APA DE APOI - Volum de poezii de Ion Caraion.

Cuprinde, cum se mentioneaza pe foaia de titlu a cartii, "versuri in exil", adica scrise dupa ce poetul a parasit tara, in 1981, stabilindu-se in Elvetia, la Lausanne, unde va si muri, in . Culegerea reuneste cinci cicluri de poeme.

Cel dintii, Apa de apoi - Poeme inedite. Prima carie a exilului - a aparut in nr. 20 din iunie 1986 in revista Dialog, publicata in limba romana la Dietzenbaeh, Germania, in redactarea lui Ion Solacolu, cu mentiunea "Caietele Ion Caraion (1)". Al doilea, Postume I, s-a tiparit toi in revista Dialog nr. 63-64, iunie 1989, sub genericul "Caiete I. C. (7)". Urmatorul, Noua drame, - suita de "scenarii poetice" proiectata in zece acte - ramasese in manuscris. Opt Poeme in limba franceza sunt tiparite dupa revista Jalons, Chambourg-sur-Indre, 1986 (redactata de Jean Paul Mcstas). Ultimul grupaj. Postume II. a aparut initial in revista Dialog, nr. 78-79, in seria "Caietele I. C." (8). Volumul este insotit de o postfata semnala de Emil Manu, ingrijitorul editiei, eu titlul Asceza cuvintelor in poezia lui I. C Cartea este prefatata de o Confesiune a lui I. ('.. in facsimil, tiparita in volumul Insectele tovarasului Hitler (Miinchcn, ed. Ion Dumitru, 1982), I se adauga o ilustratie inedita de G. Tomaziu. Apa de apoi a fost publicata de editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1991.

Intr-o opera in care, inca de la debutul cu Panoplie um (1943), poezia se voia scrisa "cu nevroza pe ziduri", "lara gramatica" si in dispretul "cuminteniei reumatice", definindu-se in opozitie cu "aparatele de cusut cuvintele in gind", incheierea reprezentata de Apa de apoi confirma perenitatea unor obsesii ale universului imaginar si o anume calitate, specifica, a limbajului.

Ceea ce provocase, la inceput, razboiul, adica localizarea atentiei asupra brutalei realitati imediate ("l'.ste atita praf, sunt atitea lucruri triste linga noi,/ c-ar 11 ridicol sa te gindesti la altceva decit la razboi") este generat acum de starea extrema de criza launtrica a exilatului care lasa in urma o lume cvasi-apocaliptica si absurda, traind totodata angoasele instrainarii si socurile unei civilizatii occidentale crepusculare. Atmosfera dominanta e din nou sumbra, sugerind o universala prabusire si descompunere: "munti defilind prin naufragii". "Citeva obiecte pline de praf/ pe cimp./ Eternitatea se larimiteaza", "imprastie ici-eolo dar treze,/ ultimele zdrente de curcubeu", "in geam cinta sudoarea solsti|iilor", "vintul e de pacura si crima", E o lume bintuita de spectre nelinistitoare,

("Totdeauna au venit la mine aratari, umbre/ ele oameni care fusesera si nu mai erau", "Vedenii. S-au departat/ Strigoi si fantome din nu stiu ce leat/ betegi, betege,/ lara pace, lara soarta, Iara timple"), de proiectii de bilci grotesc ("Zboara prin aer/ saltimbanci cu capete-n jos, cu picioarele/ in sus, ca prastia", "Paiatele/ orasului chicotesc deasupra necropolei"), populata de lapturi straniu-compozite, in care se asociaza in avalansa substante si organe, ca la un Arcimboldo al cosmarului: "in tigva arp paie si-n gura are plumb/ si-i cade eite-o pruna la fiecare vorba./ Un terci, un nilcal, o zeama, un sant, un mat, o ciorba./Scuipatul, sisiitul, pelticul, gingavila/ in fiecare urbe isi are cite-o vila". Sunt exemple ilustrative pentru o viziune tipic expresionista, in latura ei cea mai sumbra, exprimindu-l deplin pe poetul de mult exersat in Cintecele negre clin tinerete (1947). Se regaseste aici si o importanta experienta argheziana, in gustul pentru culorile verbale tari al unui pa mii clar ce-si cauta materia expresiva in straturile de Jos" ale limbajului, reabilitate in ceea ce s-a numit o "estetica a uritului".

O revolta mocnita se simte uneori in fragmente de poem evocand realitatea romaneasca lasata in urma, impotmolita in inertiile ei; discursul capata alunei accente dure, sarcastice, sub care se ghiceste sentimentul de disperare in fata spectacolului dramatic si derizoriu totodata al unei lumi parca stigmatizate de un destin absurd:

"Nemarginita varza Muzeul idiot Cum nebulosul cintec si nebulosul singe Instantaneu se curma A miorlai A plinge - A pungai intr-una mulin-du-i trandafirii de colo-colo-n line la stirvul amintirii A-si trage singur palme si-a-si da picioare-O fund. Cum lucrurile-n sine de sine se ascund A fierbe-n gind. A sta de lemn, A scrie doine. A bate cimpii in timp ce istoria se face A da din munti cu joarda si-n cer cu ghemotoace De-atita frunza verde jelanie si dor O! daca insasi soarta O! daca insisi noi ne Surprindem prada unui dezgust ingrozitor, La ce o noua frina? Abisul nu-n zadar O laba grea si-a scos..,"

Un alt filon insemnat, valorificai in aceste poeme nici el cu totul nou in scrisul lui C. este cel bacovian. il pun in evidenta deopotriva atmosfera crepusculara ce pluteste peste decorurile in dezagregare, postura de "cel mai trist om de pe pamint" a subiectului liric prada obsesiilor stingerii si descompunerii universale, golului si pustiului, ("pustiu intact"), pierderii reperelor temporale, unei absolute oboseli a fiintei care ajunge sa-si doreasca neantizarea ("As vrea sa pot sa nu mai fiu eu"), dar nu mai putin o anumita dezarticulare a discursului trimitind la notatia rarefiata a Stantelor tirzii ale maestrului: "oricum// acolo era timp, era calm, era drum// in toate partile// niciodata nu va mai li ieri// praful ninge cartile/ o mirare uscata// acolo, aici: nicaieri// nicaieri niciodata". Spre "bacovianism" trimite si aspectul in mare masura fragmentar al acestor poeme ramase in pragul finisarii, in timp ce "arghezismul" apare, oarecum complementar, in coagularile vizionare ce fac apel la un limbaj prin care grotescul devine carnal si halucinatia capata o stranie consistenta materiala: este o neobisnuita, aproape unica osmoza, in poezia romaneasca, dintre cele doua poetici aliate, in fond. la antipozi. Traversarea experientelor celor mai insolite ale poeziei europene moderne (printre caic suprarcalismul detine, de asemenea, un loc important, marcat de inclinatia spre asocierile indraznete de obiecte si cuvinte) confera adesea acestor versuri o mare libertate de miscare, impotriva stereotipiilor expresiei. Energia virila a infruntarii unei lumi urite si agresive se converteste frecvent in umoarea neagra si sarcasmul mizantropului exasperat de spectacolul degradarii:

"Aud zgomotul viitorului/ si ma intreb care va fi viitorul zgomotului,/ Altul decit/ ca e ridicol?/ Care-o fi rostul apei, al timpului? sau al genezii?// Orasul semana c-un testicol/ aruncat in pubela, cu diezii/ si becarii din glasul/ zarzavagiilor. Teatru in teatru/ Pute", Doar rareori se iveste din peisajul imund figura pura, emblematica a operei de arta, amintind de Dacica lui Arghezi: "Gunoaie de imperii/ acopera pamintul. Culorile se larma/ si gloria e data ca sfecla, ca tarija/ la porci. Sau ca latura. Iar ciinele, iar mita/ scriu fabula pe care-o cunoastem. Vas etrusc/ tu singur urci si dainui prin ploi, prin timp si peste". La fel, in alta parte, o deschidere ca aceasta, catre un fel de luminis al sperantei: "Vor veni poate/ ingerii si poetii/ sa stearga de singuratate/ lumea aceasta obosita".

Situate intr-o zona de fertile interferente ale limbajelor poetice din secolul nostru, marcate de personalitatea puternica a lui C-, aceste "versuri din exil" confirma, dincolo de unele inegalitati si de aspectul de "atelier" al unor poeme, forta de expresie vizionara a unuia dintre marii poeti romani.

EDITII: Apa de apoi. Versuri din exil. ed. ingrijita si postfata de Emil Manu, Bucuresti, 1991; Postume, ed. ingrijita si prefatata de Emil Manu, Bucuresti, 1995.

Scriitori romani