Poate vizionarea TV afecta structural dezvoltarea creierului?




- Profesorii si cercetatorii constata ca, in lumea occidentala, cititul, scrisul, gandirea matematica sau abilitatile mentale superioare sunt intr-un puternic declin.
"Televiziunea si calculatorul usureaza invatarea, dezvolta abili¬ta¬tile mentale, ofera informatie. Ele formeaza o generatie mult mai bine inzestrata, capabila sa intampine lumea de maine cu toate provocarile ei." In spiritul acestor convingeri sau mai degraba credinte, s-au investit in lumea intreaga miliarde de dolari in programe pentru educatia, invatamantul si informarea prin televizor si computer. Ecranul TV sau monitorul calculatorului au devenit nelipsite mai intai din laboratoare si, mai tarziu, din salile de clasa. Parintii s-au obisnuit sa-si aseze copiii de la varstele cele mai fragede in fata televizorului, pentru a putea beneficia de oferta programelor de invatare etc. In America, spre exemplu, incepand de la varsta de 2 ani, oamenii petrec in fata televizorului in medie 3 ore si 40 de minute zilnic . S-a ajuns, astfel, ca ecranul sa devina unul dintre cei mai buni prieteni ai copiilor, tinerilor si mai tarziu ai adultilor. A existat, oare, vreodata in istoria lumii o activitate, o experienta coti¬diana care sa ocupe atat de mult timp din ziua unui copil, adolescent sau adult, din primii ani de viata si adesea pana la moarte si care sa fie in acelasi timp comuna pentru sute de milioane de oameni? Televiziunea ne ofera astazi aceasta posibilitate.



Cu toate ca ofertele si beneficiile miraculoase de pe urma tehnologiei video sunt puternic popularizate, rezultatele reale ale transforma¬rilor produse in numai cateva zeci de ani in modul de gandire, in viata si chiar in sanatatea mentala a omului contemporan nu sunt atat de mediatizate. Iata care sunt concluziile la care au ajuns cercetatorii americani din domeniul educatiei - profesori, psihologi, sociologi etc. - in privinta procesului de invatamant, a gradului de pregatire si a abilitatilor intelectuale ale tinerilor din aceasta tara.
In cadrul unei conferinte nationale desfasurate in SUA, la care au participat peste 300 de profesori experimentati, majoritatea celor pre¬zenti au afirmat ca "durata pe care elevii sunt capabili sa-si concentreze atentia este notabil mai mica; cititul, scrisul si capacitatea de comunicare orala se arata a fi in declin - chiar si in mediile cele mai bune" . "Recentele rezultate ale Institutului National de Evaluare a Progresului Educa¬tional din America (NAEP) au indicat aparitia unor importante deficiente in ceea ce priveste capacitatile cognitive de un nivel superi¬or, mai cu seama cele necesare pentru o intelegere profunda a textului scris, in matematica si in stiinte. () Rezultatele la matematica, in conformitate cu cercetarile NAEP, sunt foarte deprimante cand studentilor li se cere sa-si concentreze atentia la probleme care necesita mai mult de o etapa. De exemplu, doar 44% dintre absolventii de liceu pot calcula restul ce ar trebui sa le revina de la 3$ care au fost platiti pentru 2 articole comandate la o masa de pranz. () Dupa Albert Shanker, presedinte al Federatiei Americane a Profesorilor, doar 20% dintre tinerii de 20 de ani pot scrie in mod corect o cerere de angajare, doar 4% inteleg o mostra de program de autobuze si doar 12% pot aranja 6 fractii comune in ordinea marimii. Doar 20-25% dintre actualii elevi, arata dr. Shanker, pot invata efectiv prin metodele traditionale de predare. () Efectele acestor tendinte, universal observate, au inceput sa devina evidente chiar si in cele mai bune colegii. Astfel ca profesorii au gasit de cuviinta sa coboare nivelul sarcinilor pentru scris si citit, precum si asteptarile in ceea ce priveste gandirea analitica. Insa, in ciuda efortului depus de profesorii scolilor elementare si ai liceelor pentru imbunatatirea programei, elevii nu arata vreun castig vizibil in deprinderile de ordin superior."
Ce se intampla, oare, cu noile generatii? se intreaba profesorii, parintii si cercetatorii fenomenului. Cum putem explica scaderea capa¬citatii de a asculta, de a vorbi, de a citi, de a scrie, de a rationa in mod logic si de a gandi analitic, de a rezolva probleme, de a gandi, in general? Cum poate fi explicata prabusirea tuturor indicilor ce privesc succesul scolar, invatarea etc.?
"Este de neconceput sa credem ca majoritatea profesorilor au devenit brusc atat de slabi" , spune Jane Healy. Multi dintre acestia, educatori buni si devotati, prin mainile carora au trecut zeci de generatii, declara astazi cu certitudine ca "metodele verificate si valabile nu-si mai au efectul scontat" .
Ceva se intampla cu copiii zilelor noastre. Nu numai ca metodele vechi nu mai dau rezultate, dar nici cele mai noi inovatii in domeniul metodologiilor de predare nu asigura rezultatele asteptate. Nu se poate sustine faptul ca majoritatea copiilor nu mai vor sa invete, deoarece multi dintre ei urmeaza chiar tratamente medicamentoase pentru cresterea succesului scolar, urmeaza cursuri speciale pentru recuperarea deficientelor. Mai curand, ei nu mai pot invata si avea aceleasi rezultate scolare ca ale tinerilor de acum cateva generatii, pentru ca nu-i mai ajuta mintea. Devin copiii mai putin inteligenti? Pot, oare, schimbarile survenite in abilitatile intelectuale sa reflecte modificari in insasi dezvoltarea creierului? se intreaba din nou cercetatorii fenomenului. Ce se intampla, practic, cu creierul copiilor si al tinerilor societatii mediatizate? Ce rol au vizionarea TV si calculatorul in aparitia acestui fenomen? La toate aceste intrebari ne vom stradui sa raspundem in cele ce urmeaza, nu inainte de a ne forma o imagine asupra factorilor care stau la baza dezvoltarii creierului.