Prin 1930 psihologia sociala se definea cu studiul atitudinilor (Allport, 1935). Iar prin anii 1970-80 se inregistrau peste 20.000 volume si studii despre atitudini. Anual apar peste 1.000 de articole avand ca preocupare atitudinile si schimbarea lor.
Definirea atitudinilor nu este o intreprindere usoara. Aceasta se datoreaza faptului ca nu pot fi observate direct. Ele sunt considerate constructii ipotetice, nu pot fi masurate cu instrumente obisnuite.
Definitia care a rezistat mult timp este cea data de Gordon W. Allport (1935) care a incercat sa delimiteze frontierele acestei notiuni: o stare mentala si neuropsihica de pregatire, ca replica la un stimul, organizata ca urmare a experientei subiectului si care exercita o influenta directa sau dinamica asupra raspunsurilor individului la toate obiectele si situatiile la care se raporteaza. Cum putem comenta aceasta definitie? Vom identifica, mai intai, o experienta individuala a persoanei de a surprinde manifestarile externe ale altora sau de a se observa pe sine. Vom mai inregistra o dorinta de a observa, o intentie, o motivatie (componenta dinamica). Cand observam apelam la memorie, cognitii, asocieri, organizam deci actiunea noastra, folosind cunostintele si experientele anterioare. In sfarsit, atitudinile presupun o consistenta comportamentala, manifestata prin interese speciale si un angajament afectiv (Vallerand, 1994).
Cum s-au dezvoltat aceste atitudini? Psihologul roman A. Chircev (1941) sustine ca atitudinile exprimate sunt determinate de natura mediului - fizic, biologic, social si cultural - in care traieste si actioneaza individul sunt invatate prin interactiunea cu diferite medii sociale (familie, clasa scolara, grup de prieteni). Atitudinile sunt sociale pentru ca individul se raporteaza la "obiectele" din mediul sau nu prin cunoasterea obiectiva a situatiilor, cat prin semnificatia si valoarea ce o acorda diferitelor institutii si realitati sociale.
Intre caracteristicile atitudinilor sunt consemnate: a) caracterul lor integrativ, organizat, ca raspuns la un stimul complex sau la o situatie, ca "preparare a unei actiuni"; b) caracterul directional, intentional, in afara logicii obisnuite, exprimand o orientare selectiva, proprie subiectului. Directiva semnifica postura, pozitia si se prezinta ca o conduita observabila (Maisonneuve, 1989); c) intensitatea angajarii afective, pozitive sau negative, fata de obiect poate fi situata pe o scala avand doi poli (pozitiv si negativ) si un punct 0, semnificand neutralitatea. La cele doua extremitati ale scalei avem intensitatea maxima, prin apropiere de cota 0 inregistram grade diferite de lejeritate; d) centralitatea traduce gradul de internalizare al unei atitudini, marcat prin apartenenta la un grup social, identificarea cu valorile acestuia, impartasirea de convingeri; e) accesibilitatea semnifica asocierea dintre obiectul atitudinii si evaluarea sa afectiva si se manifesta prin rapiditatea reactiei la stimul sau latenta raspunsului.
Functiile pe care le indeplinesc atitudinile sunt urmatoarele: a) functia cognitiva se traduce prin procesul de estimare, prin judecarea datelor primite, prin operatia de selectionare a informatiilor primite; b) functia tonica sau energetica da seama despre nivelul motivatiilor si valorilor, despre gradul de intensitate al atitudinii; c) functia reglatorie se exprima prin capacitatea de a articula diferite atitudini separate intr-un tot unificator, ca o unitate globala; d) functia adaptativa este o functie "utilitara si instrumentala", semnifica capacitatea de a astepta si obtine recompense si de a reduce "pedepsele". Prin atitudinile noastre incercam sa obtinem acceptarea, aprobarea altora; e) functia de expresie: prin atitudinile noastre ne exteriorizam credintele si valorile centrale, ne distingem de altii; f) functia de aparare se refera la efortul individului de a-si mentine stima de sine, de a se proteja.
Cum masuram atitudinile?
Cum am spus deja, atitudinile nu pot fi masurate direct. Cea mai simpla metoda de a le estima este "masurarea verbala", fie prin inregistrarea si evaluarea tuturor raspunsurilor pro si anti, exprimate de o populatie data, asupra unui subiect, fie prin construirea unor scale de atitudini. Construirea unei scale presupune selectia itemilor, evaluarea acestora de catre experti si organizarea lor ierarhica. Scala Likert se prezinta ca o optiune, pe un continuum de intensitati diferit, vis-à-vis de o problema la ordinea zilei. De exemplu, la intrebarea "Nu cred ca homosexualilor trebuie sa li se acorde drepturi speciale se pot inregistra urmatoarele raspunsuri posibile:
1. Total in dezacord
2. Dezacord
3. Neutru, nu stiu
4. De acord
5. Total de acord
Daca se aditioneaza raspunsurile unei populatii se poate masura atitudinea favorabila sau defavorabila fata de homosexuali.
Metoda intervalelor egale (Thurnstone, 1929) consista in a cere populatia sa evalueze gradul lor de atitudine fata de o chestiune ce preocupa. Sa ne referim din nou la subiectul de mai sus. Enunturile pot arata astfel:
1. Homosexualitatea este o boala mentala
2. Homosexualitatea nu este o maladie, ea reflecta o alegere personala
3. Daca as afla ca un prieten este homosexual nu as schimba nimic din relatia noastra
4. Comunitatile de homosexuali sunt o adunatura de perversi sexuali
5. Majoritatea homosexualilor sunt obsedati sexuali
6. As accepta sa locuiesc alaturi de homosexuali
Pozitiile favorabile sunt cele din extremitatile scalei.
O scala originala este diferentiatorul semantic (Osgood) care combina tehnicile Likert si Thurnstone si ambitioneaza sa determine semnificatia pe care un individ o ataseaza obiectului. Factorii masurati sunt evaluarea (negativa - pozitiva), activitatea (activa - pasiva) si puterea (slaba - puternica). Scala se prezinta ca un ansamblu de adjective antonime pe un continuum cu sapte trepte, intre +3 si -3. Se aditioneaza adjectivele cu o aparitie mai frecventa.
In fine, se mai pot inregistra si indicatori psihofiziologici ai atitudinilor ca: reactiile psihogalvanice, frecventa cardiaca, raspunsul pupilar (dilatarea sau contractarea pupilelor). Poligraful sau detectorul de minciuni este un aparat cu care se masoara efectele fiziologice ale emotiilor.
Cum se schimba atitudinile?
Omul este supus, intreaga viata, unui bombardament informational, in vederea schimbarii atitudinilor sale. Mesajele trimise de catre mass-media, de catre persoane sau grupuri, au un caracter persuasiv, nazuind sa schimbe atitudinile noastre.
Aceste oferte de asistenta psihologica si educationala rectifica deficientele de formare initiala, ofera "arme" intelectuale, morale, afective cu care individul poate face fata noilor solicitari si pentru a obtine - in sfarsit - satisfactii si succes profesional si social.
Cum se produce schimbarea? Schimbarea este o consecinta a primirii unor informatii, a receptarii si prelucrarii unor mesaje. Conteaza deci cine comunica, ce mesaj transmite, cum o face, scopurile urmarite, contextul psihosocial in care sunt antrenati receptorii (nivelul lor de instructie, intensitatea asteptarilor exprimate de acestia, sistemul lor de relatii interpersonale etc.). Sa analizam importanta fiecaruia dintre factorii care concura la acest proces: a) "comunicantul" (sursa), b) modul de a comunica; c) tinta urmarita si d) situatia concreta in care sunt plasati receptorii.
Sursa (persoana, institutia, gruparea) este cea mai importanta veriga ce poate afecta modul in care comunicarea este receptata. Oamenii sunt dispusi sa-si schimbe atitudinile numai atunci cand argumentele comunicantului sunt garantii ale unui "beneficiu", ale unei achizitii (in plan intelectual, comportamental), care va conduce la dobandirea unor "avantaje" (=cresterea valorii personale, un status social mai inalt, satisfactii profesionale, confort psihic superior). Daca individul nu acorda credit sursei de informatii, el isi organizeaza o strategie de "rezistenta" la persuasiunea emitatorului de mesaje. Pare deci logic sa acordam atentie mai intai celui ce vorbeste, scrie, comunica, transmite. Credibilitatea sau puterea de convingere a unei surse de mesaj este un determinant important in schimbarea atitudinala. Daca este "verosimila", sursa are mai mare valoare stimulatoare. Aprecierea acestei calitati este legata de autoritatea sursei, de oferta sa comportamentala anterioara, de calitatea contactelor pe care primitorul le-a mai avut cu sursa. Oricat de mare este discrepanta intre mesaj si atitudinea actuala, primitorul este dispus sa se schimbe daca comunicatorul este "credibil", daca are prestigiu, pozitie sociala nestirbita, calitati personale probate. Chiar daca sursa este noua. Statusul scazut al sursei, in schimb, face mesajul neverosimil si scade atractia pentru schimbare. Fiecare dintre noi poate gasi exemple in mediul sau social; o persoana care si-a mentinut verticalitatea, care nu a facut compromisuri, care si-a pastrat tinuta morala este credibila, pe cand un individ care a fost antrenat mereu in tot felul de combinatii dubioase sau a oscilat comportamental, functie de imprejurari, ne apare ca un profet mincinos, chiar daca este purtatorul de cuvant al unor valori pe care le-am admirat, la care aderam in genere. Puse in gura unor persoane devalorizate moral, ele isi vor pierde puritatea, puterea de atractie. Bilantul cercetarilor psihosociologice asupra competentei sursei ne arata ca impactul mesajului are o mai mare acuitate daca cel ce transmite este perceput ca superior din punct de vedere al instructiei, inteligentei, reusitei profesionale, stilului de comportare decat receptorul. Efectul competentei depinde de incertitudinea receptorului relativ la problema pusa, ca si de motivatia sa pentru aceasta problema.
Ce strategie poate adopta sursa pentru a face credibil mesajul sau, pentru a inspira incredere? "Transmitatorul" nu trebuie sa fie (sa para) interesat personal de schimbarea atitudinii celuilalt, nu trebuie sa se angajeze pasional in acest demers. E recomandabil sa arate chiar "dezinteres" sau sa fie capabil sa pledeze si pentru o cauza care e in contradictie cu dorintele sale. Increderea se dobandeste si daca comunicarea se realizeaza "accidental", "intamplator" si nu direct, manifestand programatic intentia de schimbare. In acest caz persoana (=partenerul) devine suspicioasa. Iar daca persoana care comunica este "simpatica" sau numai convingatoare prin stilul comunicarii, sansa schimbarii celuilalt este si mai mare. O persoana atractiva are o influenta crescuta.
Posibilitatea obtinerii schimbarii depinde si de preferintele receptorului. De gradul sau de instructie, de mediul sau de formare, de capitalul sau cultural, de atitudinile si mentalitatile grupului social din care provine. Acceptam, de regula, o idee, o atitudine daca este apropiata de ceea ce credem noi sau daca ne inspira simpatie, incredere cel ce incearca sa ne convinga. Similaritatea este una dintre cele mai importante baze ale simpatiei si - s-a constatat - oamenii sunt dispusi sa se lase influentati mai degraba de cei ce le seamana, decat de cei foarte deosebiti. Important e si aspectul fizic al celui ce comunica: cei agreabili sunt mai degraba urmati decat cei cu o infatisare neatractiva; cei ce vorbesc repede sunt mai convingatori decat cei ce vorbesc rar, taraganat; competenta recunoscuta public, aura, statutul de expert impresioneaza. Suntem dispusi adesea sa ne identificam cu unele persoane care ne atrag, conving, tulbura, emotioneaza. Si orice antipatie fata de comunicator sau neincredere in competenta sa duce la respingerea mesajului. La fel de importanta este si atitudinea celui ce comunica: cu cat intentia lui de a schimba pe celalalt (ceilalti) este mai vizibila, mai usor de descifrat, cu atat sansele de a obtine rezultatul dorit sunt mai mici. Comentariul sau, de aceea, trebuie sa fie "dezinteresat", impartial, sa denote integritate si onestitate.
Sursa poate fi si grupul (de "apartenenta" sau de "referinta") care exercita "presiune" asupra individului pentru a-l schimba. Avem adesea tendinta de a "merge cu ceilalti", de a impartasi parerile celor pe care-i admiram sau din randul carora facem parte. Daca grupul isi insuseste mesajul unui individ, atunci il face sa devina mai "convingator" pentru fiecare individ, ii confera "greutate".
MESAJUL incearca sa infiltreze o idee noua, sa influenteze. El are puterea sa schimbe, daca este bine prezentat. Principala lui calitate este dozarea informatiei. Aceasta se face in functie de publicul tinta si de scopul urmarit. Un mesaj prea clar, cu concluzia evidenta - s-a constat - are mai putin efect decat unul "complicat", care face apel la "competenta" auditoriului. Continutul informational trebuie acordat la public, scop, tipul de mesaj si situatie.
Comunicarea - caile prin care mesajul este "implantat" - pare sa fie adesea mai importanta decat insusi continutul transmis. O comunicare subtila poate provoca o stare de incredere, placere, confort psihic; sentimentele pozitive fac mesajul convingator si contribuie la accelerarea schimbarii atitudinii. Dar "convingatoare" poate fi si tema: cand o comunicare infatiseaza un posibil pericol (de exemplu, daca intreprinderile nu vor intra in ritmul obisnuit de lucru si vor apela mereu la revendicari si greve, ne asteapta o depresiune economica) esti tentat sa acorzi imediat credit informatiei. Cercetarile au aratat ca teama provocata de un mesaj nu trebuie sa fie prea intensa; moderatia pare sa aiba cei mai mari sorti de izbanda in schimbarea atitudinii. Alte cercetari s-au orientat spre efectele "primatului"comunicarii si ale calitatii sale de "recent". Informatiile de "ultima ora", bazate pe intaietatea sursei, pe "efectul noutatii" sunt mai convingatoare, mai plauzibile.
Importanta e si discrepanta intre continutul comunicarii si atitudinea initiala a receptorilor. Tensiunea creata de o discrepanta mare determina mai curand o schimbare decat daca se constata o diferenta redusa. Afirmatiile mult prea distantate insa de atitudinea initiala a subiectului il fac sa puna la indoiala credibilitatea sursei. Iar comunicatorul unui mesaj mult prea discrepant face ca acesta sa-si piarda uneori creditul. Suntem tentati, adesea, sa taxam drept "enormitati" informatiile care distoneaza total cu cunostintele, credintele, atitudinile noastre si sa respingem persoana care pune in circulatie asemenea "perle".
Unele studii au descoperit ca multi subiecti prefera comunicarile cu doua laturi (sensuri) si ca aceasta strategie de furnizare a mesajului da rezultate mai bune decat cele directe, prezentand o singura solutie. Aceasta depinde insa de gradul de educatie al primitorului: cei ce au un "capital cultural" (Bourdieu) mai inalt sunt mai receptivi la comunicarile cu doua sensuri, decat cei cu o educatie redusa, constata Hazen si Kiesler (1975). O asemenea modalitate de implementare are si o mai mare sansa sa se "fixeze" decat cea directa. Oamenii care au o buna parere despre ei insisi, care se cred "subtili" se conving numai daca asculta argumente pentru doua variante de a rezolva problema si aleg ei insisi. Chiar si atunci cand li se incurajeaza "rezistenta la schimbare". Abia atunci au sentimentul ca au "ales", ca au optat si nu li s-a impus o solutie din afara.
Important e si modul de prezentare a mesajului. Fie ca se adopta calea directa, personala, fie ca se recurge la mass media, sanse de a obtine schimbarea sunt mai mari daca cel ce prezinta mesajul dovedeste flexibilitate, capacitate de a abandona o linie de argumentare si a adopta o alta, de a schimba topica expunerii, de a modifica ritmul etc.
CARACTERISTICILE RECEPTORULUI (ascultatorului) constituie un factor important al schimbarii atitudinii. Trasaturile personalitatii acestuia pot determina sau nu tendinte de a avea incredere in mesaj si in cel ce-l comunica. "Primitorul" unui mesaj "trateaza" informatiile in functie de sursa, continutul acestuia si situatia concreta si abia apoi actioneaza. Conteaza, in aceasta "prelucrare", nu doar trasaturile sale de personalitate, ci si faptul de a apartine unei categorii sociale, formatia sa initiala, nivel sau cultural. O descoperire destul de consistenta, a fost faptul ca oamenii cu o imagine defavorabila de sine sunt mai putin influentabili decat cei macinati de indoieli. Stima de sine pare sa se completeze cu acordarea unei valori mai mari sau mai mici optiunilor "altora". Multi cred ca inteligenta ar constitui, de asemenea, un factor de rezistenta la schimbare. Dar unele cercetari au dovedit ca si oamenii cu un coeficient de inteligenta sunt influentabili ca si cei mai putin dotati. Cei inzestrati sunt insa mai putin receptivi la argumente inconsistente si nelogice, pe cand ceilalti primesc mai usor prezentarile "complexe", situatiile dificile. Importanta e, desigur, si "forta" angajarii subiectului, intensitatea atitudinii sale. Schimbarea atitudinii este mai dificila daca subiectul a facut deja o optiune precisa. Iar daca alegerea sa a fost libera (fara "presiuni" sau "obligatii"), atunci pozitia sa devine si mai ferma. Unele cercetari au dovedit ca si sexul subiectului are, in anumite cazuri, importanta in prezentarea optiunii. Femeile sunt mai putin influentabile decat barbatii in societatile in care au fost formate intr-un mediu caracterizat prin conformism, supunere, nevoie de afirmare.
O sursa de rezistenta la schimbare vine din experienta subiectului, de la modelele culturale asimilate de acesta. Increderea in modelele cunoscute, stabile fac pozitia sa mai putin vulnerabila la persuasiune. Experienta inseamna si confruntare, in timp, cu diferite incercari de a i se schimba atitudinea. Atunci el a fost nevoit sa-si "construiasca" o pozitie de "aparare", pe care o actualizeaza ori de cate ori este nevoie. De unde concluzia: pentru a intari puterea de rezistenta la schimbare este bine ca atitudinea sa fie periodic "atacata" (pentru a se fortifica). Importanta este starea, dispozitia temporara a receptorului. O persoana avertizata, prevenita ca va primi un mesaj contrar opiniei sale isi reface mental argumentele, isi construieste o strategie de aparare, se "pregateste" pentru receptie. Iar daca subiectul si-a schimbat recent atitudinea - si se gaseste intr-o perioada de consolidare a noii atitudini -, atunci sansa unei noi modificari e mult mai redusa. El are nevoie de stima de sine, de aprobarea celor din jur si se stie ca nu le poate dobandi daca-si schimba mereu atitudinea. El doreste sa-si tina sub "control" conduita si orice impresie ca ar fi manipulat trezeste reactia de respingere. Persuasiunea unei surse, fara a tine seama de context, poate da nastere unei adevarate "imunizari" a receptorului la atacurile repetate.
SITUATIA concreta in care se desfasoara "atacul" pentru schimbarea atitudinii poate avea un rol important in obtinerea succesului. Iata, mass media, comentatorii politici ne avertizeaza ca schimbarea economiei noastre este o problema dificila, dureroasa, care se poate solda cu efecte secundare nedorite. Prevenirea, "atentionarea", "pregatirea" publicului pentru o situatie dificila o face mai usor suportabila, aceasta pierzandu-si efectul de "soc". Stim ca toate tarile est-europene se confrunta cu somajul, fenomenul e prezent si la noi, pare "firesc" sa se accentueze in anii viitori. O "atmosfera" favorabila schimbarii se poate repercuta asupra potentialilor receptori, "contactul psihosocial" poate modifica efectele mesajului.
Situatia concreta a receptorului poate determina (re)organiza tacticii sale defensive. El isi construieste, de pilda, argumente care sprijina propria sa pozitie si repsinge "ofensiva" oponentului, apeland la "situatia concreta", la contextul psihosocial care este nefavorabil schimbarii. Daca insa pozitia sa initiala nu este ferma, atunci nici chiar crearea unei atmosfere ostile nu poate bloca schimbarea. Contextul poate fi organizat prin strategii educationale, formandu-l pe individ pentru receptare, pregatindu-l pentru cunoastere si atitudine favorabila fata de schimbare. Numai cine constientizeaza problematica, numai cine dobandeste informatii alternative despre posibilitatea rezolvarii unei situatii dificile poate intelege nevoia schimbarii sau rezistentei la schimbare.
