Alexandru Lapusneanul
In desfasurarea scenariului epic, Alexandru Lapusneanul, personajul principal al celebrei nuvele omonime, devine principalul element constitutiv al textului, intreaga "lume" a operei gravitand, de fapt, in jurul personalitatii sale. Spirit complex, perfect integrat in mentalitatea epocii, domnul Moldovei guverneaza la modul absolutist intr-o vreme cand anarhia feudala si desele lupte pentru domnie alcatuiau o priveliste cvasi-cotidiana. De altfel, pe acest fundal sociai-istoric nici nu se putea constitui decat un singur conflict: acela dintre domnitor si boieri, poporul fiind extrem de obisnuit cu schimbarea domniilor, dar si cu perpetuarea impilarii.
Chiar Lapusneanul e constient de acest lucru si de aceea toate cuvintele (si actele) sale capata in desfasurarea textuala valoare de destin. Un destin textual-istoric in care se integreaza el insusi in cele din urma, pierzandu-si luciditatea si puterea de rezistenta in fata dusmanilor sai. Iar prozatorul l-a conceput tocmai in acest fel, reducandu-i intreaga existenta la patru replici fundamentate, inscrise ca moto la inceputul fiecarui tablou dramatic ca intr-o piesa shakespeariana: "Daca voi nu ma vreti eu va vreu" din primul capitol traduce intreaga ura si tenacitate a celui care, uns domn pe cand era "numai stolnicul Petre", si-a pierdut, vandut de boieri, cu usurinta tronul, ea apoi sa fie batut in doua randuri de Iacob Heraclid Despotul.
Scena dintre Alexandru Lapusneanul si boierii trimisi de Tomsa dezvaluie tocmai acest lucru: "si daca voi nu ma iubiti, eu va iubescpre voi si voi merge ori cu voia, ori fara voia voastra". Dezvaluie totodata si comportamentul mercantil al vornicului Motoc cel invechit "in zile rele", cu o expresie a lui Lapusneanul insusi, cat si marea abilitate diplomatica ori clarviziunea celebrului personaj: "Eu le iert insa, c-ai indraznit a crede ca iar ma vei putea insela si iti fSgaduiesc ca sabia mea nu se va manji in sangele tau, te voi cruta, caci imi esti folositor ca sa ma mai usurezi de blastemurile norodului. Din punctul de vedere al constructiei textuale, aceste cuvinte trimit deja la finalul capitolului al treilea, dupa cum enuntul imediat urmator ("Sunt alti trantori de care trebuie curatit stupur') prefigureaza violentele capitolului urmator.
"Ai sa dai sama, doamna!" e deja o replica straina si trimite doar premonitoriu la personajul central. Acesta isi pusese inlre timp amplu in practica planurile de lichidare a boierimii tradatoare si centrifuge printr-o violenta tipic medievala. Ramasa fara posibilitatea de a complota in interior (Lapusneanul demolase cetatile si confiscase marile averi), boierimea era pur si simplu la cheremul lui. Si totusi, cuvintele aruncate Doamnei au, in desfasurarea ulterioara a nuvelei, aceeasi valoare de destin ca si cuvintele lui Lapusneanul insusi.
Reprimandu-si in fata sotiei obisnuinta impulsului sangeros, voievodul da dovada nu numai de prefacatorie, atunci cand ii promite solemn sa se lase de omoruri, ci si de un umor negru: "- Iti fagaduiesc ca de poimane nu vei mai vedea, raspunse Alexandru-voda; si mane iti voi da un leac de frica".
Abia acum, in capitolul al treilea, personajul atinge in fond plenitudinea personalitatii sale. Disimularea, diplomatia, ating punctul culminant si ele se vor imbina cu placerea estetica a contemplarii cruzimii: "leacul defrica^ - piramida cu patruzeci si sapte de capete aranjate minutios ca-ntr-un panopticum de sursa manierista. De altfel, tot in acest moment se dezvaluie si atitudinea auctoriala care combina aproape incert optica ostila a cronicarului, in mintea caruia, pana si Marele Stefan era uneori "varsatoriu de sange nevinovat", cu perspectiva moderna asupra istoriei prin acel dicitur in momentul suprem al prefacatoriei voievodale:
"Spun ca in minutul acela el era foarte galben la fata si racla sfantului ar fi tresarit" In fond, personajul e de o luciditate feroce, o luciditate care se traduce prin replici si calcule impasibile referitoare la mecanica lumii, aproape comice in context: (lui Motoc) "Ce sa te mai spoveduiesti? Ce sa-i spui duhovnicului? ca esti un talhar si un vanzator? Asta o stie toata Moldova".
Dar tot acum se acumuleaza si sfarsitul. La nivel strict verbal, agentul sau cel mai apropiat exista inca din capitolul al doilea: "Ai sa dai sama, doamna", dar abia se materializeaza in capitolul al treilea fagaduinta facuta vornicului in intalnirea de la Tecuci. (Nu Lapusneanul il ucide pe Motoc, ci multimea, usurandu-l astfel pe voievod de "blastemuri"). Or, tot in finalul acestui capitol se mai face o promisiune pe apele Nistrului:"- Spuneti celui ce v-au trimis, striga catre ei Spancioc, ca ne vom vedea pan-a nu muri!"
In zadar se muta Alexandru Lapusneanul la Hotin spre a supraveghea mai indeaproape pe Spancioc si Stroici "care sedeau la Camenita, asteptand si pandind vreme". Destinul sau textual se incheiase si boala (febra tifoida) nu face decat sa-i altereze luciditatea. De data aceasta comedia credintei e data peste cap de personajul insusi suferind de amnezie, iar cuvintele rostite nu mai pot fi destin: "M-ati popit voi, dar de ma voi indrepta, pre multi am sa popesc si eu?'. Devin in schimb destin cuvinte ale altor personaje. Doamna "da sama" si, impinsa de ceilalti, isi otraveste sotul care moare sub privirile neiertatoare ale lui Spancioc si Stroici, spre a implini promisiunea de pe apa Nistrului.
Astfel, destinul lui Alexandru Lapusneanul ca element constitutiv al operei se confunda intru totul cu destinul textului ca meditatie historiala.
