CREDINTA IN NEMURIREA OPEREI
Cu toate ca in sec. al XX-lea,si mai ales dupa cel de al doilea razboi mondial, s-au produs mutatii spectaculoase in afirmarea specificului literaturii, chatarsis-ul(aristotelic) nu si-a consolidat profilul spre suplete si demnitate, ci a inclinat spre difuz, uneori, programat, spre mimesis. Si odata cu aceasta situatie paradoxala, receptarea insasi s-a modificat vizibil prin trimiteri la sau echivalente cu mediul social inconjurator. Iar in latura lui superioara, de afirmare sau verificare, in politic, omul a devenit un obiect de reflectat, cu accente de reificare in viata zilnica. Asa se face ca impartirea lumii, dupa 1917 in capitalista si socialista, a dat nastere chiar la inventarea unor legi si teorii ale artei in functie de destinatia pe care aceasta o avea in orizontul de asteptare. Pe scurt, acel fantastic romantic n-a mai urcat in sfere astrale sau in spatii nealterate de lume, de civilizatie, ci a coborat in cotidian, in bplgiile spirituale si psihologice ale omului de rand, cautator de fericire (uneori iluzorie), ori ale intelectualului acomodat sau iconoclast, neaderent la timpurile care il inconjoara. S-a creat, in primul rand, in Europa, dupa 1920, o literatura existentialista, cu un uluitor spectru de mijloace artistice. Scriitorii, care si-au infatisat opera prin limbi de circulatie universala, au avut nu numai prioritatea Modelului, dar si a influentei clare in literaturile cu arie restransa de receptare.
Este cazul literaturii romane care, dupa 1920, printr-un miracol de crestere, arde etapele devenirii intru valoare si "concureaza" cu tot ceea ce se crease major pana atunci in Europa. Demn de retinut este faptul ca romanul, dupa primul razboi mondial, nu imbratiseaza monoteme - razboiul, unirea, iesirea din labirintul istoriei etc - ci are chemare spre polivalenta fiintei, in toate datele ei firesti.In schimb, dupa cel de al doilea razboi mondial, in Romania, o parte dintre prozatori (evident cu operele lor!) se aliniaza "momentului", scriind o literatura sociologizanta, searbada pana la paradox si deformare. Impregnarea de politic ajunge la satietate, evidentiindu-se pana spre 1960 / 64 poezia de curte. Toate insa au ramas in arhiva istoriei.E drept ca multi romancieri s-au sustras clipei, iar prin echivalenta, respeptand specificul artei, au publicat opere durabile, ocolind strategic "frigul estetic", ( comentariile noastre din cele doua lume de Aspecte)
Evenimentele din decembrie 1989, ducand la rasturnarea unei dictaturi, au determinat si rasturnari de optica, de analiza a fenomenului literar contemporan. Nu putine au fost cile care (proletcultist) au negat tot ceea ce s-a creat mai inainte, uitand de fapt ca adesea Opera nu poate sau nu trebuie sa reprezinte biografii de autori drapate in misterele imaginarului. Asa s-a nascut sintagma literatura de sertar, care a dat intai o serie de jurnale, memorii, apoi creatii propriu-zise.Din aceasta expunere (extrem de sumara fata de feriomenul in cauza) rezida o idee clara : literatura este din nou incorporata (si de ce ?) in arsenalul de proanda sociala sau politica. O fac cu tot mai multa insistenta ziaristii si unii critici literari in inile diferitelor oficine (scrise ori rbite), influentand nefast gustul cititorilor nechemati si neformati pentru a da verdicte. Pe de alta parte, faimoasa Lege a drepturilor omului, readusa in jocul receptarii ca o sabie a lui Damocles, ii determina pe altii sa ia taurul de coarne si sa-l injunghie pe altarul neprihanit al hartiei. Vitelul gras al politicii devine astfel tinta de tras din toate partile, cu orice, oricand si de catre oricine, chiar daca n-are chemare !
Imaginea scriitorului relutionar, in sensul cel mai nobil al cuvantului, nu este de data recenta. De la romantici ca Byron sau V. Hugo, care au murit sau suferit pentru crezul lor politic si literar, pana la Dostoievski sau multii nostri ostracizati, drumul ne apare pavat cu drame, cosmaruri, tragedii abominabile, inumane, venind parca de dincolo de sfera omului din sec. XX. - si totusieste trist in lume cand constati ca ci literare ca ale lui Musil, Kafka, Virgil Gheorghiu, Kolstler, Bulgakov, Soljenitan (etc.etc.) nu sunt luate in seama. in schimb, tavalugul istoriei, impins prin decizii arbitrare, zdrobeste si inhiba ci si destine. Daca omul simplu se zideste (sau este zidit) ca o caramida in istorie, intelectualul, indiferent de nivelul sau de inteligenta, ramane stalpul de rezistenta al cladirii unei tari, al unei civilizatii, al unui timp. Cine si-ar mai putea imagina astazi, de exemplu, intelegerea deplina a lui Eminescu fara a studia (nu citi!) articolele lui politice din ziarul "Timpul" ? Cine ar mai putea patrunde opera lui Blaga sau Camil Perescu fara a le cerceta preocuparile lor filosofice dintr-un timp interbelic, atat de biciuit in convulsii politice ? Oricum, scriitorii mari ai unui neam n-au fost si nu trebuie sa fie doar rezoneuri, ci si lampasi filosofi, pentru a vedea calea dincolo de momentele vietii imediate. Chiar si atunci cand aceasta are furcile caudine terifiante, draconice ( cazul filosofului Constantin Noica).
Ion D. Sirbu, plecat cu putine luni inainte de dec'89 spre vesnicia cerului, si-a relevat in posteritate o accentuata fata a ganditorului, macinat de marile intrebari ale Fiintei. intai i s-au publicat doua lume din Jurnalul unui jurnalist fara jurnal, in 1991, 1993 (la Edit. Scrisul Romanesc), apoi romanul Adio, Europa !, 2 i., 1992,1993 (la Edit. sectiunea Romaneasca) si, in 1994, un lum de Corespondenta, cu Ion Negoitescu, Virgil Nemoianu si Mariana Sora (la Edit. de Vest, Timisoara). Corolarul acestor opere il reprezinta reflectia, cugetarea de tip platonician si sectiunezian. Autorul se zbate socratic in cautarea Adevarului, punandu-se pe sine in centru, ca un girofar conectat la toate problemele lumii. Cum altfel ar putea fi un intelectual crescut pana in adolescenta intr-o disciplina muncitoreasca, in Valea Jiului ? Apoi, tanar fiind, in Clujul studiilor universitare, a respirat din aerul unor cugetatori ca Lucian Blaga, D. D. Rosea, Liviu Rusu, Onisifor Ghibu ? Apoi, in imprejurari, dramatice pentru tara, prin rapirea nordului Ardealului in 1940, s-a inregimentat (intelectual) in colocviile Cercului de la Sibiu ! Dupa, care profesor detentie (pentru "omisiune de denunt"). ApoL.transfer ordonat (!) in orasul Craiova. Dintr-odata, omul, ca un albatros cu aripa franta, a stat pe puntea unui vas mereu in deriva. Si-a castigat "painea cea de toate zilele" intr-un mod onorabil, ca "om al muncii", fara sa abdice de la marile idei si intrebari care il framantau intruna. - o parte din aceste forme de damnare le-a expus "legal"in timpul vietii in cateva ingenioase nuvele, romane pentru copii si piese de teatru. Unele au cunoscut circulatia si in limbi straine. Este mult, este putin pentru un scriitor ? Greu de spus, atata timp cat exemplele de celebritate de la Alceu pana la Lampe-dusa s.a. ne arata ca posteritatea adesea este vicleana sau diplomata, dupa imprejurari. Noi credem ca operele publicate pana azi (dec.1994) impun doua noi idei aa scriitorului:
1. operele autentice, in vremurile moderne, se sprijina pe un nebanuit travaliu in biblioteca;
2. corespondenta intretinuta cu personalitati de talie antreneaza stilul, ideile,-deschide si adanceste cunoasterea culturala.
Dialogia Adio, Europa ! le-a aparut tuturor comentatorilor ca un roman de soc. Mai intai, pentru uluitorul material politic comentat ca-ntr-o etuva a timpului nemilos. Apoi, daca inregistram data terminarii lui - sept.1985 - si partea finala a scrierii - in loc de testament pe care il consideram un lamento firesc al omului (= personajul"Desiderius Candid, bolnav mintal, internat fara termen in Spitalul de incurabili nr.9 din"), deducem ca tensiunea interioara a romanului pare intretinuta de o boala incurabila. in asemenea imprejurari - de la M. Blecher citire - creierul se incordeaza docil, intr-o ultima sfortare de a sluji spatiul fiintei care-l adaposteste- Luciditatea recunoscuta in perioada vietii lui I. D. Sirbu se transforma in roman intr-un mecanism de a dezbate multe idei, unele de interes general (in toate timpurile, la toate popoarele civilizate), altele, cu caracter restrans (vizand Romania si dominatia perioadei comuniste). Fie intr-o situatie sau alta, prozatorul pune in centrul notatiilor, al observatiilor, al dezbaterilor Omul, in general, cu precadere insa Omul strivit sufleteste de dintii nemilosi ai rotitei politice. Este rba de omul care iesit din detentie
- unde i s-a dovedit si nevinovatia - ramane ca o oaie neagra in atentia supraveghetorilor de libertate. De ce ? de ce ? de o mie de ori, de un milion de ori ! I. D. Sirbu nu-si propune "sa rezolve" sau sa raspunda. Cu atat mai mult, cu cat istoria Romaniei pare a nu fi facuta de oamenii din tara, ci hotarata la Yalta de marile puteri ale lumii. Si culmea ca autorul traieste sub imperiul sublinierii biblice ca in mileniul rasa galbena (a Asiei!) va domni peste
Suferind jn libertate (sau inlantuit de libertate), protagonistul lui I. D. Sirbu se numeste Candid. Modelul este Voltaire, care, la randu- i, l-a luat din antichitatea greaca, de la numele unuia din cei 40 de mucenici - Kandid
- care s-au razbunat impotriva crudului Licinius (308-324 e.n.).
Substituindu-se personajului sau, I. D. Sirbu ii imprumuta toata biografia lui-de la amintiri, la fapte apropiate momentului 1985. De aceea, Candid este pus in urmarire permanenta de catre organele securitatii comuniste din Isarlak, pana la disparitia lui intr-un ospiciu. Numaidecat, prozatorul, primind socul, se simte claustrat ca odinioara in celula lui de la puscarie :
"Asteptam sa vina sergentul, sa-mi aduca ochelarii negri, sa ma duca orbeste spre ancheta asta ce nu se mai sfarseste. Europa din noi, cu toate categoriile ei de dreptate si luciditate, a murit. Asia dicteaza in fiecare din constiinte () Dumnezeu a vrut sa fim putini, sa fim slabi, sa fim aici, sa fim in permanenta sclavii unei ocupatii eliberatoare"
In alta parte, autorul noteaza reltat:
"Suntem un popor de umiliti si obiditi, am stat o mie de ani sub ocupatia Asiei Mari, trei sute de ani sub ocupatia Asiei Mici, ce mai conteaza acum cateva decenii de autoocupajie autogestionata T (subl.n-M.B.)
Inainte de a detasa ideile care traverseaza textul narativ (extrem de apropiate de cele ale satiricului Jonathan Swift din Calatoriile lui Gulliver), sa mai identificam doua observatii referitoare la titlu. De ce Adio, Europa ? intr-un loc (cap. XIV, l.I), Candid, insotit de consoarta lui, Olimpia, sunt neiti sa se supuna unei noi verificari, trecind chiar prin camerele de culise ale teatrului. inspaimantat de cate intalneste in teatru - viata ca teatru, nu ? ! ne spuneau anticii! - Candid gandeste :
..scena.inconjurata de draperii negre, uriase, ma infioara. Sacrul -
de altar, de jertfa, de templu an -persista. Poate ca aici va fi decapitata limba noastra, poate ca pe aceasta scena m urla, in ultima disperata agonic, «Adio, Europa»!, in timp'ce balaurul asiatic, ce ne tine de mult in ghearele lui, ne va mastica incet-inect, sub ochii cretini ai presei libere internationale"
In alt loc, datorita unei greseli (!), pe un afis al Universitatii Populare, la reprezentantii Literaturii stiintifico-fantastice (tema de conferinta), intre numele lui Jules Verne si H. G. Wells era trecut Karl Marx, in loc de Karl May, clasicul autor al povestirilor din ciclul Wmnetou. Fostul profesor de filosofie, "deportat" pe insula fanariota cu numele Isarlik, dupa ce vede afisul si citeste, nu se mai poate abtine de ras. Numai ca de aici incolo, rasul zgomotos, fiindu-i inregistrat de cine trebuia, bietul Candid va trage din nou ponoasele cu "potcoavele de otel" ale dosarului de detinut cu care va fi "antrenat" in continuare. De aceea, horatianul, ridendo dicere venim va atrage dupa sine replica imediata a Olimpiei.
"rasul tau, la aceasta ora a secolului, in acest anume loc al batranei noastre Europe, ramane un grav delict, o impardonabila gafa gratuita, o stupida si nenorocita greseala politica".
Asadar, cand ciuma sau rinocerita politica bantuia ca o stafie prin Europa, rasul trebuia sa moara in stadiul de larva, nu sa ia proportii, fiindca devenea periculos.In primul citat, teama de dominatia rasei galbene il face pe profesor sa vada pastrarea limbii ca pe un ultim bastion de aparare a identitatii nationale, asa cum pentru martirul Brancoveanu reazemul ultim in salvarea fiintei nationale (pe care o reprezenta) a ramas credinta.
Si acum ideile generale care intersecteaza ori populeaza cele peste 800 de ini ale romanului:
. omul ca fiinta duala (sociala si religioasa) in competitie cu epoca politica in care traieste ;
. rolul puterii de a-si tine in ascultare supusii fara a-i diferentia ;
. intelectualii ca motor ideatic al progresului stiintei;
. raporturile filosofilor cu lumea inconjuratoare;
. forta de pastrare a valorilor in mod organizat de catre stat si de catre indivizi;
. distante si apropieri intre bine si rau;
. importanta maestrilor de a-si face discipoli;
. cunoasterea totala sporeste interferentele national / universal ;
. circuitul cartilor in toate limbile in vederea inlaturarii deformarii Adevarului;
. drepturile oricarui individ de a-si exprima liber gandurile ;
. statul trebuie sa fie instrumentul de aparare a drepturilor omului si nu de franare sau limitare a acestora.
Langa toate acestea, si altele nenominalizate deocamdata, adaugam ideile speciale, a caror arie de actiune vizeaza Romania din perioada 1945- 1985, in mod expres, dar si intreaga sa istorie. Cum personajul este incadrat intr-un spatiu concret - Isarlik (termen barbian prin care se desemneaza orasul Craiova), I. D. Sirbu puncteaza foarte rar (ca orice mare scriitor) toponime reale sau alte spatii de interes public. in privinta onomasticii, autorul si-a transcris doar prenumele Deziderius, primit in lexicul nostru (se pare) prin intermediar maghiar si care in limba latina inseamna cel dorit. Adaugandu-i pe cel de Candid (ca nume), a impus admirabil cele trei sensuri pe care acesta le are in mediul cult romanesc: pe cel al razboinicului antic nesupus (Kandid), pe cel al satiricului ltairean Candide ou L 'Optimisme si pe cel al naivului, al neprihanitului, ori nevinovatului. In registrul comportamental al personajului, toate aceste instante semantice pot fi depistate.
Fiind rba de o familie constituita (el si ea, fara copii si fara speranta de ai avea !), langa barbat se afla sotia Olimpia, nume derivat evident de la anticul Olimp. (sau de la Olimpia, unde se desfasurau sarbatorile pane-lenice). in roman, ea, personajul, intrupeaza spiritul sanatos al omului nealterat de prea multa cultura, dar care, in mai toate imprejurarile vietii, gaseste o solutie, o propunere, emite o opinie. Ca inger pazitor, al lui Candid, in locuri oficiale, dar mai ales intime, Olimpia impune prin daruire pana la sacrificiu. Ea staruie ca un personaj feminin luminos, fiindca respecta sinuozitatile de limbaj ale sotului ei, stiindu-i cugetul si dorul de libertate a acestuia.
Silind un sumar biografic al actantilor, care, desi ocupa spatii disproportionate in romanul filosofic Adio, Europa .', dar se complinesc fericit, putem nota si cateva idei speciale (cum le numeam mai sus):
. doua dinastii politice (1948-l964 si 1965-l985) in Romania au agravat conditia umana, care se vede cu ochiul liber in capitala, si extrem de sofisticat in provincie;
. falsificarea istoriei a afectat pe intelectuali pana la a le anula orice posibilitate legala de exprimare (nu numai in scris, ci si orala);
. tendinta de egalizare a oamenilor printr-un invatamant si cultura bine dirijate;
. libertatea, forma mascata a demagogiei politice; -
. filosofia, caraus autorizat al politicului;
. urmarirea vinovatilor si dincolo de ispasirea pedepselor, deter-minandu-i ca sa mai cada in greseala, sau sa se sinucida;
. directivele de la centrul politic, prin oficinele specializate la nivel local, trebuiau executate fara a fi comentate, interpretate sau, Doamne fereste !, respinse;
. greselile in munca profesionala au fost interpretate ca acte politice;
. delatiunea si coruptia, forme legalizate ale codificarii politicului;
. flirturile descoperite in randul activistilor mari nu compromit pe cei care le intretin, ci ii propulseaza in functii superioare;
. amestecul in treburile interne-de sus in jos-care a functionat in extern, in ceea ce nq priveste, se practica abuziv pe local;
. minimalizarea ori inlaturarea rolului bisericii din gandirea si viata omului. inlocuirea acesteia cu filosofia muncii si a supunerii in fata tezelor si indicatiilor de partid, derivate din "nemuritoarea" invatatura a clasicilor marxist-leninisti. Deviza, subinteleasa a lor, era "nimic national, totul international".
Cine va urmari cu atentie "casa comuna" a acestor idei va fi incantat sa constate originalitatea romanului aparut postum pentru I. D. Sirbu. El inaugureaza, din punct de vedere literar, romanul filosoficae dupa 1989. in fond, scriitorul arata (dezbate) cum se poate descatusa (sau incatusa) ratiunea, dar si sufletul de superstitiile politicii in general si ale celei comuniste in special. Exemplul profesorului Candid de a nu-si perverti fondul filosofic, puternic umanist, prin inlaturarea metodica a pervertirii gustului de percepere a lumii, a fugii de tiranie (si derivatele ei) marcheaza ideea esentiala a scrierii.
Cu toate ca pledoaria profesorului Candid vizeaza libertatea, fericirea §i intelepciunea umana, scriitorul, marcat indestul de un cancer esofagian, isi abandoneaza personajul intr-un ospiciu. Intr-o scrisoare testament, adresata procurorului general (Candid, fiind nebun ii spune-General Procuror), autorul etaleaza alte efecte de punctare a militarizarii tuturor timentelor vietii - chiar si a justitiei, care, se stie, ca trebuie sa fie intotdeauna impartiala!
Suntem neiti sa deschidem o paranteza si sa aratam ca Adio, Europa .'(1985) utilizeaza multe idei intalnite in Cel mai iubit dintre pamanteni (1980) Dar, cum se stie, I. D. Sirbu a furnizat in repetate randuri lui M.Preda ganduri, glose, idei, apartinandu-i lui insusi, desprinse din biografia sa, atat de biciuita sub vremuri. Petrini ( comentariul nostru la roman) ca filosof, ca liber cugetator, ca unul care credea ca deschide drumul unei noi filosofii a lumii, nu este altul decat I. D. Sirbu insusi. Cel care aici, usor mascat, a devenit Candid!
La Marin Preda, filosofia era inlocuita cu speculatia si implicarea vaporoasa a ci in fenomenele vietii, inclinand totul spre sensurile intime, ale iubirii, intr-un regim care ostraciza valorile, ori le alinia la comandamentele vremii.
La I. D. Sirbu, filosofia - din toate timpurile si de la toate popoarele - cunoaste o expunere suigeneris, argumentele, antitezele sau contradictiile semnalate de autor pornesc sau se grefeaza pe aspectul politic. Pretextul afisului cu - inlocuirea lui Karl May cu Karl Marx - desi la prima vedere arata a tehnica narativa, bresa pentru a patrunde "dincolo", dovedeste ca discordanta dintre aparenta si esenta nu duce intotdeauna la comic, ci la tragic si drama. De aici, prin prisma materialului epic propus, se adancesc nu numai biografii, ci epoci istorice, conceptii si mentalitati. Filosoful I. D. Sirbu stie sa sublimeze, sa generalizeze, sa dezbata in cunostinta de cauza. Satira la el urca si coboara de la Horatiu la Proust, de la Eminescu la Caragiale, adica de la suplete si demnitate (Horatiu, Eminescu), la bagatelizare si rasfat popular (Plaut, Caragiale).
Sa mai aducem la suprafata argumentelor din comentariul nostru, vizand socanta apropiere cateva altele : insistenta la amandoi in folosirea medicamentul Nozinan, pentru depunerea de marturii impotriva unor tradatori de patrie. (M. Preda l-a lasat "pe al lui" sa fie membru al Sumanelor negre, I. D. Sfrbu, dimpotriva, afla ca "al lui" este mare dragoman la inalta Poarta).
In finalul romanului, Marin Preda scria dostoievskian, apodictic : "daca dragostea nu e, nimic nu e" II. D. Sirbu poate rosti pe acelasi ton : ,4aca filosofia nu e, lume inteligenta nu e".
Subiectul romanului
Spirit cultivat in arta cea mai distinsa a esteticii clasicismului, I. D. Sirbu apeleaza la alegorie, scriind o fabula filosofica foarte apropiata in tragismul ei de natura damnarii lui Prometeu pe muntele Caucaz, socotit (pe atunci) ca fiind la marginea lumii. Profesorul Candid, dupa executarea unei detentii de zece ani, este azvarlit intr-o localitate turcita, Isarlak, ai carei locuitori, desi tot oameni, traiesc ca-ntr-o colonie a imperiului asiatic. Pe fondul acestei izolari, noul venit (Mitul strainului) trebuie sa-si ia viata de la capat, sa-nlantuie noile ei fatete cu cele pe care le lasase cu timp in urma in orasul Genopolis (Numele localitatii data de autor prin apropierea cuvintelor grecesti genos=nobil, demn si polis=cetate, oras. In traducere libera, oras nobil, ales. In consecinta* si locuitorii lui sunt alesi si nobili)In vederea intelegerii parabolei, implicit a conflictului, prezentam in paralel subiectele din Calatoriile lui Gulliver si Adio, Europa !
Gulliver, fiu al unui Anglii noi, burgheze, porneste de buna ie intr-o lunga calatorie, dornic de a cunoaste cat mai multe aspecte ale vietii. Poposeste in tara liliputanilor, unde constata ca este mai inalt decat toti - de la inaltimea fizica pana la intelegerea tuturor celor care il inconjoara - lume materiala si spirituala. Este surprins nu numai de nivelul inapoiat al sistemului social, dar si de lipsai de inta a locuitorilor in a-rdepasi.In schimb, in tara uriasilor, Gulliver constata ca fata de aceleasi trasaturi ale oamenilor de dinainte, el este un liliputan.In prima parte a carifii, el intruchipeaza pe profesorul, in cea de a doua, el ramane elevul.In ipostaza de elev, isi da seama ca Anglia, tara de unde venea el, ramanea ca o imagine palilda, minora despre tot ceea ce se credea ca poate fi desavarsit.
Pastrand dimensiu nile de intindere a alegorici, trebuie observat ca Swift a vrut sa parodieze prin Calatoriile lui Gulliver (1726) romanele de aventuri, inclusiv popularul roman al lui Daniel Defoe, Robinson Crusoe (Sa-l fi ispitit pe Swift replica similara a lui Cervantes prin romanul Don Quijote ?!)
Jonathan Swift merge pana la descrierea in detaliu a preocuparilor politice din Lilliput, res;pingand forma monarhica de guvernare. impartirea pe partide politice capata scapararea acida a ironiei, caci adeptii unuia sau altuia se deosebesc dup a tocurile de pantofi - unii cu tocuri inalte, altii cu tocuri joase (Trimiterea la partidele politice ale Angliei este prea transparenta - pentru tory si wfiig).
Sub aceeasi sabie; nemiloasa a satirei sunt vazute si disputele dintre catolici si protestanti; unii sunt numiti capete tesite si altii capete tuguiate. Denumirea le vine de la spargerea oului la masa - fie la capatul lat, fie la cel inalt (tuguiat).
Regimul politer iese, fiind draconic in Lilliput, l-a pus la grea incercare si pe Gulliver care a fo st neit sa paraseasca astfel tara.
Ajungand in Br obdingnag, Gulliver constata cu uimire ca totul este schimbat in bine - de la modul de a gandi si a te exprima liber, pana la viata individuala, careia monarhul luminat ii asigura toate cele necesare.
Calatoria lui Gulliver continua in Laputa (partea a treia). Strainul este surprins ca desi oamenii de aci par normali, savantii lor se ocupa cu utopii sau cu pseudostiinte. Unul dintre ei cerceteaza cum sa extraga razele de soare din castraveti; altii r sa transforme mizeriile umane inapoi in substante hranitoare ; altul vrea sa arate cum se poate construi o casa, incepand cu acoperisul. Toti sunt aerieni, plutitori ca pe o insula aflata in deriva.
Opusi acestor savanti sunt spiritele oculte-vrajitorii si magicienii din tara Glubbdrubdrib (tot in partea a treia). Ceea ce vede Gulliver sunt imagini infricosatoare, vizand crime si atrocitati pe care istoria le-a clasat de mult. Aci intalneste pe Cezar si Brutus, care s-au impacat. Cezar recunoaste ca popularitatea lui Brutus, in toate timpurile care le-au urmat si la toate popoarele, i-a intrecut cu mult bruma lui de glorie. La acest nivel, magicienii ii infatiseaza senatul roman si parlamentul englez. Swift scrie : "Cel dintai parea o adunare de eroi si semizei, cel de al doilea, o adunatura de boccegii, hoti de buzunare, talhari, zurbagii". Si: "unii isi datoreaza marirea si bogatia sodomei sau incestului, altii prostituarii sotiilor si fiicelor lor, altii, tradarii de tara si rege, altii, otravirii, cei mai multi - strambatatii savarsite pentru a-i nimici pe cei nevinovati".In partea a patra, Gulliver ajunge pe o insula, unde oamenii sunt asemenea animalelor, numiti yahooi. Ei sunt cruzi si lacomi ca niste primitivi. Viata lor se constituie din alergaturi pentru hrana si adunat comori. La polul opus acestora se afla houyhnhnmi, niste cai, de fapt inzestrati rational si care, ca in basme, rbesc. Unul dintre acestia ii spune lui Gulliver ' ca nu poate sa inteleaga in ruptul capului ce este minciuna. Dupa parerea acestui om-cal /sau invers (un centaur mitologic parca!) limbajul constituie forma superioara de intelegere intre oameni.Iar "daca oricine ar incepe sa afirme ceva ce nu este, rostul rbirii narative ar fi cu desavarsire pervertit".
Desi Swift apreciaza virtutea acestor cai / oameni, el nu poate impartasi intrutotul modul lor patriarhal de a trai. Swift nu propune intoarcerea lumii la un asemenea stadiu ca in (ara cailor, fiindca ar deveni yahooi. Ori Ideea de a gasi alte mijloace si posibilitati superioare de viata il preocupa indelung si dupa despartirea de asemenea curiosi locuitori. intoarcerea lui in Anglia inseamna reintalnirea cu englezii yahooi. Dar scrierea lui s-a dorit o posibilitate (fie si literara !) de a face convietuirea cu acestia mai usoara, ori mai suporila.
Am extras (fragmentar) numai acele parti care marcheaza inainte de toate, in mod concret (utopic), insasi conditia umana. in sfera destinsa a ei se afla ganditorul iluminist care nu poate pierde din vedere precepte si implicarea lor in domeniile filosofiei, politicii, culturii s.a.Cu atat mai mult, cu cat "utopiile Renasterii cresteau de obicei din cate o relatie de calatorie.Dar in atie cu abstractele si cerebralele constructii utopice ale lui Thomas Morus sau Campanella, experientele lui Guliver, desi inscrise intr-o schema alegorica, ofera concretetea si intensitatea unor experiente reale" (Vera Calin, Prefata la J. Swift, Calatoriile lui Gulliver, E.P.L., 1967, p. XIX) intelegem astfel ca iluministii au luat bine in calcul calatoria /utopia pentru a-si detaila ideile lor ( Montesquieu-Scrisorile persane, Voltaire - Candide, Goldsmith - Cetateanul lumii etc).
In concluzie, J. Swift isi scrie sectiunea manat de vizibile tensiuni intelectuale, din care transpar idei iluministe. Sarcasmul swiftian respira pe intinse registre literare care, prin popularitate, pana la un anume nivel, sunt degustate si de copii, intr-un beneficiu intelectual superior.Romancierul I. D. Sirbu isi plaseaza personajul nu pe traseele unei calatorii de placere, pentru a-i surprinde reactiile fata de un spatiu ignobil, ci facand din Candid un profesor cu simtul observatiei extrem de acut. El vine dintr-un oras nobil, demn, cu preocupari intelectuale inalte, cu oameni de cultura distinsi si remarcati. Nu intamplator orasul se numeste Genopolis. Cu domiciliul fortat, Candid vine in Isarlik, un fel de Siberie politica. De aci, din profesor, devine elev intre tortionarii culturnici ai urbei, de la care n-are ce sa invete. Ba, prin buna sa Olimpia, din Casa pregatirii mortilor, transmite nu numai drame psihologice dostoievskiene, caci personajul va sfarsi intr-un ospiciu, ci marete glose filosofice, minate de alternanta ideilor generale cu cele speciale. Deci Candid vine dintr-o lume normala, (a Clujului), unde, alaturi de profesorii lui savanti, era cu un capat peste concitadinii sai, si recunoscut ca atare, intr-o lume anormala, in Isarlak (Craiova), unde politica a pus stapanire pe tot, facand adevarate ravagii, mai cu seama in cultura. Aici, Candid, nu numai ca n-are aderenta la spiritul gregar general, dar nu-l poate accepta nici in doze mai mici in cadrul unor relatii de familie facute inadins de catre Olimpia (care a crescut in partea locului).
Colonia Isarlak, pusa sub tutela inaltei Porti, adica a Moscovei, decapiteaza procustian pe toti aceia care nu se aliniaza marilor idei venite de la centru. Meritul lui Sirbu se vede in descrierea detailataa destramarii clanului Tutila. La inceput varat in politica timpului, devenind persoana de incredere in aparatul politic local, dar si central, ca mai apoi, intrand in reprezentante diplomatice peste hotare, unul dintre Tutila devine tradator de tara. Desi autorul exprima un adevar inalienabil, intalnit "ieri" cu o inregistrata frecventa (un caz similar ziceam mai sus a relatat si Marin Preda, in Cel mai iubii dintre pamanteni, dar intr-o maniera personala !), trebuie sa vedem aici si o teama a autorului de a-i fi descoperit manuscrisul, care, lasat in forma aceasta (tiparita), nu mai putea fi un cap de acuzare, ci de demascare. Oricum, un asemenea final facil subtiaza satira intregului pamflet swiftian.
Urmarirea din umbra a protagonistului era o practica asa de generalizata, incat autorul isi scoate personajul si in alte spatii din afara orasului, ca sa constate ca el, Deziderius Candid, era ca o marfa de contrabanda - controlat, verificat, intretinut peste tot. Cele mai spectaculoase intalniri sunt cu Sommer, un fel de om simplu, ca orice paznic (de zi sau de noapte), dar a carui misiune militara actiona continu si pana departe. Apoi cu fostul lin student Winter, devenit intre timp informator de rang mare. Daca primul, Sommer, pare cumva absolvit de "misie", fiind evreu ("rasa" lui aducand nu numai in Isarlak, in intreaga lume, roadele nefaste ale comunismului sovietic), celalalt, Winter, pentru a-si pazi pielea nu numai a lui, ci si a familiei, s-a vandut "lor". Fostul student i se confeseaza fostului profesor :
"Nu am grad militar: sunt un angajat civil de inalta calificare : raspund de intregul aparataj electronic de control, panda si spionaj intern al acestui serviciu secret".
Profesorul Candid ramane consternat dupa ce afla biografia "celuilalt" prezentata laconic, fara nici o urma de procare : casatorit cu sora mai mica a unei doctorite evreice (Iuditha Deutsch), emigrata de peste zece ani in Franta; la nunta a participat si Olimpia Taranu, actuala sotie a Profesorului; izgonit de la filosofie, Winter, devenit inginer electronist, isi ia repartitie in Isarlak, pentru a i se sterge trecutul (credea el!). Dar, originea lui saxona, ca si antecedentele cu sotia si cu "altele" il determina sa devina "colaborator" al securitatii. Si incetul cu incetul "coordonator de programe". Deci, alternativa n-are decat doua variante, doua brate : ori, da, ori, nu ! Winter a zis dai Candid, in schimb, si dupa detentie, spune nul Tortura aceasta - de tradare, de lasitate, nu o suporta el in ruptul capului. De aceea face lungi procese tuturor subjugarilor politice. Sotia lui, care imprumuta acelasi ton pamfletar - nu de putine ori de-a lungul intregului roman - ii tine scurte dar neeficiente lectii de politologie, de futurologie, in fond de demnitate, scotandu-i la iveala ideea ca ea, demnitatea trebuie sa faca slalom printre capcanele regimului, nu sa cada intruna in ele. Desprindem un fragment din asemenea lectii. Ea realizeaza portretul robot al lichelei in aproape 30 de predictii cu accente paremiologice sau cu jocuri dibace de cuvinte :
"Licheaua nu iubeste - se face ca iubeste;
Nu munceste -traieste rbind despre munca ;
Nu cunoaste, nu se cunoaste, nu recunoaste ; In schimb, stie; Nu arc miros - si lotusi pute ;
Minciuna este adevarul sau, ipocrizia e meseria sa,
lingusirea e Arta pe care o exerseaza in pace si onor.
F.1 jura pe trecut, ca sa-si asigure ziua de maine".
"Acestea fiind zise, am dreptul sa strig:
Alah este Dumnezeu si licheaua este raia sa. Amin si aleluia".
Este usor de sesizat limpezimea definitiilor, nota lor drastica de constatare, iar in partea a doua, tonul pamfletului se incarca de un sarcasm notoriu - amestecul de limbaj ortodox cu limbaj musulman.
Reproducem, pentru aceleasi motive pamfletare, un fragment dintr-o scrisoare a Profesorului Candid, pe cand "incepuse agonia filosofiei", scrisoare trimisa decanului Fronius (fost legionar, iar in conditiile "actuale" devenit comunist). Textul aminteste (nu prin suprapunere !) de cel oferit de Virgil Gheorghiu personajului sau, Traian Koruga, si el scriitor, aflat in lagarele naziste ale Germaniei. in textul lui I. D. Sirbu rabufneste nu numai propriul element biografic, ci si acela al lui Lucian Blaga, dascalul si maestrul sau, inlaturat abuziv din Universitatea de la Cluj (episodul a fost relatat altfel si de Marin Preda).
Din cele 21 de propuneri retinem :
. Sistem de detectare a pierderilor de caracter sau a scurgerilor inutile de constiinta;
. Studiu privind forta magnetica a fotoliilor rect-orale;
. Proiectarea unui telescop pentru fotografierea la distanta a sperantelor ;
. Aplicarea lui mv in problema nepotismului;
. Sirena publica automata pentru semnalarea furturilor in stiinta, cultura, economie etc
. Analizator dinamic al dogmelor, ca forte antagoniste, in lupta neantago-nista dintre stiinta si religie;
. Racordarea vitezei Fricii de la viteza sunetului la viteza Luminei ;
. Fotografierea cu raze x sau y a conceptelor de divinitate si libertate, in vederea demascarii lor ca agenti ai lagarului imperialist".
Un postscriptum uluitor atrage atentia cititorului - rector:
"Colectivul de profesori de filosofie, ramas pe drumuri, se angajeaza oricand sa va vina in ajutor ca simpli - umanisti, ca iobagi ai ideilor generale sau ca prizonieri in lagarul in care lumina vine de unde vine".
Totul era semnat, in spiritul vremii: "Un grup de tovarasi".
Cateva marginalii la aceste 21 de constatari - baston care n-au muiat coloana vertebrala a oamenilor de decizie din Universitate, a timpului, nici atat, ci au impus din partea politicienilor vremii functionarea teoriei bumerangului.
Studentul - filosof Winter a fost retinut pentru trei luni, in vederea elucidarii redactarii textului, dupa care, a parasit facultatea si orasul, luand drumulelectronicii. intr-un fel, nemarturisind pe adevaratul autor al "scrisorii", a comis si el "o misiune de denunt", nu e asa ?
Discutia despre momentul acela se face intr-o "poiana tainuita", intr-un spatiu nebantuit de microfoane si panda. Candid inregistrase ca fostul lui student, actualul securist, face inca dovada unui spirit sincer, loial, in multe privinte impartasind punctele de vedere actuale ale Profesorului. Transcriu raspunsul sau la o procare a Profesorului :
