APE ADINCI - Proza poematica de Hortensia Papadat-Bengescu.
Editura Librariei Alcalay & Co., Bucuresti, 1918 (pe coperta, 1919), 215 p.
Prima editie, scoasa la indemnul si cu sprijinul efectiv al lui G. Ibraileanu, G. Topirceanu, dar si al lui Al. Vlahuta, poarta doua dedicatii: "Cenaclului literar de la «Viata romaneasca» ii inchin cartea mea dintii" si "Tatei si memoriei mamei, tot ce am lucrat si voi mai lucra". Volumul reunea: Marea, Dorinta, Vis de femeie, Sephora, O pasare si Femei, intre ele. Editia a doua apare in Editura Cultura Nationala, Bucuresti, 1923, cu acelasi sumar. Scriitoarea, care intre timp devenise membra a cenaclului "Sburatorul" si colaboratoare a revistei omonime, rentata la prima dedicatie, pastrind-o numai pe a doua.
A treia editie a aparut in coleqia "Biblioteca pentru toti" a Editurii Alcalay, in nr. 1443-l445, probabil in . Din editiile anterioare, sint reluate doar Marea si Femei, intre ele. Din corespondenta cu G. Ibraileanu, se deduce ca intiia editie a aparut la sfirsitul anului 1918, intr-un prim tiraj, din care nu s-a mai pastrat nici un exemplar. Aceeasi sursa permite fixarea in timp a genezei volumului, proiectat inca in . Intr -o scrisoare din 20 iulie a acelui an, n. P. B. mentioneaza: "invirtesc in minte Viziune, Marea, Dorinta, Vis de femeie, Sephora, Un crin in comedia umana, O pasare, Femei, intre ele. Don Juan si nu am nici o idee". Textele, a caror asezare in volum a fost fixata de autoare, care in aceeasi corespondenta marturisea dorinta "sa incep cu Marea, cu ceva mai consistent, ca sa nu se creada ca e un volum de schije mici", au aparut initial in periodice, astfel: Marea, cu subtitlul Din scrisorile unei necunoscute, in "Viata romaneasca", VII (1913), nr. 1l-l2 (nov.-dec), IX (1914), nr. l(ian.) si 2 (febr.); Dorinta in "Viata romaneasca" VII (1913), nr. 4 (apr.); Vis de femeie, in "Viata romaneasca" VII (1913), nr. 7-8 (iul.-aug.); Sephora, in "Viata romaneasca" IX (1914), nr. 7-8, (iul.-aug.); O pasare» aparut in revista ieseana "Versuri si proza", IV (1915), nr. 11 (17 oct,); Femei, intre ele, in "Viata romaneasca" X (1915), nr. 7-9 (iul.-sept.), nr. 10-l2 (oct. dec.) an XI (1916) nr. l-3 (ian.-mart.).
Ape adanci este debutul editorial al celei care avea sa se impuna in urmatoarele decenii, autoritar, mai ales prin opere de mari dimensiuni. Este dificil de incadrat volumul intr-o specie literara anume, deoarece el ajatura poeme in proza, portrete lirice si "un mic roman modern bazat pe tehnica rememorarii" (E. Tudor) - numitorul comun putind fi ceea ce numim azi, in general, proza poetica. Textele, inegale ca valoare, nu surprind pe cititorul familiarizat cu proza poematica a unui Macedonski, St. Petica sau D. Anghel, in succesiunea carora se inscriu. in 1941, Calinescu afirma cu excesiva severitate ca aceste scrieri ale Hortensia Papadat Bengescu "acum douazeci de ani interesau prin spiritul lor de observatie introspectiva, (dar) azi sint superficiale, cu neputinta de citit.
Sint pagini de jurnal vaporoase, inconsistente, in care o notatie acuta este inecata in divagatiuni de o importanta mediocra". Criticul era obligat sa recunoasca, insa, de indata, ca in calitatea de "documente ale sufletului feminin, analizat tara prefacatorie, primele volume (inclusiv Ape adinei, nota ns.) sint foarte interesante". in ciuda impresiei de elaborare spontana, se pare ca redactarea a fost chinuitoare si autoarea evoca patetic noua geneza, translatia de la foiletoanele publicate in 1912 in "La politique", trecerea de la scrisorile lungi, adresate mai ales Constantei Mari-no-Moscu, ea insasi prozatoare de oarecare notorietate, scrisori in care "impresii si ginduri trec intr-un valmasag de cataracta" - spre proza poematica, de noutatea careia debutanta era constienta. Prozele evidentiaza o notabila impletire de ardenta si luciditate, de pasiune si reflexivitate. Ele sint fise de temperatura care surprind tocmai aceasta coexistenta a ceea ce Eovinescu numea "lirismul frenetic si incisivitatea analizei psihologice, practicata cu patima si acribie. Este un vast teritoriu ciudat, in care eroine stranii, marcate de aspiratii nelamurite, cu o netarmurita sete de iubire, ne dezvaluie neimpliniti si mari singuratati, "deficitul colosal de existenta", de unde nevoia compensatorie de aplecare asupra "apelor adinci" ale propriului suflet. M. Zaciu vede in metafora titlului "nelinistitul acvarium al unei vieti reduse la formele ei primare". Cu atit mai intensa este impresia produsa cu cit, raportind-o la biografia cenusie a autoarei - viata fada din tirgurile de provincie obligind la conformisme sociale si familiale - ni se dezvaluie "un flux de viata emotiva si intelectuala de factura moderna, irumpind cu o forta proaspata, neistovita" (C. Ciopraga).
Acest "memoriu misterios si bizar de suflet feminin" - definitie folosita de autoare intr-o scrisoare catre G. Ibrailcanu - este de lapt o prisma, in fatetele careia se reflecta "trupuri sufletesti" asemanatoare, inrudite, deoarece scriitoarea "se imprumuta toata operei sale, cu un eroism literar care este unul din farmecele si unul din aspectele impunatoare ale Apelor adinci" (G, Ibraileanu). Textele se grefeaza, fiecare, pe cili- o persoana intii, nu neaparat identica vocii auctoriale. Se recurge la "rame", care au menirea sa creeze suportul unor rostiri, destainuiri, confesiuni - ce-si prelungesc tirziu ecourile si dupa incheierea lecturii. Epicul este anemic, abia schitat pentru a motiva marturisirile. Astfel, in Marea, singuratatea unui eu narativ, intr-o casa straina si pustie, ii prilejuieste descoperirea unui teanc de scrisori ale unei necunoscute, adresate gazdei absente, si indiscretia, plictiseala, curiozitatea apoi solidaritatea cu tainica epistoliera incurajeaza lectura unor pagini tulburatoare ale unei femei tot mai obsedate de gindul sinuciderii.
Ca mai tirziu, la Mateiu Caragiale sau Camil Pctrescu, e prezent un motiv al tainei niciodata iscodite, astfel incit, dincolo de sugestia trandafirului alb ce-si scutura discret petalele istovite, nu cunoastem incheierea acestui destin. M. Zamfir considera ca "un poem ca Dansul/ din aceste «Scrisori»/ reprezinta «scena matrice» a tuturor descrierilor de saloane din romanele ulterioare; Boala ciudata este o descriere-tip a starilor tulburi si tranzitorii, descriere infinit multiplicata mai tirziu; Ai vazul murind? este modelul descrierilor de agonie si al ambiantelor funebre din opera de romancier" etc. in Vis de femeie, trecerea dinspre real spre oniric, dinspre o persoana intii spre alta, se realizeaza prin introductivul "Mi-a povestit asa o femeie", dupa cum in Sephora, portretul nelinistitor al tinerei evreice, amestec de inocenta si senzualitate pagina, este un rezultat al indemnului: "Mai povesteste-mi ceva". Reveria din Dorinta este prilejuita de o dedublare, de "ascultarea glasului neobosit al gindului". O multiplicare a acestei persoane intii are loc in Femei, intre ele, prin atit de straniile "povesti ale ochilor", istorisite succesiv, la ceas de tihna, in lumina tot mai declinata a soarelui, de catre atit de diferitele pensionare ale unui hotel dintr-o statiune balneara. Istorisirile celor trei sint lipsite de epic, dar schimbul de priviri evocat - culpabile sau nu - genereaza tensiuni dramatice, incareindu-se de semnificatii. Un dialog intre ego si un alter ego, suspicios si "rau", sporeste taina, sugerindu-se ca destainuirile, aparent nevinovate, n-au spus totul. Daca in celelalte texte exista o constiinta de baza, unica, ce filtreaza realitatea sau visul, acum punctele de vedere se multiplica si structura se complica. Sint pasi ce se fac spre "reflectorii" de mai tirziu, prezenti in opera de maturitate.
De altfel, prin Femei, intre ele, se realizeaza -dupa unii comentatori trecerea dinspre lirism si subiectivitate spre proza obiectiva, bogata in personaje cu individualitate distincta, indepartata de biografia spirituala si temperamentala a parintelui lor literar.
Trebuie sa retinem valoarea de pionierat a volumului, pentru ca Hortensia Papadat Bengescu aduce o sensibilitate feminina rafinata, depasind vizibil scrisul Sofiei Nadejde sau al Bucurei Dumbrava. Pe linia afirmarii prozei poetice in secolul nostru, autoarea se situeaza in vecinatatea lui Ionel Teodoreanu, amindoi lacind din poemul in proza un preambul, "o situajie preromanesca" (Mihai Zamfir). Jucarii pentru Lily si Ape adinci dezvaluie o vocatie sigura, clar si pastrarea legaturii cu traditia antebelica, precum si "functia preparator-premonitorie a poemului in proza, pregatind proza poetica din perioada interbelica, generos prezenta."
Primul volum atesta afirmarea celei dintii femei mare scriitoare in literatura noastra, a unei inovatoare care a deschis alte orizonturi prozei romanesti decit M Sadoveanu sau L. Rebreanu oii Camil Petrescu.
EDITII: Ape adinei. Bucuresti, 1919; Ape adinei. Bucuresti, 1923; Ape adanci Bucuresti, 1936; Opere, I, Bucuresti. 1972. |
