Conceptul de conduita este cvasisinonim cu cel de actiune sau actitate.
Multi autori au ajuns la concluzia ca obiectul fundamental de cercetare al psihologiei il constituie actitatea, cu elementul ei esential actiunea, fapt care a dus la aparitia unei noi orientari denumita psihologiei actionala.
P. Popescu-Neveanu ® "asa cum in fizica unitatea de baza este atomul sau cuanta, in chimie - molecula, in biologie - celula, in ordinea psihocomportamentala unitatea reprezentativa este actiunea".
Zlate ® "actitatea constituie modalitatea fundamentala de existenta a psihicului, a etii umane". Psihicul uman nu exista decat in si prin actitate.
Definitia in sens extensiv: actitatea este relatia dintre organism si mediu ce ce presupune un consum energetic cu finalitate adaptativa ® depaseste punctul de vedere behaorist si introspectionist.
Rubinstein ® diferenta dintre psihologia actitatii si behaorism: notiunea de actitate poate fi folosita in raport cu un organ (actitatea ficatului, plamanului, creierului), dar si in raport cu omul.
Exista 2 uri specifice actitatii: - ul procesual ® presupune studierea structurii ei procesuale;
- ul personal, indidual ® nu zeaza actitatea in sine, ci actitatea influentata de atitudinea subiectului fata de sarcinile care se ivesc.
Ex: gandirea se dezvaluie pe ul procesual atunci cand silim operatiile de analiza, sinteza, generalizare si pe personal cand tinem seama de motivele omului, de atitudinea sa fata de sarcinile pe care le solutioneaza gandind. In primul caz gandirea apare ca actitate psihica; in al doilea caz - actitate de cunoastere, in general teoretica. Introspectionistii reduc actitatea doar la ul procesual.
V. Ceausu ® diferenta intre conceptele de actitate si comportament:
actitatea, alaturi de reactiile la semnalele care definesc starea prezenta a mediului, inglobeaza si reactiile la semnalele autogenerate, descriind starea itoare a mediului;
in conditiile actitatii asistam la schimbarea ambilor termeni ai relatiei: organismul imbraca o tripla ipostaza: - de subiect;
- de beneficiar;
- de instrument al propriilor actiuni in mediu, iar mediul se "personalizeaza", transformandu-se astfel intr-o "situatie";
actitatea presupune operatii cu imagini, notiuni si simboluri in locul operatiilor cu obiecte; ea presupune interventia proiectiva asupra mediului, respectiv, reglarea interactiunilor cu mediul in functie de un model determinant, nu doar in functie de stimulul prezent, ca in behaorism.
Valentele actitatii
Actitatea in sens restrictiv reprezinta totalitatea manifestarilor de conduita externa sau mintala care duc la rezultate adaptative.
Prin actitate: . omul nu se limiteaza doar la reproducerea realitatii, ci ajunge la transformarea si restructurarea ei;
. el produce modificari in conditiile externe, in propria lui stare, in relatia cu mediul;
. isi realizeaza ideile, satisface aspiratiile, construieste noi uri si idealuri;
. se adapteaza conditiilor interne si externe.
Actitatea este atat cauza, cat si efect al dezvoltarii bio-psiho-sociale a omului T este o adevarata nevoie psihica, cerinta imperioasa a integritatii fiintei lui.
Considerarea actitatii ca obiect de studiu al psihologiei obliga la tratarea psihicului ca un mare sistem aflat in perpetua organizare si care isi sporeste continuu capacitatea de autoreglare.
Totodata, actitatea ca obiect de studiu al psihologiei obliga psihologia sa-si rezuiasca arsenalul metodelor si strategiilor de cercetare si sa-si reconsidere finalitatile.
