ALECSANDRI SI EMINESCU de Octav Minar referat





Apropiind aceste doua nume mari, am facut-o cu scopul de a arata istoricilor literari ca Alecsandri se interesa de soarta lui Eminescu nu ca prieten, dar ca un om induiosat de saracia lui Eminescu, ajutandu-l baneste din cand in cand. Prietenul Mihai Codreanu, poet el insusi, necunoscand inca generoasele gesturi ale lui Alecsandri, a scris, nu de mult, urmatoarele randuri de sincera revolta sufleteasca impotri aristocratului de la Mircesti:
"Zilele trecute un ziar din Iasi dadu oarecare notite biografice sumare asupra lui Victor Hugo si Francois Coppee si mai cu seama asupra relatiilor intime dintre acesti doi mari scriitori, relatii izvorate din stima si admiratia reciproca pe care le pastrau fiecare din ei talentului celuilalt.

Randurile acele imi adusera aminte oarecare asemanari, sau zis mai bine oarecare neasemanari, privitoare la relatiile personale sau mai bine zis la lipsa de relatii, intre poetii nostri Mihail Eminescu si Vasile Alecsandri. Ca si cei doi mari poeti francezi, cei doi poeti ai nostri, contemporani intre ei, castigasera recunostinta posteritatii prin loroasele lor opere, - cu toate ca, in treacat fie zis, geniul lui Eminescu poate surade in chip binevoitor talentului lui Alecsandri, desi acest[a] din urma a avut mai mult noroc de a-si vedea sarbatorita opera, inca de pe cand era in viata.
Ceea ce insa pentru mine intuneca mult personalitatea lui Alecsandri, este faptul ca, desi cunostea pe Eminescu si-i stia nenorocirile vietii, n-a gasit in sufletul sau de poet nici un indemn de-a intinde mana de ajutor nenorocitului sau confrate, desi starea sociala si pozitia materiala a lui Alecsandri i-ar fi ingaduit lesne s-o faca, si poate chiar fara mult sacrificiu. Daca nobletea sufletului "marelui" Alecsandri ar fi fost la inaltimea operei sale, ar fi putut sa priveasca catra intunerecul dureros al vietii lui Eminescu, care avea o frunte daca nu mai luminoasa, cel putin tot atat de luminoasa ca acea a cantaretului pastelurilor romanesti. Si trebuia s-o faca aceasta, daca nu din indemnul nobletei sale sufletesti, cel putin ca sa inlature imputarile, pe care ar fi trebuit sa presimta ca i le aduce posteritatea, pentru nepasarea ce-a aratat-o, confratelui sau.Intr-ader, pe cand Eminescu se zbatea neinteles si nesocotit de lumea care sarbatorea pe Alecsandri, acesta din urma ar fi fost poate singurul chemat sa salute geniul si sa urmeze durerile celui dintai.
Dar Alecsandri n-a facut-o si din acest punct de vedere pierde mereu din simpatiile acelora care-i cunosc viata fericita si nepasatorul ei contact cu nefericita viata a lui Eminescu.
Si cum s-a facut ca intr-un amurg in care Alecsandri visa duios pe sofalele comode de la Mircesti, Eminescu isi dadu sufletul in balamucul de la Marcuta.
Sa trecem insa cu iertare peste toate acestea, cum, de altfel, insusi Eminescu a trecut, cand a cantat acordul:

S-acel rege-al poeziei, vesnic tanar si ferice
Ce din frunze iti doineste, ce cu fluierul iti zice,
Ce cu basmul povesteste - veselul Alecsandri
Ce-nsirand margaritare pe a stelei blande raza
Acum seculii strabate, o minune luminoasa,
Acum rade printre lacrimi, cand o canta pe Dridri."

Aceasta este acuzatia nedreapta, la care intamplarea a trebuit sa raspunda, pentru edificarea posteritatii.
In colectia de scrisori a lui Eminescu si a Veronicai Miele pe care le posed, am gasit randuri inedite pretioase, care vor respinge un fapt contestat istoriceste. Daca ar trebui sa argumentez in sensul lui Codreanu, atunci de ce numai Alecsandri ar fi fost dator sa ajute pe Eminescu?
In pleiada literara de la "Junimea" erau persoane care cunosteau mai bine pe Eminescu decat Alecsandri, il cunosteau si ca poet si ca om.

Stiau ca Eminescu era in mizerie si totusi ajutorul intarzia. De ce, se vor intreba unii? Fiindca Eminescu era o fire dezordonata, un boem incorigil; un trai linistit il nelinistea multa vreme, era o pora de care cu orice pret voia sa scape. Cand d[omnu]l A. C. Cuza cautase sa-i puie sub ocrotirea sa, o masa regulata, o odaie mai buna, Eminescu, fugind, se ascunse intr-o mansarda de la ,,Hotel Romania" din Iasi unde ocupa "o camera spatioasa de altfel, dar joasa in plafon, fara prea multa lumina, and un pat, un scaun si o masa simpla, ca mobilier. Cartile si ziarele erau aruncate pe jos".
Chiar din copilarie aratase ca nu se impaca cu viata ordonata, parintii lui vesnic il gaseau adormit pe maldarile proaspete de fan cosit din Ipotesti. Nici d[omnu]l Maiorescu nu putea sa-l convinga ca viata pe care o duce il ruina cu desarsire.
O singura fiinta a putut sa invinga aceste defecte naturale ale lui Eminescu, indemnandu-l si reusind pana la un punct sa-i sistematizeze traiul.
Veronica Miele a fost femeia de caracter, care merita postuma noastra recunostinta, caci prin felul ei de a fi, captise cu desarsire pe Eminescu, incat poetul se supunea fara obiectie tuturor sfaturilor ei.
Poetul de la Mircesti nici nu a cunoscut mai de aproape pe Eminescu.
La .Junimea" Alecsandri citea foarte rar si atunci intimitatea societatii disparea, luand forma unei serbari oficiale, incat Eminescu neinsemnat pe atunci, cu acest prilej se pierdea cu desarsire in fata apoteozarii maestrului.
Timid, rusinos si doritor de singuratate, Eminescu nu era in relatii cu elita societatii in mijlocul careia Alecsandri se simtea fericit - deci nici pe aceasta cale nu putea sa lege prietenie.


Alecsandri era gazduit la palat, avea o odaie - cum astazi o are marele violonist si compozitor Enescu.
Regele Carol juca biliard in fiecare zi cu Alecsandri, iar Regina se simtea magulita ascultand versurile poetului pe care singur i le citea.
Odata Carmen-Syl a dorit sa da si pe Eminescu, pe care il laudase d[omnu]l Maiorescu cu mult ant; Eminescu a fost induplecat sa se prezinte la curte prin amenintari! Dar aceasta vizita a ramas fara rezultat.
lata dar si ultimul punct zadarnicit, prin care Eminescu s-ar fi putut apropia de Alecsandri, legand astfel o prietenie in felul lui Victor Hugo cu Francois Coppee.
Eminescu insa nu se simtea fericit decat in completa izolare, dispretuind totul - chiar binefacerile prietenilor intimi, posteritatea nu vreau sa afle ca am suferit de foame din cauza fratilor mei.
Sunt prea mandru in saracia mea. I~am dispretuit, si acest gest e prea mult pentru un suflet care nu s-a coborat in mocirla vremurilor de azi!"
Alecsandri traia intr-un mediu pe care Eminescul il dispretuise. Doua lumi ii separau; una, plina de farmec si lumina, bogata si luxoasa, cu femei frumoase si cu baluri inlantuite des mai ales in serile de iarna, in fine o viata de lene, de visare, atat de prielnica poetilor; alta, monotona ca zilele tarzii de toamna, saraca si lipsita adesea chiar de panea zilnica, fara ras zglobiu, chinuitoare ca o enigma, si eul launtric indemnandu-te mereu sa visezi, sa scrii! Poate ca Eminescu ar fi parvenit sa ajunga in lumea unde Alecsandri era sarbatorit, dar teama de a nu-si instraina personalitatea la care tinea mai mult decat la viata insasi, l-a format deprinzandu-l cu un trai de suferinta si pritiuni, unde totusi se simtea multumit. Am ajuns la convingerea ca Alecsandri nu a cunoscut pe Eminescu, nu l-a cunoscut nici ca poet distins, caci le citea intamplator, in drumul de fier, unde vesnic era calator. De altfel, Alecsandri citea foarte putin, nu era in curent cu miscarea literara de pe vremuri, era convins ca el este poetul national al tuturor romanilor, si traia din aceasta glorie, care a inceput sa scada de-abia dupa moartea sa

Atunci ramase silit ca Alecsandri nici nu poate fi invinuit ca nu a ajutat materialminte pe Eminescu. Se vedea din scrisoarea inedita pe care imi sprijin afirmatiunile, ca Eminescu nici el nu se gandea ca sa fie ajutat de Alecsandri - nici de a-i deveni prieten, - era distanta sociala care ii despartea si pe care Eminescu n-a vrut s-o treaca niciodata, chiar indemnat fiind, simtindu-se mai in larg in stramta lui izolare.
Iata scrisoarea pe care Eminescu o trimite Veronicii din Bucuresti:
"Draga Veronica!]
Nu te stiam asa de rautacioasa. Ei bine, iti promit ca de azi inainte nu voi bea nici o picatura fara ca sa fac vreun vers dedicat lui Bacus si celor care il adoara. la cum suna aceste patru randuri:

Boemi copii ai soartci, ce viata duceti voi?
Caci mintea mea -mbraca cu zale de eroi
Luptand cu saracia, Pamasu-ati castigat
Si radicand paharul zic: Vit! Vit!

Tu nu trebuie sa te superi ca beau cate un pahar de vin, dar supararea ar trebui sa te ucida daca ai afla ca Emin. nu mai poate scrie lucruri serioase! Si in scrisoarea aceasta ca si in cele anterioare ma certi intruna. Ai vrea sa-ti scriu in fiecare zi cate o epistola, ba mai mult, cred ca ai vrea ca fiecare tren sa-ti aduca vesti de la mine.

Ma iubesti, asta o stiu, mi-ai dat do in multe randuri. Afla ca si eu sunt fericit numai atunci cand ma gandesc la tine - dulcea si nepretuita mea Veronica.
E aderat ca iti scriu asa de rar, dar ce vrei?

Cate-odata-n miez de noapte
Stau la sfat cu gandul meu.
Caci in viata sunt un altul
Ma supun la alt eu.

Cred ca nu vei fi asa de geloasa incat sa doresti sa pedepsesc pe acest «alt eu», care indrazneste sa-ti rapeasca pe «micul tau Mihai», vorbele sunt ale tale. Azi am primit de la dfomnuljl Vasilie Alecsandri suma de doua sute lei. Banii au sosit la timp si din ei iti trimit 100 pentru ca mi-ai scris ca ai nevoie. Nu stiu de unde a aflat despre adresa mea si pentru ce mi-a trimis suma. Desigur ca voi primi vreo scrisoare care imi explica destinatia lor. Pana atunci indraznesc sa-i intrebuintez pentru mine, caci peste o zi doua, voi lua chenzina si daca fi nevoie sa-i inlocuiesc, voi face-o cu placere caci stiu ca am alinat cu o clipa mai devreme trebuinta ta.
Eu nu cunosc personal pe dfomnujl Alecsandri; l-am zut la «Junimea» fara ca cine sa ma prezinte. De altfel nu se putea - eu sunt inca un incepator fata de marele poet. Ce frumos barbat si ce impresie placuta mi-a lasat in suflet.
Nu stiu pentru ce mi-a trimis banii, o fi afland ca sunt la stramtoare, caci nu cred ca el sa ma fi apreciat singur, ori dfomnujl Negruzzi o fi vorbit despre mine, ori dfomnujl Maiorescu, in tot cazul sa astept sa d, care e destinatia lor. Te sarut cu drag, micul tau nenorocit,
Eminescu."

N-am putut inca descoperi daca Alecsandri i-a scris lui Eminescu - dar sunt incredintat ca cei 200 de lei era un ajutor din partea generosului poet de la Mircesti, gest pe care l-a facut din indemnul unor prieteni din "Junimea" care cunosteau mai bine pe Eminescu decat Alecsandri.
Iasi, aprilie 1912.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani