ADELA - Fragment(e)din jurnalul lui Emil Codrescu (iulie-august 189) - Roman de G. Ibraileanu. Bucuresti, Editura Adevarul, 1933.
Text reeditat in 1934 si . Editiile postume (cea dintii apare in 1959) au la baza textul stabilit de G. Agavriloaie, dupa un exemplar revazut de autor. Pluralul Fragmente, adoptat de editori, incepe cu aparitia din 1966 (B.P.T.).
Acest unic roman al criticului pare sa ti cunoscut o elaborare indelunga si minutioasa, evoluind concentric si integrindu-si numeroase reflectii, maxime, notatii de jurnal, insemnari de lectura, fragmente memorialistice etc, raspindite ca atare ori in contexte diferite in alte sericii ale autorului, publicate anterior sau abandonate pe parcurs, cum ar li cele citeva Amintiri din copilarie si adolescenta, schitate prin 1911 sub forma epistolara si tiparite abia postum ("Adevarul literar si artistic", 1937-l938), nuvela Doamna X (titlu dat de editor, v, "Manuscriptuni", 4/1976), conceputa tot ca scrisoare catre un amic si ramasa in posesia Mariei Stere, prima sotie a prozatorului si ideologului poporanist, ori, mai ales poate, suita de aforisme Privind viata (1930); de asemenea, idei generale, aprecieri critice, observatii si sondaje psihologice, consideratii pe teme de sociologie etc. trimitind inevitabil nu numai la un studiu precum Creatie si analiza (adevarat "laborator teoretic al Adelei" - M. Papahagi), ori la diversele comentarii ocazionale referitoare la D. Zanifirescu (O muza si Viata la (ara), I. Turgheniev (Ape de primavara), L. Toistoi (Anna Karenina), A. France, M. Proust s.a., ci si la o seama de foiletoane multa vreme ignorate de critica, intre care Un manuscript ratacit, Foileton!, Barbatii uriti si amorul, Misoghinismul, Casatoria, Idealism s.a. (v. Opere, VI). In sfirsit, in atentia exegetilor s-a mai situat un episod real din biografia intima a autorului (sursa mai curind a unor adevaruri psihologice, considera M. Papahagi), principala inspiratoare a figurii feminine centrale fiind socotita fosta asistenta (1922-l924) a profesorului, Olga Tocilescu, o fiinta de o certa distinctie sufleteasca, "inalta, zvelta, cu un profil de medalie" (Al. Piru). Studiul manuscriselor (B.C.U., Iasi v. Al. Husar, in "Manuscriptum", 4/1981 si 1/1982) releva existenta a 5-6 variante anterior celei incredintate tiparului, texte in general incomplete si vadind numeroase ezitari si pauze in creatie.
Una dintre versiuni, totalizau! doar vreo 70 de pagini, poarta titlul Dinlr-un jurnal si cuprinde precizarea ca "autorul jurnalului si persoanele despre care se vorbeste in aceste pagini mai exista" (in versiunea tiparita, aceeasi precautie imbraca forma transparenta a unei Lamuriri, semnate de editor, prin care cititorul este avertizat ca Adela nu e un roman autobiografic al domnului G. I."). Un text oarecum inchegat pare sa fi circulat printre intimii autorului inca de prin . Formula jurnalului propriu-zis, cu datarea fiecarei insemnari, e mentinuta insa pina tir/iu, orientarea spre roman rezultind mai clar abia din varianta a patra, din jurul anului . Revelator devine astfel modul in care jurnalul, supus unor continue distilari, ajunge sa-si submineze propria conditie, integrindu-se romanescului.
Numeroase mici completari, ba chiar si unele episoade cu o anume pondere in context (cum este acela cu ceasornicarul filosof Haim Duvid) se presupune apoi ca ar fi fost strecurate in pagini in ultimul moment, probind suplimentar framintarile, dar si veghea unei constiinte artistice exemplare. Fiecare fila de manuscris atesta de altfel, paralel cu unele eforturi de limpezire a viziunii de ansamblu, o necontenita si laborioasa cautare a expresiei exacte si sugestive, in masura sa evidentieze functia psihologica a enuntului narativ, virtutile reflexive ale descriptiei, subtilitatile demersului asociativ. Versiune italiana de P. Potesta si P. Ciureanu, Adela. Frammenti del diario ai Emilio Codresco, Lanciano, Gino Carabba Ed., . Traducere maghiara de Bekesi Agnes, Adela. Toredek Emil Codrescu naploiabol.Bucuresti, . Traducere franceza de Oeorgeta Horodinca, Adele. Fragment du journal d'Emil Codrescu, Ed. Jacqueline Chambon, . Dramatizare de Const. i'ita Bobes, valorificata scenic in 1969, la teatrul "Nottara". Adaptare cinematografica de Mircea Veroiu, distinsa cu Marele Premiu la San Remo, 1985.
Adela este romanul dragostei tirzii a unui intelectual cvadragenar pentru o tinara de douazeci de ani, a carei implinire, ca femeie, ii resuscita ginduri, amintiri si sentimente din trecut, declanseaza in el pasiuni indelung comprimate, defineste stari si impulsuri prezidate de "genul speciei", incitindu-l totodata la autoanaliza si stimulindu-i reflectia marginala. Un roman de profunda si minutioasa investigatie psihologica ("cel mai bun roman de analiza pe care il avem", decreta G. Calinescu la aparitie), datorat unui spirit fin si cultivat, caro si-a reprimat pe nedrept, ani in sir, tentatia confruntarii cu publicul ("nu m-as fi decis sa public cartea, daca nu veneau vremurile acestea grele..,", i se confesa autorul, in aprilie 1932, lui T. Teodorescu-Braniste). O creatie de o surprinzatoare modernitate, pe de alta parte, fie si numai prin acea demonstratie de mare subtilitate a modului in care textul, odata investit cu puterea de a semnifica, nu numai ca isi poate dobindi deplina autonomie referentiala (prezenta factorului autobiografic intereseaza aici exclusiv istoria literara), ci ajunge sa-si determine si tiparele apte sa-i impuna artistic performantele. Caci formula insasi necontenit redescoperita, de altfel, de marii prozatori - a "fragmentelor de jurnal", departe de a anexa creatia vreunui spatiu datat, ori de a o parcela, pur si simplu, pe masura unor unitati oarecare de timp, promoveaza de fapt, in textul lui I., un extrem de personal prezent psihologic, din perspectiva caruia se incheaga intregul discurs romanesc.
Adela ajunge astfel sa-si sugereze perfect propriul scenariu. Venit sa-si petreaca cele citeva saptamini de vacanta in ambianta tihnita a unei mici statiuni montane, Baltatestii Neamtului, doctorul Emil Codrescu, celibatar "brumat" prematur si absorbii de pasiuni intelectuale, are surpriza de a o intflni aici pe mica sa prietena din anii propiioi tinereti, fetita blonda pe care o tinuse cindva pe genunchi, coplesind-o intr-un regim de adorabila reciprocitate, de altfel - cu toate atentiile si tandretile de care fusese el insusi lipsit, in copilarie. imprejurarile vietii ii despartisera atunci, oferindu-le insa sansa de a se mai revedea apoi, in citeva rinduri, in conditii mereu consonante psihologic, incit acel "inceput de pasiune care confisca si de adoratie ce abdica" (Peipessicius) putuse dobindi chiar, de la o etapa la alta, noi dimensiuni. Timpul, care lucrase negresit in profitul biologic al micii nimfe, nu spulberase deci nicidecum farmecul castei prietenii, renascute de fiecare data in baza "precocitatii intelectuale" a adolescentei si a "tardivitatii afective" a doctorului (v. paginile cu valoare de feed-back de la inceputul jurnalului), Abia intreruperea dialogului epistolar, sustinut citava vreme dupa plecarea in strainatate a lui Emil Codrescu (motivatia acestui moment de criza constituie ea insasi o excelenta pagina de analiza), iscase o umbra de neincredere - accentuata poate si de un anume sentiment al zadarniciei, si el explicabil - in sufletul fetei, determinind-o finalmente sa depuna armele. Un maritis intempestiv, urmat aproape numaideeit de divort, incheiase astfel, oarecum brutal, acest capitol de zel adolescentin din "educatia sentimentala" a Adelei. Situatie citusi de putin favorabila unei refaceri, fie si dintr-o alta perspectiva, mai "realista", a insolitului cuplu: "intre noi stau acum, izolate; purtarea mea incalificabila si casatoria ei neizbutita". Magia dragostei se dovedeste totusi mai puternica si astfel .jocul" isi reia cursul (o "explicatie" ramine invaluita in frinturi ambigue de fraza), sporindu-si chiar, treptat, miza, Hieroglifele sentimentului se deseneaza din ce in ce mai clar pe fondul prieteniei renascute. Corzi ascunse odinioara vibreaza cu o noua intensitate, facilitind implinirile rivnite. Dar daca Adela, "femeie revoltata si constienta de prestigiul farmecelor ei" nu se mai poate multumi cu Jocurile de papusi ale copilariei", Emil Codrescu, desi mai putin capabil ca oricind sa se sustraga fascinatiei creseinde a fostei sale "pupile" sufletesti, nu-si poate reprima nici gindul ca a legahat-o cindva in brate, si ca, deci, iubirea care-l subjuga tot mai mult ar putea avea si "un intim caracter incestuos" (Perpessitius). Noii deschideri la viata a Adelei, constiinta contorsionata ti imbibata de lecturi din Diogenes Laertios, Charcot si Sehopenhauer, din Baudelaire, Turgheniev ori Bourget, a lui Bmil Codrescu (victima, in dragoste, a "ideilor primite", considera AJ. Calinescu) ii opune o luciditate exacerbata, o veghe morala si psihologica ce-i cenzureaza orice ispita de abandon, ii inhiba orice gest de expresie virila. Deprins sa despice in mai mult de patru firul oricarui detaliu si sa dezvolte nebanuite intelesuri si nuante din orice cuvint, rostit intr-un context mai mult sau mai putin nebulos, el intrevede peste tot obstacole, puncteaza incertitudini, imagineaza tradari si drame, creeaza diversiuni spre a-si justifica "tristul hamletism", aflindu-si mereu alibiul in fatidica diferenta de virsta si propunindu-si (de fapt, lara prea multa incredere in eficacitate), drept unic remediu, "absenta" ("victoria cea mai sigura in amor este fuga", gloseaza el, pe urmele lui Napoleon).
"Rebeliune si lasitate", acestia sunt termenii intre care evolueaza tribulatiile eroului, pe terenul alunecos al erosului. Rascolit de o uranica "vointa de a nu muri", prin eros ("in strigatul de iubire, barbatul cere femeii ajutor impotriva mortii"), el nu izbuteste totusi sa-si domine aprehensiunile, pierzindu-se intr-o cazuistica tara iesire. Orice tentativa pozitiva este blocata numaidecit fie de reminiscente livresti, fie, mai ales, de "abuzul involuntar de analiza, boala veche si incurabila", care-i exhiba necrutator incompatibilitatile si ii umileste fiinta launtrica, expunind-o ridicolului ("cu capul pe genunchii ei, constient ca-mi vede parul sur, spunindu-i nume mici, pe care le-as auzi paterne" etc). Acuitatea psihologica a femeii nu da gres atunci cind ii defineste, indirect, teama de fericire, prin acea "lipsa de simplicitate a sufletului", proprie celor dedati preocuparilor intelectuale (sintagma tradusa intr-o alta imprejurare printr-o fraza nu mai putin memorabila: "Mata nu vrei niciodata ceea ce vrei").
Emil Codrescu isi cauta de fapt refugiul in afara fiintei, ticluindu-si o scuza "rationala" de care sa poata (ab)uza in momentele de razvratire a simturilor, ca si in cele de visare nostalgica. El vrea (sau face efortul de a vrea) sa impuna "ordinea ratiunii in dezordinea pasiunii" (I. Hoiban), dind astfel cistig de cauza tezei cinice, din familia acelorasi "idei primite", cu care se consolase dupa esecurile anilor de ucenicie, aceea potrivit careia amorul tarifat este singurul ,,in adevar omenesc, fiind singurul supus ratiunii".
"Tot ce se realizeaza se imputineaza si se trivializeaza", va conchide asadar personajul, la capatul unei indelungi si meticuloase analize a "crizei", ajunse la paroxism. "Voi iubi in Adela forma ei ideala si sufletul, parfumul vietii ei, ii voi da totul iara sa-i cer nimic". Program de (nedorita!) asceza urmat apoi indeaproape, cu un imens efort de vointa din partea eroului, cu ingaduinta si resemnare feminina din partea Adelei, pina in clipa despartirii fle asia data Iara speranta unui nou anotimp al genezelor. Conflictul din sufletul lui Emil Codrescu se defineste astfel, in ultima analiza, pe fondul opozitiei dintre natura si civilizatie (problema ce preocupase frecvent spiritele, in epoca), punctul de vedere al criticului si moralistului implicat in text fiind acela ca "amorul si crima sint invazia naturii in mijlocul civilizatiei" (Privind viata). Pozitie pe care M. Papahagi o asociaza judicios aceleia din roman, drama majora a lui Emil Codrescu constituind-o, in opinia sa, "aspiratia spre spiritualizarea amorului (Iara a-i nega insa pulsatia vietii) si nefericirea de a intui imposibilitatea unei asemenea purificari". Ponderea subsumata a "ideilor primite" se integreaza aceleiasi sfere problematice. Adela, desi mult mai aproape de natura, nu poate nici ea brusca altfel civilizatia, acceptindu-si cu stoicism conditia de supusa si casta Penelopa, atita timp cit oglinda (prezenta si concepi caruia I. Vartic ii atribuie sugestive semnificatii) nu-i creeaza motive dramatice de ingrijorare. Altminteri, ca personaj de prim plan, Adela este o admirabila si convingatoare ilustrare a ceea ce I. insusi numise, in binecunoscutu-i eseu, creatie; asa cum Emil Codrescu personifica, mai presus de orice, analiza. Creatie antologica la nivelul intregii proze romanesti, Adela o anticipeaza, pe de alta parte, pe Otilia lui G. Calinescu (ca sa numim doar una din posibilele ipostaze ale posteritatii ei romanesti, nu mai putin elocvente). Nota de modernitate a romanului se distinge indeosebi cercetindu-i "scenariul" intim, principiul care structureaza, din mers, discursul narativ, initiind implicit in arta insasi a speciei.
Sub aparenta simplelor notatii de jurnal, care abia de la un punct incolo isi apropie romanescul, o lectura atenta descopera o alcatuire compacta, cu o densitate neobisnuita a elementelor superior semnificante si cu o extrema stringenta a relatiilor dintre detaliu si ansamblu. Ca intr-un sistem savant de oglinzi, imaginile isi raspund, textul se organizeaza si se disperseaza intr-o retea de ideograme ce comunica adesea de la distanta, construind sub ochiul cititorului si pe masura gradului de angajare al acestuia. Asa cum s-a mai remarcat, romanul se "reconstituie" (N. Manolescu), de fapt, de catre fiecare cititor si in functie de circumstantele insele ale lecturii (caz tipic de "opera aperta"!). Lucru care explica, neindoios, si multitudinea analizelor ce i-au fost consacrate, mai cu seama in ultimele decenii, acestui "carnet apocrif, cu aer de "fin du siecle" (M. Zaciu), dar atit de rezistent in competitia cu timpul. Caci daca M. Sebaslian, bunaoara, scria surprins, in 1933, ca ,sidela este o carte inexplicabila", o "mica minune" care contrazice tot ce se stia pina atunci despre autorul ei, ori daca E. Lovinescu gasea, concesiv, ca pina si "lipsa de expresie" proprie criticului "dispare, sub valul poeziei discrete, fine", a romancierului I., comentatorii din generatiile urmatoare au acceptat ca premisa ideea de capodopera, supunind fara false precautii romanul unor confruntari pe masura. Consultarea dosarului critic al Adelei este, tocmai de aceea, recomandabila oricarui cititor cu o anume deschidere estetica.
EDITII: Adela. Privind viata. Amintiri din copilarie si adolescenta, prefata de C. Ciopraga, Bucuresti, 1966, 1969; Adela. Amintiri, postfata de Eugenia Tudor Anton, Bucuresti, 1972; 1976; 1985; Opere, voi. VI, ed. critica de Rodica Rotam si Al. Pira, pref. de Al. Piru, Bucuresti, 1978; Adela, cu o prefata de Al. Husar, Bucuresti, 1983 yAdela. Amintiri, Postfata de Eugenia Tudor-Anton, Bucuresti, 1985; Privind via/a. Adela. Amintiri, ed. ingrijita de R. Rotam si Al. Pim, repere istorico-literare de R. Rotam, Bucuresti, 1987, Adela.Bucuresti, 1987; Adela, Bucuresti, 1991; ,Adela.Craiova, 1993; Adela. Prefata sl curriculum vitae, bibliografie de Aureliu Goci, Bucuresti, 1995. |
REFERINTE CRITICE: G. Calinescu, in "Adevarat literar si artistic", nr. 652, 193' si "Viata romaneasca", nr. 5, 1933; Deni. Botez, in "Adevarul literar si artistic", nr. 657, 1933; S. Cioculescu. in ..Adevarul", nr. 15162, 1933; Ov. Papadima, in "Calendarul", nr, 471, 1933; Perpessicius, in "Cuvintul, nr. 2960, 1933 (:f. si Opere, VI, 1973); P Constantincscu, in "Vremea" nr. 293, 1933 (cf. si Scrieri, li! 1969); M. Sebaslian, in "Romania literara", ni. 74, 193 3 (cf. si Eseuri. Cronici. Memorial, ' T. Zarifopol, in "Adevarul literar si .artistic", nr. 666, 193 i (cf. si Pentru arta litera/a, II, 1971); Dr. J. Neum.in, Studiu psihanalitic al romanului "Adela" de G. Ibraileanu, 1934; E. Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane, 1937; VI. Streinu, in "Revista tineretului", nr. 5, 1943 (ci. si Pagini de critica literara, II, 1968); Ov. S. Crohmalni-ceanu, in "Cronica", nr. 26, 1966; C. Ciopraga, Portrete si reflectii literare, 1967; P. Georgescu, Polivalenta necesara, 1967; Al. Pira, G. Ibraileanu, 1967; L. Baconsky, Marginalii critice si istorico-literare, 1968; M. Zaciu. Glose, 1970; M. Dragan, G. Ibraileanu, 1971; N. Balota, De la Ion la loanide, 1974; D. Cristca, Arcadia imaginara, 1977; O. Botez, Scrieri, 1977; Al. Protopopescu, Romanul psihologic romanesc, 197S; Al. Oprea, Fata nevazuta u literaturii, 1980; M. Papahagi, Eros si utopie, . M. D. Gheorghiu, Ibraileanu. Romanul criticului, 1981; N, Manolescu, Arca lui Noe, II, 1981; I. Vartic, Modelul si oglinda, 1982; I. Holbau. Proza criticilor, 1983; Gh. Lazarescu. Romanul de analiza psihologica in literatura romana interbelica, 1983; R, G. Teposu, Viata si opiniile personajelor, 1983; Al. Calinescu, Biblioteci deschise, 1986. |
