Amintirile unei fete cuminti de Simone de BEAUVOIR referat





Autoarea si opera sa



Nascuta la Paris, eseista, romancier si memorialist de marca, Simone de Beauvoir (1908-l986) este una dintre personalitatile culturale remarcabile din prima jumatate a secolului XX. Manifestul existentialismului feminin -Al doilea sex (1949) - a devenit opera de referinta a feminismului mondial.

Ca si Sartre, cu care impartaseste optiunile filosofice, Simone de Beauvoir se inscrie prin opera ei in ilustrarea diferitelor genuri literare. Tentatia scrisului o va acapara din adolescenta, insa romanele pe care le incepe, toate cu tonalitati autobiografice, nu sunt decat proiecte pe care le va abandona treptat, deoarece va afla mai tarziu de la Sartre ca scrisul nu este un joc sau o placere, ci este o necesitate: "Ma crezusem mai cu mol pentru ca nu concepeam sa traiesc fara sa scriu: el (Sartre) nu traia decat pentru a scrie", marturiseste Simone in Amintirile unei fete cuminti. Astfel va constientiza faptul ca dorinta de a scrie nu trebuie sa fie programata, impusa ca un obiectiv exterior si pentru afirmarea exterioara, culturala, pentru a obtine recunoasterea unei pozitii in literatura, ci trebuie sa devina imperativul interior al eului, necesitatea vitala de a se clarifica pe sine, de a comunica si de a se comunica, de a exprima coeziunea sau lipsa de coeziune din lume.

Simone de Beauvoir isi incepe cariera de scriitoare in 1943 cu romanul Musafira, o evocare a tineretii, in care temele dominante sunt gelozia si dezbaterea limitarii libertatii individuale. In 1945 apare Sangele celorlalti, un roman didactic, urmat de un altul in 1947 Toti oamenii sunt muritori. Cu Mandarinii va castiga in 1954 Premiul Goncourt, atragand atentia marelui public, dar in acelasi timp si a criticilor care l-au considerat exagerai pentru un roman autobiografic. Singura piesa de teatru - Gurile inutile (1945) - este dedicata mamei, ca si povestea autobiografica din 1964 - O moarte usoara -, care vizeaza relatarea sfarsitului acesteia.

Eseurile pe care le scrie in paralel cu opera memorialistica si romanesca trateaza temele filosofice pe coordonata existentialismului si a feminismului: Pyrrhus si Cineas (1944), Pentru o morala a ambiguitatii (1941), Al doilea sex (1949), o carte profetica asupra conditiei femeii si emanciparii ei.
Dupa 1958, Simone de Beauvoir isi dedica timpul recuperarii trecutului, reordonarii si fixarii lui in tiparele scrierilor memorialistice. Opera sa autobiografica, de la Amintirile unei fete cuminti (1958) la Ceremonia de adio (1981), releva abundenta experientelor unei vieti si constituie o marturie esentiala pentru o istorie a ideilor din mediile intelectuale coexistente in secolul nostru.

Dupa Amintirile unei fete cuminti (1958), al doilea roman autobiografic este Puterea varstei (1960), urmat de Forta lucrurilor (1963). Batranetea (1970) si Socoteli finale (1972) retin fluxul degenerarii trecutului in uitare, insemnand pe hartie momentele batranetii si ale bilantului. Evocarea ultimilor ani petrecuti alaturi de Sartre din Ceremonia de adio va fi continuata printr-o retrospectiva epistolara - selectii din corespondenta pe care acesta i-a adresat-o: Scrisori catre Castor (1983).

Prezentarea textului



UN DOCUMENT PSIHOLOGIC.

Documentul psihologic si social pe care-l ofera Amintirile unei fete cuminti este rodul unei porniri neinfranate a autoarei de a-si scruta viata traita in cincizeci de ani. Structurata in patru sectiuni, cartea tineretii se imparte in mod echilibrat in copilarie si adolescenta - primele doua secvente - si perioada studentiei si a independentei fata de familie - descrise in ultimele doua. Separatia nu este doar formala, ci este dictata constiintei - care se autoanalizeaza -de catre imperative mult mai profunde, cum ar fi, printre altele, modul de a reactiona la sistemul de norme si conventii burgheze persistente in mediul sau.
Retrairea clipelor trecute transfera subiectul rememorarii in prezentul factual; persoana aflata in explorarea retroactiva a propriei sale vieti nu lasa intre prezentul scrierii (al aducerii aminte) si trecut (ca viata apusa) o falie de nedepasit dimpotriva, aceasta dimensiune a tem-poralitatii este perceputa ca un flux afectiv continuu, astfel incat viata care deja apartine trecutului devine in jurnalul retrospectiv viata care se scrie pe sine, traire actuala prin forta extraordinara pe care o dobandeste actualizarea in condeiul memorialistic:

"Viata mea urma sa fie o poveste frumoasa, ce va deveni adevarata pe masura ce mi-o voi istorisi mie insami"", noteaza Simone de Beauvoir la sfarsitul partii a doua, remarca ce serveste ca liant intre varste, dar si intre proiectiile fantastice ale copilariei si intruchiparile zbuciumatei vieti studentesti care ii vor aduce confirmarea veridicitatii si implinirea viselor.

EXPERIENTELE COPILARIEI

Rememorarea parcurge traseul sigur de la indicele de necontestat - fotografia din copilarie - la amintiri ale unor clipe inca vii: experienta jocului,
a mancatului, a interdictiilor incalcate.
,Mamica sfarama praline intr-o piulita, amesteca pulberea aceea grauntoasa cu o crema galbena: trandafiriul bomboanelor se pierdea in drajeuri suave: imi cufundam lingura intr-un asfintit de soare. ()
Mancatul nu era doar o explorare si o cucerire, ci si cea mai serioasa dintre indatoririle mele: «O lingura pentru mamica, una pentru mama-mare Daca nu mananci n-o sa mai cresti». ()
Brusc, viitorul incepea sa existe: avea sa ma schimbe intr-o alta care va spune eu si nu va mai fi eu. Am presimtit toate intarcarile, abjurarile si mortile mele succesive."

Personalitatea Simonei de Beauvoir incepe sa se contureze inca de la cativa ani, vitalitatea deborda in accese de furie, in crize care vor fi marci ale unui extremism constant in toata viata sa. Nonconformismul ce o va caracteriza continuu se afirma din copilarie: "Se mai zicea, nu fara un dram de mandrie: «Simone e incapatanata ca un catar». Profitai de asta. Faceam pe nazuroasa, eram neascultatoare din pura placere de a nu asculta. In fotografiile de familie, eu scot limba, ma intorc cu spatele: cei din jurul meu rad. Aceste victorii marunte m-au incurajat sa nu consider inviolabile regulile, riturile, traditia: ele stau la radacina unei anume optiuni care avea sa supravietuiasca oricaror strunirp'.

Invata de foarte timpuriu literele, se joaca, dar limbajul nu-i apare doar ca instrument, asa cum il foloseau adultii - "depozitari ai absolutuluf -, ci insasi esenta, fiinta: "Intre cuvant si obiectul sau nu concepeam, asadar, nicio distanta in care s-ar fi putut strecura eroarea; asa se explica faptul ca m-am supus Verbului fara obiectii, fara a cerceta, chiar atunci cand imprejurarile ma indemnau sa ma indoiesc".

O FETITA-MODEL

Acestei situatii Simone i s-a subordonat cat timp a urmat cursurile institutiei catolice "Desir", unde a invatat pana la bacalaureat. Educatia primita acolo o potenta pe cea din familie: sub atentia mamei, Simone devenea din ce in ce mai virtuoasa: "Mi se explicase - noteaza autoarea - ca de cumintenia si de evlavia mea depindea ca Dumnezeu sa mantuiasca Franta. De cum am incaput pe mana duhovnicului de la cursul Desir, am devenit ofetita-moder.
Metamorfoza sa intr-un "copil cuminte" era una dintre speculatiile pe care le pusese in aplicare pentru a deveni unica: ,La inceput de tot. imi creasem singura personajul; acesta imi adusese atatea laude, din care obtineam atat de mari satisfactii. incat sfarsisem prin a ma identifica lui: el deveni unicul meu adevar. () in caz de conflict, eram de-acum capabila sa pun intrebari, sa discut. Adeseori mi se raspundea numai atat: «Asta nu se face. Cand am zis nu, nu ramane». Dar nici atunci nu ma mai consideram persecutata. Ma convinsesem ca parintii nu-mi voiau decat binele. Afara de asta, vointa lui Dumnezeu se rostea prin gura lor: El ma crease, murise pentru mine, avea dreptul la o supunere absoluta. Simteam pe umeri jugul linistitor al necesitatii.
Insa acest portret al "unei fete cumintC este o dublura, o masca pe care Simone o adopta, se identifica, prin asumare totala, cu ea - ca influenta materna si sub patronajul domnisoarelor de la institutul catolic -, dar si pentru a epata. Ambitia ei a fost intotdeauna sa fie recunoscuta de cei superiori: fie adulti, fie prieteni, fie persoane de sex opus.

FAMILIA, PRIETENII, CRIZA SPIRITUALA

Desi roman autobiografic, Amintirile nu o privesc doar pe "fata cuminte", ci pentru a-si putea pune in evidenta anumite trasaturi de caracter, Simone de Beauvoir evoca personaje care au avut un rol decisiv in formarea sa: tatal ei, pe care-l considera extraordinar - "Nimeni dintre cei pe care-i cunosteam nu era la fel de nostim, de interesant, de sclipitor ca dansul, nimeni nu mai citise atatea carti, nu mai stia pe dinafara atatea versuri; nu mai discuta cu atata aprindere". Mama, care o conducea la curs, o supraveghea, ii controla temele - "invata englezeste si incepu sa studieze latina ca sa ma poata verifica. imi indruma lecturile, ma ducea la liturghie si spre mantuirea sufletului'. Mai tarziu, Simone, alaturi de sora mai mica, pe care o alintase Poupette, ajunge sa constientizeze influenta celor din familie asupra formatiei lor de fete cuminti si sa se transforme in opusul lor, prin contributia pe care au adus-o prietenia Zazei Mabille si a varului Jacques Laiguillon, personaje care ocupa un loc important in spatiul evocarii.


Alaturi de acestia doi, Simone ajunge sa fie varful unui trio care lupta impotriva traditiei, a cutumelor burgheze, fiind personalitatea care duce treptat la emanciparea de sub tutela parinteasca.

Dupa ce asimilase tot ce se putea din educatia primita in familie si la cursul Desir, dupa ce constientizase ca viata intelectuala dominata de figura marcanta a tatalui si viata spirituala vegheata de mama ei nu-si gasesc puncte de racord si datorita lecturii unor carti interzise, Simone ajunge sa traiasca la paisprezece ani o criza spirituala: "Sfintenia apartinea unei alte categorii decat inteligenta, iar treburile omenesti - cultura, politica, afaceri, uzante si traditii - n-aveau nimic de-a face cu religia. Asa l-am surghiunit pe Dumnezeu din lume, ceea ce avea sa influenteze decisiv evolutia mea ulterioara".
Individualismul si etica profana, mostenite pe linie paterna, se aflau in contrast cu severitatea normelor morale si cu traditionalismul, reprezentate de figura mamei. Contestarile lucrurilor impuse de o norma si constientizarea insuficientei "augustelor preotesc ale stiinte?' de la cursul Desir, insuficienta perceputa in tot ridicolul ei, vor fi compensate de lecturi asidue, de reverii adolescentine si de conversatii "serioase" cu Zaza, Poupette si Jacques. "Mi se-ntampla deja sa doresc iesirea din cercul stramt in care eram captiva () Era adevarat, intrezarisem ceva nou. Tata, mama, sora-mea: cei pe care-i iubeam erau ai mei. Pentru prima oara, presimteam ca poti fi cutremurat pana in strafundurile fiintei de-o raza venita de altundeva." Adolescenta ii aduce odata cu nelinistile tineretii si angoasa mortii, dar in acelasi timp si o ambitie de a depasi copilaria, resimtita in mod acut din cauza constrangerilor impuse varstei. Cand realitatea depaseste chiar cele mai ambitioase dintre visele eroinei, viata exalta in tonalitati optimiste si totul pare posibil: "Existenta mea era partasa la bogatia nenumaratelor sale rasfrangeri, se deschidea catre universul intreg", relatare pe care subiectul memoriilor o puncteaza cu elocventa.

LECTURA SI EMANCIPAREA DE COPILARIE

Marile aventuri ale varstei sunt oferite explorarii eului prin lectura. Literatura citita cu sau fara acordul parintilor ii ofera modele in care adolescenta se regaseste; personajele cu care se identifica sunt: eroina din Little Women a Louisei Ascott, in care isi recunoaste "imaginea si destinul". Scolarul din Atena al lui Andre Laurie, Maggi Tulliver, eroina lui George Eliot din Moara de pe Floss in care gaseste concordanta cu propriul exil.
Bourget, Alphonse Daudel, Marcel Prevosl, Maupassant, fratii Goncourt au fost elementara trecere de la textele copilariei la lecturile cartilor serioase pe care i le solicita lui Jacques, (cel care ii deschide universul literaturii moderne si gustul pentru nou):
"Multumita lor (cartilor) ma emancipam de copilarie, patrundeam intr-o lume intortocheata, aventuroasa, plina de neprevazut. Cand parintii mei ieseau seara. imi prelungeam noaptea tarziu bucuriile evadarii; in timp ce sora-mea dormea, eu citeam, sprijinita in perna: de cum auzeam cheia rasucindu-se in broasca, stingeam lumina."
Relatia intre carti si receptor este una simpatetica: "Intre mine si sufletele inrudite care rataceau undeva, in locuri nestiute, ele creau un fel de comuniune; in loc sa-mi traiesc mica istorie personala, participam la o mare epopee spirituala. Luni intregi ma hranii cu literatura, dar era, pe-atunci, unica realitate la care puteam avea acces".
Descoperirea unei alte lumi deschide calea, prin fictiune, fictiunii propriului eu: ,jm devenit in propriii mei ochi un personaj de roman. Orice intriga romanesca necesitand piedici si esecuri, mi le nascocii"'.
Nelinistea tinerei este identica trairilor noii generatii care se exprima impotriva canoanelor, a ierarhiilor, a traditiilor si care adoptase ca tel "sinceritatea fata de tine insufF - influenta vine tot din literatura: Barres, Gide, Valery, Fournier, Claudel, suprarealistii. Cautarile si tensiunile erau reactiile explicite in raport cu rigiditatea cliseelor: ,J2aca ne renegaseram clasa, o facuseram pentru a ne statornici in Absolut".

PROIECTUL VIITOAREI OPERE

Tulburarile interioare trebuiau sa-si gaseasca o compensatie la nivelul eului si atunci se va renunta Ia schimbarea obositoare a unor masti inventate, in favoarea unei solutii de compromis: proiectarea in alte masti, literare, fictionale, prin scrierea unor secvente de romane autobiografice. "Drumul imi era trasat cu limpezime: sa ma desavarsesc, sa ma imbogatesc, sa ma exprim intr-o opera ce i-ar ajuta pe ceilalti sa traiasca."
Idealul pe care agendele adolescentei il repeta cu insistenta este crearea unei opere totale, cuprinzatoare - "o opera unde sa spun totul, totul". Notatiile acestui crez aparent gratuit se regasesc atat in albumele prietenelor, un fel de caiete de amintiri cu intrebari, cat si in jurnalele intime ale Simonei: "Scriind o opera hranita cu propria mea poveste, aveam sa ma creez si pe mine, din nou, justificandu-mi existenta. In acelasi timp, as fi slujit omenirea: ce alt dar mai frumos puteam sa-ifac decat niste carti? Ma interesau in acelasi timp propria persoana si ceilalti; imi acceptam «incarnarea», dar nu voiam sa renunt la universal: proiectul acesta le impaca pe toate; era pe gustul aspiratiilor care crescusera in mine de-a lungul celor cincisprezece ani".

Dedublarea si dialogul cu sine insasi pe care i Ie-a oferit jurnalul - in care noteaza momentele de pendulare, vidul existential, angoasele - vor fi compensate de cultivarea propriei personalitati: "Visam sa jiu propria mea cauza si propriul meu scop; gandeam acum ca literatura o sa-mi implineasca aceasta dorinta. Ea avea sa-mi asigure o nemurire care sa compenseze vesnicia pierduta; nu mai exista niciun Dumnezeu care sa ma iubeasca, dar urma sa ard in milioane de inimfi.

"IMI DOREAM SA PRIND IN PUMN CEVA CONCRET"

Lipsa reperelor si receptarea acuta a absentei/disparitiei sacrului, precum si necesitatea ordonarii unei vieti tumultuoase pe care limitele eului n-o pot subjuga vor declansa crize simptomatice varstei adolescentei:
"Viata imi paruse atat deplina incat pentru a raspunde nesfarsitelor sale chemari cautasem cu fanatism sa uzez de intreaga mea fiinta; dar viata era goala, niciun glas nu ma chema in ajutor. Simteam ca am puteri cat sa ridic pamantul pe umeri, si nu gaseam de urnit nici cea mai mica pietricica. Deziluzia mea a fost brutala: «Sunt atat de mult peste ce pot sa fac!» () «Nimic n-are nevoie de mine, nimic n-are nevoie de nimeni, pentru ca nimic n-are nevoie sa existe»."

Disperarea atinge toate valorile: de la recluziune si cultivarea constienta a singuratatii ca ideal si marca a separatiei de ceilalti, inferiori, la dispret fata de orice si fata de sine, de la reveniri spre o vitalitate debordanta -in care confuzia si teribilismul specific varstei fuzioneaza - la accese de nihilism: "Fapt e ca nu pusesem inca mana pe nimic. Iubire, actiune, opera literara: ma margineam sa invart in minte cateva concepte; contestam la modul abstract niste posibilitati abstracte si ajungeam la concluzia unei neinsemnatati dezolante a realitatii. imi doream sa prind in pumn ceva concret si, inselata de violenta acestei dorinti nelamurite, o confundam cu dorinta de infinit".
Salvarea din caderea in apatie si echilibrarea starilor de euforie deliranta i-au venit din partea lui Jacques, varul mai mare, care ii deschide calea vietii "riscante si inutile" prin explorari ale strazilor si cafenelelor in care Viata si Aventura pulsau la tensiune inalta. Insa o data incercata si reiterata aceasta experienta a vietii ascunse ce i s-a refuzat pana atunci, regasirea in "Unica" este din nou posibila datorita sumei care in persoana sa era de mult prezenta: "O inima de femeie si un creier de barbat".

INTRAREA IN VIATA ADEVARATA

Desi spirit nonconformist, fata de prieteni Simone pastreaza in caldura oricarei relatii umane armonia si echilibrul: in partea a treia si cea care incheie rememorarea va predomina evocarea vietilor celorlalti. intamplarile unei aparente iubiri, confidentele si corespondenta cu Zaza, destinul tragic al acesteia, noii prieteni din cercul intelectualilor, deja formati in perioada studentiei, atmosfera de la Sorbona si acceptarea "fetei cuminti" in clanul Sartre, Nizan, Herbaud, prin intermediul celui din urma si implinirea unui vis - datorita descoperirii unui dublu in care sa se regaseasca -, toate aceste evocari vor dezvalui, prin prezenta alteritatii, adevaratul traseu al vietii eroinei si confirmarea ca exista cineva care sa fie ,fratele si egalul () absolut".
Pentru romanul "unei fete cuminti"', amintirile toate pulseaza de viata. Si pentru ca trecutul este total asumat, viitorul se intregeste in prezentul scrierii. Autoarea, prin rememorare, prezenteizeaza clipele trecute, re-scriindu-se pe sine, re-fiintand intr-un destin care anuleaza separatia: trecut-prezent-viitor: "Viitorul nu mai era o speranta: puteam sa-l ating (). Viata mea urma sa fie o poveste frumoasa, ce va deveni adevarata pe masura ce mi-o voi istorisi mie insami". Romanul unei vieti nu mai este scriere, ci devine el insusi viata, comprimata in crezul care i-ar putea servi drept moto: "Vreau viata, toata viata. Ma simt curioasa, dornica, dornica sa ard mai intens decat oricare alta, indiferent cu ce flacara".

BIBLIOGRAFIE

Simone de Beauvoir - Amintirile unei fete cuminti, traducere si note de Anca-Domnica llea, Editura de Vest, Timisoara, Colectia Amarcord, 1991; Parret, Hcrman - Sublimul cotidianului, traducere de Magda Jeanrenaud, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1996.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani