- Cercetarile arata ca experienta mediului in care creste copilul joaca un rol esential in dezvoltarea structurala a cortexului.
- Ceea ce face copilul in fiecare zi, modul in care gandeste, felul in care comunica, ceea ce invata, stimulii care ii atrag atentia, toate acestea au puterea de a-i modifica structura creierului. Nu numai ca schimba modul in care creierul este folosit (schimbari functionale), dar cauzeaza, de asemenea, si modificari structurale in sistemele traseelor neuronale.
- Daca un copil aloca o parte semnificativa din timpul fiecarei zile numai pentru o anumita activitate, afirma J. Healy, atunci se vor construi conexiunile pentru acest tip de activitate, dezavantajandu-se concomitent dezvoltarea retelelor neuronale ce raspund de alte activitati.
In cadrul scolilor de psihologie, de-a lungul timpului, au existat doua orientari complet diferite privind configurarea creierului uman. Pe de o parte, se sustinea faptul ca aceasta dezvoltare este determinata de factorii genetici, pe de alta parte, se demonstra ca dezvoltarea se datoreaza factorilor de mediu (experientele sau stimulii pe care ii pune la dispozitie mediul in care se dezvolta omul respectiv). Dupa primii, doar factorii genetici determinau cresterea si dezvoltarea creierului, astfel ca oamenii ar avea o minte mai bine dezvoltata, capabila sa invete sau sa intampine diferite experiente, in functie de mostenirea genetica pe care au primit-o. Ceilalti insa sustineau ca mediul este cel care, prin bogatia experientelor pe care le propune inca din primii ani de viata, va determina dezvoltarea si configurarea structurala a cortexului.
Dupa zeci de ani de intrebari si controverse, cercetarile efectuate au demonstrat ca un rol esential il au atat factorii genetici (genele stabilesc cadrul general al dezvoltarii abilitatilor mentale), cat si experi¬enta avuta de om, mai ales pana in momentul maturizarii scoartei cerebrale.
Prin urmare, o persoana care din punct de vedere genetic este normala, daca si-a petrecut prima parte a vietii intr-un mediu lipsit de stimulii necesari dezvoltarii - claustrata intr-o camera intune¬coasa si goala sau lipsita complet de o prezenta umana sau de experienta lumii inconjuratoare - atunci nu-si va mai dezvolta nor¬mal creierul, nici din punct de vedere morfologic, nici fiziologic.
In experimentele facute pe animale (pasari, soareci), s-a constatat ca acelea care erau tinute in custi goale, intr-un mediu sarac in stimuli, aveau un creier diferit din punct de vedere structural de cele care erau tinute intr-un mediu bogat in stimuli, in asa fel configurat incat sa atraga sau sa oblige la desfasurarea anumitor activitati . S-a observat aparitia unei diferente semnificative atat in greutatea creierului (care este desigur mai mare la animalele crescute in mediul bogat in provo¬cari, care au avut posibilitatea de a se juca), cat si o diferenta in structura morfologica a acestuia (o cantitate redusa sau absenta unor enzime in creierul animalelor private de stimulii necesari) .
Ulterior, prin diferite experimente, s-a dovedit ca si in cazul oamenilor se poate constata acelasi fenomen. Spre exemplu, au fost observate doua grupe de copii pe o perioada indelungata. Din prima grupa faceau parte copii crescuti in mediul familial, care au avut parte de o experienta de viata obisnuita, in conditiile unei familii normale. Cealalta grupa era alcatuita din copii crescuti in sali de spitale, in orfelinate sau claustrati in camere intunecoase, privati de stimulii sau provocarile unui mediu uman si natural normal - persoane care sa le acorde atentie, dragoste, dialog, contactul cu natura, jocuri etc. Obser¬vatiile facute au aratat ca acei copii care au petrecut cativa ani in astfel de locuri sarace in experiente de viata, cu toate ca la nastere erau normali, din punct de vedere neurologic, dupa cativa ani, au ajuns la un grad de inapoiere mentala similar unei nedezvoltari structurale a encefalului (congenitala sau cau¬zata de anumite boli sau accidente). Astfel, studiile i-au condus pe cercetatori la concluzia ca experientele de mediu au un rol fundamental in dezvoltarea structu¬rala a creierului.
Odata cu experienta si invatarea, se dezvolta conexiunile neuronale. Creierul se schimba incontinuu, spune dr. Diamond . "Ceea ce face copilul in fiecare zi, modul in care gandeste, felul in care comunica, ceea ce invata, stimulii care ii atrag atentia, toate acestea au puterea de a-i modifica structura creierului. Nu numai ca schimba modul in care creierul este folosit (schimbari functionale), dar cau¬zeaza, de asemenea, si modificari structurale in sistemele traseelor neuronale."
Asadar, in cazul in care copiii isi schimba modul de folosire a creierului, sinapsele corticale se rearanjeaza corespunzator. Cu cat sunt folosite mai mult anumite forme de raspuns (la o anumita acti¬vitate ce dureaza o mare parte a zilei), cu atat creierul va fi mai pu¬tin flexibil pentru a raspunde in alte moduri, ramanand astfel nedezvoltate structurile neuronale ce corespund altor tipuri de activitate. Daca un copil aloca o parte semnificativa din timpul fiecarei zile pentru o anumita activitate, afirma J. Healy, atunci se vor construi conexiunile pentru acest tip de activitate, insa configurarea altor conexiuni va fi dezavantajata.
O privare de stimuli corespunzatori va avea consecinte dramatice asupra mintii tinere usor maleabile. Creierul, ca si intregul organism, are nevoie sa se hraneasca pentru a se dezvolta normal. Hrana creierului sunt insa stimulii mediului, provocarile existen¬tiale si mentale pe care le intampina omul nu numai din primii ani de viata, ci chiar din pantecele mamei. Daca aceste experiente sunt sarace, atunci si creierul va fi mai slab dezvoltat, deci incapabil de a se adapta, de a face fata noilor provo¬cari, de a gandi si de a rezolva problemele cu care omul se confrunta. Stimulii sau experientele pe care trebuie sa-i intampine un copil este necesar sa aiba anumite caracteristici pentru a constitui hrana corespun¬zatoare data la timpul potrivit.
Pentru a intelege modul in care televizorul ca mediu de experienta modeleaza cortexul copiilor, influentand dezvoltarea sau, mai corect, nedezvoltarea acestuia, vom expune in continuare criteriile generale pe care trebuie sa le satisfaca mediul, pentru a se asigura o dezvoltare normala a creierului uman.
a. Perioada optima pentru dezvoltarea cortexului uman
- O privare de stimulii corespunzatori va avea consecinte dramatice asupra mintii tinere, usor maleabile. Exista o perioada optima cand organismul este pregatit sa se ocupe de un anumit tip de stimul, spune dr. Jane Bernstein. Cand insa acesti stimuli nu apar in perioada critica, atunci este foarte probabil ca structurile creierului care ii proceseaza, nefunctionand, sa nu se dezvolte, ci sa se atrofieze.
Nu orice perioada din viata unui om este la fel de propice dezvoltarii creierului. Spre exemplu, primele luni si ani din viata sunt mai potriviti pentru dezvoltarea structurilor corticale ce asigu¬ra vederea, auzul, vorbirea etc. Mai tarziu, incepe perioada dezvol¬tarii abilita¬tilor mentale superioare ce tin de sistemele neuronale dependente. Daca in aceste perioade specifice lipsesc stimulii cores¬punzatori, atunci aceste structuri sau functii vor ramane nedezvoltate.
Experimentele pe animale (pisici) au aratat ca, atunci cand acestea au fost private de lumina numai in primele 3 luni din viata, isi pierdeau pentru totdeauna capacitatea de a vedea. Cu toate ca ochii lor erau dezvoltati normal, lumina perceputa de acestia nu mai era prelu¬crata in ariile corticale ce raspund de vedere, fiindca acestea isi pierdusera pentru totdeauna posibilitatea de a se dezvolta normal. Aceste experiente ne fac sa intelegem ca dezvoltarea creierului necesita prezenta stimulilor necesari in etapa de varsta optima, si nu mai tarziu.
La oameni, "fereastra de oportunitati" pentru dezvoltarea creierului este mult mai larga, atat pentru ca dezvoltarea se face intr-un timp mai indelungat decat la animale, cat si pentru ca flexibilitatea creierului uman este mult mai mare. Cu toate acestea, observatiile facute asupra unor oameni privati de stimulii necesari dezvoltarii ariilor corticale raspun¬zatoare de vedere, de auz sau de vorbire in perioada optima (pana in 5-6 ani), au aratat ca acestia nu au mai putut dobandi niciodata abilitatile de a vedea, a auzi si a vorbi ale unui om normal. Cu toate ca ochii, urechile, organele vorbirii erau perfect dezvoltate, creierul nedez¬voltandu-si la timp structurile corespunzatoare, au ramas intr-un stadiu inferior de dezvoltare pentru intreaga viata. Spre exemplu, glosologul J. M. Ponti, care i-a cercetat pe copiii hraniti de animale pana la o anumita varsta, lipsiti fiind de orice experienta umana, constata ca acestia, dupa revenirea in societate, niciodata nu au mai putut vorbi ca niste oameni normali. Chiar daca puteau articula cuvintele, ei intampinau mari dificultati in construirea frazelor si in exprimarea ideilor . Aceleasi probleme au fost constatate si in cazul copiilor care au crescut din primii ani de viata cu televizorul. In cazul acestora, dificultatile intampinate sunt proportionale cu timpul acordat zilnic vizionarii. Foarte greu va putea fi recuperat acest handicap si, in cele mai multe cazuri, nu in mod complet. "Astazi se stie foarte bine ca exista o perioada optima cand organismul este pregatit sa se ocupe de un anumit tip de stimuli, spune dr. Jane Bernstein. Cand insa acesti stimuli nu apar in perioada critica, atunci este foarte probabil ca structurile creierului care ii proce¬seaza, nefunctionand, sa nu se dezvolte, ci sa se atrofieze."
Auzind ca un mediu bogat in stimuli favorizeaza cresterea nor¬mala a creierului, numerosi parinti decoreaza exagerat camerele copiilor (obiecte, culori vii si tipatoare), le ofera multa muzica, TV sau alte provocari care sa-i stimuleze. Un astfel de cadru nu numai ca nu ajuta, ci poate chiar inhiba mintea copilului. Cand vorbesc de un mediu bogat in stimuli, cercetatorii inteleg insa acel mediu care poate sa-i asigure copilului o experienta complexa a realitatii, acea lume din jurul acestuia care sa-i poata provoca interesul si imaginatia.
b. Caracterul reflexiv al experientei
Cercetarile arata ca mediul in care traieste copilul nu trebuie sa fie unul agitat, construit artificial, ci, mai curand, unul linistit. Trebuie avut in vedere ca, pentru dezvoltarea creierului, este impor¬tanta, nu atat activitatea exterioara, cat intensitatea proceselor interioare, reflexive, vorbirea copilului cu sine insusi despre uimi¬toarea lume care-l inconjoara.
c. Experienta cuvantului - dialogul cu propriii parinti
Parintii constituie cea mai buna calauza pe care copilul o poate avea pentru a intelege lumea inconjuratoare si pentru a-si dezvolta mintea. Dialogul cu acestia, cuvantul rostit rar, cu inteles, rabdare si dragoste de catre parinti, ocupa, dupa ultimele cercetari, rolul cel mai important in configurarea retelelor neuronale, mai mult decat oricare alta experienta.
d. Experienta trebuie sa fie interactiva
O alta conditie necesara dezvoltarii normale a creierului este implicarea si participarea activa a copilului la existenta sau experienta cotidiana. Copilul trebuie sa aiba controlul realitatii, pentru a se putea implica in procesul de explorare a acesteia. Cand stimulii sunt excesiv de puternici (zgomote, miscari bruste sau puternice etc.), el se poate speria sau inhiba, iar experienta respectiva, daca se va repeta de mai multe ori, va putea crea o structura neuronala stabila de inhibitie care sa impiedice, in general, cunoasterea si implicarea in realitate.
Asadar, presiunea stimulilor mediului nu trebuie sa fie atat de mare, incat sa anuleze participarea copilului; acestia trebuie doar sa trezeasca interesul sau curiozitatea. Un creier normal se stimuleaza pe el insusi prin interactiunea activa cu ceea ce gaseste provocator sau interesant in mediul inconjurator. Daca va ramane pasiv, neimplicat in fata unor stimuli, indiferent de natura lor, acestia nu-i vor folosi copilului la nimic. Neuropsihologii au constatat faptul ca interactiunea activa cu mediul, atat la nivelul fizic al atingerii si jocului, cat si la cel psihologic al reflectiei si imaginatiei, este esentiala pentru dezvoltarea normala a cortexului. Atat reflexivitatea, dialogul, cat si interactivitatea indica acelasi lucru: expe¬rienta de care trebuie sa se impartaseasca un copil este necesar sa fie una personala, in care acesta, ca si subiect, sa incerce sa cunoasca lumea, sa se raporteze personal si constient la ea.
