Denumirea pedagogiei - ca stiinta a educatiei isi are originea in limba greaca: "pais-paidos" -copil, tanar; "agoge" - crestere, conducere, educatie; "agein-agogein" - a creste, a cultiva, a educa; "paideia" - educatie, instruire, invatamant; "paidagogos" - indrumator, educator, pedagog; lat. paedagogia - stiinta educatiei.
Generalizarea experientei de secole, imbinata cu concluziile cercetarii stiintifice, surprinse de istoria stiintei, au omologat denumirea de pedagogie. Denumirea de pedagogie este integrata organic in toate limbile de circulatie universala: pedagogie (in franceza); padagogik (in germana); pedagogia (in spaniola); pedagoghika (in rusa); pedagogy si education (in engleza) etc.
Denumirea de pedagogie reprezinta un concept de prestigiu stiintific pentru cunoasterea in domeniul educatiei, ca si pentru cunoasterea universala, concept care este in deplina concordanta cu istoria sa si cu statutul ei de stiinta a educatiei. Denumirea de pedagogie trebuie pastrat ca pe un concept sacru care nu trebuie inlocuit cu denumirea fenomenului ce-l studiaza.
Obiectul de studiu si definitia pedagogiei |
Pedagogia are ca obiect de studiu: educatia. In acest sens, este necesar sa precizam ca pedagogia nu se confunda cu educatia - ca fenomen socio-uman, ci ea este o teorie despre educatie, este stiinta educatiei.
Pedagogia este stiinta care studiaza legile educatiei tinerei generatii, in special. Ea studiaza insa si legile educatiei adultilor, ale educatiei omului pe parcursul intregii sale vieti.
in lumina legilor educatiei, pedagogia studiaza esenta, idealul, continutul, metodele, mijloacele si formele educatiei, urmarindu-se formarea pe baze stiintifice si eficiente a personalitatii si profesionalitatii tinerei generatii pentru activitatea social-utila. Avand in vedere ca educatia se desfasoara in cea mai mare parte in institutiile de invatamant, in care se realizeaza instructia si educatia tinerei generatii, pedagogia poate fi definita si ca stiinta ce studiaza legile, esenta, idealul, continutul, metodele, mijloacele si formele instructiei, educatiei si invatamantului tinerei generatii. Asa cum s-a mentionat, pedagogia isi extinde studiul sau si asupra educatiei si perfectionarii personalitatii si profesionalitatii adultilor.
Pedagogia s-a dezvoltat si si-a constituit statutul ei de stiinta, atat pe baza luarii in considerare a datelor despre educatie oferite de anumite stiinte (filosofie, psihologie, sociologie, biologie, antropologie etc), cat si mai ales pe baza generalizarii experientei educationale valoroase si a utilizarii rezultatelor cercetarii stiintifice proprii privind educatia tinerei generatii, care au condus la descoperirea legilor educatiei si, pe aceasta baza, la constituirea statutului de stiinta al pedagogiei.
Se constituie ca un adevar incontestabil, verificat de cercetarea stiintifica si de practica educationala indelungata, ca studiul pedagogiei si increderea in ea ca stiinta a educatiei dezvolta si intareste increderea in puterea educatiei, in forta ei modelatoare pozitiva a tinerei generatii, ca si a omului de toate varstele (vezi si Stanciu Stoian, "Cercetarea pedagogica", E.D.P., Bucuresti, 1969, p. 11).
Caracteristicile pedagogiei
|
a) Pedagogia este o stiinta socio-umana. Educatia este un fenomen social specific uman. Educatia, fund obiectul de studiu al pedagogiei, face ca pedagogia sa fie o stiinta socio-umana, incadrandu-se astfel in grupa stiintelor socio-umane.
b) Pedagogia este, fara nici o indoiala, o stiinta cu caracter teoretic, gnoseologic (de cunoastere). Pedagogia raspunde Ia intrebarea ce este educatia si, descoperind legile educatiei si elaborand teoriile pedagogice, isi aduce astfel contributia nemijlocit la dezvoltarea cunoasterii umane in general.
c) Pedagogia este, desigur, o stiinta cu un caracter actionai, praxiologic (practic). Pedagogia raspunde si la intrebarea cum se realizeaza educatia si astfel, bazandu-se pe legile educatiei, pe teoriile pedagogice, ea elaboreazastrategiile (metodele, tehnicile, mijloacele si formele) de instructie si educatie ale tinerei generatii, manifestandu-se astfel si ca o stiinta a actiunii educative eficiente.
d) Pedagogia, ca stiinta, sustine caracterul estetic al educatiei. in acest context, ea urmareste sa adapteze principiile si strategiile pedagogice la particularitatile de varsta si individuale ale tinerelor generatii, la conditiile concrete ale actului aditional. De asemenea, ea urmareste sa asigure conditiile efectuarii actului instructiv-educativ cu maiestrie si tact, in care sa se imbine seriozitatea, raspunderea, vointa, priceperea si competenta profesionala cu normele etice, cu vocatia si talentul educational ale cadrelor didactice, cu atrac-tivitatea, interesul, placerea, frumusetea si satisfactia actului invatarii, orientand si mobilizand tineretul studios la propria-i dezvoltare si pregatire, la o activitate competenta, creativa, eficienta si frumoasa, plina de initiativa si creativitate, de dragoste, intelegere si sprijin fata de tineri.
"Tot ce se preda tinerimii corespunzator capacitatii sale de intelegere trebuie astfel prezentat, incat aceasta sa nu faca nimic fara voie si silit, ci sa faca toate, pe cat posibil, de buna voie si cu placere. (I.A. Comenius-Komensky, Didactica magna, E.D.P., Bucuresti, 1970, p. 132)
e) Pedagogia este o stiinta cu caracter prospectiv. Pedagogia nu poate si nici nu se considera ca ar fi stiinta care descopera legile si elaboreaza strategiile o data pentru totdeauna. Ea se considera o stiinta cu caracter dinamic, deschis schimbarilor si innoirilor intervenite in domeniul educatiei, raspunzand astfel nu numai la intrebarile cum sa fie conceputa si cum sa fie realizata educatia prezentului, ci si la intrebarile cum vor fi si cum vor actiona educatia si scoala viitorului, proiectand prospectiv teoriile si strategiile educationale adecvate, desigur cu unele elemente de probabilitate, care vor primi corectiile corespunzatoare la timpul potrivit.
Cele de mai sus infirma, fara nici o indoiala, punctul de vedere unilateral mentionat in Larousse "Dictionar de psihologie" de Norbert Sillamy, care sustine nefondat ca pedagogia ar mai avea doar un caracter praxiologic, precizand, fara temei stiintific, faptul ca "Azi termenul de pedagogie nu mai desemneaza decat metodele si tehnicile utilizate de educatori" (Editura Univers Enciclopedic, traducere, pag. 226, Bucuresti, 1998).
Pedagogia, asa cum se demonstreaza in intreaga noastra lucrare, a fost si ramane o Stiinta (cu litere mari) a educatiei, care a descoperit si descopera in continuare legi si elaboreaza teorii si strategii educationale, amendandu-le continuu in pas cu progresul stiintific, tehnologic si social, in scopul orientarii factorilor educativi pentru formarea unei personalitati multidimensionale, integrale, active, creative si eficiente.
Concomitent cu indeplinirea rolului gnoseologic de descoperire a legilor, de elaborare a teoriilor educationale si de elaborare a strategiilor educationale, pedagogia contribuie la pregatirea specialistilor pentru activitatea instructiv-educativa, la pregatirea cadrelor didactice pentru predarea disciplinelor de specialitate.
Pedagogia ii pregateste pe studenti, viitorii profesori, pentru a doua profesie, aceea de dascal, de educator, de profesor. Sunt cunoscute aprecierile ca personalitatea unui profesor csie data in primul rand de pregatirea de specialitate. Dar, avand in vedere ca activitatea de dascal, de profesor este o profesie specifica, ea trebuie obtinuta prin studii, ca orice profesie de: inginer, filolog, istoric, matematician, chimist, medic, biolog, economist, ziarist, managerele. Un dascal, un profesor, ca orice specialist, obtine eficienta si prestigiu in primul rand prin competenta profesionala de specialitate. Aceasta competenta de specialitate, desi deosebit de valoroasa pentru profesia de educator, de profesor, nu este insa si suficienta.
Sunt cunoscute aprecierile ca anumite calitati de personalitate, anumite valente innascute, cum sunt cele de temperament sau aptitudinale, dar si calitatile obtinute in dezvoltarea generala a personalitatii si a pregatirii profesionale, trasaturile de vointa, de caracter etc. pot sa contribuie la realizarea cu un anumit randament a profesiei de educator, de profesor. Desi sunt valoroase aceste calitati, nici ele nu sunt suficiente pentru munca de profesor. Este apreciata indeosebi experienta pedagogico-metodica obtinuta dupa mai multi ani de profesorat. Desi valoroasa, nici aceasta "calificare la locul de munca" nu este suficienta pentru realizarea unei profesii de dascal competente si eficiente, caci aceasta se constituie adesea ca o experienta empirica, de dobandire doar a unor deprinderi si tehnici didactice de rutina, Iara un suport stiintifico-pedagogic. O astfel de experienta empirica lasa neacoperite o serie de fundamente si cerinte psihopedagogice si metodice, care pot aduce prejudicii muncii didactice, pot duce chiar la insuccese (esecuri) pentru tineretul studios, fapt ce nu trebuie acceptat in nici un fel, ci din contra, trebuie prevenit.
Pentru a avea prestigiu si succes in invatamant, pentru a dovedi maiestrie si tact pedagogic este imperios necesar ca profesia de educator, de dascal, de profesor sa fie invatata, asa cum s-a mai spus, ca oricare alta profesie. Profesia de cadru didactic implica, pe langa pregatirea inalta de specialitate si o pregatire psihopedagogica si metodica, obtinuta pe baze stiintifice intr-un cadru institutio-nalizat de profil, in timpul studiilor universitare. Numai astfel profesia de profesor va dovedi competenta, prestigiu, creativitate si eficienta.
Numerosi pedagogi si alti oameni de stiinta si cultura legati de invatamant, ca de altfel si multi profesori proveniti din randul specialistilor iara pregatire pedagogica, au subliniat necesitatea pregatirii pedagogice, sustinand obtinerea ei prin studii pedagogice. in acest sens, am mentiona pe profesorul universitar inginer Gh. Secara, care apreciaza ca lipsa de cunostinte pedagogice constituie o greutate in ridicarea nivelului pregatirii si in munca de invatare, in realizarea maiestriei pedagogice. De asemenea, omul de stiinta american B. F. Skinner a sustinui ca nu se poate organiza un proces instructi v-educativ intr-adevar eficace, daca acesta este lasat la bunul-plac al experientei, si ca succesul activitatii didactice necesita in mod obiectiv cunoasterea teoriei pedagogice a instruirii si invatarii. in acelasi spirit s-a pronuntat si savantul elvetian Jean Piaget, care a sustinut ca trebuie sa renuntam la experienta didactica dupa bunul-simt, justificand necesitatea ca oricare specialist care a devenit sau va deveni cadru didactic sa studieze in mod aprofundat teoria instructiei si educatiei sau, cu alte cuvinte, sa studieze pedagogia.
In sustinerea necesitatii pregatirii multidimensionale a specialistilor pentru exercitarea functiei didactice (de profesor) sunt de luat in seama si exigentele distinsului pedagog elvetian Robcrt Dottrens, fost profesor universitar la Geneva si Lyon, membru al Biroului International de Educatie si expert UNESCO, care spunea: "Studentul care a terminat in mod nesatisfacator programul pregatirii pentru invatamant, nu trebuie sa fie autorizat sa predea". Tot el aprecia ca "invatamantul trebuie sa fie considerat o profesie, ai carei membri, avand principii morale inalte, un caracter integru si un simt profund al responsabilitatii lor sociale, aduc servicii care necesita un ansamblu de cunostinte si competente specializate, dobandite gratie unei pregatiri initiale aprofundate si care le certifica aptitudinea pentru invatamant". (R. Doltrens, Institutorii ieri, educatorii maine, E.D.P. Bucuresti, 1971, p. 130 si 170). Astfel de exigente privind competentele didactice ale educatorilor reprezinta un suport profesional esential pentru pregatirea si activitatea profesorilor, care le ofera conditiile necesare pregatirii elevate, competente si creative a tineretului studios.
Practica scolara a confirmat pe deplin ca specialistii cu pregatire pedagogica, psihologica si metodica, deveniti cadre didactice, obtin prestigiu si rezultate superioare in activitatea instructiv-educativa, in comparatie cu colegii lor care nu au obtinut prin studii o astfel de pregatire. De aceea, Legea invatamantului statueaza obligativitatea obtinerii pregatirii pedagogice, psihologice si metodice, pentru cei ce vor sa devina profesori, infiintandu-se in acest scop Departamentele universitare pentru pregatirea personalului didactic. Succesul muncii didactice mai cere imperios ca profesorii sa iubeasca tineretul studios, sa-l considere parinte spiritual si partener de viata si activitate. Experienta indelungata in viata scolii ne determina sa spunem fara rezerve ca cine nu iubeste tineretul studios sa nu se faca educator-profesor.
