Personaj principal al romanului, alaturi de Maitreyi, Allan vine din spatiul civilizatiei europene si se afla in situatia de a concilia, mental si comportamental, cele doua lumi care sunt constituite pe doua modele culturale si societale diferite: lumea europeana a secolului al XX-lea si lumea hindusa incremenita in oricare din secolele trecute.
Primele sale impresii despre noul mediu social sunt formulate in termeni comparativi, si personajul tinde mereu sa vada diferentele intre cele doua lumi. La inceput conservatorismul, traditionalismul societatii indiene il intriga, dar pe parcurs ii concede, totusi, o conceptie melioristica, pozitiva. De fapt, el joaca, in roman, rolul factorului care tinde sa modernizeze lumea, caci prin faptele sale nu doar familia inginerului Sen se schimba, ci si realitatile sociale indiene, daca avem in vedere faptul ca Allan era inginer constructor.
Animat de o hiperluciditate extrasa de autor din literatura existentialista gideana, Allan tine un jurnal din care s-a nascut, indirect, acest roman. Primele sale eforturi se indreapta spre pastrarea luciditatii, spre spontaneitatea marturisirii, pentru o autentificare si prin scris a fiintei sale, deocamdata lipsita de probleme existentiale. El devine, cu adevarat, personaj al cartii in momentul in care pomeneste de Maitreyi. De acum, el se cufunda in propria lui (senti)mentalitate pentru a-si explica si pentru a ne explica traiectoria unei initieri. Luciditatea sa extrema este, pentru asta, cel mai bun catalizator. incearca sa anuleze, macar in scris, orice urma de exaltare pentru a pastra maxima precizie, chirurgicala, a confesiunii.
Dragostea lui pentru Maitreyi evolueaza usor, firesc, de la indiferenta, respingere, admiratie, fascinatie pana la adoratie pura, senzuala, apropiata de religiozitate. Despartirea din final de Maitreyi il arata pe Allan transformat de experienta erotica. Introspectia lui e atat de severa, incat descrie, de o maniera aproape dureroasa, transformarea totala suferita pe parcursul acestui drum initiatic la capatul caruia a simtit o imperioasa nevoie de a ramane singur, in severitatea extrema a Hyma-layei. Iubirea atit de nuantata dezvaluita de Maitreyi il excede pe Allan, care se lasa dus, sedus de puritatea ei si a relatiei lor. Absolutul nu mai e un secret de acum pentru Allan. Inteligent si sensibil, Allan dobandeste o perspectiva metafizica asupra dragostei, care ii lipsea inainte de a o intalni pe eroina. Acest lucru se vede din sensibilitatea sa exacerbata, din notele sale de pe parcursul experientei amoroase. Daca el este un individ lucid, rece, rational, dragostea lor amesteca si o importanta doza de irational, de inexplicabil (dincolo de inefabilul imanent) care o apropie de sentimentul numinosului.
Partea cea mai intima a relatiei lor ii traumatizeaza pe ambii, dar Allan reactioneaza ciudat, caci refuza sa lupte pentru iubirea lui, crezand ca astfel o protejeaza pe Maitreyi. Insurgenta sa amoroasa il determina sa transforme cea mai ampla experienta existentiala a sa in experienta a scrisului. Astfel, scrisul devine pentru el o metoda de a expune termenii unei sensibilitati deosebite, ai unei fatalitati transformate literar. Angoasa posterotica gaseste un punct de sprijin in reactia cititorului. Totusi, din tot registrul de sentimente pe care le incearca Allan, lipseste cel mai simplu si cel mai normal: revolta, lupta pentru dragostea lui. El prefera ca, in singuratate, sa ingroape in inima lui experienta aceasta deopotriva revelatorie si traumatizanta, de parca ar dori sa se dezica de acest trecut recent. Sigur, acest fapt e o consecinta a inteligentei sale ascutite, care-l conduce la a intelege ca dragostea lui nu putea sa traiasca pentru ca cele doua lumi - orientala si occidentala - nu sunt pregatite a reactiona la acest nivel, deocamdata.
Dupa aceasta experienta sentimentala, transformata si in experienta existentiala dar si intr-tina a scrisului, cunostintele sale stabile (datele imediate ale fiintei) se vad amenintate. De aceea, ascetismul e o buna proba pentru verificarea termenilor vietii, si Allan pare a avea o deosebita obstinatie in a studia mentalitatea eremitilor hymalayeni. Perioada aceasta ii confirma baza sentimentala a relatiei cu Maitreyi.
Provocat mereu de spiritul sau problematizant, Allan este un individ superior, camilpetrescian am zice, capabil a exprima unicitatea si sensibilitatea sentimentului erotic. Afectivitatea lui primeste o educatie unica in relatia cu Maitreyi, caci acum realizeaza ce inseamna a gasi nuante ale unui sentiment. Indefinibila ii ramane, totusi, Maitreyi, pentru ca la final se dovedeste depasit de misterul fiintei sale. Experienta spirituala profunda, dragostea il excede pe Allan si e traita asa cum nu s-a gandit vreodata, iar pentru lectorul romanului este exemplara. Cartea are, asadar, o valoare de marturisire a unei spiritualitati atinse de o revelatie - a interioritatii lui Allan si a Maitreyiei.
Experienta totala a constiintei lui e dragostea, e Maitreyi. Exigenta fata de sine e cel mai important lucru pe care-l afirma, la modul implicit, Allan: el doreste sa inteleaga totul, sa defineasca, sa analizeze, cu o incapatanare caracteristica spiritelor superioare. De aceea asistam, pe de o parte, la o descoperire de sine (neliniara, totusi), pe de alta parte la dezvoltarea unui univers feminin si a resurselor amorului.
Allan e oarecum constant si consecvent siesi pe tot parcursul romanului. Maitreyi il ajuta sa se observe, sa se obiectiveze. Orgolios de la un capat la celalalt al cartii, el transforma o experienta spirituala - dragostea (totala) in alta experienta spirituala - scrisul (si el total prin extrema lui subiectivitate afirmata ritos mereu). Vocea lui are o anumita poezie lenta si melancolica si arata un eu multiplicat pasional de relatia fundamentala avuta cu Maitreyi.
