- Toate studiile privitoare la efectele televiziunii, fie că se referă la copii, fie la adulţi, constată că vizionarea este un factor important în generarea unui comportament pasiv.
- Proporţional cu timpul dedicat vizionării, se poate constata o micşorare a vigilenţei generale. De asemenea, se înregistrează o scădere vizibilă a perseverenţei, a voinţei şi dispoziţiei de a urmări activ rezolvarea unei probleme.
- Din punct de vedere neurologic, cercetătorii explică acest fenomen prin apariţia unei dependenţe de ritmul cerebral alfa, activitate corticală cu care omul se deprinde pe parcursul miilor de ore petrecute în faţa ecranului. Obişnuiţi de mici cu această stare mentală, oamenii vor fi permanent înclinaţi sau atraşi de activităţile distractive ce introduc mintea în aceeaşi stare pasivă, de relaxare.
- Pe termen lung, vizionarea TV diminuează puternic capacitatea de implicare în propria existenţă, determină pasivitate în planificarea activităţilor viitoare şi în organizarea programului zilnic, cultivă plictiseala, dezinteresul sau apatia.
- Vizionarea TV, prin afectarea activităţii cortexului prefrontal, conduce, de asemenea, la reducerea activităţii voluntare (hipokinezia), un simptom specific acestei afecţiuni.
Atâta timp cât una dintre cele mai semnificative ocupaţii ale unei zile ca durată sau implicare - privitul la televizor - este, prin excelenţă, o experienţă pasivă sau pasivizantă, este lesne de anticipat că acest obicei va influenţa nu numai cortexul copiilor, ci şi pe cel al persoanelor adulte. "Primul efect al televizorului, observă J. Mander, este crearea unei atitudini mentale pasive."
"Cum era de aşteptat, cei care priveau la televizor, când erau chestionaţi telefonic, relatau că se simt relaxaţi şi pasivi. Este sur¬prin¬zător faptul că, deşi relaxarea se termină odată cu închiderea televizorului, starea de alertă scăzută se prelungeşte." Apare un fenomen de inerţie psihologică şi fizică, afirmă cercetătorii. "Chiar dacă achitarea facturilor nu părea dificilă imediat după cină, după 2¬-3 ore petrecute în faţa televizorului, telespectatorii devin obişnuiţi ca prestaţia lor să se execute în mod pasiv, fără efort. Ridicarea şi asumarea unei sarcini de natură dinamică poate deveni problematică."
Cercetările din domeniul neuropsihologiei arată că un indice al cultivării pasivităţii este micşorarea vigilenţei. "Dr. Bryant, un important cercetător al Universităţii din Alabama, este convins că televizorul afectează procesul de învăţare în măsura în care acesta înseamnă implicare activă, iar televiziunea cultivă pasivitatea. El arată că vigilenţa (abilitatea de a rămâne concentrat activ pe o sarcină) este redusă mult de televizor. Proporţional cu timpul dedicat vizionării, se poate constata o micşorare a vigilenţei generale." De asemenea, se înregistrează o scădere vizibilă a perseverenţei, a voinţei şi dispoziţiei de a urmări activ rezolvarea unei probleme.
Apariţia undelor alfa în timpul vizionării sunt o dovadă clară, din punct de vedere neurologic, a stării de pasivitate a celui care se află în faţa televizorului. De ce însă efectul se menţine şi după vizionare, putând chiar să marcheze comportamentul cotidian? Cerce¬tătorii vorbesc de apariţia, în urma vizionării prelungite, a unei inerţii neurologice sau psihologice prin care creierul poate deveni, practic, semidependent de un astfel de ritm cerebral. Prin urmare, tinerii vor tinde într-o măsură tot mai mare către stări de relaxare, către eliberarea de sarcini, indiferent de ce tip ar fi ele. "Dacă obişnuieşti sau creşti copiii în unde alfa, susţine P. Kane, doctor în neuropsihologie, referindu-se la activitatea corticală presupusă de vizionatul TV, atunci ei vor deveni dependenţi de alfa precum se întâmplă cu orice stare hipnotică" .
Televizionarea poate determina apariţia unui comportament pasiv şi în mod indirect, prin afectarea ariilor cortexului prefrontal. Este cunoscut faptul că vătămarea cortexului prefrontal conduce la "reducerea activităţii voluntare (hipokinezie), care, în activitatea cotidiană, se manifestă prin neglijenţă şi delăsare, iar în planul exprimării verbale prin aspontaneitate, sărăcie verbală, dificultăţi în evocarea cuvintelor şi stereotipii verbale" .
Agitaţia sau hiperactivitatea ce apare în urma vizionării nu trebuie confundată cu starea de vigilenţă şi activitate. Dimpotrivă, acestea epuizează mintea şi îi slăbesc omului puterea de a-şi organiza gândurile şi comportamentul. Copiii, spre exemplu, chiar când nu devin apatici şi sunt agitaţi, mişcându-se încontinuu, nu sunt capabili totuşi să şi imagineze şi să-şi organizeze jocul. Au mai curând tendinţa de a deveni violenţi sau de a mima acţiuni sau personaje văzute la televizor.
Pe termen lung, vizionarea TV diminuează semnificativ capacitatea de implicare în propria existenţă, determină pasivitate în planificarea activităţilor viitoare, în organizarea programului zilnic. Oamenii găsesc tot mai greu energia, dispoziţia şi puterea de a lupta pentru a-şi schimba viaţa. Ei nu mai pot lua hotărâri singuri, nu se mai pot opune nici unei măsuri politice, sociale sau comunitare. De altfel, proporţi¬onal cu creşterea timpului petrecut la televizor, scade dispoziţia sau plăcerea unei implicări în viaţa comunitară şi chiar în cea de familie. În principiu, televiziunea cultivă plictiseala, dezinteresul sau apatia şi inhibă comportamentele sau iniţiativele de ordin subiectiv, ca reflex al voinţei şi reflecţiei personale.
Chiar dacă televizorul stimulează anumite comportamente, cele de tip consumatorist, căutarea plăcerilor şi chiar fuga după bani, acestea nu constituie produsul voinţei libere şi a necesităţii personale ale omului, ci, mai curând, sunt provocate sau condiţionate prin dominarea conştientului sau a subconştientului de către dorinţele sădite de televizor în mintea noastră.
Aşadar, televizorul este atât un instrument capabil să submineze până la anulare orice iniţiativă personală, orice comportament intenţi¬onal, cât şi să condiţioneze anumite răspunsuri sau atitudini care nu reflectă voinţa liberă şi interesul real al persoanei umane. Practic, după cum sugerează mulţi dintre cercetători, vizionarea TV contribuie în mod esenţial la diminuarea controlului interior al proceselor mentale şi la preluarea acestuia de către mediu (stimulii externi sau mijloacele de manipulare), "antrenându-i pe oameni pentru a fi momâi (zombi)" .
