Scriitorul francez s-a nascut la Nantes, in 8 februarie 1828, si a murit la Amiens, in 24_ martie 190.
Si-a facut studiile in orasul natal si apoi la Paris. in tinerete a frecventat cercul literar al scriitorului Dumas-tatal. Si-a cucerit faima mondiala ca maestru al romanelor de aventuri si calatorii. Visul sau a anticipat marile descoperiri ale stiintelor modeme.
Scrierile sale se bazeaza pe o solida eruditie si contin adevaruri stiintifice verificate in practica.
Epoca marilor cuceriri stiintifice si a explorarii unor taramuri departate si-a gasit in el un entuziast interpret, dotat cu o fantezie uimitoare. Povestitor captivant, Jules Verne a imprimat un caracter de verosimilitate intamplarilor celor mai fantastice. Scrise intr-un stil limpede si simplu si cu vadite accente satirice si umoristice, romanele sale prezinta interes si sub aspect social si psihologic. Eroii lui Jules Veme dovedesc o incredere netarmurita in ratiunea, inteligenta si vointa omului, puse in slujba progresului stiintei, spre binele intregii umanitati.
Printre cele mai cunoscute scrieri ale autorului amintim: Cinci saptamani in balon (1863), De la pamant la luna (1865), Copiii capitanului Grant (1867-l868), 20.000 de leghe sub mari (1870), Ocolul pamantului in 80 de zile (1873), Insula misterioasa (1875), Capitan la 15 ani (1878), Mathias Sandorf (18S5), Robur cuceritorul (1886), Castelul din Carpati (1892) s.a. Prin vivacitatea mesajului ei uman si prin fantezia ei debordanta, opera lui Jules Verne se bucura de o imensa popularitate.
Scrierile lui Jules Verne au fost receptate destul de devreme si in tara noastra, direct in limba franceza, dar si traduse.
In cele ce urmeaza, ne oprim asupra romanului 20.000 de leghe sub mari, sub semnul avertismentului: "Cartile mele vor prezenta totdeauna aparenta unor fictiuni".
Prezentarea textului - 20.000 de leghe sub mari de Jules VERNE
MISTERUL MONSTRULUI MARIN. |
Inceputul acestei carti este asezat, in mod deliberat, sub "pecetea tainei". Aflam ca Jn anul 1866 s-a petrecut o intamplare ciudata, un fenomen nelamurit si neinteles", care i-a nelinistit pe locuitorii porturilor si a framantat "opinia publica de pe intregul glob". Cei mai tulburati au fost marinarii. Mai multe vase intalnisera pe mare "un fel de obiect lunguiet, in forma de fus, cateodata fosforescent, si cu mult mai mare si mai rapid decat o balena". Toate consemnarile in diferitele jurnale de bord se potriveau intre ele "in ceea ce priveste structura lucrului ori fiintei aceleia, viteza incalculabila a miscarilor sale, puterea uimitoare cu care inainta, vitalitatea rara cu care parea inzestrata". Opinia generala era ca "daca ar fi fost un cetaceu, el ar fi intrecut in marime pe toti cei cunoscuti de stiinta pana atunci".
Misterul acesta trebuia lamurit. Era cu neputinta ca intamplarea sa fie lasata sa treaca in randul basmelor.
Cand se credea ca lucrurile s-au linistit, noi incidente, indeosebi cel al navei "Scotia", readuc in discutie mult controversata problema, incat "toate naufragiile ale caror cauze n-au putut fi cunoscute au fost puse pe seama monstrului marin", iar publicul calator cerea cu insistenta "ca marile sa fie scapate cu orice pret. de ingrozitorul cetaceu", mai teribil decat faimoasa balena alba Moby Dick. Ipoteza existentei unui vas "submarin" de o asemenea forta motrice era exclusa.
intors de la New York, dintr-o expeditie stiintifica unde fusese trimis de guvernul francez, profesorul Pierre Aronnax, de la Muzeul de istorie naturala din Paris, autorul unei carti intitulate Misterele din adancul marilor, este somat sa-si exprime parerea in legatura cu monstrul. O face intr-un articol publicat in ziarul "New York Herald". Speculand efectul echivocului, autorul articolului formuleaza solutia problemei de rezolvat sub forma unei dileme.
O FREGATA PARASESTE PORTUL BROOKLYN |
Pragmatici, americanii luara primii hotararea urmaririi cetaceului. O fregata de mare viteza, "Abraham Lincoln", condusa de capitanul Farragut, este trimisa sa cerceteze apele globului. Dar se intampla un lucru ciudat. Dupa ce se lua hotararea ca monstrul sa fie urmarit, acesta nu mai aparu. "Timp de doua luni nu se mai auzi nimic despre el. Nicio nava nu-l mai intalni. Se vorbise atata despre monstru, chiar si prin cablul transatlantic! De aceea unii glumeti pretindeau ca, printr-un siretlic, monstrul oprise in drum vreo telegrama, afland de toate uneltirile si punandu-se la adapost." Cu trei ore inainte ca fregata sa paraseasca cheiul din Brooklyn, profesorul Aronnax primeste o scrisoare din care afla ca guvernul Statelor Unite s-ar arata incantat ca Franta sa fie reprezentata, prin persoana sa, in amintita expeditie. Fireste ca invitatia nu putea ramane neonorata, desi dorul de Franta, indeosebi de locuinta din Jardin des Plantes si de pretioasele sale colectii, se cuibarise deja in sufletul profesorului. Ramane insa incredintat ca "toate drumurile duc spre Europa si monstrul are sa fie atat de cumsecade" incat sa-l duca spre coastele Frantei.
Insotit de servitorul sau, tanarul si devotatul Conseil, pasionat al clasificarilor
biologice, profesorul se imbarca pe vasul dotat cu toate mijloacele de distrugere. ,£)ar asta nu era totul; pe vas se afla si canadianul Ned Land, regele vanatorilor cu cangea." Cei trei se vor simti solidari in confruntarile primejdioase care ii asteapta, devenind foarte buni prieteni. De altfel, cultul solidaritatii si al prieteniei constituie o subtema a cartii.
in sfarsit, fregata paraseste portul, in aclamatiile multimii, intrand in apele Atlanticului. Capitanul Farragut crede cu toata taria in existenta uriasului cetaceu si doreste cu ardoare sa-l rapuna.
Prizonieri in "masina fantastica". |
Asteptarea momentului intalnirii cu monstrul sporeste tensiunea in sanul echipajului. Aflati de-acum la marginile Pacificului, unii sunt aproape descurajati, cand, deodata, Ned anunta ivirea misteriosului obiect "luminos", descris, nu fara umor, de profesorul Aronnax, cu bine-cunoscuta lui minutie de naturalist, maniac al clasificarilor in regnuri, specii si subspecii de tot felul, dar si cu o fina ironie la adresa "americanismului". Fregata "Abraham Lincoln" ataca. in urma confruntarii cu "monstrur, esueaza, iar cei trei naufragiati nimeresc pe spatele tare al pretinsului monstru (de otel!), caruia ii dau tarcoale, uimiti de ineditul situatiei in care se gasesc. La un moment dat isi fac aparitia "opt voinici cu fata acoperita" care-i trag fulgerator in "masina lor fantastica". in acea "inchisoare plutitoare" si intr-o bezna desavarsita, se simt precum biblicul Iona in pantecele chitului.
Prizonierii cerceteaza, pipaind, interiorul, cand, pe neasteptate, se aprinde o lumina puternica, aproape sa-i orbeasca. Era acea lumina (electrica!) pe care o vazusera cand urmareau monstrul. La scurt timp apar doi oameni, cu o infatisare deosebita, cu care captivii incearca sa intre in dialog, folosindu-se, pe rand, de limbile franceza, engleza, germana si latina. Inutil insa. Gazdele par a vorbi o limba cu totul necunoscuta, ceea ce il face pe Conseil sa-si exprime regretul "ca nu se vorbeste peste tot o singura limba".
Ca niste gentlemeni ce se respecta, musafirii vor sa stie cat e ceasul si cand Ii se va servi masa de seara. Au insa sentimentul ca destinul Ie-a harazit sa afle "un secret cumplit", dar si ca si-au pierdut, probabil, definitiv libertatea. Astfel identificam o alta subtema, cea a libertatii. De altfel, eroii nu abandoneaza ideea de a evada la ivirea momentului si imprejurarii potrivite. Apreciind situatia in care se afla, mereu fac recurs la logica. Sunt niste "cartezieni". Apartin doar spiritualitatii si culturii franceze!
Cel care parea cu adevarat stapanul vasului reapare si le vorbeste, in cele din urma, intr-o franceza fara cusur si cu o voce calma si patrunzatoare.
OMUL MARILOR
(fragment din roman)
"- Domnilor, cunosc la fel de bine franceza, engleza, germana si latina. As fi putut deci sa va raspund de la prima noastra intalnire, dar am vrut mai intai sa va cunosc si apoi sa chibzuiesc. Povestea dumneavoastra, pe care am ascultat-o de patru ori, si care de fiecare data a avut un continut cu totul asemanator, mi-a aratat cine sunteti insa, dupa ce am aflat cine sunteti, am dorit sa chibzuiesc asupra hotararii pe care o voi lua in privinta dumneavoastra. Am stat mult la indoiala, imprejurari nenorocite v-au adus in fata unui om care a rupt orice legatura cu omenirea. Ati venit sa-mi tulburati linistea Nimic nu ma obliga sa va dau ospitalitate. Daca ar fi trebuit sa ma despart de dumneavoastra, nu mai aveam de ce sa va revad. Puteam sa va urc pe puntea vasului care v-a servit de adapost, sa ma scufund in apa si sa uit ca ati existat candva dar m-am gandit ca propriul meu interes ar
putea sa se impace cu acea mila fireasca, la care orice faptura omeneasca are dreptul. Fiindca soarta v-a aruncat pe vasul meu, veti ramane aici. Veti fi liberi, dar in schimbul acestei libertati, care de altfel nu va fi deplina, va cer o singura conditie lat-o: s-ar putea ca unele intamplari neprevazute sa ma sileasca sa va tin inchisi cateva ceasuri sau cateva zile in cabinele dumneavoastra! Deoarece doresc sa nu folosesc niciodata forta, astept de la dumneavoastra, intr-un asemenea caz.
mai mult decat in toate celelalte, o ascultare absoluta. Facand asa, va scutesc de orice raspundere, fiindca eu sunt acela care trebuie sa va impiedice sa vedeti ceea ce nu trebuie sa fie vazut Nu sunteti decat prizonierii mei, in urma unei lupte! Desi as putea, cu un singur cuvant, sa va scufund in adancurile oceanului, va tin langa mine. Dumneavoastra sunteti cei care m-ati atacat! Dumneavoastra sunteti cei care ati venit sa smulgeti taina vietii mele, pe care niciun om pe lume nu trebuie sa o patrunda! Si credeti ca am sa va trimit iarasi pe pamant, unde nimeni nu trebuie sa ma cunoasca? Niciodata! Daca va tin aici, nu o fac din placere, ci din nevoia de a ma apara pe mine insumi Da(i-mi voie sa va spun ca nu veti regreta timpul pe care il veti petrece pe bordul vasului meu. Veti calatori prin tara minunilor ()-
Va veti plictisi cu greu de privelistea pe care o veti avea neincetat in fata ochilor. Am de gand sa fac din nou inconjurul lumii submarine, pentru a revedea -cine stie, poate pentru ultima data - tot ce am putut sa studiez in fundul marilor pe care le-am strabatut de atatea ori De astazi inainte veti intra intr-o lume noua, veti vedea ce n-a vazut inca niciun om -fara a ma pune la socoteala pe mine si pe tovarasii mei - si datorita mie planeta noastra va va dezvalui ultimele ei taine Pentru dumneavoastra, domnule (se adreseaza profesorului, n.n.), nu sunt decat capitanul Nemo. Iar dumneavoastra si tovarasii dumneavoastra nu sunteti pentru mine decat niste calatori de pe "Nautilus " Marea este rezervorul urias al naturii. In mare masura gasesti linistea desavarsita. Niciun despot nu o stapaneste. La suprafata ei, tiranii mai pot sa-si foloseasca drepturile nelegiuite, mai pot sa se bata, sa se manance unul pe altul, sa aduca toate grozaviile de pe pamant. Dar la treizeci de picioare sub nivelul marii, puterea lor inceteaza si influenta lor piere Traiti, traiti aici. in sanul marilor! Aici nu am niciun stapan, aici ma simt cu adevarat liber.
|
Arca lui Noe in varianta moderna |
Musafirii de pe Nautilus sunt initiati, mai intai, in tainele bucatariei subacvatice. Nemo deconspira natura feluritelor mancaruri produse in adancuri. De asemenea, provenienta hainelor purtate, facand, implicit, un elogiu marii, inteleasa ca spatiu al libertatii absolute, pe care "niciun despot nu o stapaneste".
Nautilus este un fel de Arca a lui Noe, in varianta moderna. Daca biblicul Noe a luat in arca vietuitoare, pentru a le salva de la potop, Nemo ia cu el cartile de capatai ale omenirii, tablouri ale marilor maestri, creatii muzicale ale compozitorilor celebri, dar si oameni de diferite nationalitati. Precum si o colectie de raritati ale lumii. Toate acestea sunt pretexte pentru initierea cititorului in orizontul culturii, stiintei si al artei. in trei capitole succesive (Nautilus, Totul cu ajutorul electricitatii. Cateva clipe) ne sunt oferite informatii privind instrumentele de navigatie de la bord, forta de locomotie si constructia vasului submersibil.
PATRU MII DE LEGHE SUB PACIFIC
Capitolul intitulat Fluviul Negru constituie un moment important in economia naratiunii, deoarece marcheaza coordonatele geografice de unde incepe fabuloasa calatorie. Parcurgand curentul Curo-Sivo sau Fluviul Negru, cei trei captivi de pe submarin vor cunoaste taine ale adancurilor: paduri submarine din insula Crespo, schelete de vase putrezite, stanci de margean, lumea mirifica a feluritelor specii de pesti etc. Toate acestea, si inca multe altele, ni se vor releva pe parcursul celor ,j>atru mii de leghe sub Pacific" strabatute de Nautilus. Contempland oceanul, Nemo viseaza la posibile orase nautice, la case submarine, asemenea lui Nautilus. Nu lipsesc nici peripetiile palpitante, ca de pilda izbirea vasului de o stanca, in stramtoarea Torres. La asaltul salbaticilor papuasi de pe insula Gueborrar asupra lui Nautilus, capitanul Nemo va scapa tot cu ajutorul electricitatii, punand "intre el si asediatori o adevarata retea electrica, pe care nimeni n-o putea trece nepedepsit". Ferind recifele intalnite in cale, patrunde in Marea Timor si ajunge "in insula cu acelasi nume", condusa de rajahi, un fel de printi care sustin ca tyse trag din crocodili, adica din cea mai inalta spita din care, dupa parerea lor, ar putea sa descinda o fiinta omeneasca". Schimband directia, vasul se indreapta spre Oceanul Indian. Adevaratul traseu numai Nemo il cunoaste. Pe tot parcursul calatoriei, capitanul face experiente si masuratori, urmarite cu viu interes de profesorul Aronnax. Nemo se arata dispus sa-i impartaseasca profesorului rezultatul experientelor sale. La un moment dat, stapanit de o ura cumplita, Nemo ii cere lui Aronnax sa-i indeplineasca unul dintre angajamentele luate, adica sa se lase inchis, impreuna cu tovarasii sai, "cat timp voi crede eu de cuviinta'. Cei trei cad intr-un somn adanc. A doua zi Aronnax il intalneste pe capitanul Nemo foarte abatut. Acesta ii cere profesorului sa vada un bolnav din echipajul vasului. Omul avea craniul zdrobit "cu un instrument tare". Nesupravietuind ranii, omul cu capul zdrobit este ingropat intr-un adanc de margean. Aici isi pregateste si Nemo mormantul, stapanit de o "neincredere salbatica, de nepotolit fata de societatea omeneasca". Cu aceasta "tulburatoare scena din cimitirul de margean" se incheie prima parte a romanului.
MISTERUL CAPITANULUI NEMO
Cu patrunderea lui Nautilus in apele Oceanului Indian incepe cea de-a doua parte a cartii. Nemo ramane pe mai departe o figura enigmatica. Conseil crede cu tarie ca Nemo este un fel de geniu neinteles, retras intr-o lume de nepatruns ca sa poata trai nestingherit. Pentru profesorul Aronnax lucrurile sunt mai complicate si trebuie privite altfel. Capitanul "nu se multumea doar sa fuga de oameni! Puternicul vas nu slujea numai unei dorinte de neinfrant pentru libertate, era poate si o arma pentru cine stie ce razbunari cumplite". Astfel suspansul se mentine. Misterul capitanului Nemo ramane inca neelucidat. Dupa ce strabatuse patru mii de leghe de-a lungul Pacificului, personajul narator, profesorul Aronnax, se intreaba (si ne intreaba!) daca "trebuie sa-l uram sau sa-l admiram pe capitanul Nemo? Trebuie sa-l socotim victima sau calau?"
Strabatand apele Oceanului Indian, alte minunatii si curiozitati vor desfata ochiul. Printre acestea, un animal ,"placut la vedere" si ale carui obiceiuri au fost studiate de Aristotel, Ateneus, Plinius, Opianus, care "vorbisera despre el cu toata arta poetilor Greciei si Romei". Ei il numisera "nautilus" sau "pompilius". Stiinta moderna il consemneaza in denumirea de "argonaut". Taind Ecuatorul, Nautilus intra in Emisfera Boreala, insotit de un "alai fioros de rechini". In largul Golfului Bengal pluteau cadavre la suprafata apei. "Erau mortii oraselor indiene, tarati de Gange pana in larg." Ajunsi in fata insulei Ceylon, oaspetii afla ca aceasta este un Joc vestit pentru pescuitul perlelor". Facem cunostinta cu lumea obositoare si plina de riscuri a pescuitorilor de perle. Capitanul Nemo are ocazia sa-si dezvaluie generozitatea si curajul. Se lupta cu un rechin fioros ce-l atacase pe un biet pescuitor, caruia ii ofera un saculet de perle. La randul sau, Nemo este salvat de monstrul marin de catre Ned, caruia ii va multumi. ,Jndianul - spune Nemo - era un locuitor din tara asupritilor, si pana la ultima mea suflare am sa fiu de partea celor asupriti."
Avatarurile celor de pe Nautilus continua in Marea Rosie, "vestitul lac al traditiilor biblice", dupa ce trecusera mai intai prin Stramtoarea Bab-el-Mandeb, al carei nume in limba araba inseamna "Poarta lacrimilor". Apoi, din Marea Rosie, prin misterioasa trecatoare subterana Arabian-Tunnel de sub Canalul de Suez, ies in Mediterana. Cu desemnarea pe harta a arhipelagului grecesc, suntem proiectati in miezul miturilor si al legendelor, dar si in trecutul istoric mai apropiat. Nautilus trece printr-o zona a eruptiilor vulcanice submarine, cu degajare de temperatura ridicata. Mediterana, cea mai albastra dintre mari, este "un adevarat camp de batalie pe care Pluton si Neptun se lupta inca pentru impartirea lumif".
Adancurile Mediteranei le dezvaluie si regiunea cea mai bogata in naufragii ,pe masura ce se apropie de Gibraltar".
SPRE POLUL SUD
Iesit din Mediterana, Nautilus intra in apele Atlanticului. Din nou Land creeaza scenariul unei evadari, socotind imprejurarea favorabila, cata vreme submarinul plutea in apele portugheze, indreptandu-se spre nord, de-a lungul tarmului. La decizia lui Ned se raliaza si Aronnax, care traieste cu emotie gandul evadarii. De la Nemo, profesorul afla un episod dramatic din istoria Spaniei. Este vorba de naufragiul din Golful Vigo, unde in anul 1702 amiralul Chateau-Renand si-a scufundat flota incarcata cu aur si pietre pretioase, pentru a nu cadea in mainile dusmanilor englezi. Nemo se socotea un fel de "mostenitor direct a! comorilor smulse de la incasii invinsi de Fernando Cortez" si recupereaza de pe fundul marii aurul pe care il ofera apoi celor oropsiti.
Cercetand harta, Aronnax constata ca Nautilus se indreapta spre sud-sud-est, intorcand spatele Europei. Speranta evadarii se spulbera si de data aceasta. Capitanul Nemo ii propune lui Aronnax sa viziteze fundul marilor noaptea, pe intuneric: "Vom umbla mult si va trebui sa urcam un munte. Drumurile nu prea sunt bine intretinute", il avertizeaza, glumet, Nemo.
imbracati in costumul de scafandru, cei doi pasira "pe fundul Atlanticului, la o adancime de trei sute de metri". Urmarindu-si calauza, si in lumina unui foc din zare, profesorul urca un munte subacvatic, uimit tot timpul de privelistile de nedescris. Jmi dau bine seama ca ceea ce povestesc nu poate fi crezut. Dar intamplarile au numai o aparenta de neadevar, ele sunt de fapt reale, de necontestat. N-afost un vis. Am simtit si am vazut totul cu propriii mei ochi." Eforturile exploratorilor nostri sunt rasplatite, caci descopera ruinele Jegendarului oras Atlantida, despre care vorbeste filosoful Platon.
Indreptandu-se intins catre sud, Nautilus intra in curentul Gulf-Stream, ajungand apoi in Marea Sargaselor, impanzita de ierburi. Peste putina vreme va intalni casaloti si balene. Apoi, contrar asteptarilor. Nautilus urca spre regiunile australe.
Desprins din gheturile unei banchize, Nautilus atinge in cele din urma Polul Sud. Este ziua de 21 martie 1868, cand Nemo, desfasurand un drapel negru cu litera N brodata in aur, striga triumfator: ,^idio, soare! Apune sub ocean, astru luminos, si lasa noaptea de sase luni sa-si intinda umbrele pe noul meu domeniu!"
ALTE INTAMPLARI
Dar sirul peripetiilor continua. Trecand de cercul polar, vasul se indreapta spre Capul Horn, nu departe de Tara de Foc cu apele ei bogate in peste si legume de mare. Directia urmata va fi coasta Americii de Sud, de care apoi se va indeparta. Cei de pe Nautilus se vor confrunta cu uriasele caracatite. Ned este pe punctul de a fi ucis de o astfel de caracatita. Este salvat, ca prin minune, de Nemo, care astfel isi plateste datoria fata de canadian.
Nemo este trist pentru ca si-a pierdut un al doilea tovaras, ucis de falcile necrutatoare ale caracatitei. Acesta nu se va odihni in "apele linistite ale cimitirului de margean". Dupa mai multe zile de plutire fara tinta, Nautilus isi va relua drumul spre nord, urmand apele "celui mai mare fluviu al marii", curentul Gulf-Stream. Profesorul poarta o discutie cu Nemo, pe tema eliberarii prizonierilor. Capitanul ramane insa inflexibil in hotararea sa. Nautilus este incercat de o teribila furtuna. Scapat de urgie, va atinge capatul de sud al bancului Terra Nova. Cititorul este informat cu date despre faimosul cablu transatlantic. La un moment dat, capitanul isi fixa un punct, spunand: "Aici e!' Dupa care coboara in submarin. Nemo venise sa viziteze mormantul vasului "Razbunatorul", devenit celebru in luptele navale, si care, in confruntarea cu o escadra engleza, "a preferat sa se scufunde cu cei trei sute cincizeci si sase de marinari decat sa se predea si a disparut sub valuri in strigate «Republica»".
SFARSITUL AVENTURII
Aventura lui Nautilus pe apele marilor si oceanelor se apropie de sfarsit. Atacat de un cuirasat, Nemo se pregateste sa riposteze, stapanit de o teribila ura si dorinta de razbunare. Cuirasatul ce-i vine in intampinare este facut vinovat de pierderea a tot ce a avut mai drag: patrie, sotie, copii, tata si mama. Taina capitanului Nemo pare a se dezlega. Nautilus loveste cuirasatul cu pintenul sau necrutator, scufundandu-l in abisul apelor. Judecatorul Nemo, "adevarat arhanghel al urii'", isi face datoria. Retras in camera sa, ingenuncheaza in fata portretelor sotiei si ale celor doi copilasi, izbucnind in lacrimi. Dupa ce strabate Marea Manecii, Nautilus goneste spre nord cu o viteza ametitoare. Vasul parea a nu mai fi controlat. in sfarsit, prizonierii de pe Nautilus iau hotararea de a parasi, cu orice pret, vasul. Aronnax il intalneste pentru ultima oara pe Nemo, ridicat de la orga si venit in intampinarea profesorului; capitanul murmura ultimele cuvinte: "Dumnezeule atotputernic! Destul! Destul!" in clipa cand cei trei incercau sa desprinda luntrea pentru a evada. Nautilus fusese prins in uriasul vartej numit Maelstom, din care n-a scapat niciun vas. Spre norocul lor, luntrea s-a smuls din vartej. Aronnax, Ned si Conseil se trezesc in coliba unui pescar norvegian, asteptand momentul prielnic intoarcerii in Franta.
Calatoria, uliseana in felul ei, se incheie aici. Finalul romanului sta sub semnul echivocului: "Voi fi crezut oare? Putin imi pasa, la urma-urmei! Pot spune insa ca acum am dreptul sa vorbesc despre marile sub care, timp de aproape zece luni, am strabatut douazeci de mii de leghe, ca am dreptul sa vorbesc despre ocolul submarin al pamantului care mi-a destainuit atatea minunatii in Pacific, in Oceanul Indian, in Marea Rosie, in Mediterana, in Oceanul Atlantic si in marile australe si boreale".
Nemo si submarinul sau tind, mai degraba, la conditia unui mit modern: al cunoasterii prin asumarea jertfei. De altfel, foarte multe situatii si intamplari din roman consuna cu mituri clasice bine-cunoscute. Cateva le-am amintit, in mod tangential. Cititorul avizat poate descoperi si altele. Nu poate exista literatura mare in absenta mitului, singur generator de semnificatii profunde si etem umane. Asa ne explicam nevoia de mituri, ca si nevoia de sacru. Ultima fraza a cartii este deosebit de interesanta, chiar in sensul celor afirmate mai inainte: "Daca destinul sau (al lui Nemo, n.n.) este ciudat, el este si sublim totodata! Oare n-am priceput aceasta prin mine insumi? N-am trait chiar eu zece luni dintr-o viata supranaturala? De aceea, la intrebarea pusa acum sase mii de ani de Eclesiast: «Cine a putut patrunde vreodata adancurile prapastiei?», dintre toti oamenii numai doi au acum dreptul sa raspunda: capitanul Nemo si cu mine".
BIBLIOGRAFIE:
Ralea, Mihai - "Actualitatea lui Jules Verne", in Portrete, carti, idei, E.L.U., Bucuresti, 1966; Verne, Jules - 20.000 de leghe sub mari, Ed. Ion Creanga, Bucuresti, 1971.
