1.Caracteristici ale comportamentului devinat al tinerilor
In conformitate cu Noul Dictionar Explicativ al Limbii Romane (2002) comportamentul poate fi definit ca fiind "totalitatea modalitatilor de reactie a organismului fata de mediul inconjurator.
Devianta este un "tip de conduita care se abate de la regulile, normele admise de o societate data".(D.E.X., 1998; Sillamy, N., 1998, p.96).
Devianta poate fi considerata si ca o stare care poate fi aleasa sau impusa. Este aleasa atunci cand individul/grupul cauta a se face vizibil socialmente adoptand un comportament rupt de regulile stabilite. Este impusa atunci cand "societatea stabileste norme si aroga dreptul de a decreta deviant un individ/grup in momentul in care devianta poate deveni un pretext de inovatie sociala si poate permite instaurarea unui conflict, ducand la o eventuala schimbare sociala." Astfel, "devianta ca notiune cu larga utilizare desemneaza abaterea sau nonconformismul indivizilor fata de normele si valorile sociale" (Pasca, M., D., 2005, p.11).
Fenomenul infractional (criminalitatea) este rezultatul interactiunii dintre doua categorii de factori sociali, adica dintre activitatea nonconformista a indivizilor si activitatea grupurilor sociale dominante care reactioneaza, stabilind care dintre faptele acestor indivizi constituie infractiuni si aplicand autorilor pecetea comportamentului infractional, stigmatizandu-i ca infractori.
Teoria asocierilor diferentiale a lui E. Sutherland (1939) consta in ideea conform careia comportamentul uman (conformist si deviant) se invata prin contactul direct pe care individul il are cu anumite grupuri sociale restranse. Aceasta teorie explica intr-o oarecare masura diferentele procentuale care exista intre criminalitatea albilor si negrilor, a bastinasilor si a imigrantilor, a tinerilor si a varstnicilor, a femeilor si a barbatilor, a celor apartinand diferitor grupuri/categorii sociale si nationale (Ursa, V., 1994).
In baza studiilor criminologice si a evaluarilor efectuate de Politia Romana, au fost identificate grupuri tinta si grupuri vulnerabile cu potential criminogen si de victimizare, cu privire la care se intreprind masuri de preventie si protectie. Grupurile tinta sunt formate din copiii strazii, copii abandonati sau aflati in risc de abandon de propria familie, copiii care ajung la varsta majoratului in institutii rezidentiale, copiii institutionalizati.
Grupurile vulnerabile considerate a avea potential criminogen si de victimizare crescut se identifica a fi: copiii strazii, copiii maltratati, copiii consumatori de droguri, alcool si substante toxice volatile, copiii proveniti din familii cu multi membrii, cu situatie economica precara sau cu structura dezorganizata (Abraham, P., 2002, p. 82).
. Teorii sociale ale comportamentului deviant
Pentru a defini comportamentul infractional am recurs la ajutorul unor teorii care mi se par cele mai potrivite pentru analiza mediului institutional din care provin subiectii acestei lucrari. Prin urmare, in cele ce urmeaza vor fi analizate teoria etichetarii, teoria controlului social si teoria presiunii sociale.
2.. Teoria etichetarii
Teoria etichetarii este incadrata in paradigma interactionalismului simbolic, care propune conceperea deviantei ca produs al reactiei sociale. Prin urmare, "anormalitatea se naste din procesul de etichetare care "transforma actiunea in infractiune si fixeaza un individ in starea de contravenient"(Ogien, A., 2002, p.121).
Ideea de baza a teoriei etichetarii este aceea ca devianta si conformismul reies nu atat din ceea ce fac indivizii cat din maniera in care ceilalti raspund acestor comportamente. Aceasta teorie pune in discutie relativitatea deviantei, un comportament putand fi definit in mai multe feluri. Astfel, devianta poate fi definita in functie de normele societatii.
Teoria etichetarii se ocupa de perceperea comportamentului care poate fi catalogat deviant, accentul fiind pus pe reactia altora decat pe comportamentul in sine.(Boncu, S., 2000)
"Dupa sensul pe care unii si altii il dau reactiei sociale care inspira etichetarea sociala, aceasta poate fi conceputa fie ca un rit ce confirma degradarea statusului individual reafirmand frontierele sociale si morale ale unui grup (Lemert, 1951; Garfinkel, 1956), fie ca adoptarea unui rol social prin invatarea unor reguli proprii unui mediu inchis (Becker, 1973; Scheff, 1966), fie ca momentul inaugural al unei redefiniri a identitatii sociale a individului (Goffman, 1968), fie ca o procedura care participa la organizarea sociala a unei activitati de control social (Cicourel, 1968)."(Ogien, A., 2002, p 120).
In ciuda acestor divergente, aceasta teorie ofera un cadru omogen de analiza bazat pe urmatoarele idei:
1.Devianta trebuie privita ca indeplinirea unui rol (individul este perceput asa cum se prezinta in imprejurarile vietii cotidiene);
2.Obiectul analizei il constituie ordinea in care se instituie contextul unei activitati in jurul actelor delictuale;
3.Definitiile oficiale ale infractiunii si ale deviantului trebuie respinse si intelese ca si constructii sociale (Ogien, A., 2002, p 120).
Edwin Lemert a lansat ideea conform carei un act devine deviant atunci cand face obiectul unei etichetari. Autorul spune ca devianta este produsul controlului social. In acest context, Lemert (1951) face distinctia dintre devianta primara si secundara, "adica intre comportamentul initial(care se poate datora unor cauze variate) si reorganizarea simbolica a rolurilor sociale si a sinelui, ce se poate datora reactiei societatii fata de devianta, exprimata prin intermediul normelor"(Marshall, G., 2003, p.186): "Avem de a face cu devianta primara cand devianta este numai temporara si nu se repeta"() "Cel mai adesea ceilalti ignora acest tip de devianta si nu eticheteaza individul drept deviant." "Daca individul ajunge sa se caracterizeze prin comportamente deviante, este identificat in mod public ca deviant si isi organizeaza existenta in jurul actelor etichetate ca deviante, atunci el s-a angajat in ceea ce se numeste devianta secundara"()" Ca raspuns la reactiile celorlalti, individul adopta devianta secundara ca rol ce are consecinte insemnate asupra identitatii sale sociale si asupra conceptului de sine." (Boncu, S., 2000, p. 121, 122).
Asadar, odata atribuita eticheta ea poate dobandi o importanta mai mare decat oricare status al persoanei, "Individul ajunge sa se perceapa pe sine in termenii etichetei si sa se poarte in consecinta"(Boncu, S., 2000, p.122).
Bord R. (1976) spunea ca prin acte de comunicare subtila persoana etichetata poate "aluneca" in rolul desemnat de respectiva atribuire de identitate. Impunerea unei identitati deviante formeaza un set de expectante care sunt transmise persoanei etichetate. Se intaresc astfel actele deviante si se interiorizeaza aprecierile care ii sunt facute individului.
Procesul de interiorizare este explicat cu ajutorul teoriei autoaprecierii lui Bem(1967). "interiorizarea identitatii deviante poate rezulta din atribuirile asupra propriilor comportamente, comportamente ce au fost structurate de asteptarile celorlalti" Bord conchide spunand ca procesul de formare a identitatii deviante nu presupune aplicarea unei etichete explicite, ea fiind intarita prin comportamente subtile ale celorlalti semnificativi( Boncu, S., 2000, p.123).
Becker scria in lucrarea Outsiders (1966), "Deviantul este cel caruia eticheta i-a fost cu succes aplicata; comportamentul deviant este cel pe care oamenii l-au etichetat ca fiind deviant"(p.23). Din acest punct de vedere, devianta nu este o trasatura a unui act comis de o persoana, ci mai de graba o consecinta a aplicarii regulilor: "comportamentul deviant este cel pe care oamenii il eticheteaza ca atare"(Marshall, G., 2003, p.219).
Becker propune un model secvential pentru explicarea fenomenului etichetarii, spunand ca ea se construieste (sau se descompune) etapa cu etapa in formarea judecatii care stabileste o legatura intre act, natura sa si intentia pe care o putem imputa celui care o realizeaza. Dupa acest model etichetarea nu este niciodata definitiva. In acest sens autorul propune adoptarea a patru principii de aplicare:
1.devianta este o calitate atribuita unui act printr-o judecata;
2.devianta este o activitate colectiva in care un individ invata sa indeplineasca un rol, "el stie sa actioneze supunandu-se unor obligatii proprii, unei sub-culturi"
3."a deveni deviant este un proces care poate semana cu angajarea intr-o "cariera": cel care face acest lucru isi inscrie o partea din viata intr-un mediu organizat asumandu-si succesiv diferitele pozitii ierarhice;
4.criteriile care servesc la formularea unei judecati de devianta sunt adesea inventate de " antreprenori morali", adica acele persoane al caror statut in cadrul societatii le permite sa participe la definirea normalitatii si la operatiunile ce contribuie la respectarea ei (Ogien, A., 2002 p.131).
S. Cohen afirma ca etichetarea poate provoca amplificarea deviantei. Tentativele de control social pot stigmatiza indivizii, definindu-i in mod dezumanizant (ticalosi, drogati) ceea ce poate avea consecinta de a incuraja devianta pe care urmareau sa o elimine, constrangand indivizii sa adopte o identitate devianta cu scopul de a se apara, de a ataca sau de a se adapta la problemele create de reactia sociala. Cand unui act de nonconformism sau de presupusa devianta i se raspunde punitiv, deviantul fiind izolat de restul societatii, individul incepe sa se autodefineasca in termenii deviantei si sa se compare cu cei de aceiasi conditie, simtindu-se incurajat, ceea ce duce in final la alte sanctiuni punitive din partea conformistilor.
Cohen arata ca in familie copiii asimileaza, prin intermediul parintilor, modele de valori si norme omogene si coerente, in timp ce prin socializarea facuta de scoala aceasta omogenitate dispare. Sistemul de valori prin care sunt apreciate performantele copiilor in scoala apartine claselor privilegiate sau care detin puterea. De aceea copiii apartinand claselor defavorizate isi exteriorizeaza frustrarea si se asociaza, in banda sau subculturi delicvente (Radulescu, S., Banciu, D., 1990, p. 72).
Sustinatorii acestei teorii au afirmat ca etichetarea poate influenta directia, intensitatea si incidenta experientei de deviant, teoria preocupandu-se in principal de procesele care guverneaza natura, pericolul, aplicarea si consecintele etichetarilor (Marshall, G., 2003, p.220).
Teze fundamentale ale teoriei etichetarii
a) Definitiile care clasifica conduitele ca fiind deviante sau acceptate (normale) sunt subiective si relative. Situatiile sunt cele care spun daca un comportament este deviant sau normal (de exemplu: mintitul in unele situatii este acceptat social, dar copiii din centre de plasament sunt pedepsiti imediat fara a li se oferi posibilitatea de a se justifica).
b) Reactiile sociale negative fata de actele de violare a normelor nu se declanseaza in mod automat; conduita poate fi dezaprobata dar poate sa nu fie pedepsita sau condamnata (de exemplu: atitudinea fata de copiii din institutie este in mod constient si voluntar negativa intrucat se porneste de la premisa ca sunt persoane rele innascute, )
c) Procesul care trebuie urmarit in cercetarea deviantei este etichetarea comportamentului ca fiind deviant si a indivizilor ca fiind devianti de catre public. Acest proces poate avea loc atat in cazul celor care au incalcat norma cat si in cazul celor acuzati in mod eronat ca au comis o violare a ei, fiind, prin urmare considerati devianti. (exemplu relevant pentru centrele de plasament poate fi acela conform caruia daca cineva incalca o regula, atunci toti o vor face. Mi-a povestit o fata ca pentru ca una dintre ele a ramas insarcinata intr-o vacanta de vara, la fiecare inceput de an scolar, cand se intorceau de acasa erau toate duse la control ginecologic)
d) Etichetarea unui individ ca fiind deviant (din perspectiva caracterului social si moral indezirabil al conduitelor sau actelor sale), are consecinte grave asupra intaririi si agravarii comportamentului sau deviant. In consecinta nu este atat de importanta incalcarea normei cat reactia publicului fata de o anumita conduita definita ca fiind devianta (altfel este privit de exemplu un copil din familie care a lipsit o zi de la scoala spunand ca a fost bolnav si altfel este privit un copil din centru de plasament care va fi imediat controlat de catre diriginte).
e) Odata ce eticheta a fost aplicata unui individ, este foarte dificil de a o inlatura, stigmatizarea avand consecinte aproape intotdeauna ireversibile. Astfel, tendinta oamenilor este de a eticheta, interpreta toate conduitele acelui individ, chiar daca ele sunt adecvate (este suficient ca un coleg de clasa sa i se adreseze unui copil dintr-un centru de plasament cu apelativul "orfan" si in scurt timp vor afla nu doar colegii de clasa ci si un numar important de colegi din scoala)