- Televiziunea este un mediu total impropriu dezvoltarii structurilor neuronale caracteristice unui creier normal.
- Copilul, in fata televizorului, nu are parte de experienta obisnuita a limbajului, de stimularea dialogica a gandirii si reflectiei pe care parintii, bunicii sau mediul uman, in general, le ofera.
- Vizionarea TV exclude posibilitatea cunoasterii prin atingerea si manipularea fizica a lucrurilor, pasivizeaza mintea, saraceste imaginatia creativa.
- Copiii se obisnuiesc de la televizor sa nu mai doreasca sa inteleaga ce se intampla in lumea care-i inconjoara, se multumesc doar cu senzatiile.
- "Da", raspund cercetatorii, din moment ce tinerii sunt atrasi de alte tipuri de activitati (privitul la televizor) decat cei apartinand altor generatii, atunci si functia, si structura creierului lor vor fi alterate.
In urma cu cateva zeci de ani, unii oameni de stiinta, bine popu¬larizati de altfel, se entuziasmau de largirea posibilitatilor de dezvoltare a creierului uman, odata cu diversificarea experientei umane prilejuite de dezvoltarea teh¬no¬logiei video si audio (TV, radio, muzi¬ca etc.). Astazi, insa, cercetarile desfasurate in domeniul educatiei, observatiile facute asupra copiilor care au beneficiat de "darurile civilizatiei" arata ca, oricat de mult s-ar dezvolta tehnica si tehnologia, acestea nu pot pune la dispozitie un mediu mai potrivit dezvol¬tarii mintii umane decat cel pe care ni-l daruieste natura sau lumea, asa cum a fost ea facuta de Dumnezeu, in care s-au nascut si au crescut dintotdeauna copiii.
Copiii au nevoie de parinti, in special de mama, care sa le calau¬zeasca fiecare pas, sa le vorbeasca, invatandu-i incet-incet cum sa folo¬seasca limba, cum sa inteleaga realitatea, sa gandeasca si sa simta, in general. Experienta spatiului si a timpului real, cunoasterea prin atingere si intrebuintare a lucrurilor care-l incon¬joara pe copil, joaca, de asemenea, au rol deosebit de important. Copilul trebuie sa se implice activ in diferite jocuri, folosindu-si imaginatia si interactionand cu alti copii. Toate acestea constituie mediul ideal pentru dezvoltarea normala a mintii copilului, pentru punerea bazelor structurale si functionale ale creierului, necesare tuturor activitatilor de mai tarziu.
Televiziunea, din perspectiva descrisa anterior, nu poate fi con¬si¬derata propice pentru edificarea structurilor neuronale caracteristice unui creier normal, ci, dimpotriva, poate fi vazuta ca un mediu ce impiedica sau reprima o evolutie fireasca.
Copilul in fata televizorului nu are parte de experienta obis¬nuita a limbajului, de stimularea dialogica a gandirii si reflectiei pe care parin¬tii, bunicii sau mediul uman, in general, le ofera. Stimuli vizuali si auditivi perceputi in fata micului ecran sunt atat de agresivi, se succed cu o asemenea rapiditate, incat depasesc capacitatea creierului de a-i controla. Efectul inevitabil va fi inhibarea unor importante procese mentale.
Copiii se obisnuiesc de la televizor sa nu mai doreasca sa inteleaga ce se intampla in lumea care-i inconjoara. Se multumesc doar cu senzatiile. Experienta vizionarii TV nu este una a spatiului si a timpului real, a distantelor si a duratelor reale, ci a unora virtuale, sugerate sau doar simulate in interiorul lumii televizualului. Copilului ii lipseste posibilitatea cunoasterii prin atingerea si manipularea fizica a materialelor, una dintre conditiile desfasurarii procesului de cunoastere si, prin urmare, de structurare a traseelor neuronale. Prin televizor cei mici sunt lipsiti de linistea si ragazul necesare dezvoltarii mecanismelor limbajului intern si ale gandirii reflexive.
Televizorul nu numai ca nu favorizeaza o participare interac¬tiva la procesul de cunoastere, ci, dimpotriva, presupune o experi¬enta pasiva si pasivizanta pentru mintea umana. Dupa vizionarea prelungita, copiii vor avea tendinta de a ramane in aceeasi stare de pasivitate sau de neim¬plicare in cunoasterea lumii reale. Celor care se uita mult la televizor li se saraceste in mod proportional capacitatea de a imagina jocuri, le sla¬beste dinamismul mental. J. Healy subliniaza faptul ca: "intrucat in confi¬gurarea sistemelor neuronale, conexiunile se realizeaza, ca ras¬puns la efortul presupus de o activitate mentala, a-i introduce pe copii in mediul TV, a le deprinde mintea cu placerea facila a vizionarii in¬seam¬na sa le punem intr-un risc real dezvoltarea abilitatilor mentale" .
Problema fundamentala pe care o ridica vizionarea TV in ceea ce priveste dezvoltarea structurilor corticale este gradul ridicat de repetitivitate (zilnic), durata si intensitatea experientei vizionarii. Aceasta in situatia in care studiile demonstreaza ca:
a) fiecare experienta mai importanta sau mai des repetata in viata unui om va genera o anumita structura corticala care va influenta pe viitor, in mod proportional, interactiunea acestuia cu realitatea;
b) "atunci cand copiii sunt prinsi intr-un anumit tip de activitate cateva ore pe zi, conexiunile neuronale specifice acelui tip de activitate se vor configura, dar altceva este pe cale sa fie diminuat" ;
c) "atunci cand anumite abilitati raman nefolosite pe perioada aparitiei lor in stadiul de dezvoltare a creierului, fundamentele neuronale ale dezvoltarii acestora pot sa se «vestejeasca», pierzan¬du si potentialitatea ". Avand in vedere aceste constatari, devine justificata intrebarea pe care si-o pun tot mai multi cercetatori din lumea occidentala atunci cand constata declinul principalelor abili¬tati intelectuale la tinerii noii generatii:
Este posibil ca ritmul vietii contemporane, cand multi copii sunt in mod constant stimulati din afara, cand ei nu mai au timp sa stea sa gandeasca, sa reflecteze, sa vorbeasca cu ei insisi (limbaj intern) sa faca posibila aparitia unor schimbari structurale (morfologice) in creierul noii generatii?" (.) "Este posibil ca tinerii care petrec zilnic un timp indelungat in fata televizorului sa aiba creierul dezvoltat diferit fata de al acelora care se implica in activitati fizice, interpersonale si cognitive?
Raspunsul pe care-l dau la aceasta intrebare cercetatori renumiti ca dr. William T. Greenough de la Universitatea din Illinois, o autoritate recunoscuta in domeniul dezvoltarii corticale, sau dr. Richard M. Lerner, profesor la Universitatea de Stat din Pennsylvania, specialist in dezvoltarea mentala a copiilor si a tinerilor, este unul afirmativ:
"Da" - raspund ei - "din moment ce tinerii sunt atrasi de un alt tip de activitate (privitul la TV) decat cei apartinand altor generatii, atunci si functia, si structura creierului lor vor fi alterate. () Creierul are ten¬dinta (asa este facut el) de a repeta aceeasi experienta; neuronii invata sa reproduca modelul de raspuns deja format, ceea ce, de altfel, ne arata cum invata oamenii. Noi, de fapt, nu realizam ca ceea ce invatam sunt obiceiuri sau deprinderi. Ori de cate ori copiii fac ceva in mod repetat ar trebui sa ne intrebam: este aceasta o obisnuinta pe care dorim ca ei sa o aiba (lucru valabil din punct de vedere functional si la adulti)?"
Asadar, deprinderile formate prin repetitie determina constituirea unor modele neuronale specifice (de raspuns cortical la stimulii de mediu), modele care se vor repeta in viata cotidiana si care vor influ¬enta perceperea si reflectarea mentala a realitatii. A-i invata pe copii cu televizorul si a cultiva acest obicei in viata noastra inseamna, de fapt, a modela niste structuri neuronale care deter¬mina cortexul sa raspunda la provocarile realitatii potrivit tipului de experienta propus de vizionarea TV; inseamna sa invatam creierul cu atitudinea pasiva, sa-l facem dependent de "placerea facila a ecranului video", sa "ii sla¬bim abilitatile mentale" obisnuindu-l sa nu reflecteze, sa nu gandeasca realitatea, sa nu dialogheze sau sa nu se concentreze cu atentie la problemele pe care le intampina. Astfel, uitatul la televizor nu va constitui numai o obisnuinta cotidiana, ci se va cristaliza intr-o structura corticala care va influenta semnificativ intregul orizont de constiinta si existenta al telespectatorului.
Ce se va intampla cu copiii crescuti cu televizorul? Sunt ei, oare, condamnati pentru totdeauna la o proasta functionare a creierului, datorita unei alterari structurale a acestuia? Raspunsul depinde de timpul pe care acestia l-au petrecut in fata ecranului, in special in perioada prescolara (2-5 ani) si, de asemenea, de gradul sau intensitatea implicarii acestora in alte activitati, in afara timpului dedicat vizionarii.
Exista deficiente mai grave, datorate unei expuneri prelungite, care niciodata nu se vor putea recupera complet insa, pentru cazurile mai putin grave, cu un efort mai mare se poate ajunge la dobandirea abilitatilor mentale ale unui copil normal.
Capacitatea de modelare si remodelare a structurilor neuronale corticale (conceptul de neuroplasticitate) este uriasa, astfel incat aproape la orice varsta, cu un efort suficient, creierul, intr-o anu¬mita masura se poate reconfigura. Insa, dupa cum constata cerce¬tatorii, este cu mult mai dificila reorganizarea deoarece "organizarea unor structuri neuronale inhiba reorganizarea" . Experientele avute la varsta copilariei sunt cele mai importante, deoarece atunci se pun bazele functionale si structurale ale tuturor activitatilor de mai tarziu.
