P. Janet - cercetand diferite boli mintale, el arata ca studiul acestora poate contribui la o intelegere mai buna asupra starii de sanatate dar ca acest lucru nu poate fi realizat prin introspectie.
Psihologia este stiinta conduitei, studiul omului in raport cu universul si mai ales in raporturile sale cu ceilalti oameni. Conduita este totalitatea manifestarilor zibile, orientate catre "afara" si totalitatea proceselor inzibile de organizare si reglare a ei. Conduita este ansamblul actelor unui indid, de la cele mai simple (miscari) la cele mai complexe (rationamente), orientate spre un scop si incarcate de sens.
Psihologia conduitei trebuie sa satisfaca 2 cerinte:
considerarea fenomenelor de constiinta (ca un tip particular de conduita) ® prin cercetarea actelor sociale elementare si a sentimentelor care sunt reactiile subiectului la propriile actiuni;
sa studieze conduite superioare si credinte, rationamente, reflectii ® studiul gandirii.
Toate acestea trebuie insa exprimate in termeni de actiuni. Limbajul (o actiune particulara) este un intermediar intre conduitele externe si gandire.
Conduitele nu sunt nici date aprioric (introspectionismul) si nici determinate extern (behaorism) ci sunt invatate prin interactiunea organismului cu mediul extern (fizic sau social) T o ierarhie a conduitelor, in functie de complexitatea lor, ce se formeaza treptat, succesiv, evolutiv T conduitele difera din punct de vedere calitativ unele de altele, angajand intreaga personalitate a omului; ele nu depind doar de stimularea externa ci si de reglarea interna.
Termenul de conduita este mai bogat si mai putin reductionist decat cel de comportament: presupune o manifestare externa a unor structuri interne.
Metoda clinica este cea utilizata (un fel de studiu de caz + observare).
Daniel Lagache: conduita este ansamblul operatiilor materiale sau simbolice prin care organismul aflat in situatie tinde sa-si realizeze propriile posibilitati si sa reduca tensiunile care ii ameninta unitatea si care le motiveaza.
Exista actiuni: - interofective (prin mecanisme somatice);
- exterofective (prin actiunea asupra anturajului);
- actiune simbolica (prepara actiunea reala sau se substituie ei).
. aloplastice (modifica anturajul);
. autoplastice (modifica organismul). conduitele presupun de obicei combinari intre acestea.
Orice conduita are o semnificatie, un sens, o valoare care nu sunt univoce (presupun combinari de trebuinte) si nu sunt nici pe deplin constiente. Aceasta perspectiva asupra conduitei poate duce la explicarea dinamicii si patologiei acesteia.
Asa cum introspectia vorbeste de un "torent al constiintei" pe care pentru al putea studia il fragmenteaza in "unitati ale experientei traite", tot asa si psihologia conduitei ar putea vorbi despre un torent al conduitei. Cum insa acesta este aproape imposibil de descris si explicat in totalitatea sa este necesara fragmentarea lui in "segmente de comportament" (legate de o motivatie unica).
Forme de manifestare a conduitelor: - exterioara spontana sau provocativa (accesibila observatiei);
- experienta traita (sugerata prin conduitele externe, mai ales limbaj);
- modificari somatice obiective;
- produsele actitatii subiectului.
In functie de aceste forme sunt recomandate 5 moduri de cercetare: naturalista, clinica, psihanalitica, microsociologica, experimentala.
