ANNA - Roman de Duiliu Zamfirescu; este cel de al cincilea (si ultimul) din Romanul Comanestenilor. Primele sase capitole au fost publicate in revista "Convorbiri literare", in intervalul martie-septembrie 1906, sub titlul Ceea ce nu se poate; celelalte capitole au aparut, dupa o lunga intreiupere, de-abia in cursul anului 1910, in acelasi loc. Prima editie a romanului este din 1911.
Dupa ce, in primele doua tomuri ale ciclului (in Viata la tara si in Tanase 5ca«i«/actiunea Romanului Comanestenilor se desfasura cu predilectie intr-un registru al vietii domestice, incepind cu in razboi, intamplarile vietii cotidiene fac din ce in ce mai mult loc marilor evenimente istorice: mai intii (in in razboi) - razboiul pentru independenta, din 1877, iar, mai apoi (o data cu indreptari, cu Anna si cu un al saselea tom al ciclului, ramas, din nefericire, in stadiul de proiect) - lupta pentru reintregirea neamului si pentru unirea Ardealului cu tara. Daca eroul razboiului de independenta fusese - an universul fictional al acestui roman - Mihai Comanesteanu, eroul noului moment istoric abordat de scriitor, eroul luptei pentru reantregire, urma sa fie nepotul lui Mihai Comanesteanu. fermecatorul Alexandru. Spre deosebire de in razboi, insa, in indreptari si Anna este vizibila o anume dificultate pe care o intampina scriitorul an a trece de la descrierea scenelor de familie, la povestirea unor fapte de glorie. Astfel, daca in indreptari mai rasunau totusi, desi sporadic, acorduri ale unui destin eroic (Alexandru Comanesteanu antreprinde, impreuna cu tinara lui sotie, Portia, o calatorie prin Ardeal, unde are ocazia sa descopere starea de grea asuprire in care se afla populatia romaneasca), in Anna romancierul isi mentine, in continuare, personajul in exclusivitate intr-un cerc al vietii private si al reveriilor sentimentale.
Trebuie subliniat insa faptul ca, la , nu numai intr-un plan al istoriei, ci -deopotriva - si in acela al vietii cotidiene, se poate cu prisosinta vorbi despre o dimensiune semantica a "verticalitatii".
Astfel, nu trebuie sa vedem in Alexandru Comanesteanu un simplu "strengar" care - in cuvintele autorului - "ia cu asalt toate hainele femeiesti"; in ciuda atasamentelor sale atit de lumesti (intre numeroasele cuceriri ale lui Alexandru Comanesteanu se numara: Portia, Anna Villara, Urania Vucos, Elena Milescu, Natalia Canta, Smaranda Dudescu si Bertha), personajul pare totusi sa apartina, prin chiar esenta lui, unei lumi superioare. Unele personaje feminine ale romanului sint astfel inclinate sa vada in Alexandru o incarnare a zeului iubirii insusi: "imi inchipuiesc" - ii marturiseste, de pilda, Anna Villara - "ca semeni cu nestatornica inchipuire a dorului tuturor femeilor, cu acel strengar si infam de Cupido".
Alteori, Alexandru Comanesteanu este perceput de cei din jur, in cel mai pur spirit platonician, ca reflexul pamintcsc al ideilor eterne, asa cum tinde sa faca si Portia: "Portia parea a iubi ca dinsa, cu alte cuvinte, a cunoaste fugara nazuinta catre tipul ideal, erou, poet, stapin". Asadar, in romanul Anna, tema eroica (terna "reintregirii") este lasata inca deoparte, scriitorul reintorcindu-se la o tema familiara, pe care o dezvoltase pe larg atit in Viata la tara, cit si in Tanase Scatiu: tema iubirii. Sub acest raport, conceptia lui a ramas, in linii generale, neschimbata; romancierul porneste de la premisele filosofiei platoniciene a amorului. Critica a mai semnalat, de altminteri, aceasta componenta a conceptiei lui , componenta datorata fie cunoasterii directe a dialogurilor platoniciene, fie influentei unor opere literare modeme indatorate marelui ginditor al antichitatii (cum este, de pilda, Epipsychidion, a lui Shelley, ori // piacere, a lui Gabrielle D'Annunzio).
In dezvoltarea pe care o primeste aceasta tema a iubirii, alaturi de componenta platoniciana mai poate fi, de asemenea, depistata si o componenta (conturata in chip mult mai discret) de sorginte schopenhaucriana; eroii lui sint firi saturniene, predispuse la suferinta: chiar si atunci cind iubirea lor cunoaste impliniri supreme, ei sint stapiniji de o forma destul de agresiva de insatisfactie ideala, "in mine" - - se plinge, de pilda, in sensul acesta, Alexandru Comanesteanu - "e contrazicere ciudata, ca sint in mod pozitiv si real fericit si sint idealmente nenorocit". Sub raportul structurii narative, ceea ce caracterizeaza romanul Anna '- intr-o masura, poate, mai accentuata decit celelalte romane ale ciclului - este factura episodica a subiectului. Nu se poate cu adevarat vorbi, aici, despre o actiune principala, compozitia romanului ascul-tind mai degraba de un principiu cantitativ, acela al multiplicarii la nesfirsit a aventurilor amoroase ale protagonistului. Scriere solida, din punctul de vedere al artei narative, romanul Anna lasa totusi impresia repetitivitatii; demn de interes, prin noutatea sa literara, este insa studiul psihologic al geloziei (in legatura indeosebi cu Anna Villara), aspect prin care pare sa ii anunte, in romanul romanesc modem, pe Camil Petrescu si pe Anton Holban.
EDITII: Anna - Bucuresti. 1911 (ed. a Ii-a, 1919); Romanul Comanestenilor. l-V,Craiova, 1936-l938; Opere, voi. I-IV, Bucuresti, 1970-l974. |
REFERINTE CRITICE: N. Petrascu. Duiiiu Zamfirescu, 1929; L. Predescu. Duiliu Zamfiresru. Viata si opera. 1938; G. Calincscu, Istoria literaturii romane de la origini pina in prezent. 1941; T. Vianu, Arta prozatorilor romani, 1941; L. Petrescu, Realitate si romanesc, 1969; Al. Sandulescu, Duiliu Zamfirescu, 1969; M. Gafija, Fata ascunsa a lunii, 1976; I. Adarn (ed.), Duiiiu Zamfirescu interpretai de, 1976; I. Adam, Introducere in opera lui Duiliu Zamfirescu. 1979; I. Negoilescu, Istoria literaturii romane. 1991. |
