RELAXAREA RAPIDA



"Televiziunea, constata R. Kubey, nu numai ca ofera relaxare, dar ofera, totodata, o relaxare rapida. Dupa numai cateva momente petrecute in pozitia sezut sau intins, dupa ce s-a apasat pe butonul telecomenzii, numerosi telespectatori afirma ca sunt mult mai relaxati decat se simteau inainte. Si pentru ca instalarea starii de relaxare se produce cu rapiditate, oamenii invata sa asocieze vizionarea cu relaxarea. Asocierea este apoi intarita prin reluarea vizionarii, deoarece, indiferent de natura starilor emotionale si mentale experimentate (unele in mod evident negative), telespectatorii se simt relaxati. Obisnuinta se formeaza cu usurinta, si se dovedeste foarte dificil de indepartat."
Cercetarile facute asupra consumatorilor de droguri sau a comportamentului de dependenta demonstreaza ca rolul cel mai important in inducerea dependentei il are capacitatea unei substante sau a unui comportament de "a potenta comportamentul de consumator" . Relaxarea rapida este un astfel de mecanism, mai cu seama, in conditiile in care in societatea noastra, oamenii sunt stresati extrem de puternic. Spunem relaxare rapida, deoarece, cu cat o sub¬stanta sau un comportament relaxeaza mai repede, mai puternic, si cu cat efectul de relaxare al acestora dispare dupa un timp mai scurt (eliminarea din corp a drogului), cu atat aparitia dependentei este mai probabila si efectul ei mai puternic.



Spre exemplu, observa Kubey, valminul relaxeaza si reduce anxietatea mai repede decat tranxenul, fapt pentru care doctorii prefera sa prescrie bolnavilor tranxen stiind ca, "daca cineva dobandeste o ameliorare semnificativa a dispozitiei la scurt timp dupa ingerarea unei substante, probabilitatea de a recurge frecvent la acea substanta este mai mare decat in cazul in care ea si-ar face efectul intr-un timp mai lung sau ar activa mai mult.
Anumite tranchilizante si antidepresive a caror substanta activa este eliminata din corp relativ rapid, in comparatie cu alte droguri, pot induce cu o mai mare probabilitate obisnuinta - tocmai pentru ca pacientul devine constient de stingerea efectelor drogului. Cand revenirea la starea ne¬gativa este rapida, tendinta de intoarcere la drog pentru o noua eliberare poate fi mai puternica decat in cazul in care efectele lui s-ar epuiza treptat" .
In cazul televiziunii, efectul relaxarii fiind foarte puternic pe parcursul vizionarii, dar disparand imediat dupa inchiderea aparatului, probabilitatea aparitiei dependentei este semnificativa. "Schimbarea dispozitiei resimtita in momentul intreruperii bruste a vizionarii, observa Kubey, poate fi abrupta, asemanatoare mai degraba cu efectul drogurilor care se epuizeaza rapid (drogul cu efect puternic de dependenta), decat cu cel al drogurilor care se epuizeaza lent. Aceste principii pot sta la baza aparitiei dependen¬tei de televizor" . Odata inchis televizorul, golul si lipsa sunt resimtite atat de puternic, incat pot da nastere foarte usor tensiunii, dorintei de a reveni la vizionare. Aceasta cu atat mai mult cu cat vizionarea ne "insufleteste", ne umple viata, ne face sa traim emotii puternice, iar intreruperea acesteia ne readuce in atmosfera, ce comparativ, apare monotona, a unei vieti obisnuite de familie sau a camerei de apartament. "Vizionarea cere mai multa vizionare, constata psihologul american, deoarece telespectatorul simte nevoia sa continue sa se uite la televizor pentru a-si putea conserva starea de relaxare. Se dezvolta astfel un tip de inertie psihologica si fizica."