Logo referatecarte



referat, proiect, rezumat, caracterizare, lucrare de nota 10 despre Anatomia aparatului cardiovascular AstronomieBiologieChimieContabilitateDesenDiverse
 DreptEconomieEnglezaFilozofieFinanteFizica
 FrancezaGeografieGermanaInformaticaIstorieJurnalism
 MarketingMatematicaMedicinaMuzicaPsihologieRomana
 Literatura RomanaTehnica

Al. macedonski Noaptea De Decemvrie - analiza



Impresia dominanta pe care o produce orice lectura a celei mai celebre dintre Noptile lui Macedonski este aceea a unei atmosfere de magic, savant regizata atat la nivelul orchestratiei sonore, cat si la acela al imaginatiei poetice. Ceea ce se observa mai intai in chip izbitor este procedeul repetitiei versurilor fie in forma.identica, iic in forma partial modificata. Cum pozitia versurilor ce se repeta variaza in schema strofelor, primejdia unei anume monotonii este cu grija evitata si procedeul genereaza un farmec straniu de incantatie hipnotica, de unde atmosfera intregului poem, ale carui modulatii dulci si invaluitoare suna leganator ca melodia unei cantilene, amplificate de sonoritatile armonice ale ritmului amfibrahie:

Bagdadul! Bagdadul! si el e emirul
-Prin aer petale de roze plutesc
Malasea-nflorita, marita cu firul
Nuante ce-n umbra, incet, vestejesc
-Havuzele canta
-voci limpezi soptesc
Bagdadul! Bagdadul! si el e emirul,


pentru ca in continuare cele doua motive, Bagdadul si emirul, sa fie reluate mereu si impletite pe intinderea mai multor strofe. Alteori, repetitia devine deliberat obsesiva, materializand de fapt obsesia interioara:

De nume-l intreaba emirul, deodata
S-aeesia-i raspunde cu vocea ciudata:
- I.a Meka, plecat-am a merge si eu.
- La Meka? La Meka? si vocea ciudata:
- La Meka! La Meka! rasuna mereu.


Iata acum si tipul repetitiei divers si subtil organizate.-cu functie pronuntat lascinalorie. incercand sa creeze senzatia nesfarsirii spatiului si timpului:

In largu-i, pustia, sa treaca-l asteapta
Si el naintcaza
- si calea e dreapta
-E dreapta
- tot dreapta
- dar zilele curg,
Si foc e in aer,
In zori, si-n amurg
-Si el nainteaza
- dar zilele curg.


Intalnim aici aproape toate tipurile de repetitie, de la cea lexicala pana la cea sintactica, repartizate in strofa dupa normele unei arhitecturi de mare rafinament tehnic, incat - inca o data -pericolul oricarei monotonii, pe care ar putea-o provoca redundanta, dispare si repetitia castiga o forta nemaipomenita de insi-nuatie, incomparabila nu numai in contextul poeziei romanesti in genere, dar chiar al celei macedonskiene, unde virtutile procedeului din Noaptea de decemvrie n-au mai fost niciodata egalate.
O alta caracteristica frapanta a poemului este nu preponderenta, ci cvasiunanimitatea verbelor la prezent. Cu cateva exceptii de perfect compus, mai cu seama iri primele strofe, dar si in versul final, sau de conjunctiv prezent in numai sapte din totalul versurilor, timpul verbelor din Noaptea de decemvrie este prezentul indicativului, fenomen demn de cea mai mare atentie daca avem in vedere regimul de vis si reverie al intregii fictiuni poetice. Semnificatia acestei imprejurari expresive nu poate fi decat puternica actualizare a parabolei. Visul in marginile caruia se desfasoara intreaga intamplare simbolica este un vis trait pe masura ce este si relatat, ceea ce da poeziei - cum nu mai e nevoie sa demonstram - o capacitate de emotie incalculabila. Poetul nu mai relateaza parabola lui dintr-un vis trecut si indepartat, ci ne obliga sa participam sau cel putin sa asistam la ea din imediata apropiere, daca nu chiar din interiorul ei. Rezultatul esle un angajament integral, care scoate in modul cel mai categoric poemul din zodia parnasianismului, de care ramane legat numai prin elemete exterioare, de figuratie plastica, relcvandu-i vibratia romantica fundamentala.

Motivul insusi al visului si al aspiratiei spre ideal este esentialmente romantic, cum romantice sunt si cele cateva antiteze care alcatuiesc conflictul tragic al poeziei. Totul se petrece in doua planuri: cel dintai al realitatii, cuprinzand saracacioasa camera a poetului, izolata intr-un peisaj cotropitor de iarna cu viscol si urlet de lupi si cel de al doilea, al reveriei care inchipuie calatoria simbolica in cautarea himerei. Metamorfoza poetului in tanarul emir din Bagdad se petrece ca in scena initiala din Faust, mai putin pactul inrobitor cu diavolul. Aici Mephisto apare sub chipul de arhanghel al inspiratiei, dar, in acelasi fel ca si la Goelhe, din focul vetrei, ce abia mai palpaie acum sub violenta urgiei de afara care toropeste mintea si dezleaga aripile imaginatiei:

Dar scrumul sub vatra, deodata, clipeste
Pe ziduri, alearga albastre naluci
O flacara vie pe cos izbucneste,
Se urca, palpita, trosneste, vorbeste-
- Arhanghel de aur, cu tine ce-aduci?
Si flacara spune: aduc inspirarea
Asculta, si canta, si tanar refii
In slava-nvierei inneaca oftarea
Avut, si puternic emir, voi sa fii
Si flacara spune: aduc inspirarea -
Si-n alba odaie alearga vibrarea.


Din acest moment, totul se desfasoara in planul secund, al inspiratiei poetice, al fanteziei care propune parabola setei absorbante de ideal, de perfectiune, de implinire a destinului, intruchipate in Meka, cetatea sfanta care reprezinta simbolul credintei musulmane. De la peisajul de iarnse trece pe nesimtite la imaginea torida si luxurianta a lumii orientale cu infatisari exotice de basm:

Rastristea zapezii de-afara dispare
Deasupra-i e aur, si aur e-n zare -
Si iata-l emirul orasului rar
Palatele sale sunt albe fantasme,
S-ascund printre frunze cu poame din basme
Privindu-se-n luciul paraului clar.


Bogat, dar neatisfacut, emirul viseaza la Meka spre care va porni in cele din urma pe drumul mai drept, cu numeros alai de camile si robi. O dala cu el porneste la drum si un calator singuratic:

Mai slut e ca iadul, zdrcntos, si pocit,
Hoit jalnic de bube - de drum prafuit,
Viclean la privire, si searbad la fata.

(se observa si aici ca si in multe alte locuri ca virgulele au la Maccdonski mai mult o functie prozodica decat una gramaticala) Urmand o cale ocolita si in aparenta trudnica si fara sanse, caci: "Pocit, schiop si searbad, abia se taraste", el va ajunge singurul in cetatea Mekai, pe cand emirul, dupa ce-si va pierde rand pe rand insotitorii, va muri sub jarul pustiei, moment in care poemul se reintoarce la planul initial, al realitatii imediate:

Si-n Meka strabate drumetul pocit,
Plecat schiop si searbad pe drumul cotit
-Pe cand sovaieste camila ce-l poarta
Si moare emirul sub jarul pustiei
-Si focu-n odaie se stinge si el,
Iar lupii tot urla pe-ntinsul campiei,
Si frigul se face un bici de otel

Sunt asadar doua antiteze ce se pot constata mai cu seama: pe de o parte, intre situatia reala si cea imaginara a poetului si, pe de alta parte, intre emir, cu esecul lui inexplicabil, si strainul pocit si neinzestrat, cu triumful lui incredibil, dar semnificativ pentru intentia parabolei lui Maccdonski. in legatura cu aceasta a doua opozitie, care confera in fond intregului poem valorile sale cele mai adanci, s-a observat mai de mult (G. C. Nicolcscu) ca ea e construita pe temelia unei anume incongruente, altfel caracteristica autorului, dar care trebuie neaparat disecata pentru a incerca sa ne lamurim izvoarele care au generat-o. Caci nu e greu de remarcat ca daca Meka reprezinta un ideal de puritate si perfectiune care transcendc bunurile pamantesti, atunci ea nu poate G cucerita decat de acela care intruneste conditia spirituala necesara, dar mai ales o calitate morala ireprosabila. Or. drumetul pocit nu poate li in nici un caz acela si totusi el izbuteste sa patrunda in cetate. Finalul poemului pare a schimba semnificatia simbolului si Mekai pamantesti, nenumita astfel, dar subinteleasa ca alare, i se opune o Meka cereasca, "Meka cea mare", al carei sens se infatiseaza destul de ciudat. Dar sa citam versurile:

Dar luna cea rece, s-acea dusmanie
De lupi care urla - s-acea saracie
Ce-aluneca zilnic spre ultima treapta,
Sunt toata pustia din calea cea dreapta,
S-acea izolare, - s-acea dezolare
Sunt Meka cereasca, suni Meka cea mare


Suntem fixati asadar in planul primar al realitatii, al contingentei. Sa intelegem deci ca Meka poetului e experienta oricat de cruda a vietii concrete, infinit mai pretioasa decat intangibila himera? Sau ca Meka ncajunsa in vis e numai ipostaza demnitatilor lumesti la care nu se parvine prin cinste, ci mai degraba pe cai ocolite, ipoteza care pune in valoare sarcasmul poetului dezamagit? Textul in proza Meka si Meka ce sta la baza Noptii de decemvrie, separa mai limpede cele doua semnificatii polare, poemul insa le invaluie in echivoc, lasand deschis drumul supozitiilor, dar nu mai putin si al obiectiilor cu privire la coerenta artistica a semnificatiilor simbolului central.

Bineinteles ca eminentele calitati ale acestei capodopere macedonskiene ne obliga sa trecem cu vederea o atare incertitudine, care in chip foarte elocvent, nici n-a prea fost acuzata de comentatori, interesati mai ales de contradictiile vietii in sine decat de repercusiunile lor in opera. Caci este aici fara indoiala un ecou al aspiratiei lui Maccdonski, niciodata satisfacuta, spre recunoasterea publica a meritelor sale si obtinerea unei pozitii corespunzatoare in ierarhia sociala. Nu e de aceea nici o exagerare a vedea in Noaptea de decemvrie un foarte important filon existential care alimenteaza substanta generatoare a intregului mesaj liric. "Poetul, scria Tudor Vlanu, a ramas totdeauna un temperament social. Experienta lui fundamentala este experienta socialului. Marile lui dureri au fost provocate de convietuirea cu oamenii. Iar daca marile lui bucurii au fost gasite aiurea. in mijlocul naturii reparatoare, de aci el a privit totdeauna inapoi catre societatea oamenilor cu dispre| sau compatimire. Societatea ramanea astfel prezenta chiar atunci cand poetul evadeaza din granitele ei. Un fir de poezie satirica si sociala se impleteste in intreaga opera a Iui Macedonski".
Noaptea de decemvrie apare in felul acesta ca tragedia unei ratari, exprimate prin intermediul unei parabole lirice cu sensuri etico-sociale mai mult decat transparente. Nu treapta inalta a conditiei umane o vizeaza poemul, de vreme ce Meka nu e inaccesibila oricui, ci treapta imediata a existentei umane in lupta ci pentru afirmare si implinire. Selectia indivizilor - vrea sa sugereze Macedonski - nu se face totdeauna conform cu propria lor inzestrare si mijloacele nu au decat valoarea de a inlesni atingerea scopului, indiferent de calitatea si indreptatirea lor. Noaptea de decemvrie este asadar poemul revoltei din perspectiva artistului condamnat la o existenta precara in mijlocul unei societati in care scopul scuza mijloacele. Felul invaluit, parabolic. in care procedeaza insa Macedonski aici, spre deosebire de pilda de Noaptea de ianuarie sau de de februarie sau de de noiemvrie, ridica poezia de la conditia pamfletului si a satirei directe la inaltimea unui simbol universal al esecului.

Din acest punct suprem al tuturor semnificatiilor sale lirice, Noaptea de decemvrie lucreaza asupra noastra ca un autentic "poem delirant al mirajului", cum l-a numit G. Calincscu, pur-tandu-ne in lumea idealei fictiuni, ce nu-si poate ascunde totusi determinismul existential generator. Capodopera lui Macedonski nu e astfel numai produsul unei imaginatii libere si gratuite, ci si admirabila sinteza alegorica a unei crude si dramatice experiente omenesti.