Pedagogia, asemanator altor stiinte, a parcurs un drum lung, o adevarata istorie proprie pana la constituirea ei ca disciplina stiintifica.
in aceasta istorie a sa, pedagogia a aparut si s-a dezvoltat folosind datele altor stiinte socio-umane - asa cum au fost filosofia, sociologia, logica, etica etc. Datele acestor stiinte fie ca se refereau la anumite aspecte ale cunoasterii si evolutiei omului,,fie priveau chiar unele aspecte educationale, fiind luate in seama de pedagogie in explicarea si conceperea fenomenului educational specific. Pedagogia a generalizat datele experientei valoroase in domeniul educatiei, valorificand indeosebi rezultatele cercetarii stiintifice in domeniul educatiei, cercetarea pedagogica fiind factorul cel mai important al aparitiei si dezvoltarii pedagogiei, al constituirii statutului ei de stiinta a educatiei.
Privita intr-o perspectiva istorica, aparitia si dezvoltarea pedagogiei poate fi marcata de urmatoarele perioade:
- La inceputul dezvoltarii societatii, educatia era un fenomen relativ simplu, in mare masura nediferentiat de celelalte fenomene socio-umane indeosebi. In aceste conditii nu se poale vorbi de aparitia pedagogiei. Educatia, integrata fenomenelor socio-umane, se desfasura in mod empiric, fara teorii si strategii de real izare specifice. Procedeele generale de munca - de culegerea fructelor, de pescuit, de vanat etc. erau cele ce ofereau "educatie", pregatind tinerii pentru activitatea social-utila.
-Pe masura diferentierii activitatilor sociale, a efectuarii unor actiuni specifice de educare a tinerei generatii pentru activitatea social-utila, au aparut si unele "indrumari, procedee etc. educationale", concretizate indeosebi in anumite proverbe, zicale, povete (povestiri) etc. cu semnificatii educative care serveau pregatirii tinerelor generatii pentru viata, penuu activitatea practica. Aceste ..indrumari" educationale s-au dezvoltat treptat, ca urmare a generalizarii experientei educationale, constituind ceea ce specialistii numesc ..pedagogia populara (folclorica)". Aceasta pedagogic populara s-a dezvoltat continuu pana in zilele noastre. Multe din clementele de pedagogie populara au un caracter pozitiv. Mentionam cateva: "spunc-mi cu cine te insotesti, ca sa-ti spun cine esti"; "orice fapta rea se pedepseste candva"; "vorba dulce mult aduce";,.repetitia este mama invataturii" (repetito mater studiarum est); "exercitiul le face maistru" (iibung macht meistef); "ai carte, ai parte"; "minte sanatoasa in corp sanatos" (mens stata in corpore sano); "nimic nu se invata fara osteneala" etc.: aceste aprecieri pot fi folosite in gandirea si practica educationala. Sunt si elemente de pedagogie populara cu caracter negativ (care au capatat caracter negativ), astfel: "bataia este rupta din rai"; "unde nu poate vorbi cuvantul, ispraveste batul"; "copilul necertat ramane neinvatat"; ..unde este multa invatatura este si multa prostie"; "cartea prea multa strica"; "cu capul cu care s-a nascut, cu acela moare" etc; astfel de elemente trebuie eliminate din gandirea si practica educationala contemporana. O indelungata perioada din istoria societatii, indeosebi in cea antica, teoriile pedagogice au aparut si s-au dezvoltat in cadrul unor conceptii (teorii) filosofice, politice, etice, religioase etc. asa cum au fost cele din operele filosofilor antici - Conl'ucius, Platon, Socrate, Aristotcl, Dcmocrit etc.
Pedagogia, ca disciplina de studiu de sine statatoare, cu teorii, idei, strategii etc. proprii fenomenului educational, a aparut si s-a dezvoltat indeosebi in timpul Renasterii, secolele XIV-XV, etapa despre care se poate aprecia ca a marcat o prima explozie informationala, de mare diversitate. Atunci datele cunoasterii umane n-au mai putut fi studiate de cateva stiinte, asa cum au fost filosofia, politica etc, determinandu-se in mod necesar si obiectiv diferentierea stiintelor, aparitia si dezvoltarea stiintelor particulare, specifice studiului unor fenomene delimitate, asa cum a fost si aparitia si dezvoltarea pedagogiei, ca disciplina de studiu a fenomenului specific - educatia. Concomitent cu acest domeniu distinct al cunoasterii, au aparut pedagogi si alti oameni de stiinta care studiau educatia, fiind preocupati de explicarea acestui fenomen specific, de descoperirea legilor si elaborarea esentei, scopului, teoriilor si strategiilor educationale, de constituirea treptata a unei stiinte sistematice despre educatie - pe care au denumit-o pedagogia.
Printre pedagogi si alti oameni de stiinta si de cultura straini si romani, care prin activitatea si operele lor au contribuit la dezvoltarea pedagogiei si a statutului ci de stiinta, indeosebi din perioada Renasterii si pana in secolul al XX-lea, mentionam: Fr. Kabelais (1494-l553), Jan Amos Comenius-Komcnsky (1592-l670) - fondatorul pedagogiei modeme, John Locke (1632-l704), Jean Jacques Rousseau (1712-l778), Johann Heinrich l'estalozzi (1746-l827), Johann F. Hcrbart (1776-l841), Friedrich Wilhem Diesterweg (1790-l866), Maria Montcssori (1870 -l952), John Dewcy (1859-l952). Jean Piaget (1896-l980). Josif Mesiodax (1896-l980), Gheorghe Lazar (1779-l823), Ion Eliade Radulescu (1802-l872), Pctrache Poenaru (1799-l875), Gheorghe Asachi (1788-l869), Stefan Ludwig Roth (1796-l848). Anton Velini (1812-l873), Simion Barnutiu (1808-l864), Stefan Michailcscu (1846-l899), Spiru Haret (185l-l912), C. Dumitrescu-Iasi (1849-l923), Ion Gavanescul (1859-l951), Gheorghe Comicescu (1892-l972), Constantin Narly (1896-l955). G. G. Antonescu (1892-l955), I. C. Petrescu (1892-l967), Onisiror Ghibu (1883-l972), Stefan Barsanescu (1895-l984), Stanciu Stoian (1900-l984), Iosif Gabrea (1893 - 1976), Vasile Bunescu (1922 - 1994), Nicolae Apostolescu, Ilic Popescu-Tciusan, Anghel Manolachc, Dimitrie Todoran, Iosif Antohi si altii.
Luand in considerare datele pedagogiei universale si nationale, pedagogia romaneasca desfasoara o sustinuta activitate de cercetare stiintifica prin specialistii din Institutul de Stiinte ale Educatiei si cadrele didactice din invatamantul preuniversitar si universitar, contribuind la dezvoltarea, consolidarea si formarea gandirii si practicii pedagogice, al statutului de stiinta a pedagogiei.
Legitatea fenomenului pedagogic |
In orice domeniu al cunoasterii se descopera legi care djrectioneaza gandirea si actiunea practica - legile fizicii, legile mecanicii, legile psihologiei, legile logicii, legile economice etc. Educatia, ca obiect de studiu al pedagogiei, nu poate exista si nu poate sa se desfasoare competent si cu eficienta decat in baza unor legi, legitati sau principii specifice, descoperite de pedagogie. Pe aceasta baza, pedagogia a fost definita ca fiind stiinta legilor educatiei.
Legile educatiei exprima raporturi esentiale, generale, necesare, relativ stabile si repetabile intre laturile, aspectele si elementele interne ale procesului educational, ca si intre stadiile succesive ale desfasurarii lui, raporturi care-i asigura orientarea realizarii lui elevate si eliciente in planul gandirii si practicii pedagogice. Legile educatiei exprima raporturi de esentialitate si generalitate diferite - legi ale caror raporturi au un grad foarte larg de esentialitate si generalitate, referindu-se la intregul proces educational, legi care exprima raporturi mai restranse de esentialitate si generalitate, privind doar anumite laturi sau stadii ale procesului educational.
Legi de larga esentialitate: educabilitatea; unitatea dintre instructie si educatie; elevul abordat ca obiect si subiect al educatiei; unitatea dintre informativ si formativ; interactiunea dintre factorii dezvoltarii personalitatii si rolul dirijor al educatiei; dezvoltarea integrala a personalitatii etc.
Legi ce se refera indeosebi la instructie: legarea teoriei de practica; unitatea dintre senzorial si rational (principiul intuitiei); insusirea constienta si activa a cunostintelor; insusirea sistematica si continua a cunostintelor; accesibilitatea predarii-invatarii; diferentierea si individualizarea invatarii si altele.
Legi care se refera indeosebi Ia educatia moral-civica: sprijinirea pe insusirile morale pozitive in educarea elevilor (optimismul pedagogic); imbinarea exigentei cu respectul in actiunile educative; unitatea, continuitatea si consecventa in actiunile educative etc.
Legile educatiei au un caracter dinamic, ele modificandu-se in concordanta cu schimbarile si innoirile ce intervin in procesul instructiv-educativ la nivel national si mondial. Ele au si un caracter sistemic, interactionandu-se si constituind un ansamblu pedagogic normativ de orientare teoretico-actionala a intregului proces educational.
Descoperirea legilor educatiei a reprezentat un salt gnoseologic fundamental, care a determinat conturarea statutului de stiinta a pedagogiei.
Categoriile pedagogiei sunt notiuni (concepte) fundamentale care exprima notele (insusirile) esentiale, generale ale fenomenului educational in ansamblu sau ale unor laturi, aspecte, elemente ale acestora.
Orice stiinta si-a elaborat categoriile specifice, asa cum sunt. pentru exemplificate: fizica -materie, miscare, forta, timp. spatiu ele; matematica - numar, marime, ecuatie, algoritm, probabilitate etc; biologia -ereditate, metabolism etc. in orice stiinta, categoriile constituie limbajul de baza al fiecareia.
Pedagogia si-a elaborat categoriile sale specifice, care alcatuiesc limbajul fundamental in cunoasterea si actiunea educationala. Categoriile pedagogiei au sfere de esentialitate si generalitate deosebite, unele au o sfera de generalitate foarte larga, exprimand notele esentiale ale intregului proces instructiv-educativ, asa cum sunt categoriile de educatie si de invatamant; altele exprima notele esentiale numai ale laturilor importante ale procesului educational, asa cum sunt categoriile de instructie si educatie moral-civica; cele mai multe dintre categoriile pedagogiei exprima diverse dimensiuni, aspecte, elemente sau raporturi ale acestora, asa cum sunt categoriile de educabilitate. ideal educational, educatie intelectuala, educatie profesionala, educatie morala, educatie estetica si educatie fizica, obiective educationale, principii, metode si forme de activitate didactice etc, numarul lor fiind de ordinul miilor, incat numai dictionarele pedagogice reusesc sa le cuprinda intr-o masura importanta.
Vom prezenta categoriile pedagogiei cu sfera relativ mare de generalitate, care contribuie intr-o masura deosebita la alcatuirea limbajului fundamental al pedagogiei, pentru care vom folosi formularizarea matematica1 si anume: a) Educatia cu semnificatie larga - E; b) Instructia - I; c) Educatia moral-civica - Emc; d) invatamant - inv.
Multe categorii vor fi prezentate treptat in cadrul cursului, insa alte categorii vor putea fi cunoscute in dictionarele pedagogice.
a) Educatie - E
Educatia a fost definita la tema "Educatia ca obiect de studiu al pedagogiei". Educatia este categoria cu cea mai mare sfera de generalitate, incluzand notele esentiale ale procesului educational in ansamblul sau. In acest context se va folosi indeosebi conceptul de educatie ca fenomen pedagogic (instructiv-educativ), care reprezinta procesul constient, organizat de transmitere si dobandire de cunostinte, de formare de priceperi si deprinderi, de dezvoltare a capacitatilor si aptitudinilor, de formare a constiintei si a conduitei morale si a trasaturilor de vointa si caracter, astfel:
"Educatia - E" cuprinde urmatoarele note esentiale:
A - dobandirea de cunostinte generale si de specialitate",
B - formarea priceperilor si deprinderilor intelectuale si practice de specialitate;
C - formarea capacitatilor si dezvoltarea aptitudinilor generale si de specialitate (profesionale);
D- formarea conceptiei despre lume;
E' - formarea constiintei moral-civice, estetice etc;
F- formarea conduitei moral-civice, a comportarii civilizate;
G -formarea trasaturilor de vointa si caracter.
Formalizat "Educatia - E" se poate exprima astfel:
b) Instructie - I
Denumirea de instructie provine din limba latina de la "instructie" - stiinta, cultura, invatatura, pregatire obtinuta prin studii, fn limbajul pedagogic, atunci cand se vorbeste de "om instruit", inseamna ca este vorba de un om invatat, cult, competent, pregatit prin studii.
Categoria de "Instructie - I" este cuprinsa in cea de "Educatie - E", avand astfel o sfera de generalitate si un numar mai mic de note esentiale; iar unele cu o sfera de generalitate mai redusa.
Notele esentiale care caracterizeaza "Instructia - I" sunt:
A - dobandirea de cunostinte; B - formarea de priceperi si deprinderi;
C - formarea capacitatilor intelectuale, dezvoltarea aptitudinilor si a competentelor generale si de specialitate;
D - formarea conceptiei despre lume si viata.
Avand in vedere legitatea pedagogica "a unitatii dintre instructie si educatie", inseamna ca "Instructia -l" cuprinde, la 0 scara mai redusa si celelalte note ale "Educatiei - E", adica elemente de educatie moral-civica, estetica etc. (e*), de formare a conduitei moral-civice, a comportarii civilizate (0 si de formare a trasaturilor de vointa si caracter (g), pe care le-am notat cu litere latine mici. Pentru argumentarea celor afirmate, mentionam faptul ca atunci cand predam o disciplina de specialitate, spre exemplu, in afara de componentele specifice instructiei de specialitate, noi contribuim si la ceea ce urmarim sa realizam, desigur intr-o pondere mai redusa, "omul educat", dezvoltandu-i acestuia elemente de constiinta morala, de ordine si disciplina in viata si munca, de conduita morala demna si de comportare civilizata in viata si productie etc.
c) Educatie moral-civica - Emc
In limbajul pedagogic general se fac adesea aprecieri privind calitatea omului si anume de "om educat". Aceasta apreciere tine de categoria de "Educatie moral-civica - Emc". Astfel, in dezvoltarea personalitatii sunt exprimate mai intai o serie de insusiri (note) esentiale care privesc indeosebi nivelul si valoarea constiintei sale moral-civice, estetice etc. (E'), apoi nivelul, valoarea si eficienta comportarii sale moral civice, a comportarii sale civilizate (F), precum si nivelul si valoarea atitudinilor si trasaturilor sale de vointa si caracter (G). Desigur, asemanator cu explicatiile date la categoria de "Instructie _ I"; categoria de "Educatie - Emc", in baza aceleiasi legitati "a unitatii dintre instructie si educatie", in mod obiectiv si necesar include, la o scara mai redusa, si notele categoriei de "Instructie - I". pe care le notam cu litere latine mici - a,
b, c, si d.
in aceasta viziune, categoria de "Educatie - Emc" poate fi formalizata astfel:
d) invatamant - inv
Aceasta categorie are in vedere doua semnificatii - aceea de "sistem de invatamant" - adica de ansamblul institutiilor scolare, care va face obiectul unei tratari ulterioare separate si aceea de "proces de invatamant" - care va fi explicata in contextul de fata. Procesul de invatamant exprima activitatea complexa de transmitere si dobandire a cunostintelor, de formare a priceperilor si deprinderilor, de dezvoltare a capacitatilor si aptitudinilor, de formare a conceptiei despre lume, de formare a constiintei si conduitei moral-civice si a trasaturilor de vointa si caracter. Categoria de invatamant exprima actiunea de realizare a tuturor notelor cuprinse in categoria generala de "Educatie - E" sau cu alte cuvinte exprima actiunea de punere in opera (de realizare practica), in interactiune, a celor doua laturi esentiale ale "Educatiei - E" si anume ale "Instructiei - I" si "Educatiei moral-civice - Emc". in acest context procesul de invatamant poate fi denumit si proces instructiv-educativ.
Categoria de "invatamant - inv." sau de proces instructiv-educativ poate, pe baza formalizarii prezentate, sa fie exprimata si printr-o reprezentare grafica (fig. 1).
in completarea celor patru categorii pedagogice au aparut si alte concepte pedagogice, care vor fi prezentate treptat, pe parcursul predarii cursului. Marea lor majoritate fiind insa prezentate in Dictionarul de pedagogie.
