Rolul culturii si ideologiei in formarea personalitatii




Cand descriu personalitatea, psihologii se situeaza - de regula - pe doua pozitii: prima scoate in evidenta unitatea, totalitatea si stabilitatea, prin determinarea structurii si functiilor acesteia (intelect, afectivitate, vointa); a doua, cea taxonomica, clasificatoare este preocupata de identificarea trasaturilor si tipurilor. Ambele privesc individul dintr-o perspectiva finala, operand o sectiune in stadiul prezent al evolutiei personalitatii. Discretia este pentru aici si acum, nu si pentru cum a ajuns individul in acest stadiu.
O prima incercare de a explica evolutia individului o datoram lui A. Kardiner (1937) care a propus conceptul de personalitate de baza, semnificand elementele psihosociologice in situatiile socio-culturale comune pentru o categorie de indivizi intr-o situatie data. Personalitatea de baza, este rezultatul interactiunii modelelor culturale si institutionale furnizate de o societate, care influenteaza formarea personalitatii; modelul fizic, ecologic, familial, educativ, cultural, ideologic ce modeleaza pe individ intr-un sistem proiectiv. R. Linton, la randul sau, dezvolta o teorie asupra raporturilor dintre personalitate si cultura. Dupa K. Lewin persoana si mediul sunt doi termeni interdependenti, fiecare construindu-se in functie de celalalt. Materialismul istoric propune ideea primatului factorului social-istoric asupra individului, incat specificul social este "transplantat" in individ. Individul, cu alte cuvinte, nu este generator de personalitate, ci doar purtator al esentei "zamislite" intr-un anumit cadru socio-cultural. De aici decurge postulatul structurarii, organizarii si orientarii personalitatii in functie de specificul de clasa si societate. Sa examinam felul in care modalitatile de persuasiune ale mediului cultural-ideologic au fost intelese, in timp.



Vom consemna, mai intai, prezenta ideii ca realitatea pe care o numim individualitate si derivatele sale (eul, identitatea personala, personalitatea) se construieste prin interactiune cu altul. Aceasta conceptie o gasim la W. McDougall, pentru care faptele sociale ancoreaza natura umana (de exemplu "instinctul grupului"), la Floyd Allport care identifica importanta decisiva a invatarii, mai ales a achizitiilor sociale, la G.H. Mead (1934) care insista asupra interiorizarii opiniei altuia in constructia de sine. De la comportamentisti si interactionisti, pana la teoreticienii invatarii sociale, vom gasi descrise diferite modalitati prin care interactiunea faciliteaza achizitia unor situatii noi. Societatea, desigur, nu se poate insa reduce doar la "altul", chiar daca acesta e "generalizat" (Mead) sau subliniat prin majuscula: Altul. Societatea (anturajul, altii) se prezinta ca un sistem de raporturi sociale, de structuri organizationale (de exemplu ierarhizate), de reprezentari si fapte culturale. Ideea aceasta de altul, multiplicat in diferite chipuri, participa la elaborarea "constructiei individualizate", cum numeste J.L. Beauvois (1999) acest proces de absorbtie si prelucrare.
O directie de cercetare care a cucerit, la un moment dat, a fost aceea a importantei grupurilor umane in trasarea unei matrice individuale. Consemnam aici contributia lui W. Wundt, cu teoria sa asupra psihologiei popoarelor (Völkerpsychologie) careia i-a consacrat doua decenii (1900-1920). Din aceasta perspectiva s-au elaborat scheme fascinante, adesea marcate de ideologii suspecte, cum le numeste Beauvois, legitimate insa "stiintific", asupra "civilizarii" unor popoare de catre altele. Toate ierarhizarile culturale au, in fond, un suport ideologic rasist. Curentul culturalist ("cultura si personalitate") care a facut sa prolifereze cercetari asupra caracteristicilor psihologice ale grupurilor umane, care a acreditat ideea coerentei interne a fiecarei culturi, a inspirat, totodata, cercetari asupra diferentelor de valori intre oameni. Lucrarile, acum clasice, publicate de Margarit Mead, Ruth Benedict, Kardiner sau Linton, rezultand din cercetari "pe teren", au evidentiat cateva idei-forta ale acestei directii de abordare: a) a impus conceptul de pattern care integreaza totalitatea, coerenta, a diverselor aspecte ale unei culturi; b) a evidentiat importanta conduitelor sociale observabile (obiceiuri, habitudini sociale) care pot fi observate, inregistrate si transmise; c) culturile distribuie indivizilor pozitii, statusuri prescrise si-i incurajeaza sa joace anumite roluri; d) contributia majora a "culturalistilor" este acea dupa care asupra membrilor unei societati se exercita o actiune culturala care fasoneaza institutiile si modeleaza personalitatile.
Toate aceste cercetari, de factura antropologica, au fost incorporate si valorizate in psihologia sociala prin conceptul de model cultural, asumat si difuzat de o colectivitate. Modelul cultural contextualizeaza mediul social, oferind o referinta comuna la care membrii se raporteaza curent. Modelul se poate prezenta ca un ansamblu de cunostinte, credinte, valori sau opinii impartasite de un grup, permitand rationalizarea ecartului dintre idei si conduite. Acest proces cognitiv de rationalizare se prezinta ca o evaluare cotidiana a mediului, ca o explicare a lumii, ca o consistenta de comportare a individului in situatii diverse. R. Boudon numeste "idei primite" produsele ideologice care exercita o actiune simbolica asupra membrilor unei colectivitati, incurajandu-i sa incorporeze aceste produse.