7 POEME Volum de versuri de Leonid Dimov, aparut in 1968, incluzand, dupa cum o anunta si titlul, sapte poezii: Poemul odailor, In munti, Istoria lui Claus si a giganticei spalatorese, Turnul Babei, Vedeniile regelui Pepin, Mistretul si pacea eterna si A. B, C.
Semnificativ pentru poetica onirica dimoviana, volumul 7 poeme angajeaza imaginarul favorit al poetului. Recuzita carnavalesca, "forfote de balciuri si oboruri", "zavera" targului opulent
"Butii cu nard, canistre cu oloi,
Ciorchini de papagali cu vorba noua,
Rarunchi de vulpi de mare, munti de oua") alcatuiesc fundalul unor halucinante desfasurari de personaje:
"Se stramba Callipso-n oglinzi paralele.
Aduna volumele galbene-n cos
Uite, vine spre noi Hyeronimus Rosch".
Lumea aceasta pestrita nu este lipsita de divinitate, ci, dimpotriva, isi are rezervate taine pe masura:
"M-am insirat peste larabi si eu
M-a dat de-o parte insusi Dumnezeu
Zambind cuminte, ca un pui de ciuta,
Sa-mi vanza marfa inca nestiuta." In mod firesc, Leonid Dimov nu este un poet al exterioarelor, al spatiilor largi. Pe cat de extravagante sunt spectacolele lumii sale, pe atat de mare nevoie au de fixarea precisa a decorurilor. Spatiul este deci compartimentai, desenat, colorat, peretii capata texturi ademenitoare, degetelor li se ofera moliciuni sau duritati cat se poate de concrete, dupa cum se intampla in Poemul odailor, unde se ingramadesc verde de brocart, draperii de purpura cu "fluturi de email", "mantii de prelati", galbenul spatarelor cu "bumbi albastri in retea dispusi", o "capa de matase violeta
Nepasator rasfranta pe sofa", sideful plalourilor, portocaliul unui chivot "cu sfinti de sange presarati in stea", unde permanentei excitari a ochiului ii corespund furnicaturile palmei incantate sa atinga materialele expuse ca intr-un muzeu nepazit. Interesanta este relatia pe care poetul o stabileste cu spatiul chiar si atunci cand acesta din urma se anunta nemarginit (v.
In munti) sau cu limite imprevizibile. Spre pilda, iesirea in camp deschis este mereu amanata de deschiderea unei portite, de perdele lenese de struguri si vita care par sa prelungeasca designul interioarelor sus-amintite si mai apoi definitiv suspendata de intalnirea privirii eliberate cu "zmeie si orase
Cu pietre tulburi si aspide lase".
Privirea tampa, fixa, "din hotar in hotar" ii va fi rezervata ulterior miresei "cu bube pe frunte" incremenita langa "tapanul mire".
Intr-un asemenea context, muntii insisi devin "culmile cu turn si campanile", adica arhitecturi artificiale, "palat la capat" de drum, menite sa marcheze "cea dintai etapa" a vreunei deveniri. Tot de aici decurge si contaminarea consecventa a naturalului cu semne ale spatiului urban, ale carui artefacte incurajeaza manierismul de substanta al poetului:
"in pajisti somnolente" apar, ca prezente strategice, "pungi, cutii, baloane, recipiente
Ciudate, cizelate, colorate" sau chiar un "tramvai ciuntit
Si fara roti", toate puse in miscare de un mobil oniric, de un "vis lunecator".
Preferinta pentru imaginarul greu de culoare, picurand de partumuri si mai ales incarcat de obiecte, il aseaza pe Dimov intr-o ilustra serie balcanica, alaturi de Ion Barbu - cu Isarlakul caruia intretine relatii mimetice - si, ulterior, Mircca Cartarescu - de care poate fi apropiat pe linia excesului de maniera, a voluptatii expresiei de factura spectaculara:
"Osanze limpezi, fluiere de ceara
Minervc cugetand intaia oara
Egrete de argint pentru turbane
Suruburi prinse-n came diafane,
Si colivii cu paseri cantatoare
Zburand cu paserile prin racoare
Acolo-s marii dregatori de marfa
incinsi cu spada, vesnic cu ejarfa,
Pictata-n alte, mult prea vii vopsele,
intruna fluturand printre zabrele" Tinta unui asemenea periplu este totusi una proiectata larg, in utopie, o alta cetate ideala inaltata - cum altfel pe "insuli fericite".