"In camera din urma, nuntasii de ieri beau si fugeau peste lavite, ori bateau lemne de podea, a toaca. - Moraru' si morarita! striga din patru in patru ceasuri, vornicul, sa faca loc unei perechi de toale de sac peticit, sa se aseze in ocolul camerei sa faca, sa se faca de iubire pe-un taram. Morarul avea barba si pletele albe din lana netoarsa si-si potrivea peste solduri sfoara ce-i tinea intre picioare un porumb desfacut. Morarita, vopsita in fainuri, ducea o talanga vornicului sa o tina si sa fie el moara si pietrele ei, si sa le dea semn cand s-or gata de macinat boabele si s-or freca pietrele una de alta. Morarul cara saci si-i deserta deasupra pietrelor in cutia de lemn sa o umple, sa aiba pace un ceas cat s-or rasni boabele, sa poata face dragoste cu morarita lui, apoi isi lua morarita si o punea in mijlocul ocolului dintre oameni, dupa datina. Oamenii radeau, loveau cu palmele in lavite, copiii tipau, iar femeile se faleau ca nu se uita decat cu coada ochiului si-si frecau coatele. Apoi vornicul scutura talanga, oamenii tipau in hohote numele morarului din sat, de parca el ar fi fost acolo sub ochii lor cu morarita lui aceea boanta si iute-n solduri. Strigau cu totii: - Scoala ca se rod pietrele si-i macina nisip si-i face turte de piatra si le-or pica dintii oamenilor din ele si te-or blestema sa-ti pice porumbul si sa nu aiba muieri!. Morarita se facea ca-l tine si nu-l lasa, omul se smucea sa fuga, talanga batea si oamenii, nuntasii de ieri, cei ce dadusera sfat mirilor sa-si caute de casa lor si copiii lor si sa se fereasca de alte pacate; nuntasii aceia de priveghe sareau in picioare si-l aparau pe morar sa nu se poata rupe din bratele muierii, sa-i macine moara pietre, sa-i faca nisip, sa-l poata blestema tot satul, sa fuga ori sa-si caute moartea dupa aceea si sa vina un alt morar cu o morarita mai tanara. Apoi se dadeau la o parte, dupa datina locului, si incepeau sa impinga copiii peste cei doi, sa-i adune de peste tot si sa-i bata cu ei peste fete si peste spate si peste capete. Pana la urma, lovit, calcat in picioare de copiii satului, morarul izbutea sa se tarasca pana la picioarele vornicului sa i se agate de nadragi si sa se ridice in genunchi, apoi in picioare, sa opreasca dihania aceea de talanga, tinuta sus, cat se putea mai sus. Odata amutita, se chema ca moara e oprita. Morarul n-o pornea, ci cauta o matura de curte sa-si bata nevasta de viclenia sangelui ce i-l pusese in casa. Fugea s-o prinda, copiii i se incurcau printre picioare, cadea, se ridica si-o fugarea prin bucatarie spre pridvor si de acolo in curte, cu tot alaiul dupa ei."
