Ana Blandiana - biografie



Este pseudonimul literar al Otiliei Coman, nascuta la Timisoara in 25 martie . isi face studiile gimnaziale si liceale in Oradea, la fostul liceu "Oltea Doamna".

Debuteaza in revista "Tribuna" din Cluj in 1959, cu poezia Originalitate, semnata Ana Blandiana.

Va redebuta, dupa o tacere "silita" de patru ani, in revista "Contemporanul" condusa de George Ivascu. intre 1963 Si 1967 urmeaza cursurile Facultatii de Filologie din Cluj, timp in care (1964) debuteaza editorial cu volumul Persoana intaia plural. Din 1967 lucreaza ca redactor la revista " Viata studenteasca"sustine timp de trei ani, in revista "Amfiteatru"', o rubrica de eseuri destinata evocarii poetilor morti tineri. Semneaza, de-a lungul timpului, rubrici permanente in reviste de prestigiu: "Contemporanul", "Romania literara", in 1969 (cand lucreaza ca redactor la revista "Amfiteatru") ii apare volumul A treia taina, investit cu Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor.

Volumul antologic Cincizeci de poeme aparut in 1970 este incununat cu Premiul Academiei. Personalitatea sa proteica se manifesta multilateral: scrie proza fantastica, eseistica, face traduceri, insemnari de calatorie, literatura pentru copii (volumul intamplari din gradina mea, 1980, va si primi Premiul de literatura pentru copii al Uniunii Scriitorilor). Timp de sase luni (decembrie 1973 - mai 1974)participa, impreuna cu sotul, Romulus Rusan, la Programul Scriitoricesc International al Universitatii din Iowa-City (S.U.A.), cu largi si benefice repercusiuni in plan cultural-literar. Opera sa ii este tradusa tot mai frecvent si in tot mai multe limbi straine, facand-o cunoscuta, alaturi de alti poeti, ca reprezentanta de marca si autorizata a liricii romanesti actuale. O rezultanta fireasca a acestei recunoasteri este decernarea, in 1982, la Viena, a premiului international "Gottfried von Herder". Dupa cutremurul din 1977 (blocul unde locuia s-a prabusit) locuieste mai mult la tara, "intr-un sat din Campia Dunarii". incepand din 1984 pana in decembrie 1989, cu intermitente, i se ia dreptul de semnatura (punctul de plecare este publicarea in revista "Amfiteatru " a unui grupaj de poezii "subversive"). In ianuarie 1997, in biserica Uspenia din Botosani, i se decerneaza Marele Premiu pentru Poezie "Mihai Eminescu". Este participanta activa la viata literara si culturala internationala, ca si la viata politica interna.

Poeta Ana Blandiana este mereu egala cu sine. Neinsemnata ar fi evolutia liricii sale, atat in plan formal cat si in plan tematic. Am putea vorbi mai degraba de o anume vointa de implinire, de perfectionare continua a unui program liric vizibil de la primele volume. Cateva dimensiuni ale acestuia au fost permanent reliefate, ca de exemplu spiritul reflexiv - apropierea de reflexivitatea blagiana s-a facut ades si pe buna dreptate-, expresia metaforica pornita dintr-o luciditate de tip existential, setea de puritate, increderea in poezie si construirea acesteia ca spatiu relevant, creator si menit supravietuirii. Aceste putine dimensiuni ale creatiei poetei, amintite aici, se dezvolta apoi, individual, devenind un univers, parte integranta a universului ei liric. Astfel, criticul literar Nicolae Manolescu sintetiza, vizand expresia stilistica a poetei, ca "Blandiana scrie o lirica esential metaforica, in care imaginea concentreaza mesajul asa cum o picatura de apa reflecta un intreg peisaj inconjurator."

Expresia metaforica, in evolutia ei, inchide in sine viata, trairea, cunoasterea, timpul. in primele versuri deschisa, luminoasa, feminina, dar lucida, evolueaza treptat catre asprime, tonalitate inchisa, ritm rupt, spaima, strigat. Reliefand doar o dimensiune poetica a Anei Blandiana, criticul literar Eugen Simion ii definea somnul ca "miscare de repliere a materiei in ea insasi", iar langa somn tacerea, pe care "Ana Blandiana o inchipuie () luminata ". Aceasta dimensiune esentiala va evolua mai tarziu catre tipatul existential. Ca si alti colegi de generatie, poeta se apropie de experienta expresionista, penduland intre presupusa impacare mioritica si razvratirea resemnata.

O lirica de maxima sinceritate, aceea a poetei, patrunde un univers personal si general-uman totodata (de aici si marea aderenta a versului sau la constiinta mereu tinerelor generatii). Ca si o alta Ana (sau Mira), poeta dezvolta in versurile sale un joc al luciditatii si o luciditate a jocului, asumandu-si, astfel, incorporarea in Zidire.

Volume de poezie:

Persoana intaia plural. Bucuresti, E.P.L., 1964;
Calcaiul vulnerabil, Bucuresti, E.P.L., 1966;
A treia taina, Bucuresti, Editura Tineretului, 1969;
Cincizeci de poeme (volum antologic), Bucuresti, Editura Eminescu, 1970;
Calitatea de martor, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1970;
Octombrie, noiembrie, decembrie, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1972;
Poezii (volum antologic), Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1974;
Somnul din somn, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1977;
Poeme (colectia "Cele mai frumoase poezii"), Bucuresti, Editura Albatros, 1978;
Ochiul de greier, Bucuresti, Editura Albatros, 1981;
Ora de nisip (editie antologica), Bucuresti, Editura Eminescu, 1983;
Stea de prada, versuri, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1985;
Poezii (editie antologica), Bucuresti, Editura Minerva (B.P.T.), 1989;
Arhitectura valurilor, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1990;
100 de poeme, Bucuresti, Editura Tinerama, 1991.


Cadere a aparut in volumul A treia taina, Bucuresti, Editura Tineretului, 1969.
Trup amar a aparut in volumul Octombrie, noiembrie, decembrie, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1972.
Dealuri a aparut in volumul Somnul din somn, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1977.
Pe cer a aparut in volumul Stea de prada, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1985.
Gemeni a aparut in volumul Stea de prada, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1985.
Tarziu a aparut in volumul Stea de prada, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca,
1985.

Poezii de Ana Blandiana



Cadere

S-au stins profetii in pustie
Si ingeri cu aripile-atarnand
Sunt dusi incolonati
Si stransi in piete.
Vor fi judecati in curand.
Vor fi intrebati: ce pacat
Le-a alungat fapturile din ceruri?
Ce vina? Ce tradare?
Ce greseala? Ei, cu o ultima iubire,
Ne vor privi incetosati de somn
Si n-or gasi draceasca indrazneala
De-a marturisi ca ingerii cad
Nu din pacat, nu din pacat,
Ci din oboseala.

Trup amar

Miros de trup abandonat de suflet
Sub soarele nerusinat,
Miros de trup pe care
Carnea creste,
In care sangele bolboroseste
Si, intr-un fel de harnica furtuna,
Celula cu celula se-mpreuna
Nu te-apropia, nu ma atinge,
Amar mi-e trupul si otravitor,

Cu soarele prelins la subsuori,
Cu fluturi beti de mine, rascoliti
Din larve sfaramate de dorinti
Pe care nu pot sa le-ncapa. Fugi!
De bratele profanatoarei cruci
In care, fericita, ma urasc.
Nu-mi respira miasma-mbatatoare,
Cand sufletul ma paraseste-n soare
Ca sa te prind si sa te rastignesc.

Dealuri

Dealuri, dulci sfere-mpadurite
Ascunse jumatate in pamant
Ca sa se poata bucura si mortii
De carnea voastra rotunjita bland,

Poate un mort sta ca si mine-acum,
Asculta vesniciile cum cura,
Isi aminteste vechi vieti pe rand
Si contemplandu-va murmura:

Dealuri, dulci sfere-mpadurite
Ascunse jumatate in vazduh
Ca sa se poata bucura si viii
De nesfarsit de blandul vostru duh.

Pe cer

Treceau clipe mari zdrentuite pe cer,
Miscand pe zapada umbre-abia colorate,
Le priveam cum rasar, cum vaslesc si cum pier
In lumina din care izvorasera toate.

Vinovate de-a fi doar atat se-oglindeau
Inmultindu-si himera in omatul complice,
Ca si cum s-ar scuza ca-s prea gingase sau
Ca si cum, uluite, ar cerca sa explice

Vesniciei fiorul impacat si intens
Al fapturii lor lungi, de nor auster.
Caci, scapate istoriei si curate de sens,
Treceau clipe mari zdrentuite pe cer.

Gemeni

Gemeni in uterul spaimei,
Locuitori ai aceleiasi celule,
Orbi si muti
In bezna sonorizata salbatec
Numai de pulsul hranitor,
Smulgandu-ne din nevertebrate,
Din pesti si din pasari, din fiare,
Ca sa ne poata naste
Dupa chipul si asemanarea Ei.
Fara drept de apel
Condamnati la nastere,
Singuri si neputinciosi in fata
Cresterii noastre-nvelite
In trupul ei crescator
Ca-ntr-un mormant ce dospeste viata viitoare.
Noi doi,
Gemeni in uterul spaimei.

Tarziu

E prea tarziu:
Celula insasi se destrama,
Nu mai recunosc nici un pact -
Apusul de soare e ranced
Si rasaritul trucat.
O stea de prada pandeste
Clipa lucirii supreme
Pe cerul acid ca un scancet
Care dizolva blesteme;
Dar raza se face prafoasa
Si vantul o spulbera scurt,
Gramezi de nisip luminos
Se troienesc prin unghere.
E prea tarziu:

Seninul, de este, e doar furt,
Cand norii etaleaza Cerestile viscere
Cu o nerusinare exorcizand iubiri.
Indiferenta siesi, celula se destrama,
Lumina se usuca de propria ei putere
Asupra universului pustiu,
Cand tipatul e moarte,
Tacerea e infama
Si bezna are radacini subtiri
In prea tarziu.