CREDINTA IN NEMURIREA OPEREI
Cu toate ca in sec. al XX-lea,si mai ales dupa cel de al doilea razboi mondial, s-au produs mutatii spectaculoase in afirmarea specificului literaturii, chatarsis-ul(aristotelic) nu si-a consolidat profilul spre suplete si demnitate, ci a inclinat spre difuz, uneori, programat, spre mimesis. Si odata cu aceasta situatie paradoxala, receptarea insasi s-a modificat vizibil prin trimiteri la sau echivalente cu mediul social inconjurator. Iar in latura lui superioara, de afirmare sau verificare, in politic, omul a devenit un obiect de reflectat, cu accente de reificare in viata zilnica. Asa se face ca impartirea lumii, dupa 1917 in capitalista si socialista, a dat nastere chiar la inventarea unor legi si teorii ale artei in functie de destinatia pe care aceasta o avea in orizontul de asteptare. Pe scurt, acel fantastic romantic n-a mai urcat in sfere astrale sau in spatii nealterate de lume, de civilizatie, ci a coborat in cotidian, in bplgiile spirituale si psihologice ale omului de rand, cautator de fericire (uneori iluzorie), ori ale intelectualului acomodat sau iconoclast, neaderent la timpurile care il inconjoara. S-a creat, in primul rand, in Europa, dupa 1920, o literatura existentialista, cu un uluitor spectru de mijloace artistice. Scriitorii, care si-au infatisat opera prin limbi de circulatie universala, au avut nu numai prioritatea Modelului, dar si a influentei clare in literaturile cu arie restransa de receptare.
Este cazul literaturii romane care, dupa 1920, printr-un miracol de crestere, arde etapele devenirii intru valoare si "concureaza" cu tot ceea ce se crease major pana atunci in Europa. Demn de retinut este faptul ca romanul, dupa primul razboi mondial, nu imbratiseaza monoteme - razboiul, unirea, iesirea din labirintul istoriei etc - ci are chemare spre polivalenta fiintei, in toate datele ei firesti.In schimb, dupa cel de al doilea razboi mondial, in Romania, o parte dintre prozatori (evident cu operele lor!) se aliniaza "momentului", scriind o literatura sociologizanta, searbada pana la paradox si deformare. Impregnarea de politic ajunge la satietate, evidentiindu-se pana spre 1960 / 64 poezia de curte. Toate insa au ramas in arhiva istoriei.E drept ca multi romancieri s-au sustras clipei, iar prin echivalenta, respeptand specificul artei, au publicat opere durabile, ocolind strategic "frigul estetic", ( comentariile noastre din cele doua lume de Aspecte)
Evenimentele din decembrie 1989, ducand la rasturnarea unei dictaturi, au determinat si rasturnari de optica, de analiza a fenomenului literar contemporan. Nu putine au fost cile care (proletcultist) au negat tot ceea ce s-a creat mai inainte, uitand de fapt ca adesea Opera nu poate sau nu trebuie sa reprezinte biografii de autori drapate in misterele imaginarului. Asa s-a nascut sintagma literatura de sertar, care a dat intai o serie de jurnale, memorii, apoi creatii propriu-zise.Din aceasta expunere (extrem de sumara fata de feriomenul in cauza) rezida o idee clara : literatura este din nou incorporata (si de ce ?) in arsenalul de proanda sociala sau politica. O fac cu tot mai multa insistenta ziaristii si unii critici literari in inile diferitelor oficine (scrise ori rbite), influentand nefast gustul cititorilor nechemati si neformati pentru a da verdicte. Pe de alta parte, faimoasa Lege a drepturilor omului, readusa in jocul receptarii ca o sabie a lui Damocles, ii determina pe altii sa ia taurul de coarne si sa-l injunghie pe altarul neprihanit al hartiei. Vitelul gras al politicii devine astfel tinta de tras din toate partile, cu orice, oricand si de catre oricine, chiar daca n-are chemare !
Imaginea scriitorului relutionar, in sensul cel mai nobil al cuvantului, nu este de data recenta. De la romantici ca Byron sau V. Hugo, care au murit sau suferit pentru crezul lor politic si literar, pana la Dostoievski sau multii nostri ostracizati, drumul ne apare pavat cu drame, cosmaruri, tragedii abominabile, inumane, venind parca de dincolo de sfera omului din sec. XX. - si totusieste trist in lume cand constati ca ci literare ca ale lui Musil, Kafka, Virgil Gheorghiu, Kolstler, Bulgakov, Soljenitan (etc.etc.) nu sunt luate in seama. in schimb, tavalugul istoriei, impins prin decizii arbitrare, zdrobeste si inhiba ci si destine. Daca omul simplu se zideste (sau este zidit) ca o caramida in istorie, intelectualul, indiferent de nivelul sau de inteligenta, ramane stalpul de rezistenta al cladirii unei tari, al unei civilizatii, al unui timp. Cine si-ar mai putea imagina astazi, de exemplu, intelegerea deplina a lui Eminescu fara a studia (nu citi!) articolele lui politice din ziarul "Timpul" ? Cine ar mai putea patrunde opera lui Blaga sau Camil Perescu fara a le cerceta preocuparile lor filosofice dintr-un timp interbelic, atat de biciuit in convulsii politice ? Oricum, scriitorii mari ai unui neam n-au fost si nu trebuie sa fie doar rezoneuri, ci si lampasi filosofi, pentru a vedea calea dincolo de momentele vietii imediate. Chiar si atunci cand aceasta are furcile caudine terifiante, draconice ( cazul filosofului Constantin Noica).
Ion D. Sirbu, plecat cu putine luni inainte de dec'89 spre vesnicia cerului, si-a relevat in posteritate o accentuata fata a ganditorului, macinat de marile intrebari ale Fiintei. intai i s-au publicat doua lume din Jurnalul unui jurnalist fara jurnal, in 1991, 1993 (la Edit. Scrisul Romanesc), apoi romanul Adio, Europa !, 2 i., 1992,1993 (la Edit. sectiunea Romaneasca) si, in 1994, un lum de Corespondenta, cu Ion Negoitescu, Virgil Nemoianu si Mariana Sora (la Edit. de Vest, Timisoara). Corolarul acestor opere il reprezinta reflectia, cugetarea de tip platonician si sectiunezian. Autorul se zbate socratic in cautarea Adevarului, punandu-se pe sine in centru, ca un girofar conectat la toate problemele lumii. Cum altfel ar putea fi un intelectual crescut pana in adolescenta intr-o disciplina muncitoreasca, in Valea Jiului ? Apoi, tanar fiind, in Clujul studiilor universitare, a respirat din aerul unor cugetatori ca Lucian Blaga, D. D. Rosea, Liviu Rusu, Onisifor Ghibu ? Apoi, in imprejurari, dramatice pentru tara, prin rapirea nordului Ardealului in 1940, s-a inregimentat (intelectual) in colocviile Cercului de la Sibiu ! Dupa, care profesor detentie (pentru "omisiune de denunt"). ApoL.transfer ordonat (!) in orasul Craiova. Dintr-odata, omul, ca un albatros cu aripa franta, a stat pe puntea unui vas mereu in deriva. Si-a castigat "painea cea de toate zilele" intr-un mod onorabil, ca "om al muncii", fara sa abdice de la marile idei si intrebari care il framantau intruna. - o parte din aceste forme de damnare le-a expus "legal"in timpul vietii in cateva ingenioase nuvele, romane pentru copii si piese de teatru. Unele au cunoscut circulatia si in limbi straine. Este mult, este putin pentru un scriitor ? Greu de spus, atata timp cat exemplele de celebritate de la Alceu pana la Lampe-dusa s.a. ne arata ca posteritatea adesea este vicleana sau diplomata, dupa imprejurari. Noi credem ca operele publicate pana azi (dec.1994) impun doua noi idei aa scriitorului:
1. operele autentice, in vremurile moderne, se sprijina pe un nebanuit travaliu in biblioteca;
2. corespondenta intretinuta cu personalitati de talie antreneaza stilul, ideile,-deschide si adanceste cunoasterea culturala.
Dialogia Adio, Europa ! le-a aparut tuturor comentatorilor ca un roman de soc. Mai intai, pentru uluitorul material politic comentat ca-ntr-o etuva a timpului nemilos. Apoi, daca inregistram data terminarii lui - sept.1985 - si partea finala a scrierii - in loc de testament pe care il consideram un lamento firesc al omului (= personajul"Desiderius Candid, bolnav mintal, internat fara termen in Spitalul de incurabili nr.9 din"), deducem ca tensiunea interioara a romanului pare intretinuta de o boala incurabila. in asemenea imprejurari - de la M. Blecher citire - creierul se incordeaza docil, intr-o ultima sfortare de a sluji spatiul fiintei care-l adaposteste- Luciditatea recunoscuta in perioada vietii lui I. D. Sirbu se transforma in roman intr-un mecanism de a dezbate multe idei, unele de interes general (in toate timpurile, la toate popoarele civilizate), altele, cu caracter restrans (vizand Romania si dominatia perioadei comuniste). Fie intr-o situatie sau alta, prozatorul pune in centrul notatiilor, al observatiilor, al dezbaterilor Omul, in general, cu precadere insa Omul strivit sufleteste de dintii nemilosi ai rotitei politice. Este rba de omul care iesit din detentie
- unde i s-a dovedit si nevinovatia - ramane ca o oaie neagra in atentia supraveghetorilor de libertate. De ce ? de ce ? de o mie de ori, de un milion de ori ! I. D. Sirbu nu-si propune "sa rezolve" sau sa raspunda. Cu atat mai mult, cu cat istoria Romaniei pare a nu fi facuta de oamenii din tara, ci hotarata la Yalta de marile puteri ale lumii. Si culmea ca autorul traieste sub imperiul sublinierii biblice ca in mileniul rasa galbena (a Asiei!) va domni peste
Suferind jn libertate (sau inlantuit de libertate), protagonistul lui I. D. Sirbu se numeste Candid. Modelul este Voltaire, care, la randu- i, l-a luat din antichitatea greaca, de la numele unuia din cei 40 de mucenici - Kandid
- care s-au razbunat impotriva crudului Licinius (308-324 e.n.).
Substituindu-se personajului sau, I. D. Sirbu ii imprumuta toata biografia lui-de la amintiri, la fapte apropiate momentului 1985. De aceea, Candid este pus in urmarire permanenta de catre organele securitatii comuniste din Isarlak, pana la disparitia lui intr-un ospiciu. Numaidecat, prozatorul, primind socul, se simte claustrat ca odinioara in celula lui de la puscarie :
"Asteptam sa vina sergentul, sa-mi aduca ochelarii negri, sa ma duca orbeste spre ancheta asta ce nu se mai sfarseste. Europa din noi, cu toate categoriile ei de dreptate si luciditate, a murit. Asia dicteaza in fiecare din constiinte () Dumnezeu a vrut sa fim putini, sa fim slabi, sa fim aici, sa fim in permanenta sclavii unei ocupatii eliberatoare"
In alta parte, autorul noteaza reltat:
"Suntem un popor de umiliti si obiditi, am stat o mie de ani sub ocupatia Asiei Mari, trei sute de ani sub ocupatia Asiei Mici, ce mai conteaza acum cateva decenii de autoocupajie autogestionata T (subl.n-M.B.)
Inainte de a detasa ideile care traverseaza textul narativ (extrem de apropiate de cele ale satiricului Jonathan Swift din Calatoriile lui Gulliver), sa mai identificam doua observatii referitoare la titlu. De ce Adio, Europa ? intr-un loc (cap. XIV, l.I), Candid, insotit de consoarta lui, Olimpia, sunt neiti sa se supuna unei noi verificari, trecind chiar prin camerele de culise ale teatrului. inspaimantat de cate intalneste in teatru - viata ca teatru, nu ? ! ne spuneau anticii! - Candid gandeste :
..scena.inconjurata de draperii negre, uriase, ma infioara. Sacrul -
de altar, de jertfa, de templu an -persista. Poate ca aici va fi decapitata limba noastra, poate ca pe aceasta scena m urla, in ultima disperata agonic, «Adio, Europa»!, in timp'ce balaurul asiatic, ce ne tine de mult in ghearele lui, ne va mastica incet-inect, sub ochii cretini ai presei libere internationale"
In alt loc, datorita unei greseli (!), pe un afis al Universitatii Populare, la reprezentantii Literaturii stiintifico-fantastice (tema de conferinta), intre numele lui Jules Verne si H. G. Wells era trecut Karl Marx, in loc de Karl May, clasicul autor al povestirilor din ciclul Wmnetou. Fostul profesor de filosofie, "deportat" pe insula fanariota cu numele Isarlik, dupa ce vede afisul si citeste, nu se mai poate abtine de ras. Numai ca de aici incolo, rasul zgomotos, fiindu-i inregistrat de cine trebuia, bietul Candid va trage din nou ponoasele cu "potcoavele de otel" ale dosarului de detinut cu care va fi "antrenat" in continuare. De aceea, horatianul, ridendo dicere venim va atrage dupa sine replica imediata a Olimpiei.
"rasul tau, la aceasta ora a secolului, in acest anume loc al batranei noastre Europe, ramane un grav delict, o impardonabila gafa gratuita, o stupida si nenorocita greseala politica".
Asadar, cand ciuma sau rinocerita politica bantuia ca o stafie prin Europa, rasul trebuia sa moara in stadiul de larva, nu sa ia proportii, fiindca devenea periculos.In primul citat, teama de dominatia rasei galbene il face pe profesor sa vada pastrarea limbii ca pe un ultim bastion de aparare a identitatii nationale, asa cum pentru martirul Brancoveanu reazemul ultim in salvarea fiintei nationale (pe care o reprezenta) a ramas credinta.
Si acum ideile generale care intersecteaza ori populeaza cele peste 800 de ini ale romanului:
. omul ca fiinta duala (sociala si religioasa) in competitie cu epoca politica in care traieste ;
. rolul puterii de a-si tine in ascultare supusii fara a-i diferentia ;
. intelectualii ca motor ideatic al progresului stiintei;
. raporturile filosofilor cu lumea inconjuratoare;
. forta de pastrare a valorilor in mod organizat de catre stat si de catre indivizi;
. distante si apropieri intre bine si rau;
. importanta maestrilor de a-si face discipoli;
. cunoasterea totala sporeste interferentele national / universal ;
. circuitul cartilor in toate limbile in vederea inlaturarii deformarii Adevarului;
. drepturile oricarui individ de a-si exprima liber gandurile ;
. statul trebuie sa fie instrumentul de aparare a drepturilor omului si nu de franare sau limitare a acestora.
Langa toate acestea, si altele nenominalizate deocamdata, adaugam ideile speciale, a caror arie de actiune vizeaza Romania din perioada 1945- 1985, in mod expres, dar si intreaga sa istorie. Cum personajul este incadrat intr-un spatiu concret - Isarlik (termen barbian prin care se desemneaza orasul Craiova), I. D. Sirbu puncteaza foarte rar (ca orice mare scriitor) toponime reale sau alte spatii de interes public. in privinta onomasticii, autorul si-a transcris doar prenumele Deziderius, primit in lexicul nostru (se pare) prin intermediar maghiar si care in limba latina inseamna cel dorit. Adaugandu-i pe cel de Candid (ca nume), a impus admirabil cele trei sensuri pe care acesta le are in mediul cult romanesc: pe cel al razboinicului antic nesupus (Kandid), pe cel al satiricului ltairean Candide ou L 'Optimisme si pe cel al naivului, al neprihanitului, ori nevinovatului. In registrul comportamental al personajului, toate aceste instante semantice pot fi depistate.
Fiind rba de o familie constituita (el si ea, fara copii si fara speranta de ai avea !), langa barbat se afla sotia Olimpia, nume derivat evident de la anticul Olimp. (sau de la Olimpia, unde se desfasurau sarbatorile pane-lenice). in roman, ea, personajul, intrupeaza spiritul sanatos al omului nealterat de prea multa cultura, dar care, in mai toate imprejurarile vietii, gaseste o solutie, o propunere, emite o opinie. Ca inger pazitor, al lui Candid, in locuri oficiale, dar mai ales intime, Olimpia impune prin daruire pana la sacrificiu. Ea staruie ca un personaj feminin luminos, fiindca respecta sinuozitatile de limbaj ale sotului ei, stiindu-i cugetul si dorul de libertate a acestuia.
Silind un sumar biografic al actantilor, care, desi ocupa spatii disproportionate in romanul filosofic Adio, Europa .', dar se complinesc fericit, putem nota si cateva idei speciale (cum le numeam mai sus):
. doua dinastii politice (1948-l964 si 1965-l985) in Romania au agravat conditia umana, care se vede cu ochiul liber in capitala, si extrem de sofisticat in provincie;
. falsificarea istoriei a afectat pe intelectuali pana la a le anula orice posibilitate legala de exprimare (nu numai in scris, ci si orala);
. tendinta de egalizare a oamenilor printr-un invatamant si cultura bine dirijate;
. libertatea, forma mascata a demagogiei politice; -
. filosofia, caraus autorizat al politicului;
. urmarirea vinovatilor si dincolo de ispasirea pedepselor, deter-minandu-i ca sa mai cada in greseala, sau sa se sinucida;
. directivele de la centrul politic, prin oficinele specializate la nivel local, trebuiau executate fara a fi comentate, interpretate sau, Doamne fereste !, respinse;
. greselile in munca profesionala au fost interpretate ca acte politice;
. delatiunea si coruptia, forme legalizate ale codificarii politicului;
. flirturile descoperite in randul activistilor mari nu compromit pe cei care le intretin, ci ii propulseaza in functii superioare;
. amestecul in treburile interne-de sus in jos-care a functionat in extern, in ceea ce nq priveste, se practica abuziv pe local;
. minimalizarea ori inlaturarea rolului bisericii din gandirea si viata omului. inlocuirea acesteia cu filosofia muncii si a supunerii in fata tezelor si indicatiilor de partid, derivate din "nemuritoarea" invatatura a clasicilor marxist-leninisti. Deviza, subinteleasa a lor, era "nimic national, totul international".
Cine va urmari cu atentie "casa comuna" a acestor idei va fi incantat sa constate originalitatea romanului aparut postum pentru I. D. Sirbu. El inaugureaza, din punct de vedere literar, romanul filosoficae dupa 1989. in fond, scriitorul arata (dezbate) cum se poate descatusa (sau incatusa) ratiunea, dar si sufletul de superstitiile politicii in general si ale celei comuniste in special. Exemplul profesorului Candid de a nu-si perverti fondul filosofic, puternic umanist, prin inlaturarea metodica a pervertirii gustului de percepere a lumii, a fugii de tiranie (si derivatele ei) marcheaza ideea esentiala a scrierii.
