a aparut la o distanta de 12 ani fata de primul, in anul 1967, reluand personajele, adaugandu-le altele noi, urmarindu-le evolutia pana in deceniul al saselea din secolul XX. Marin Preda a reusit, totusi, sa dea celor doua volume o unitate de reconstituire a imaginii vietii taranului roman inainte si dupa al Doilea Razboi Mondial.
Incipitul volumului al doilea il constituie o interogatie retorica::"in bine sau in rau se schimbase Moromete?". Dar si ceilalti tarani isi schimbasera atitudinea fata de el, "cei care il dusmaneau [] se potolira", Tudor Balosu devenise "chiar binevoitor fata de vecinul sau", iar Guica amutise, "nu i se mai auzea deloc gura", iar cand a murit, Ilie Moromete nu s-a dus la inmormantarea ei, ceea ce "n-a mirat pe nimeni".
Moromete nu mai era acelasi, asa cum naratorul omniscient afirmase prin prolepsa in prezentarea protagonistului, ca numai "nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cui". Din Moromete cel cunoscut, ramasese "doar capul lui de huma arsa", nu mai era zut stand ceasuri intregi pe stanoaga de la drum, nici "nu mai fu auzit raspunzand cu multe cuvinte la salut".
Naratorul obiectiv semnaleaza prin intermediul celorlalte, personaje modificarile ce se produsesera cu Moromete. Niculae se uita la tatal sau si nu-l mai recunostea. Moromete era ingandurat, baietii care fugisera la Bucuresti cu pile si caii nu se alesesera cu nimic, pierdusera tot si isi gasisera serviciu: Paraschiv lucra ca sudor la tramie, Nila era portar la im bloc, cunoscut ca "Bloc-Algiu", Achim era singurul care "reusise totusi in comert" si avea un mic magazin de "Consum alimentar".
Dornic sa-si reuneasca familia si sa-si aduca acasa baietii, Moromete se apucase de negot, castigase bani buni, pusese la loc pogoanele ndute si avea pamant de muncit pentru fiecare dintre copii. Cu toate acestea, pe Niculae tot nu-l lasa la scoala si intase cunt nou, "beneficiu", pe care-l folosea atunci cand acesta il ruga sa-l trimita la intatura: "Si ce beneficiu o sa am eu, ma, de pe urma ta, daca te las sa te duci mai departe la scoala?".
Ilie Moromete pleaca la Bucuresti sa-si da feciorii, cu intentia de a-i aduce inapoi acasa si le vorbeste cu acelasi glas autoritar de altadata. Adunati in odaita lui Nila, insalubra si plina de sobolani, tatal le propune sa uite cu totii greselile pe care fiecare dintre ei le-a facut, rugandu-i sa se intoarca acasa. Dupa un moment de tacere semnificati din partea baietilor, Ilie Moromete le striga "cu un glas inalt": "Mi-am luat mana de pe voi. Mana mea asupra voastra nu mai exista". Era anul in care incepuse al Doilea Razboi Mondial si incercarea nereusita a lui Moromete de a-si reface caminul izvoraste din dragostea lui dureroasa pentru copii, pentru casa lui risipita, pentru familia care insemna tot rostul lui in viata si care se destramase. Moartea lui Nila in razboi, in batalia de la Cotul Donului, anuntata de scrisoarea neagra, precum si sfarsitul tragic al lui Paraschiv, din cauza tuberculozei, amplifica peste masura durerea tatalui si-l insingureaza de lume.
Anii' 50 aduc in viata satului schimbari profunde, provocate de venirea comunistilor la putere si de colectivizare, "evenimente pline de viclenie" si Silistea-Gumesti devine "o groapa fara fund din care nu incetau sa mai iasa atatia necunoscuti". Personajele nou introduse de autor intruchipeaza prostia, ambitia celor obscuri de a veni la putere si de a schimba lumea; venetici si oameni pripasiti in sat, prezentati cu ironie de narator, ocupa acum posturile importante: Bila - reprezentantul A.R.L.U.S., moldoveanul Mantarosie ("nenorocitul .ala"), lipoveanul Adam Fantana, Zdroncan -secretarul sfatului si unul dintre cei 13 copii ai lui Traian Pisica, Plotoaga - presedintele consiliului popular ("mai prost decat ceilalti"), Isosica, Ouabei, Vasile al Moasei, care, de cum ajunge la putere, isi pedepseste mai intai rudele. Acestea sunt noile personalitati ale satului, intre care se da o lupta acerba pentru putere, pentru functii; promoti din ratiuni politice, ei nu sunt taranii autentici, ci o lume fals-rurala, lipsita de codul spiritual al taranului aderat, insusit prin traditie.
Niculae Moromete ajunge activist de partid si crede acum innvo "noua religie a binelui si a raului", vorbeste o limba "noua" despre "umanism", despre cautarea "eului" sau, pe care Moromete o asculta, dar n-o pricepe.
Conflictele sunt numeroase si greu de aat: pe aria de la Cotigeoaia se isca o agitatie agresi pentru ca "baza de receptie" nu primeste grau care contine "corpuri straine" (neghina); Nae Cismaru instiga oamenii sa fuga de pe arie; Bila il loveste cu "goga" pe Nae Marinescu, in timp ce acesta descarca din caruta graul netreierat; taranul Gheorghe, speriat de amenintarile celor veniti sa adune cotele, se arunca in rau si se ineaca. Toate aceste intamplari atrag destituirea activistului de partid, Niculae Moromete, care "se da la fund", isi continua studiile si ajunge inginer horticultor, apoi se insoara cu Marioara lui Adam Fantana, care este, si ea, asistenta medicala, nu mai este taranca.