Garabet IBRAILEANU
biografie |
Critic si istoric literar de prestigiu, ideologul revistei "Viata Romaneasca" si spiritul catalizator pentru colaboratorii apropiati, grupati in jurul acesteia (Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Al. O. Teodoreanu, Jean Bart, George Toparceanu, Otilia Cazimir s.a.), Garabet Ibraileanu s-a nascut in 23 mai 1871 la Targu Frumos. A decedat in Bucuresti la 10 martie . A fost profesor, din 1908, la Universitatea ieseana, secretarul de redactie al publicatiei literare amintite.
Studiul din 1909, Spiritul critic in cultura romaneasca, incearca sa fixeze originile si formele ideologiei romanesti. Principalele sale contributii critice sunt concentrate in volumele Scriitori si curente (1909), Opera literara a d-lui Vlahuta (1912), Note si impresii (1920), Studii literare (1931). Contributiile sale teoretice in domeniul criticii literare sunt indeosebi studiul Caracterul specific national in literatura romana (1922) si eseul Creatie si analiza (1933).
Tot in 1933, Garabet Ibraileanu publica romanul Adela, scriere analitica socotita de critica vremii o adevarata revelatie.
GENEZA ROMANULUI SI CONTEXTUL APARITIEI. |
Cu un presupus model real al personajului feminin in persoana unei asistente a autorului, Olga T. - care ar fi dat si titlul initial al romanului, titlu schimbat pentru ca scriitorul constatase ca fusese folosit in O alergare de cai a lui Negruzzi si in La Medeleni a lui Ionel Teodoreanu -, si cu un presupus model livresc in Adele din drama lui Al. Dumas, Antony, romanul Adela al lui Garabet Ibraileanu se pare ca a fost redactat intr-o prima faza in jurul anului . Daca premisele sale teoretice s-ar gasi, dupa multe pareri critice, in articolele de sociologie, psihologie sau morala, precum Misoghinismul, Casatoria, Un manuscript ratacit, in recenzia O muza, in multe din aforismele adunate in volumul Privind viata si in cateva din scrisorile expediate, premisele sale epice s-ar afla, pe de o parte, in metoda de constructie enuntata si explicata in studiul Creatie si analiza, iar pe de alta, in "scrisorile" care alcatuiesc Amintiri din copilarie si adolescenta si, totodata, in cele cinci proze scurte semnate cu pseudonimul Teodor D. Petrescu: Doamna X, Un cantec, Orionul, Femeia, Aparitie.
1933, anul publicarii Adelei, este deosebit de fast pentru literatura romana, caci acum apar plachetele La cumpana apelor, de Lucian Blaga, Poemul-invectiva, de Geo Bogza, Patmos si alte sase poeme, de Ilarie Voronca, si romanele Cartea nuntii, de George Calinescu, Maitreyi, de Mircea Eliade, Rusoaica, de Gib Mihaescu, Patul lui Procust, de Camil Petrescu, Creanga de aur si Locul unde nu s-a intamplat nimic, de Mihail Sadoveanu s.a. Contextul mai larg este acela al impunerii paradigmei moderniste promovate in primul rand de Eugen Lovinescu si de cenaclul sau, "Sburatorul", inclusiv prin "varful de lance" al acesteia, avangardismul (a se vedea, ca dovada punctuala, cele doua plachete de poezie avangardista numite mai sus).
"O NESFARSITA PRIETENIE PASIONATA"?
Construit pe tema generoasa si straveche a erosului, romanul Adela este sarac sub aspect epic. Medicul cvadragenar Emil Codrescu, posesor al unei culturi umaniste ale carei repere par a fi Schopenhauer si Diogene Laertiu, se reintalneste in statiunea Baltatesti, in luna iulie a anului 189, cu Adela M, o tanara de douazeci de ani pe care o cunoaste de pe vremea cand era fetita si care tocmai iesise dintr-o foarte scurta casnicie. Cele doua luni petrecute in mica "improvizare de balci"" a Baltatestiului se scurg pentru Emil cu vizite si cu plimbari solitare sau alaturi de Adela, in timpul carora sentimentele paterne, iar mai apoi cele fratesti de odinioara pentru fetita, respectiv adolescenta pe care o stia, se transforma in iubire pentru misterioasa femeie de acum. O iubire pe care nu si-o va marturisi, sau cel putin nu si-o va deconspira ca atare, ci o va camufla sub formula "o nesfarsita prietenie pasionata", rostita atunci cand, inaintea plecarii la mosie, ea il va intreba de ce natura e sentimentul pe care i-l poarta.
O anumita parte a criticii (Vladimir Streinu, Al. Piru s.a.) a mers in directia eronata a identificarii autorului cu naratorul (Emil Codrescu) si a transferarii centrului de iradiere a sensurilor romanului in zona articolelor si a amintirilor criticului, care nu reprezinta, de fapt, decat unele din elementele preformale ale Adelei; faptul a dus la distorsionarea interpretarii in sensul exclusiv al unei lecturi "autobiografice" a cartii, cu tot ceea ce decurge de aici. incercarea de determinare a profilului personajelor a generat o alta scapare a criticii literare: s-a vazut in romanul acesta o ilustrare a unei exceptii de la "norma" psihologica a raporturilor unui cuplu de la sfarsitul secolului trecut, aceea conform careia barbatul reprezinta elementul "activ", iar femeia elementul "pasiv"; relatia intoarsa pe dos a cuplului Emil-Adela a fost citita ca un duel simbolic al unui spirit retractil, "romantic intoxicat de romantism" (Ioan Holban), incapabil in a-si rosti sentimentul, dar capabil de a idealiza femeia si de a o iubi in taina pana la alunecarea spre fetisism (,f)ar mi-e scump nu numai tot ce este ea si tot ce face ea, ci si rochiile ei [mai ales rochiile ei!], mantila ei, galosii ei mici. adorabili, si saculetul ei, din care am scos intr-un moment, cand era in alta odaie, batista mototolita de mainile ei si am respirat-o!"), al unei constiinte care amana perpetuu gestul si recurge exclusiv la analiza fiecarei nuante (Emil Codrescu), duel purtat cu frumoasa, eleganta Adela, cea care trece de la lungi momente de tacere la replici cand echivoce, cand transante, si despre care, trebuie spus, nu avem nicio informatie "directa", ci doar mediata prin instanta naratoriala a personajului masculin. Caci, lucru important, romanul Adela, subintitulat "Fragmente din jurnalul lui Emil Codrescu (iulie-august 189)", are toate marcile specifice unui jumal (folosirea persoanei intai, fragmentarismul s.cl.) din care au fost eliminate datele propriu-zise, ramanand insa atmosfera unui astfel de text, data de notatiile fulgurante ale cotidianului estival si fara evenimente. Prin urmare, imaginea Adelei ramane tributara privirii barbatului care o iubeste, asa cum in romanul Maitreyi al lui Eliade imaginea indiencei este exclusiv imaginea lui Allan asupra ei.
Interpretarilor "clasice", potrivit carora "cel mai bun roman analitic romanesc" (G. Calinescu) prezinta cazuistica unui "amor nedobandit", fiind o patetica elegie a dragostei unui "om de prisos" care si-a construit filosofia de viata pe teoria epicureica a fericirii prin evitarea suferintelor si realizarea linistii sufletesti (ataraxia), si care accentueaza asupra spiritului eminamente contemplativ al protagonistului, li s-au adaugat acele perspective critice care vad in Emil Codrescu tocmai contrariul, si anume figura unui rafinai seducator, care mizeaza pe argumentul imaginatiei si pe inteligenta si subtilitatea sufleteasca a femeii pentru a-i provoca, pana la punctul in care eroul introduce complicatia argumentelor etice, reactiile vazute de critica mai veche ca argumente ale preeminentei femeii asupra barbatului. De asemenea, e "adusa la zi" lectura aventurii interioare a lui Emil Codrescu prin folosirea "grilei" psihanalitice, Adela fiind vazut ca romanul unui complex oedipian (vezi parerile lui Paul Georgescu,
N. Balota, N. Manolescu), in sensul ca figura eroinei este identificata inconstient cu aceea a mamei invocate undeva la inceputul cartii.
PLIMBARE CU TRASURA
(fragment din roman)
"Innopta. Apele Ozanei erau acum ca dosul de cositor al sticlelor de oglinda. Din sus, de pe valea larga a raului, venea un vant perfid, abia simtit, dar taios. Adela era in pardesiul ei de soie ecrue peste bluza de vara si, impotriva oricarei intemperii, nu avea alta pavaza decat un sal subtire, impletit, l-am propus pardesiul meu, dar l~a refuzat cu indignare. Din cauza asta nu l-am pus nici eu. Dar hainele mele sunt serioase, ca toate hainele barbatesti, l-am propus pardesiul din doua in doua minute, dar n-a voit sa-l ia cu niciun pret. (Psihologie de femeie; femeilor «nu li-i frig» niciodata!) Pe urma m-am resemnat. in Humulesti, la crasma de peste drum de biserica, betia luase proportii epice. Un taran prea de tot vesel ne-a petrecut trasura cu un chiot salbatic.
Dealul cel lung l-am suit la pas. Mergeam cu Adela pe jos. Cosasii de sub ierburi ii imitau fasaitul aspru al fustei de matasa. Noaptea era nemiscata. Numai stelele tremurau deasupra capetelor noastre. Muntii, pe care ziua ii vazusem gloriosi amenintand cerul, acum erau niste ipotetice blocuri de intuneric masiv, profilate pe intunericul universal diluat in putina lucoare a stelelor. Departe, la picioarele muntilor, ici si colo, se stingea si se aprindea mereu cate un foc singuratic. Iar deasupra Varatecului, in tristetea imensitatii, punctul stralucitor al unui luceafar statea sa cada dincolo de munte. Cand cazu, in curand, tristetea noptii crescu deodata. Dar Adela era langa mine, cu viata ei tanara, concentrata in glasul ei incet, fierbinte parca in singuratatea tot mai rece a noptii.
Drumul era gol. In deal ne-am urcat in trasura. Acum era si mai intuneric. Abia banuiam fata Adelei. Statea sprijinita cu umarul in coltul ei, cu picioarele pe scaunasul dinainte. Simteam cum ii radiaza viata prin usoara-i imbracaminte.
Cand scoboram valea spre Baltatesti cu harscaituri de piedica primitiva, un landau bine incarcat cu trupuri omenesti, unul dintre acele care culeg la intamplare tot felul de pasageri, trecu spre Targu-Neamtului, cu zgomot mare de clopote. Dar peste mai putin de un minut, ramaseram iarasi singuri in tacerea noptii enorme. Simteam pe Adela supusa si vibranta. Probabil ca-i era putin frica. Ca sa-i dau sentimentul sigurantei, am luat un ton aproape vesel. Apoi, abuzand de toate imprejurarile astea, i-am pus pardesiul pe umeri, fara s-o invelesc bine. Degetele ei amestecate printr-ale mele - erau o senzatie noua - mai tulburatoare decat a manii ei pe buzele mele. Atingerile de acum, ale manilor noastre, repetate si neprevazute, erau ca un joc, ca o fagaduinta, ca un preludiu. Atingerea manii celor mai multi oameni mi-ar produce o displacere vie. A catorva mi-ar fi indiferenta, o simpla senzatie tactila. Atingerea manii Adelei imi raspandeste in sange si in suflet otrava.
Trasura mergea acum rapede la vale, zvarlind pietrele in laturi. Am inceput sa-i tin Adelei o prelegere de astronomie sentimentala si cat am putut mai elocventa, tesand expunerea cu melancolii dupa anii de altadata. Dar in momentele acele cochetam, ori exprimam, din inertie stari de suflet inactuale. In realitate, nu ma mai simteam omul cu parul brumat. Problema incetase, pentru ca intunericul ma oprea sa vad fata Adelei, oglinda in care, prin contrast. imi numar anii, si pentru ca inconstient stiam ca acelasi intuneric o oprea si pe ea sa-mi vada argintul care ma aureoleaza. Dar prima casa din Baltatesti rupse farmecul. Case, maghernite De unde rasarisera toate acestea?
La lumina felinarului de peste drum de poarta ei, am vazut-o. N-o mai vazusem de mult, din restaurantul de la Targu-Neamtului. Acum era obosita, li era somn, avea infatisarea dezarmata, ca orice om cand ii e somn Cand ii sarutam mana, mi-a spus, cu glasul ei soptitor:
- Pe mane.
«Pe mane»
Cum dezmiarda ea totul cu glasul, cu miscarile, cu existenta ei! Si infatisarea pasiva de adinioarea, cand ii era somn Parea ca-i expira vointa Acum doarme in caldura propriului ei corp tanar, cu umeri largi, cu sanul delicat
I-am scris sa-mi raspunda daca n-a racit. (Aseara, cand am ajuns aici, termometrul din cerdacul meu arata zece grade.) «Cum puteam raci, cand temperatura era atat de ridicata? - Adela.» Ridicata? Temperatura mea? Atunci ma persifleaza. A ei? Atunci ma persifleaza si mai crud. Iar daca nu ma persifleaza
Imposibil!"
|
BIBLIOGRAFIE:
Holban Ioan - Proza criticilor, Ed. Minerva, Bucuresti, 1983; Manolescu, Nicolae-Arca lui Noe, Ed. Gramar, Bucuresti, 1999.
