Pentru a aprecia in ce masura vizionarea TV poate fi consi¬derata un comportament generator de dependenta, psihologii americani Robert Kubey si Mihail Csikszentmihalyi au utilizat ca ghid Manualul de diagnostic si statistica (M.D.S.-IV) al Asociatiei Americane de Psihiatrie (1994). Ei au dorit sa vada care dintre cele sapte criterii enuntate in acest ghid pentru diagnosticarea dependentei de o anumita substanta pot fi aplicate si in cazul televiziunii. Conform cercetarilor efectuate in domeniu, este suficient ca numai trei din cele sapte criterii sa isi gaseasca aplicatia pentru a putea fi dat diagnosticul de dependenta comportamentului tinut sub observatie - in cazul nostru, vizionarea TV.
Avand in vedere literatura de specialitate, psihologii dovedesc faptul ca, in cazul televizorului, cinci din cele sapte criterii isi gasesc o larga aplicabilitate, iar doua dintre acestea, o aplicabilitate restransa. Nu mai exista nici un dubiu: obisnuinta de a te uita la televizor constituie un comportament care poate genera, in timp, dependenta asa cum o face jocul de carti sau unele substante ca bautura si narcoticele. In cele ce urmeaza vom prezenta cele sapte criterii ale diagnosticarii dependentei (M.D.S.-IV), aratand, la fiecare dintre ele, gradul in care isi gasesc aplicabilitatea in cazul vizionarii TV.
Criterii cu aplicabilitate restransa
1. Primul criteriu al Manualului de diagnostic si statistica privind comportamentul de dependenta, luat in discutie in lucrarea lui Kubey, este aparitia "necesitatii de a consuma o cantitate vizibil mai mare de substanta (drogul sau comportamentul ce da depen¬denta) pentru a atinge starea de intoxicare sau efectul dorit (relaxarea, satisfactia, placerea). Efectul este vizibil diminuat in urma utilizarii aceleiasi cantitati de substanta." Fumatorii sau bautorii simt nevoia cresterii numarului de tigari sau a cantitatii de bautura.
Acest criteriu se aplica, mai cu seama, la telespectatorii "inra¬iti", care marturisesc ca simt o satisfactie mai redusa pe parcursul vizionarii decat telespectatorii ocazionali. Pentru cei care nu se uita de obicei la televizor efectul vizionarii (impresia creata) este mult mai puternic. Insa, proportional cu cresterea timpului dedicat acesteia, satisfactia se micsoreaza.
2. Dependenta se manifesta atunci cand "utilizarea substantei continua, desi se cunoaste existenta unei probleme fizice sau psihologice constante sau periodice care se datoreaza probabil respectivei substante sau pe care aceasta o accentueaza" . Multi continua fumatul, chiar daca stiu ca au cancer la plamani, iar altii continua sa bea, desi stiu ca sufera, din aceasta pricina, de o boala grava. Cei impatimiti de jocurile de noroc nu se pot opri, cu toate ca au pierdut toti banii sau sunt pe cale sa-si piarda si casa.
Aplicabilitatea acestui criteriu este dificil de observat in cazul televizorului, observa Kubey, deoarece putini sunt aceia care consti¬enti¬zeaza "faptul ca o problema semnificativa fizica sau psihologica se datoreaza vizionarii TV" . Oricum, exista suficiente persoane ca¬re marturisesc ca televizorul constituie un important impediment in desfasurarea unei vieti normale de familie, in rezolvarea problemelor casnice sau in comuniunea cu ceilalti. "Televizorul ne manan¬ca tot timpul", se plang nemultumiti multi telespectatori, cu toate ca nu se simt capabili sa reduca timpul alocat vizionarii sau sa renunte complet la el. Altii constientizeaza ca televiziunea le "accentueaza problemele fizice si psihice" - sedentarism, ingrasare, oboseala psihica etc. -, dar, constata, in acelasi timp, ca nu se pot lipsi de televizor.
Criterii perfect aplicabile
1. In cazul dependentei, "substanta este adesea consumata in cantitati mai mari si in cursul unei perioade mai lungi decat s-a intentionat initial" . Jucatorii la cazino isi propun adesea sa joace doar pana vor castiga ceea ce au pierdut. Putini insa sunt aceia care, dupa ce au castigat, se pot opri inainte de a pierde totul. Pentru fumatorii inraiti sau pentru bautori este simptomatic faptul de a-si propune sa fumeze doar o tigara, respectiv sa bea doar un pahar, fara insa sa se poata opri dupa aceea.
"Telespectatorii de toate varstele, observa Kubey, afirma ca se asaza pentru a urmari un singur program, dar termina prin a viziona mult mai mult. Astfel, acest criteriu de diagnosticare se poate aplica la numerosi telespectatori. Obisnuinta vizionarii este atat de bine inrada¬cinata in anumite cazuri, incat optiunea de a privi la televizor se realizeaza aproape automat. Odata terminata masa - sau spalatul vaselor - numeroase persoane se asaza in fata televizorului, indiferent de program."
Marturiile pe care le prezinta Mander in cartea sa demonstrea¬za cu prisosinta aplicabilitatea acestui criteriu: "Daca un televizor este deschis, observa una dintre persoanele intervievate, nu-mi pot indeparta privirea. () Nu vreau sa privesc atat de mult, dar nu ma pot abtine. Ma face sa privesc" .
Dupa observatiile facute de psihologi, acest criteriu se aplica usor la majoritatea telespectatorilor. Sondajele Gallup Poll arata ca 42% dintre adultii americani investigati afirma ca petrec prea mult timp privind la televizor, ca si cum nu de ei insisi depinde acest lucru, ci de altcineva.
2. "Exista o dorinta constanta sau se fac eforturi mari, fara eficienta insa, de a reduce sau controla utilizarea substantei sau a comportamentului ce a produs dependenta." Fenomenul este cunoscut tuturor celor dependenti de ceva anume si care se lupta sa-si stopeze sau sa-si controleze acel comportament, fie ca este vorba de bautura, tigari sau mancare, fie de un comportament obsesiv precum desfranarea, jocul de carti sau un hobby anume.
Prin afirmarea faptului ca se uita prea mult la televizor, oamenii fac nu numai o constatare, ci isi exprima si neputinta de a-si putea micsora timpul dedicat vizionarii sub limita la care ei insisi considera ca ar fi necesar pentru a putea desfasura in mod normal celelalte activitati cotidiene. Fenomenul de dependenta creat de televiziune, observa Kubey, este dovedit si de faptul ca, odata cu trecerea timpului, procentul oamenilor care afirma ca se uita prea mult la televizor este in crestere. In numai zece ani, in America, acesta a crescut cu peste 10 procente.
In multe studii se arata ca "oamenii afirma relativ frecvent ca nu se simt in stare sa se hotarasca a intrerupe vizionarea daca nu aban¬doneaza cu totul televizorul sau daca nu-l inchid brusc, apeland la ajutorul telecomenzii . Multi telespectatori declara ca "au renuntat la obisnuitul cablu tocmai pentru a avea mai putine optiuni si astfel a se uita mai putin la televizor" .
3. Persoanele dependente "dedica mult timp activitatilor necesare pentru a obtine substanta, a o utiliza (fumatul in lant) si a reveni la ea in urma efectelor sale" . Acest criteriu isi gaseste o puternica aplicabilitate in cazul televizorului, in conditiile in care timpul mediu de vizionare ajunge pana la 3 ore zilnic, iar in multe cazuri depaseste 4 sau chiar 5 ore (batranii, copiii sau cei fara lucru).
4. Dependenta presupune "renuntarea sau reducerea multor activitati sociale, ocupationale sau recreative datorita consumarii substantei. Este posibil ca persoana sa se retraga din activitatile de familie sau sa renunte la hobby-uri pentru a putea utiliza substanta intr un cadru intim .
Este evident ca, in cazul in care oamenii petrec zilnic 3-4 ore in fata televizorului, o mare parte din activitatile casnice, comunicarea cu cei apropiati sunt neglijate sau excluse. In Romania, dupa 1990, lectura sau iesitul in natura (excursii sau drumetii) au fost inlocuite, pentru multi oameni, de vizionarea TV.
Williams si Handford (1986) constata ca "adolescentii si adultii participa la activitatile si evenimentele sportive ale comunitatii intr o masura mult mai scazuta atunci cand televiziunea este dispo¬nibila decat atunci cand nu este" .
"Nu in putine cazuri, observa Kubey, adultii se simt neglijati de partenerii lor care privesc masiv la televizor (exemplu: asa-numi¬tele «vaduve ale fotbalului»). Oamenii relateaza ca au adesea senzatia ca trebuie sa concureze cu vedetele de televiziune pentru a castiga atentia membrilor familiei.
Numeroase persoane utilizeaza televizorul (ca si alte mijloace de presa) special pentru a evita contactul cu familia. In mod deosebit ingrijoreaza ideea ca anumiti copii sunt neglijati emotional si poate chiar fizic, intrucat cei insarcinati sa-i ingrijeasca sunt prea «prinsi» cu vizionarea programelor TV pentru a se ocupa de ei" .
5. Intreruperea consumului de drog (retragerea) sau a practi¬carii comportamentului fata de care se manifesta dependenta conduce, dupa Manualul de diagnostic si statistica, la aparitia unor stari caracteristice: irascibilitate, anxietate, nervozitate excesiva etc. Este resimtita totodata cu putere nevoia utilizarii altei substante sau a unui comportament asemanator pentru a atenua sau a evita simptomele de retragere .
Inca din anii '60, in America, exista studii care atesta prezenta simptomelor specifice retragerii (renuntarii la drog) la persoanele care renunta brusc la televizor. Steiner, de exemplu, la inceputul anilor '60, la numai 10 ani de la introducerea televizorului in America, "prezinta relatari ale indivizilor cu privire la diverse comportamente de interes psihologic, conturate in urma pierderii unui televizor datorita unei defectiuni tehnice. Iata 3 exemple: «Familia era total dezorientata. Era groaznic. Nu faceam nimic - stateam de vorba cu sotul meu. Se tipa incontinuu. Copiii ma deranjau si nervii mei erau la limita. Am incercat sa le trezesc interesul pentru jocuri, dar era imposibil. Televiziunea a ajuns sa faca parte din ei»" .
Irascibilitatea, nervozitatea, certurile in familie sau anxietatea si nelinistea sunt doar cateva din starile specifice retragerii, stari traite de cei care renunta la drog, si care sunt identificabile usor si in cazul intreruperii bruste a vizionarii TV pe o perioada mai lunga.
"Winick ofera o colectie valoroasa de anchete cu privire la familiile ale caror televizoare erau defecte. El scrie: «Pentru majoritatea persoanelor primele 3 sau 4 zile erau cele mai dificile, chiar si in multe camine in care vizionarea era minima si in care se desfasurau si alte activitati. In mai mult de jumatate din totalul caminelor, in aceste prime zile dupa pierderea televizorului, viata obisnuita era intrerupta, membrii familiei aveau greutati in gestionarea noului timp liber, se manifesta anxietatea si agresivitatea, iar asteptarile privind comportamentul celorlalti nu erau satisfacute. Persoanele care locuiau singure aveau tendinta de a deveni plictisite sau iritate»."
In ceea ce priveste punctul al doilea al acestui criteriu, R. Kubey constata ca aceia care incearca sa renunte la televizor apeleaza adesea la alte activitati media si de divertisment . Este interesant de constatat faptul ca "multi oameni, in incercarea de a se lasa de droguri precum heroina, cocaina si alcoolul, utilizeaza televiziunea ca pe un mijloc mai putin nociv de evadare si distragere" . Aceasta dovedeste ca televiziunea, ca mijloc evazionist sau euforizant, este plasata intre divertisment si drogurile mai puternice, de genul celor amintite mai inainte.
Dupa cum se vede, concluzioneaza Kubey, "aplicand criteriile de diagnostic M.D.S. - IV, dependenta de televizor poate fi iden¬tificata in cazul multor persoane. Diferenta esentiala provine, s-ar parea, din faptul ca nu suntem obisnuiti sa consideram televiziunea o substanta: nu e nici lichida (alcool), nici solida (o pastila). Totusi, vizionarea programelor TV implica, intr-un anume fel, aportul de ceva in organism, chiar daca acest ceva e numai lumina si sunet, si chiar daca nici un reziduu din aceasta substanta nu poate fi detectat ulterior in corp. Desi poate nu este vorba despre o substanta, milioane de oameni cred totusi ca ei insisi sau altii pe care ii cunosc trebuie sa-si controleze mai bine modul in care utilizeaza acest mijloc" .
In cele ce urmeaza, vom prezenta trei dintre mecanismele psihologice care explica aparitia dependentei de televizor.
