Caractere topografice
Cementul este un complex organomineral de origine mezenchimala care acopera radacina dintelui de la coletul anatomic la apexul lui, asigurand fixarea fibrelor periodontale.
Caractere chimice
Cementul este constituit din substanta organica 50-55% si substanta anorganica 45- 50%. Componenta organica este reprezentata de o materie fibrilara de natura colagena, iar in compbzitia anorganica se intalnesc diverse saruri minerale si indeosebi fosfati si carbonati de calciu.
La nivelul apexului dintelui, cementul patrunde prin orificiul apical, pe o distanta de 0,5-1 mm, conturand acest orificiu.
Desi reprezentarea componenetei anorganice este mai redusa in cement decat in dentina si smalt, dispozitia structurala a sarurilor minerale sub forma de cristale de hidroxiapatita este mai concentrata la periferie.
Caractere morfofunctionale
Cementul este constituit din punct de vedere morfologic din doua componenete: cementul acelular (fibrilar) si cementul celular. Din punct de vedere cronologic, cementul acelular se depune primul, din sacul dentar, prin apozitie, fund denumit frecvent si cement primar; cementul celular se formeaza ulterior, fund denumit si cement secundar.
Cementul acelular, fibrilar sau primar acopera dentina radiculara pe intreaga suprafata. El prezinta pe sectiune numeroase striatiuni perpendiculare pe suprafata externa, care corespund traiectelor de insertie ale fibrelor periodontale. Lipsit de celule, cementul fibrilar dispune de un sistem de canalicule fine, radiare, care asigura desfasurarea proceselor metabolice.
Substanta organica este alcatuita din filamente colagene reunite intr-un reticul fin, cu ochiuri de marimi variate, cuprinzand cristale minerale de volume diferite.
Substanta organica a cementului fibrilar este mai densa la periferie decat la centru; ea are o dispozitie stratificata caracteristica acestui tip de cement.
Cementul celular sau secundar se gaseste la periferia cementului acelular fund localizat predominant in zona apicala a radacinii si la nivelul bifurcatiei sau trifurcatiei radiculare.
Cementul celular contine numeroase spatii lacunare orientate paralel cu suprafata (cementoplaste), spatii in care isi au sediul celule specializtae in formarea matricei organice a cementului. Aceste celule denumite cementoblaste se gasesc in diverse faze evolutive.
Lacunele sunt prevazute cu numerose prelungiri canaliculare prin care comunica cu lacunele vecine; in aceste canalicule interlacunare se gasesc prelungiri citoplasmatice ale cementoblastilor reunite preintr-un sistem complex de anastomoza.
La limita dintre cement si dentina se evidentiaza o structura organica denumita stratul granular Tomes.
Aceasta zona are un aspect granular, fara limite precise, sub forma unor benzi cu margini anfractuase. Se sonsidera ca acest strat de substanta organica fibrilara, intercalata intre cement si dentina, este sediul unor procese metabolice complexe. La acest nivel au fost puse in evidenta zone de comunicare intre lacunele cementului si canaliculele dentinare.
In structura cementului, in special componentele celulare, se gasesc mucopoli-zaharide acide, iar in zonele intercelulare si in stratul granular Tomes predomina mucopolizaharidele neutre sau slab acide.
Fosfataza alcalina este prezenta in zonele de maxima activitate metabolica de la nivelul suprafetei externe a cementului.
Principala caracteristica fiziologica a cementului este apozitia continua de noi straturi, spre deosebire de osul alveolar unde predomina, in conditii fiziologice si patologice, procese de rezorbtie.
Cementul de neoformatie se structureaza prin organizarea fibrelor de colagen fixate intr-o matrice organica rezultata din polimerizarea mucopolizaharidelor. Astfel ia nastere substanta cementoida care se maturizeaza prin mineralizare.
Depunerea continua de cement, proces caracteristic, este necesara pentru reatasarea unor fibre periodontale (fibre Scharpey). Astfel, depunerea continua de cement este un proces biologic compensator, protector, care concura la mentinerea integritatii parodontiului de sustinere si a functiilor sale in limite fiziologice.
Hiperplazia cementului se produce si in conditii de hipersolicitare a dintelui cand apozitia de cement se face neuniform pe suprafata radacinii, conditie ce determina marirea suprafetei de insertie parodontala contribuind la intarirea mecanismelor de sustinere a dintelui in alveola.
Inflamatia parodontala determina si ea o accelerare a depunerii de cement sub forma de hipercementoza ca fenomen reparator. Hipercementoza apare si in afectiuni generate ca maladia Paget.
In afara de apozitie, cementul poate prezenta mai rar si fenomene de rezorbtie. Rezorbtia se produce in traumatismele ocluzale violente, deplasari supradozate, transplantari, replantari, hipovitaminoze A si D, tuberculoza, hipotiroidie, osteodistrofie fibroasa ereditara.
In concluzie, se constata ca cementul radicular prezinta o serie de particularitati functionale:
-este o componenta structurala a odontonului, bine integrata in morfologia si functionalitatea celorlate componente
-are rol in fixarea dintelui in alveola
-prezinta procese metabolice importante pentru mentienrea integritatii functionale a parodontiului de sustinere
-este sediul unor modificari patologice in cursul parodontopatiilor marginale cronice.
