic" pe atit de contrastanl din unghiul aptitudinilor succesivelor generatii: pe de o parte, firile "padurete", expansive si voinicesti, dominate de instinctele ancestrale ale vinatorii si pescuitului, pe de alta, naturile introvertite, capabile de mari iubiri, dar mai cu seama, dedicate credintelor inijiatico-oculte. Daca Armin Kemeny si Aranka, nepoata sa recent disparuta in imprejurari obscure, se inscriu in prima categorie, Andor, tatal "stimei" lacurilor, cel care crede neclintil in reincarnare si se insoara cu Ana Porumbacu pentru calitatile de mediuni alo acesteia (nu fara a o iubi in cele din urma), apartine desigur celei de a doua. Traversarea respingatoarelor smircuri din imprejurimile castelului constituie primul prilej de a inregislra de visu straniul larimului abordat. ii vor urma: paraginirea austera si neprimitoare a caslelului, hidosenia batrinului servitor, aparitia unui gusat indobitocit (alta postura a oribilului romantic), iar, dupa plecarea precipitata a Iui Hotaran la Budapesta, gesticulatia vag inteligibila a ingrijitorilor doritori sa-l avertizeze pe musafir asupra prezentei fantomei, cutreierarea ambiantei "pestilentiale", "crepusculul livid" devenind mai "sinistru" in tovarasia "chelalaielii animalice" a gusatului Gyula, reaparut pe neasteptate.
Atmosfera devine si mai agasanla (in sens gotic) dupa lectura scrisorii - neredaclata pina la capat - de catre predecesorul sau in aceeasi incapere, apartinatoare, inainte, Arankai.
Vine la rind primul pas spre virtejul fantastic, marcat de fiorul descoperirii vivacitatii nefiresti a ochilor portretului letci: "verzi si negri si aurii si viorii, ca ochii schimbatori de leopard" (tema tabloului insufletii), nu inainte insa de a fi fost incercala de catre musafir taria vinului vechi de Tokay (deschiderea virtuala spre verosimil). Desprinderea ochilor fosforescenti si magnetici de tabloul lovit (intr-uri gest de furie) marcheaza impactul extra-naturalului inacceptabil rational, mai cu scama pentru un ins cu mintea si cu sim] urile sanatoase (inrudit cu flacaul din La hanul lui Minjoala). "Cu mine nu merg nebuniile acestea!" exclama el, fara, insa, ca desfasurarea ulterioara a intimplarilor sa-i adevereasca spusele.
Caci, exasperat de deplasarile uluitoare ale ochilor Arankai, oaspetele nu va intirzia sa intre in "bezmeticul joc" (situatie tipica in fantastic) al urmaririi fiintei "de dincolo", mai intii in bezna incaperilor si coridoarelor pustii, apoi in smircurile putrede din imprejurimi, insotit, ba chiar, dupa ce intra si el in hora degradarii animalice, incepind sa urle "pe intrecute cu gusatul timp si nevolnic", cum mai facusera poate antediluvienii bastinasi lacustri. Localizat de o maniera simetrica - intr-un sanatoriu din Clujul debutului istorisirii (dupa o intermediara secventa onirica), epilogul potenteaza virtualitatea supranaturala a intamplarii. Naratorul si-a pierdut cunostinta si a fost descoperit - aflam - la cijiva pasi departare de trupul ingropat innamolit al contesei Aranka, sugerindu-se ideea ca "stima lacurilor" isi "cauta odihna unui mormint crestinesc si de-aceea chema trecatorii s-o izbaveasca din putreziciunea smircurilor". Este versiunea experi-mentatorului aventurii, nicidecum aceea a prozaicului avocat Silvestru Hotaran pe care-l intereseaza latura politista a sfirsitului fetei, dar, mai ales, implicatiile de ordin testamentar ale evenimentului.
Se dovedeste astfel, o data mai mult, ca acceptiunea fantasticului ca "limita" si neaparata "ezitare", propusa de Tz. Todorov (si preluata de multa lume la noi) reprezinta o tactica narativa menita nu sa anuleze miraculosul ei, ci sa-i pastreze creditul, gratie interferentei cu verosimilul. Nuvela fantastica "de scoala", Aranca, stima lacurilor reprezinta o lectura instructiva pentru cine vrea sa deprinda regulile unuia din genurile literare cele mai exigente.
EDITII: Aranca, stima lacurilor, Bucuresti, S. A., 1929; edi|ie definitiva. Bucuresti, 1945; Bucuresti, 1973; Proza fantastica. Iasi. 1986; Omul din vis, Bucuresti, 1989; Aranca, la fee des lacs. Paris, Editura Payot, collection des deux lextes, traducere de Sarina Cassvan, f. a. |
