- ADHD (deficit de atentie si hiperactivitate) este afectiunea de care sufera o treime din copiii americani (in unele clase mai mult de jumatate din elevi sunt marcati de acest sindrom), situatie comuna celor mai multe din tarile dezvoltate.
- Acesti copii nu pot urmari o discutie oarecare, tind sa piarda sirul, mintea fiindu-le furata de altceva sau, pur si simplu, nu se gandesc la nimic. Nu se pot concentra cu atentie asupra unui subiect sau activitati.
- Scaderea atentiei, a concentrarii, lipsa rabdarii, a tenacitatii si, cum vom vedea mai departe, a motivatiei sunt caracteristicile ADHD-ului ce influenteaza intreaga existenta a omului modern. Insucces profesional, instabilitate in alegerea obiectivelor, relatii personale si comunitare superficiale, irascibilitate crescuta, complexul lipsei de performanta sunt doar cateva dintre cele mai semnificative urmari ale acestei afectiuni care se anunta ca fiind una dintre cele mai importante maladii ale secolului al XXI-lea.
- Obiceiul privitului la televizor - impactul tehnologiei video asupra mintii umane - si continutul programelor TV constituie doi dintre cei mai importanti factori de risc pentru aparitia ADHD-ului.
"Motivul pentru care copiii nostri nu urmaresc sensul unei pre¬zentari sau discutii, afirma profesorii americani, este acela ca ei isi schimba rapid centrul atentiei, aceasta fiindu-le furata foarte repede de alt stimul, lucru sau gand. Acesti copii nu mai asculta, nu mai pot urmari. Ei sunt atat de puternic stimulati prin vizionarea TV, prin ascultarea la casti, incat s-au obisnuit sa fie stimulati numai din afara. Ei sunt agitati deoarece nu au nimic in minte; s-au deprins sa fie permanent amuzati, distrati de cineva. () Profesorii, aici la noi, se plang foarte mult si afirma ca elevii nu mai asculta, sunt nelinistiti, () cred ca nu se poate invata sa asculti (ascultarea vazuta si ca urmarire interactiva a unei prezentari), atunci cand privesti la televizor. Cred ca micutii s-au deprins cu obiceiul vizio¬narii, iar atunci cand profesorul vorbeste, ei nu-l mai aud."
Acestea sunt cateva dintre marturiile pe care profesorii din lumea occidentala le aduc atunci cand se refera la uriasa criza din invata¬mant. Copiii nu mai pot urmari cu atentie o prezentare obis¬nuita, iar profesorii nu stiu ce sa mai faca pentru a le captiva si a le mentine aceasta putere a mintii, fara de care nici o activitate, fie ea de invatare sau de alt tip, nu se poate desfasura.
In America, marea parte a celor diagnosticati cu incapacitati de invatare (LD) sufera de hiperactivitate sau de asa-numitele probleme de atentie. Este vorba de acei copii care nu pot sa urmareasca si sa se concentreze cu atentie asupra unui subiect oarecare. Indiferent ca le vorbesc parintii, profesorii sau prietenii, ei tind rapid sa piarda sirul, mintea fiindu-le furata de altceva sau, pur si simplu, pentru cateva secunde, inceteaza sa se mai gandeasca la ceva anume, privind in gol (space out). In afara de incapacitatea urmaririi cu atentie a unei activitati, intalnim la acesti copii si dificultatea de a si aminti ceea ce abia au auzit .
ADHD - Attention Deficit with or without Hyperactivity Disorder (Deficit de atentie cu sau fara hiperactivitate) - este boala de care, dupa unele statistici realizate in America, sufera mai mult de o treime dintre copiii americani. In unele clase, mai mult de juma¬tate dintre copii sunt diagnosticati ca hiperactivi.
Situatia nu este proprie numai Americii. Rapoarte ale cercetato¬rilor din Anglia, Franta, Finlanda etc. indica, de asemenea, o crestere fara pre¬cedent a acestor probleme. Concentrarea si mentinerea atentiei a ajuns una dintre problemele principale de pe ordinea de zi a cerce¬tatorilor fenomenului educational. Permanenta agitatie mentala, incapacitatea de a starui in rezolvarea problemelor, de a citi carti mai dificile sau de a face o munca oarecare, perceputa ca plictisitoare sunt doar cateva dintre simptomele acestei boli. In agenda Consiliului National al profesorilor de matematica si a Asociatiei de supervizare si dezvoltare curriculara din America, incapacitatea concentrarii pe o durata minima necesara rezolvarii unei probleme a ajuns sa ocupe un loc central. Problema este tratata cu atata seriozitate, deoarece aproape nici o activitate nu poate fi desfasurata fara o anumita concentrare a mintii si urma¬rirea cu atentie a procesului respectiv.
Hiperactivitatea, despre care vom vorbi in alt capitol, presupune o continua agitatie sau o "zbantuiala" a persoanei respective, o usoara stare de tensiune sau nervozitate care adesea poate fi vizua¬lizata prin miscarea mainilor sau a picioarelor. Hiperactivitatea este, de fapt, cauza impulsivitatii si a irascibilitatii excesive, a lipsei de control interior. Ea este considerata a fi principala cauza a comportamentului impulsiv la adulti. In general, "ADHD este, in mod statistic, legat de delincventa si de comportamentul antisocial" .
Cu toate ca nu exista o definitie deplin recunoscuta a ADHD-ului, majoritatea medicilor si profesorilor gasesc proprii acestei boli urma¬toarele comportamente:
- neputinta de a duce la bun sfarsit activitatea inceputa;
- incapacitatea de asculta si de a urmari;
- dificultatea de a sta concentrat sau conectat la o activitate;
- a actiona inainte de a gandi;
- alternarea rapida a unei activitati cu alta;
- dificultatea organizarii si planificarii actiunilor;
- dificultatea de a-si astepta randul.
Daca la copii afectiunea ingrijoreaza mai cu seama datorita problemelor pe care acestia le intampina in procesul de invatare sau in alte activitati extrascolare, pentru tinerii si adultii noilor generatii, consecintele devin mult mai grave. Scaderea atentiei, a concentrarii, lipsa rabdarii, a tenacitatii si, cum vom vedea, a motivatiei sunt caracteristicile ADHD-ului ce influenteaza intreaga existenta a omului modern. Insucces profesional, instabilitate in alegerea obiectivelor, relatii personale si comunitare superficiale, irascibilitate crescuta, complexul lipsei de performanta sunt doar cateva dintre cele mai semnificative urmari ale acestei afectiuni, care se anunta ca fiind una dintre cele mai importante maladii ale secolului al XXI-lea.
Pentru identificarea cauzelor acestei boli, s-au desfasurat nenuma¬rate experimente, indeosebi in lumea occidentala (unde afectiunea este mult mai vizibila), s-au emis si verificat mai multe teorii. Factorii de risc au fost identificati in alimentatia chimizata (prezenta E-urilor, ierbicizare, hormoni etc.), in modul de viata sedentar (lipsa de miscare, de activitate fizica), in stres, insa mai ales in experienta culturala (modul de viata al copiilor de astazi), experienta dominata de vizionarea TV, activitate care ocupa in medie aproape o patrime din timpul pe care copiii il dedica activitatii fiecarei zile.
Nu vom lua in discutie efectele unei alimentatii toxice sau nepotrivite dezvoltarii normale a creierului si a organismului, atat pentru ca acest subiect nu intra in obiectul acestei carti, cat mai cu seama pentru ca o buna stimulare a cortexului realizata prin dezvoltarea limbajului, prin implicarea copiilor in jocuri si activitati fizice corespunzatoare varstei este mai importanta si adesea suficienta pentru a suplini neajunsul produs de o alimentatie nesanatoasa. Daca nici factorii de mediu si nici cei alimentari nu sunt favorabili unei evolutii normale, atunci acestia, prin cumulare, vor conduce, in modul cel mai probabil, la aparitia unei atrofii (nehranire prin stimulare corespunzatoare) sau unei nedezvoltari normale a creierului.
Cercetarile asupra influentei televiziunii in aparitia si dezvoltarea sindromului ADHD la tinerii noii generatii identifica doua modalitati diferite in care televiziunea contribuie la producerea acestei afectiuni. Prima vizeaza insasi tehnologia video, impactul acesteia asupra mintii umane. Este suficient ca o persoana sa se uite cateva ceasuri zilnic la televizor (lucru valabil si pentru calculator, mai putin atunci cand este utilizat pentru scris si citit, insa cu mult mai mult in cazul Internetului si a jocurilor video), pentru ca dupa cativa ani sa creasca semnificativ probabilitatea aparitiei manifestarilor ADHD. Cea de a doua modalitate este legata de continutul programelor TV. Aceasta influenta ar putea fi, teoretic, evitata prin eliminarea din programele TV a mesajelor care pot genera aceasta afectiune. In realitate insa, acest lucru este imposibil in contextul in care insasi natura comunicarii audio-video favori¬zeaza acest tip de mesaje. Asupra acestei probleme vom starui in partea a doua a cartii.
In diferite studii se demonstreaza ca, la nivelul cortical, exista doua afectiuni principale care pot conduce la aparitia problemelor de atentie si hiperactivitate. Este vorba, pe de o parte, de nedezvoltarea comunicarii interemisferice realizate prin puntea care leaga cele doua emisfere (corpul calos) si, pe de alta parte, de nedezvoltarea suficienta a centrilor ce apartin cortexului prefrontal. Dar inainte de a trece la analiza transformarilor ce se petrec la nivelul cortexului, sa vedem care este mecanismul prin care televiziunea reuseste sa capteze atat de puternic atentia telespectatorilor - mecanism de care depinde, in mare parte, nedezvoltarea normala a centrilor atentiei.
