20.1. Caracterul si atitudinile sociale Notiunea de atitudine sociala
Termenul atitudine a fost utilizat in psihologie mai intai cu referire la rolul atitudinii motrice in perceptie si atentie.
A adopta o anumit[ atitudine inseamna a te pregati pentru a actiona intr-un anumit fel. S-a considerat apoi ca atitudinile constituie un mijloc de a intelege aproapele (Baldwin).
W. I. Thomas (1918) a extins intelesul termenului atitudine in domeniul psihologiei sociale.
. In sens psiho-social, atitudinea este o stare de spirit care determina un anumit individ sunt[ formuleze o anumita opinie sau sunt[ actioneze intr-un anumit fel in legatura cu un anumit obiect social.
Orice are o anumita valoare din punctul de vedere al omului ca fiinta sociala poate fi considerat un obiect social.
Iata cateva exemple de obiecte sociale: omul in general sau un om anume, patria, strainii, banii, o anumita teorie stiintifica, mediul inconjurator etc.
Atitudinile se manifesta in situatii afectiv-motivationale. In aceeasi situatie, doi indivizi pot sa aiba atitudini diferite. De exemplu, pe marginea drumului se afla un om cazut, plin de sange. Pe langa el trece o persoana care, dupa ce-l priveste, pleaca mai departe ridicand din umeri.
Venita din urma, o alta persoana incearca sa-l ajute. Spunem despre primul ca este nepasator la suferinta altuia si despre cel de-al doilea ca are o atitudine miloasa.
Pentru ca atitudinile persoanei sa fie acceptabile pentru ceilalti, este necesar sa intervina vointa buna, care sa franeze manifestarile comportamentale venite din motive personale care aduc atingere altora. De exemplu, sa presupunem ca intr-o parcare un individ loveste masina altei persoane. Convins ca nimeni nu l-a vazut, pleaca fara sa-si puna problema ca a produs unui om o paguba. Un alt sofer, care a lovit o masina in parcare, a asteptat proprietarul si a platit paguba pe care a produs-o. Primul sofer a avut o atitudine incorecta, iar cel de-al doilea o atitudine corecta. Aceste atitudini depind de caracterul omului.
Cuvantul "caracter" deriva din cel grecesc care inseamna "gravare". Daca raportam termenul la etimologia termenului "persona" care deriva din personare = "a rationa prin intermediul", deducem ca prin caracterul personal se intelege amprenta proprie, forma, modelul unei fiinte umane. Deci, fiecare om are caracterul sau, fie ca acesta este un caracter bun sau rau.
Caracterul persoanei se vede in atitudinile sale. Se pune intrebarea: orice atitudine a cuiva este un indiciu al personalitatii sale, indica o trasatura caracteriala a personalitatii sale? Raspunsul este nu.
. Mai intai spunem ca trasatura este o forta psihica directoare constanta care determina comportamentul activ si reactiv al individului (Baumgarten - 1936).
Nu orice atitudine poate sa fie considerata ca atitudine caracteriala. Unele atitudini sunt intamplatoare, nu sunt caracteristice pentru persoana respectiva. Sa presupunem ca cineva este o persoana care de obicei este punctuala. I s-a intamplat insa o data sa nu ajunga la timp. Cei care o asteptau i-ar fi putut reprosa intarzierea, dar nu puteau s-o caracterizeze ca fiind o persoana nepunctuala, pe care nu te poti baza.
Atitudinile sunt intotdeauna fata de ceva anume, in situatii concrete, deci sunt variabile. Trasaturile sunt constante. Pentru ca atitudinile sa indice trasaturi de caracter ale persoanei, ele trebuie sa indeplineasca urmatoarele trei conditii:
Tema
Dati exemplu de situatii si de atitudini posibile in acele situatii.
- Frecventa ridicata, chiar foarte ridicata. Atitudinile rare, intamplatoare, nu sunt atitudini caracteriale, nu indica trasaturi de caracter ale unei persoane sau alta.
- Gama larga de situatii concrete in care apare acea atitudine.
- Intensitate mare a comportamentului in conformitate Cu acel "mod preferat" de comportare.
De exemplu, cineva are trasatura de caracter "iubitor de adevar" numai daca in toate situatiile de viata se conduce dupa aceasta regula si este in stare sa infrunte obstacole in respectul adevarului.
Din constanta trasaturii care este "gravata in individ, rezulta atitudini constante in situatii reale.
Profile caracteriale ale personalitatii
Trasaturile tind sa se grupeze si sa se integreze formand o structura caracteriala stabila (a se vedea definitia structurii la lectia despre personalitate). Aceasta structura formeaza profilul caracterial al persoanei respective.
G. W. Allport a ierarhizat trasaturile, in general, ceea ce se poate aplica si in cazul caracterului, dupa gradul lor de importanta si pregnanta in manifestarile comportamentale.
1. Trasaturi cardinale. Sunt acelea care influenteaza aproape fiecare act al individului.
Cinste. E cinstit ca Socrate.
Zgarcenie. Este zgarcit ca Harpagon (sau ca Hagi Tudose).
Ipocrizie. Ipocrit ca Tartuffe.
Tradator ca Iuda.
Intrigant ca lago.
Cine poseda o singura trasatura cardinala este o personalitate neobisnuita, de regula, o persoana obisnuita are 2 trasaturi cardinale.
2 Trasaturi centrale. Caracterizeaza persoana, ies in evidenta, dar nu au generalitatea si intensitatea celor cardinale. Un om are intre 5 si 10 trasaturi centrale pe baza carora poate fi descris, caracterizat.
3 Trasaturi secundare. Sunt mai putin evidente, apar mai putin frecvent in atitudini si au intensitate mica. O persoana poate sa aiba multe trasaturi secundare, de aceea autorul citat spunea "nu vom risca o presupunere privind numarul dispozitiilor secundare".
Tema
Incercati sa identificati in cazul dumneavoastra personal trasaturile cardi¬nale si pe cele centrale care se subordoneaza lor.
Caracterul reprezinta latura etico-relationala (morala) a personalitatii
Omul are nevoie de valori pentru a-si orienta sentimentele si actele. Comportamentele si faptele persoanei sunt apreciate si din punctul de vedere al valorilor fundamentale ale Binelui. Este bine din punct de vedere moral ceea ce este drept si conform datoriei.
. Prin datorie, Immanuel Kant intelegea necesitatea de a indeplini o actiune din respect pentru legea morala. Ea este a tuturor in aceeasi masura, nu admite exceptii, spune filozoful. Dumneavoastra ce parere aveti?
Evolutia atitudinilor caracteriale
Maturitatea personalitatii implica si capacitatea de a intretine relatii corecte cu semenii si de a actiona ca membru al societatii. In stransa legatura cu constiinta de sine, se formeaza capacitatea de a judeca lucrurile si din punctul de vedere al celorlalti. "Omul este minte si suflet, altfel spus intelect si vointa. Intelepciunea trebuie sa desavarseasca ambele aceste laturi: indemnat de mintea luminata prin cunoasterea lucrurilor celor mai inalte, sufletul sa se indrepte spre alegerea lucrurilor celor mai bune" (Glambattista Vico, Stiinta noua).
Evolutia caracterului este strans legata de evolutia intelectului si a vointei. Itotdeauna, intr-o atitudine caracteriala este prezenta si o componenta intelectuala. Intervine capacitatea de a judeca (de a aprecia) dupa regulile binelui. Sa luam definitia minciunii: a minti - a trada cu buna stiinta si cu intentie adevarul. Prin cercetarile sale, Piaget a demonstrat ca, .inainte de 8 ani, copilul nu intelege natura adevarata a minciunii si a daunelor pe care ea o provoaca; el nu deosebeste minciuna de fabulatie. La 10-12 ani, apreciaza ca minciuna este grava numai in masura in care inselatoria a reusit. Numai cand intelectul s-a maturizat ajungand in faza operatiilor formale, apare responsabilitatea subiectiva cand constiinta celui cu caracter bun va respinge minciuna ca intentie de a trada adevarul. Este un paralelism intre dezvoltarea morala si evolutia intelectuala. () Nici normele logice si nici normele morale nu sunt innascute in constiinta individuala. (Jean Plaget, Judecata morala la copil)
Etape ih evolutia caracterului
Dezvoltarea caracterului este strans legata de evolutia Eului. L. Szondi considera ca structura Eului cuprinde:
1) constiinta perceptiva - senzatii si reprezentari din lumea externprin aparatele senzoriale;
2) constiinta nevoilor si dorintelor determinate de factori pulsionali. Eul primeste din interior dorintele si din exterior impresiile. Pozitia pe care o ia depinde de trei factori:
. structura genetica (cromozomica) a individului;
. fortele exterioare care actioneaza asupra lui (educatie, traume fizice sau psihice);
. stadiul atins de supraeu, adica constiinta morala.
Copilul de 3-4 ani se identifica cu cei din jur, asupra carora proiecteaza nevoile sale pulsionale.
El se supara la rezistenta celor din jur, se retrage in sine, se supara pe educator. La 5-6 ani, Eul este capabil sa intre in relatii cu altii. De acum inainte, copilul invata sa renunte si sa stabileasca relatii cu altii la gradinita, la scoala, in familie ("asa numita ordine domestica). De asemenea, Eul refuleaza tendintele inacceptabile. Intre 9 si 12 ani, tandrete sau agresivitate. In pubertate si adolescenta (pana la 17-18 ani), pot sa apara tulburari in frana constiintei. Caracterul va fi asa cum iese din adolescenta. (L. Szondi, Diagnostic experimental des pulsions)
Modelarea sau invatarea prin observare
Tema
Pe care dintre modali¬tatile de influentare a caracterului copilului si adolescentului le puteti confirma din propria experienta?
Bandura (1967) trece in revista modalitatile de influentare a caracterului bazandu-ne pe rolul insemnat al imitatiei.
1.Modelele adulte afectuoase si instructive tind sa fie imitate mai mult decat cele mai putin educative.
2.Copiii tind sa imite mai degraba pe cei care au putere in mediul lor si care pot sa acorde recompense.
3. Modelele masculine sunt mai usor imitate decat cele feminine.
4. Modelele celor cu statut inalt tind sa fie mai degraba invatate decat modelele celor cu statut scazut.
5. Daca ii spui celui pe care il educi ca are calitati in comun cu modelul, el imita modelul respectiv.
6. Grupurile, institutiile si mediile sociale au efecte puternice asupra comportamentului imitativ.
7. Descrierile verbale ale modelului sunt la fel de capabile sa duca la invatarea imitativa ca si "situatiile de viata."
Sfaturi pentru educatori
Beeker si colaboratorii (1967), in urma studiilor in institutii de invatamant pentru copii, enumera urmatoarele reguli pentru a forma un caracter bun:
1. Sa se elaboreze reguli explicite privitoare la ceea ce se asteapta de la copil:
trebuie sa faci asa; nu trebuie sa faci asa; trebuie sa fii asa.
2. Sa se utilizeze ca pedeapsa retragerea unei intariri pozitive (se considera recompensele ca fiind intariri pozitive).
3. Sa se dea atentie comportamentelor pozitive prin lauda: "ai facut bine".
4. Sa se laude comportamentul pozitiv al cuiva ignorand un comportament deviant al altcuiva care se produce simultan cu cel laudat. De exemplu, cand un copil chinuie un animal si altul intervine in ajutorul animalului. Copilului bun ii spui: "asa este bine sa te porti cu animalele"; celui agresiv nu-i spui nimic, nu-l bagi in seama.
Valori umane fundamentale
Filozoful german Edward Spranger a considerat urmatoarele tipuri de valori in functie de care s-ar putea stabili tipurile caracteriale:
a) Tipul teoretic. Pretuieste adevarul stiintific, este preocupat de intelegerea lumii.
b) Tipul economic. Pretuieste bogatia, vrea sa-i depaseasca pe altii in bunuri materiale, nu-l intereseaza valorile precum adevarul sau frumosul.
c) Tipul estetic. Pretuieste armonia si considera adevarul si frumosul ca echivalente. Tinde spre individualism.
d) Tipul social. Dragostea de oameni este caracteristica lui dominanta (dragoste conjugala, filiala, prietenie, filantropie).
e) Tipul religios. Preocupat de dumnezeire.
f) Tipul politic. Puterea personala si renumele sunt cele mai importante lucruri pentru el.
Termeni de retinut: atitudine, obiect social, trasatura de caracter, caracter personal, atitudine caracteriala, profil caracterial, structura caracteriala, trasatura cardinala, trasatura centrala, trasatura secundara, datorie, latura etico- relationala a personalitatii, responsabilitate subiectiva, tip teoretic, tip economic, tip estetic, tip social, tip politic, tip religios.
