GENEZA SI TEMELE PIESEI
Antoniu si Cleopatra de William SHAKESPEARE |
Piesa a fost scrisa intre anii 1606 si 1607 si a cunoscut prima reprezentare scenica in . Sursa principala de inspiratie, folosita uneori "pana la calchiere", a fost Viata lui Marc Antoniu din Vietile paralele de Plutarh. Comentatorii au subliniat caracterul de exceptie al acestei tragedii in contextul intregii opere shakespeariene.
Dominantele piesei sunt maretia si grandoarea. Imaginatia ne este mereu incitata spre a recepta colosala figura a lui Antoniu, "intreita coloana a hanii", incat s-ar parea ca intregul glob pamantesc nu este pentru el decat o jucarie, iar el, la randu-i, o jucarie in mana destinului.
Doua ar fi temele principale in Antoniu si Cieopatra: a) rolul nefast al dragostei sau pasiunii neinfranate in viata particulara si politica a unei personalitati istorice, si b) natura enigmatica a dragostei.
Actiunea dramatica se concentreaza in jurul legaturii pasionale dintre Antoniu si regina Egiptului, Cieopatra, si se desfasoara "in diferite parti ale Imperiului Roman".
Triumvirul Marc Antoniu obtine imputernicirea Senatului de a guverna Orientul Mijlociu. in Egipt, Antoniu cade in mrejele Cleopatrei, care ar fi folosit diverse elixiruri ale dragostei pentru a-l face sa uite de sotia sa, Fulvia, ramasa la Roma. indragostit pana la pierderea sinelui, Antoniu uita si de indatoririle sale de general roman, ignorand vestile ingrijoratoare ce-i vin de la Roma: "Sa piara-n Tibru Roma, sa se surpe/A-mparatiei boltii Aici mi-e lumea/Regatele sunt lut; pamantul scarnav/Hraneste om si fiara; nobil este/Cand doi indragostiti - si eu sunt unul -/Se leaga sub pedeapsa ca-au s-arate/intregii lumi ca nu-si gasesc pereche". Antoniu realizeaza, cu luciditate, ca este prins in lanturile iubirii: "Ori frang aceste lanturi egiptene/Ori imi pierd sinea-n dragoste nebuna".
Afland ca Fulvia a murit, ar vrea sa se intoarca la Roma, dar nu se poate desprinde de Cieopatra: ,Si stat si dus e despartirea noastra/Caci tu ramai si totusi pleci cu mine./Iar eu, plecand, raman cu tine, aici".
Dezonoarea lui Antoniu.
Antoniu va veni totusi la Roma, unde se intalneste cu ceilalti doi triumviri: Cezar si Lepidus, dar si cu Mecena si Agrippa.
Mecena incearca sa atenueze conflictul dintre Antoniu si Cezar, propunand casatoria lui Antoniu, ramas vaduv, cu Octavia, sora vitrega a lui Cezar.
Cei prezenti evoca intalnirea celor doi protagonisti pe raul Cydnus, cand Cieopatra, dusmana a romanilor, a aparut intr-o corabie somptuoasa, Iuan-du-i mintile lui Antoniu, care a acceptat sa-i fie oaspete la cina, pe corabie.
Tot timpul cat Antoniu se va afla la Roma, regina Cieopatra se agita precum un tigru in cusca. Afland ca Antoniu s-a insurat cu Octavia, Cieopatra face adevarate crize de gelozie. il bate cumplit pe solul care i-a adus vestea. Enobarbus, prieten al lui Antoniu, este convins ca acesta se va intoarce la "blidul lui din Egipt".
Suspinele Octaviei vor starni mania lui Cezar, incat intre ei ia nastere dezbinarea. Cezar si Lepidus vor pomi razboi impotriva lui Pompei. Lepidus este arestat. Cezar discuta cu Mecena modul in care Antoniu si Cieopatra si-au impartit teritoriile. Mecena este ingrijorat ca Antoniu i-a intors spatele lui Cezar, cedandu-i oastea "acestei tarfe care-o-ndreapta/impotriva noastra". in batalia navala de la Actium, corabia Cleopatrei paraseste teatrul operatiunilor, in toiul luptei. Antoniu isi abandoneaza armata, urmand-o pe Cieopatra. Astfel va pierde batalia cu Cezar. Lui Antoniu ii raman deznadejdea si dezonoarea: ,Jienumele mi l-am patat/Prin rataciri nevrednice/Vezi sarpe-al Nilului unde m-ai dus?" ii cere lui Cezar sa-l lase sa traiasca la Atena, ca simplu cetatean, in situatia in care il va scoate din Egipt.
Cleopatra este dispusa sa se supuna lui Cezar, cu conditia ca feciorii ei sa poarte coroana Ptolemeilor. incercand sa-i smulga pe Cleopatra,
invingatorul Cezar il va trimite la ea pe abilul Thidias, care ii lauda intelepciunea, magulind-o in orgoliul ei de regina: "Slavita doamna, Cezar, ar dori/Sa nu vezi pe cuceritor intr-insul,/Sa-l vezi pe Cezar El stie ca de-Antoniu te-ai legat/Din teama, nu din dragoste/i-ar surade/Norocu-i sa (i-l faci toiag de sprijin./Dar si mai mult l-ar incanta sa-i spun/Ca pe Antoniu l-ai uitat si-n Cezar,/Stapanul lumii, ai gasit/Adevaratul scut." Raspunsul Cleopatrei este pe masura: "Sa-; spui marelui Cezar ca-i sarut/Cuceritoarea mana, ca sunt gata/Sa-ngenunchez in fata lui, apoi/Sa-i pun coroana la picioare: spune-i/Ca-n rasuflarea sa eu simt destinul/Ce ma asteapta". Replica lui Thidias este a unui maestru al prefacatoriei: "Cata-nfelepciune!"
Antoniu promite Cleopatrei ca nu se va lasa definitiv infrant si ca va lupta sa-si spele rusinea infrangerii, desi se simte tradat de toti, chiar si de regina: "Totul e pierdut/Scarboasa egipteanca m-a tradat/Flotila a trecut de partea lor/Tu, tarfa inlreita,/M-ai dat pe mana-acestui tinereF (Cezar, n.n.). Si mai departe: "Am fost tradat/Stramb suflet egiptean/Temuta farmazoana neaosa tiganca".
inspaimantata de presimtiri rele, si la sugestia slujitoarelor, Cleopatra intra in cripta, cerandu-i eunucului Mardian sa-i comunice iubitului ca si-a luat viata, iar ultimul ei cuvant inainte de moarte a fost "Antoniu".
Disperat, Antoniu cere lui Eros sa-l ucida. Acesta nu are puterea s-o faca, preferand sa-si ia siesi viata. Vazand actul de curaj si demnitate al supusului, Antoniu se arunca in varful spadei, ranindu-se. Cere indurare de la paznici sa ispraveasca ei "ce-a inceput". Dus pe brate in cripta Cleopatrei, ii marturiseste in plina agonie: ,Jiegina a Egiptului, eu mor/Rog, insa, moartea sa m-astepte-o clipa/Ca dupa mii de sarutari sa-ti dau/Pe cea din urma". Apoi moare.
Vestea mortii lui Antoniu il tulbura profund pe Cezar: "Moartea lui/Nu este doar destinul unui om/O jumatate-a lumii e cuprinsa/in numele sau falnic".
Cleopatrei ii promite ca n-o va injosi, ci o va trata ca pe o regina. Aceasta ii va cere lui Cezar un regat, iar fiului ei sa-i dea Egiptul cucerit. Dar Cleopatra este preocupata si de imaginea ei si a lui Antoniu, in istorie. Se teme ca marea lor dragoste va fi receptata de posteritate ca un desfrau banal: Actori isteti ne vor maimutari;/intr-un decor ca-al marilor ospete/Din Alexandria o sa-l vedem/Pe-Antoniu beat in timp ce-un baietandru/Cu glas subtire ma va-nfatisa/ln chip de tarfa".
Cere apoi slujitoarelor s-o invesmante ca imparateasa: "Gatiti-ma ca-mparateasa, -aduceti/Vesmantul cel mai scump. Plec iar spre Cydnus/Sa-l intalnesc pe-Antoniu". Este limpede gandul sinuciderii: ,N-am sa-mi schimb gandul; nu mai sunt femeie/Ci marmura din crestet pana-n talpi./De-acum-nainte luna schimbatoare/Nu mai e astrul meu".
Isi va pune la piept aspida (vipera) ascunsa in cosul cu smochine lasat de un taran. Moare, impreuna cu slujitoarele sale. Cezar va ordona ca regina Cleopatra sa fie ingropata cu toate onorurile, alaturi de Antoniu.
Conflictul dintre dragoste si datorie ramane axul central al piesei, chiar daca acesta nu se ridica la inaltimea conflictelor interioare, tragice, ale lui Hamlet sau Lear.
Antoniu este, fara indoiala, un personaj tragic. Esenta tragediei eroului este cuprinsa in cuvintele rostite de Enobarbus: "Dorinta i s-a-nstapanit/Pe judecata".
El traieste un puternic conflict interior. Trebuie sa opteze mereu intre dragostea pentru Cleopatra si loialitatea fata de demnitatea politica si morala a Romei.
Cleopatra este "perfecta curtezana", un ideal al "atractiei senzuale". De-a lungul piesei o preocupa mai putin tara a carei regina este. Este mai mult femeie decat regina. Sau, dupa o alta opinie, "nu e numai regina, numai tarfa, numai vrajitoare; reuneste in fiinta ei toate aceste naturi contrastante". Poseda un talent actoricesc dotat cu toate trucurile histrionice. Joaca teatru in cele mai dramatice situatii, chiar si in ultimele ceasuri ale vietii. II pacaleste si pe Cezar. in cele din urma a trebuit sa-si dea seama ca nu este decat femeie: "supusa/Durerii ticaloase, precum fata/Ce mulge-n grajd si matura prin curte". Prin umilinta isi va descoperi umanitatea, asemenea regelui Lear.
Cea de-a doua tema dominanta, "natura enigmatica a dragostei", conduce la ideea ca in dragoste exista ceva irational, magic, inexplicabil, ceea ce ne aminteste de Diotima din Banchetul lui Platon.
Shakespeare pare a insista in mod deliberat asupra relatiei platonice intre dragoste si idealitate. Este sugestiva in acest sens o replica a lui Antoniu: "Ori frang aceste lanturi egiptene,/Ori imi pierd sinea-n dragoste nebuna" (s.n.).
Antoniu si Cleopatra nu este numai "marea tragedie a iubirii", ci si una dintre cele mai profunde opere literare in care sunt infatisate "natura si paradoxurile dragostei".
BIBLIOGRAFIE:
Drimba, Ovidiu - Istoria literaturii universale, voi. I, Ed. Saeculum I.O., Bucuresti, 1996; Kott, Jan - Shakespeare, contemporanul nostru, E.L.U., Bucuresti, 1969; Shakespeare, W., Antoniu si Cleopatra, trad. Leon Levitki, E.S.P.L.A., Bucuresti, Biblioteca Scolarului, 1956; Shakespeare, W., Opere complete, voi. 7, Ed. Univers, Bucuresti, 1988.
