APUS DE SOARE (1503-l504) - Drama in patru acte de Barbu Stefanescu Delavrancea. Premiera, 4 febr. 1909, Teatrul National din Bucuresti.
Aparuta in acelasi an la Ed. Socec. Deschide trilogia Moldovei, urmata de Viitorul si Luceafarul.
Aparitia piesei este legata de conditiile istorice ale momentului si de preocuparile politice ale autorului. Comemorarea a 400 de ani de Ia moartea lui Stefan cel Mare si climatul literar dominat de samanatorism au contribuit, de asemenea, la crearea imaginii idealizate a unei Moldove patriarhale, in care toate straturile sociale sini solidare in jurul unui domn drept, intelept si viteaz, ce vegheaza neobosit la independenta patriei. Scriitorul s-a documentat indelung, studiind lucrari istorice si traditiile folclorice.
Opera vadeste totodata profunda cunoastere a dramaturgiei nationale si universale, indeosebi a celei shakespeariene.
Inspirata din istorie, drama lui Barbu Ştefanescu Delavrancea abordeaza o tematica predominant politica. in centru se alla problema luptei pentru asigurarea independentei si stabilitatii patriei, corelata cu cea a puterii. Principalul conflict se incheaga tocmai in jurul transferului puterii. Tematica politica este dublata de una existentiala si psihologica, reliefata mai ales in "conflictul dintre o energie ce nu vrea sa piara si moarte" (G. Calinescu), Actiunea se desfasoara la resedinta domneasca din Suceava in ultimele luni de domnie a lui Stefan cel Mare. Din acest centru al puterii politice, dar si imagine emblematica a vietii patriarhale, pornesc deschideri largi, in spatiu si timp, realizate cu mijloace narative sau oratorice. in deschiderea piesei, tetele de la curte evoca trecutul nu prea indepartat, dar aproape fabulos prin proportiile luptelor'pentru neatirnarca tarii, ale jertfelor si ale biruintelor.
Din rindurile eroilor se desprinde figura lui Stefan, inzestrat de imaginatia fetelor cu daruri supranaturale. Urmeaza adunarea pircalabilor, prilej pentru zugravirea unui tablou al prosperitatii si stabilitatii Ia care ajunsese Moldova, gratie politicii intelepte si conducerii energice ale viteazului domn. Doar la hotarul de nord polonezii incalca invoielile si pun in chestiune stapinirea Potul iei.
Desi batrin si suferind de pe urma unei vechi rani, domnul hotaraste sa curme aceasta stare de lucruri, avind alaturi pe boierii patrioti si ostasii, care vin "suvoaie" din toate paliile. Paharnicul Ulea, stolnicul Dragan si jitnicerul Slavar schiteaza insa o vaga opozitie. Dupa citeva luni, un mesager, clucerul Moghila, povesleste cu accente epopeice ultima batalie a lui Stefan. Soseste si voievodul, mai batrin si mai bolnav, dar biruitor si mindru de vitejia fiului sau Bogdan, pe care a hotarit sa-l suie in scaunul Moldovei. Fara a-si ingadui un moment de ragaz, el verifica judecatile lacutc de Bogdan, care trece si aceasta proba de vrednicie, necesara inaintea transferului puterii.
Complotul celor trei boieri impotriva inscaunarii lui Bogdan, descoperit de Oana, precipita hotarirea domnitorului.
Punctul culminant al piesei este atins in actul III, al inscaunarii. in fata divanului si a ostenilor, Stefan rosteste un discurs patetic. Mesajul voievodului incepe cu evocarea, intr-un pomelnic eroic, a "mosilor" si "parintilor" ce si-au dat viata pentru libertatea tarii, evocare incheiata in imaginea de rezonanta mitologica a patriei-sanctuar: "si pioasele lor s-a asezat si sta tot pamintul Moldovei ca pe umerii unor uriasi", Dupa bilantul epocii glorioase in care propriul sau destin s-a contopit cu istoria tarii, este formulat un inaltator testament politic si moral: "tineti minte cuvintele lui Stefan, care v-a fost baci pina la adinci batrinete ca Moldova n-a fost a stramosilor mei, n-a fost a mea si nu e a voastra, ci a urmasilor vostri s-a urmasilor urmasilor vostri in veacul vecilor". intr-un suprem act de vointa si abnegatie, voievodul renunta la putere, punind mantia domneasca pe umerii tinarului Bogdan, in fata caruia ingenuncheaza cel clintii.
In actul IV, Stefan, aflai pe patul de suferinta, orinduieste unele treburi omenesti dezvaluirea identitatii celor doi copii nelegitimi, Oana si Rarcs, dispozitii privind propriul monument funerar -, dar este preocupat in continuare de testamentul sau politic. il trimite pe Rares Ia Tarigrad pentru a vesti inscaunarea noului domn si le cere boierilor vigilenta impotriva eventualelor "urzeli". Apoi se supune arderii ranii de la picior, operatie rabdata cu tarie de martir. Dar viata redobindita cu acest pret domnul o sacrifica fara ezitare pentru a-i "judeca" pe boierii complotisti care, inselati de aparenta sa moarte, indraznisera sa sustina alegerea ne-virstnicului Stefanita. Odata soarta Moldovei incredintata pe miini bune, prin inscaunarea lui Bogdan, marele voievod expiaza cu numele ei pe buze. Dupa ce adusese un impresionant omagiu "cultului celor nuci", Barbu Ştefanescu Delavrancea si-a ales totusi ea personaj principal al dramei sale pe Stefan cel Mare, figura istorica si legendara cea mai proeminenta a trecutului romanesc. Stefan se inscrie in galeria eroilor tutelari ai istoriei si literaturii romane Credincios conceptiei sale, autotul potenteaza trasaturile dominante transmise de istorie si legenda si duce mai departe procesul de mitizare a eroului. Sub aspectul gindirii si al actiunii politice, personajul este prezentat in cadrul epocii sale, ca un monarh absolut, ce conduce tara cu mina de fier. Totodata, el realizeaza conditia "indivizilor istorico-universali", identificin-du-se cu o mare opera sociala, respectiv nationala, asigurarea propasirii si independentei patriei. Acestei opere el ii consacra toate energiile si, in cele din urma, ii sacrifica viata. afinuindu-si astfel suprema valoare morala. Prezentarea personajului in pragul "apusului", cind are de infruntai nu numai forje exterioare, ci si propriile-i limite biologice, boala si moartea, ii dezvaluie noi dimensiuni psihologice si contribuie la afirmarea si mai pregnanta a naturii sale eroice. Totodata momentul este adecvat viziunii apoteotice propuse de autor. Stefan domina scena chiar si in absenta. Fetele de la curte, boierii, medicii vorbesc mereu despre el, evocindu-i, intr-un cult cvasi-religios, faptele de arme, actele de bunatate si de dreptate, taria de caracter etc, ce intrec dimensiunea umana si ating miraculosul. Toti il numesc "bunul", "slavilul", "imparatul", "slintul". Imaginea domnitorului devine coplesitoare cind participa direct la actiune, indeosebi in scenele legate de tema centrala a piesei.
In discursul din actul III, prin testamentul patriotic lasat urmasilor, eroul atinge punctul maxim de elevatie. Nu atit actele, cit cuvintul lui Stefan ii electrizeaza pe spectatori. Alte scene, oarecum marginale conflictului principal, completeaza profilul personajului cu trasaturi mai apropiate de media umana: delicate sentimente de sot si de parinte, bonomie si intelepciune batraneasca. Personaj complex, cu trasaturi bogate si variate, realizat prin procedee djveise. de la detaliul psihologic realist la proiectia hiperbolica in mit, specifica romantismului, Stefan reprezinta o creatie unitara si viabila, una din figurile memorabile ale dramaturgiei romanesti.
Ivi este simbolul insusi al patriotismului. ..soarele Moldovei", ce se proiecteaza dincohj de limitele dramei, dominand intreaga trilogie. Celelalte personaje, doar unele atestate istoric, sint conturate mai sumar. Ele contribuie la deslasurarea conflictului, dar mai ales la conturarea dimensiunilor eroului central si la inchegarea tabloului de epoca, Apus de soare fiind considerata inca de contemporani o inegalabila fresca istorica.
Plasticitatea cadrului, frumusetea si expresivitatea limbii, bazata indeosebi pe elemente populare ce creeaza impresia de arhaicitate, stilul avantat, bogat in expresii metaforice, de la titlu la amplele pasaje narative sau discursive, confera piesei lui I). un farmec poetic aparte. Aceste calita|i, alaturi de unele slabiciuni ale structurii dramatice, i-au determinat pe citiva comentatori sa o considere mai mult un poem decit p drama propriu-zisa. Apus de soare, incheie, printr-o realizare remarcabila, evolujia dramei romantice romanesti si reprezinta un moment de virf al operei lui Barbu Ştefanescu Delavrancea .
EDITII: Apus de soare, Bucuresti, 1909 (reeditari: 1912, 1942, 1956, 1963, 1966, 1971, 1973, 1984, 1993); Opere, II, Teatru, ed. Ingrij., prefata ti bibliogr. de Aurel Martin, Bucuresti, 1954; Scrieri alese, II, Teatru, studiu introductiv de Al. Saiidulescu, Bucuresti, 1958; Opere, III, Teatru, ed. ingrij., studiu introductiv, note si variante, glosar si bibliogr. de Emilia Si. Milicescu, Bucuresti, 1967; Teatru. Postfata si bibliogr. de C. Cublesan, Bucuresti, 1978; Teatru. Pref. si labei cronologic de Doina Modola Prunea, Cluj-Napoca. 1982. |
