AMORIUL DIN PRIETESUG - Poezie de Costache Conachi; face parte din ciclul de poezii inchinat Zulniei (Smarandei Negri) si a fost scrisa cindva intre 1812 (anul in care o cunoaste pe Smaranda Negri la Slanic) si 1831 (anul mortii acesteia); publicata pentru prima dala in volum, postum, in 1856, prin grija fiicei poetului, Ecaterina Conachi Vogoride.

Amoriul din prietesug este cea mai reprezenta li va creatie poetica intr-un intreg ciclu de poezii, un adevarat roman de dragoste in versuri, pe care CC.il dedica celei mai statornice iubiri ce a nutrit-o pentru Smaranda Negri, cu care, dupa indelungate suferinte provocate de imposibilitatea realizarii mult doritului camin, se casatoreste in .

Poezia se intemeiaza pe convingerea poetului ca o prietenie curata poate sa duca la iubirea cea mai aleasa, asa cum s-a intimplat in cazul lor, si debuteaza printr-o demonstratie tipica modelului rationalist al poeziei descriptive mult indragite de clasicismul intirziat. Iubirea adevarata nu e aceea "ce sa naste si sa trece ca un vis de nalucire", sentimentul efemer ce "frunzareste a ibovnicilor fire", ci iubirea adinca, bazata pe prietenie "cuprinzind doua inimi intr-un gind si-ntr-o unire".

Poetul simte nevoia unei descatusari prin incercarea ce o face de a defini pe "Acest imparat a lumii, stapinitor de placere/ Tiran la impotrivire si milostiv Ia durere", care este amorul. Pina la dobindirea lui in forma cea mai elevata, calea esle lunga, se cer sacrificii: "Ca sa-l dobinditi aievea, voi, inimi cu slaba fire, / Crede-ma-ti ca nu sa poate deeit cu indelungare/ De suparari, de nacazuri, biruite prin rabdare".

Dupa aceasta introducere se trece, in intentia unei demonstratii a ideilor de pina aici, la cazul concret al relatiilor dintre Zulnia si Ikanok (numele anagramat al lui C), cei doi protagonisti analizindu-si sentimentele cu finete psihologica. La cea mai grea incercare este supusa "Zulnia cea mai frumoasa decit zorile la fala/ intre fiori nalta ca crinul, cu ochii muri de negreata", a carei viata este "o mare care nu sa linisteste"; insa nici Ikanok nu-si poate astimpara dorul, si el "sa vaita si sa plinge, Iar' de nici o mingiiere". Aceasta dureroasa zbatere in "vaiete si suspinuri", fugind unul de altul, isi gaseste in cele din urma rivniia confruntare intr-un peisaj montan, intr-un cadru romantic, prin care probeaza intr-o forma de pionierat pastelul in literatura romana:

"intr-un loc pustiu si tainic, de curind aflat in lume Unde spre tamaduire patimasii marg anume, Unde firea intristata si intru posomorire Au revarsat toate cele ce pricinuiesc mihnire, Munti inalti pina la nouri, paraie prin stinci varsate, Codri cu copaci salbatici printre petre rasturnate, Prapastii peste prapastii, adincimi intunecoasa, Unde zmeura si fragii si mura cea frumoasa Cresc in voie despre oameni, ca numai cite-o potica Slujeste la bietii bolnavi de trecut cu mare frica".

Cei doi indragostiti joaca un fel de teatru, la modul serios insa, si urmeaza, surpriza pentru cititor, in loc de bucurie si fericire, "Lacrami, vaiete, suspinuri. cind si cind cite-o suflare/ Lesine necontenite si de viata curmatoare", apoi declaratia de dragoste a lui Ikanok, incheiata cu lesinul acestuia, care "Au cazut, dar si caderea i-au fost samn de inchinare/ Caci s-au prilejit cu gura sarutind a ei picioare". Zulnia "ca o nebuna alearga din stinca-n stinca/ si cata, culege ierburi, ia apa si il stropeste/ Dar in zadar ca amoriul doftorie nu priimieste/ Vrea sa strige.

Dar si glasul i se taie deodata./ Sa povirneste si cade peste dinsul lesinata". Aici si acum, aminteste de motivul turturelei ramase singure si completeaza portretul Zulniei: "Acei ochi negri ca mura, acea gura ca robinul,/ Acel sin ca trandalirul, acei grumazi albi ca crinul,/ Acele mini ca zapada, acele fragede brata". Lipsit de simtul ridicolului, pune atila suflet si emotie in intreaga relatare a melodramei incit, desi relatarea pare greoaie si, bineinteles, desueta, reuseste sa ne transmita efectul urmarit, anume crearea unei stari emotionale deosebite, pina si prin finalul sau usor didacticist.

Amorul ii scoate pe cei doi indragostiti din beneficul lesin si-i pune sa scrie pe un copac: "Calatoriulc, nu trece, sta, citeste si cunoaste,/ Ca amoniul cel mai strasnic din prietesug sa naste". Antonul din prietesug ramine o creatie de referinta pentru intreaga poezie erotica a lui mai ales pentru incercarea de a descrie in amanuntime si nuantat stari sufletesti, prin sinceritatea si profunzi mea expresiei.

Scriitori romani