. Definitia OGM-urilor si etapele de obtinere a lor

Odata cu inceputul anilor 1970, o serie de tehnici ale geniului genetic (adica manipularea directa a genelor de catre om) permit extragerea unei gene din genomul unui organism si reimplantarea ei in genomul unui alt organism, apartinand unei alte specii sau chiar altui regn. Spre exemplu, o gena umana transferata in genomul unei bacterii, al unei unei plante sau al unui animal; o gena bacteriana transferata in genomul unei plante sau al unui animal s.a.m.d.

Acest transfer de gene este numit transgeneza pentru ca el presupune traversarea (transgresia) barierelor care, pana nu demult, impiedicau schimburile de gene intre specii diferite, mai ales intre cele apartinand unor regnuri diferite.

Gena care codifica un caracter pe care dorim sa-l transferam unui alt organism se numeste gena de interes, devenita in momentul transferului efectiv transgena, iar organismul receptor va fi denumit organism transgenic.

Obtinerea unui OGM implica urmatoarele etape principale:

. identificarea si pregatirea (multiplicarea) genei de interes;

. introducerea ei (prin diversi vectori) in celula gazda, pentru ca singura nu este capabila sa strabata membranele celulare;

. selectarea celulelor gazda care au integrat transgena in genomul lor;

. obtinerea, in cazul organismelor pluricelulare, a unui nou organism pornind de la o singura celula transgenizata;

. verificarea transmiterii ereditare a caracterului codat de transgena, la descendentii organismului transgenic.

Pentru selectarea celulelor care au integrat in genomul lor gena de interes (deci care contin transgena) se introduce si o gena marker, a carei expresie fenotipica este mai usor de verificat comparativ cu cea a genei de interes. Cele mai utilizate in acest sens sunt genele care codifica rezistenta la un anumit antibiotic, la un anumit erbicid.

Dar, pentru ca transgena sa se poata exprima in genomul celulei gazda, ea trebuie sa detina reglatori de expresie (promotor si terminator) adaptati noului mediu genomic. In fapt, chiar daca codul genetic este universal, expresia unei gene la un organism dat depinde de promotorul la care se asociaza. Daca dorim sa introducem o gena bacteriana intr-o planta, trebuie sa-i asociem acestei gene un promotor vegetal.

O transgena este, asadar, mult mai mult decat o simpla gena de interes, ea este o veritabila constructie genetica.

. Semnificatia, pericolele si evolutia transgenezei

Pana la aparitia geniului genetic, ameliorarea plantelor si animalelor s-a realizat prin selectia indivizilor care prezentau caracteristici morfologice sau fiziologice interesante (aparute prin mutatii spontane) si prin sistemul incrucisare - selectie a hibrizilor dintre soiurile sau rasele aceleiasi specii.

Prin suprimarea barierelor naturale ce impiedicau schimburile de gene intre specii si regnuri diferite, geniul genetic permite crearea de organisme transgenice, dotate cu proprietati noi, total necunoscute inainte si intr-un timp scurt (de ordinul unui deceniu), fara nici o relatie cu ritmul multimilenar al evolutiei fiintelor vii.

Tehnicile transgenezei confera astfel omului puterea de a modifica patrimoniul ereditar al tuturor fiintelor care-l inconjoara, inclusiv al propriei sale specii. Este vorba, asadar, de o veritabila revolutie biologica !

In 1973, odata cu anuntarea de catre doi cercetatori americani a posibilitatii transferarii la Escherichia coli a genelor unui virus cancerigen (prezent la maimute), asistam si la constientizarea pericolelor potentiale ale geniului genetic.

Dupa un an de la aceasta descoperire au urmat o serie de reuniuni ale oamenilor de stiinta de pe intregul mapamond si s-au elaborat reglementari legale ale cercetarilor din domeniul genetic.

Enormele potentialitati ale tehnicii transgenice au interesat si intereseaza industriile pentru agricultura, pentru medicina si farmacie s.a. Au inceput sa se dezvolte mici intreprinderi particulare specializate in transgeneza. Cercetarile efectuate in aceste mici (dar rentabile) societati au contribuit din plin la cresterea cunostintelor in genetica moleculara, dar costul foarte mare al acestor studii a antrenat si protectia rezultatelor, prin brevete, pentru a asigura si "compensatia investitiei".

In cursa pentru brevete asistam la o cumparare progresiva a acestor mici firme de catre marile societati producatoare de seminte, foarte interesate in plante transgenice. Unele dintre ele vor fi, la randul lor, cumparate de catre societati multinationale din domeniul agrochimiei si farmaciei.De aici au rezultat cateva multinationale gigantice, cum ar fi MONSANTO, in SUA si NOVARTIS, in Europa, fiecare dezvoltandu-si puternice echipe de cercetare.

Pana in prezent, aplicatiile comerciale ale OGM-urilor privesc in principal microorganismele si plantele din cultura mare.

. Microorganisme si animale transgenice

Unul dintre primele microorganisme transgenice obtinute a fost o bacterie capabila de a "absorbi" petrolul din mareele negre, realizare a unui cercetator indian (Chakrabarty, 1971), care lucra in acea perioada pentru societatea "General Electric ". El a devenit celebru, nu atat pentru realizarea sa, cat pentru ca a solicitat un brevet pentru aceasta, iar "afacerea Chakrabarty" a stat la originea acordarii primului brevet pentru un organism viu.

Incepand cu finele anilor 1970, interesul industriilor s-a indreptat mai cu seama spre microorganismele utilizate in sectoarele alimentare si farmaceutice.

Exemple: - o serie intreaga de tulpini de drojdie (apartinand speciei Saccharomyces cerevisiae), ameliorate pentru fabricarea diverselor tipuri de paine, bere si vin; bacterii (in special E. coli) sintetizatoare de proteine umane, folosite in scop terapeutic: insulina, hormon de crestere, interferon.

Primul animal transgenic a fost obtinut (in 1982) de catre un grup de cercetatori americani. Este vorba de un soarece gigant, de doua-trei ori mai mare decat cel normal, caracter generat prin transferarea in genomul sau a genei ce codifica hormonul de crestere la sobolan. Acest "super-soarece" a inspirat pe specialistii din zootehnie, care au vazut in astfel de transgeneza un mijloc de a spori performantele productive ale septelului si pestilor.

Avantaje generate de transgeneza animala:

- mari progrese in descifrarea mecanismelor de dezvoltare a bolilor la om si in obtinerea de noi medicamente si vaccinuri, toate prin folosirea animalelor transgenice experimentale;

- producerea de organe pentru transplanturi de catre animalele "umanizate" va contribui la umplerea enormului deficit in organe de transplant (inclusiv la eliminarea teribilei piete negre cu organe umane) si va permite salvarea unui numar mult mai mare de vieti omenesti;

- cresterea productivitatii animalelor domestice.

Intrebari si riscuri generate de transgeneza animala:

- riscul transmiterii de boli pacientilor care au suferit o xenogrefa;

- o serie de virusuri sau agenti patogeni inactivi care, in mod normal, se gasesc in organele animalelor donatoare ar putea deveni patogeni pentru om.

. Plante transgenice

4.. Plantele transgenice si noile lor proprietati

Entuziasmul suscitat de aplicatiile potentiale ale transgenezei vegetale era extraordinar printre pionierii noii biotehnologii. In SUA, entuziasmul a fost cel mai mare si, prin urmare, giganti ai agrochimiei, ai chimiei si farmaciei doreau sa investeasca masiv in producerea de seminte transgenice.

Proprietatile plantelor transgenice cultivate deja pe scara mare sunt urmatoarele:

a) Rezistenta la erbicide:

Plantele modificate genetic au capacitatea de a continua sa traiasca si sa se dezvolte in ciuda mai multor pulverizari cu o substanta toxic-mortala, iata o performanta extraordinara a plantelor transgenice rezistente la un erbicid total ! Acest caracter nou (dat de transferul genei Bar) si, sub aspect biologic, cu totul surprinzator este dat de diversele tipuri de actiuni enzimatice (enzime codificate de transgene de origine bacteriana si, in cateva cazuri, de origine vegetala): transformarea erbicidului intr-un compus netoxic (detoxificarea lui), usoara modificare a enzimei vizate sau supraexprimarea sintezei sale, intr-o astfel de maniera incat planta tratata sa dispuna in orice moment de cantitati suficiente de enzime pentru a se dezvolta normal.

Dar trebuie sa facuta urmatoarea remarca importanta: rezistenta unei plante de tip OGM este unispecifica, adica ea nu se manifesta decat fata de erbicidul produs de intreprinderea producatoare de seminte transgenice.

b) Rezistenta la insecte daunatoare

Plantele care poseda aceasta proprietate sintetizeaza in permanenta, in tesutul lor, o proteina insecticida care duce la moartea unor insecte fitofage daunatoare. Gena care codifica rezistenta la insecte provine de la o bacterie din sol (Bacillus thuringiensis; pe care o vom nota in continuare Bt.), cunoscuta de mult timp pentru proprietatile insecticide si folosita in lupta biologica (integrata) din agricultura conventionala, precum si in silvicultura (impotriva omizilor defoliatoare).

Preparatele obtinute din susele naturale de Bt. contin proteina insecticida, asa cum se prezinta ea in bacterie, adica inactiva. Numai dupa ingestia sa si contactul cu sucurile digestive ale daunatorului, ea este activata si provoaca moartea intr-un timp mai lung sau mai scurt. Astfel respectiva gena a fost modificata, astfel ca sa codifice proteina activa, situatie care face ca OGM-ul sa contina o toxina mult mai rapida si eficace, chiar inaintea ajungerii ei in tubul digestiv al insectei.

c) Rezistenta la boli

Prin transferul genei care codifica proteina capsidei virale (gena cp. - coat protein) s-au obtinut plante care rezista la bolile generate de anumite virusuri, deoarece ea blocheaza propagarea virusurilor in planta transgenica. Se stie ca sinteza de catre planta a unor mici cantitati din aceasta proteina impiedica dezvoltarea virusurilor si, astfel, declansarea bolilor virale (virozelor).

O serie de alte realizari privesc rezistenta la atacul ciupercilor fitopatogene, in esenta, prin insertia in plante a genelor care codifica enzime capabile sa distruga peretii ciupercilor.

d) Rezistenta la inghet

OGM-urile rezistente la inghet nu se cultiva pe scara larga. Strategiile utilizate pentru a le conferi aceasta proprietate sunt:

- tratamentul culturilor de soiuri conventionale, prin pulverizarea cu bacterii transgenice "antigel", pentru protejarea acestor culturi de ingheturile tarzii.

- insertia unor gene provenind de la pestii din apele reci, cum ar fi spre exemplu o gena de Hippoglossus hippoglossus (peste din Marea Nordului) transferata la capsuni.

e.) Maturarea intarziata

O astfel de insusire a fost conferita, pentru prima data, unei legume de importanta economica mondiala: tomatele. Si in acest caz sunt utilizate doua metode principale:

- insertia unei gene care blocheaza galacturonaza, enzima responsabila de inmuierea fructelor;

- blocarea sintezei hormonului de maturare, acest ultim proces (cel de maturare) fiind apoi declansat prin tratamentul cu etilena, inaintea punerii pe piata a tomatelor transgenice. Cele mai recente cercetari vizeaza obtinerea de soiuri bogate in elemente nutritive, cu un spectru nutritional mai echilibrat.



4.. Avantajele plantelor transgenice, prezentate de producatorii si aparatorii lor

a.) Pentru amelioratori

Cresterea eficacitatii in ameliorarea plantelor. Tehnicile transgenezei sunt mult mai precise si mult mai rapide, intrucat ele privesc doar gena (sau genele) de interes, pe cand tehnicile clasice de hibridare folosesc genomurile parentale in totalitatea lor, fiind deseori necesare retro-incrucisari pentru a se accentua manifestarea unei gene parentale ori pentru eliminarea efectelor secundare nedorite.

b.) Pentru agricultori

In primul rand, se simplifica procesul de combatere a buruienilor, prin eliminarea utilizarii erbicidelor administrate in perioada pre-emergenta si in perioada de vegetatie, folosindu-se doar un singur erbicid total. Apoi, gratie organismelor nou obtinute si rezistente la boli si daunatori, sunt eliminate insecticidele si fungicidele folosite curent in sistemul conventional.

In ciuda preturilor mari ale OGM-urilor, cresc randamentul si beneficiul realizate de culturile transgenice, pe de o parte prin eliminarea concurentei buruienilor, a agentilor patogeni si a insectelor, iar pe de alta parte prin renuntarea la consumul energetic necesar administrarii pesticidelor.

c.) Pentru industriasi

Prin noile calitati detinute de plantele transgenice, se amelioreaza si procesele de prelucrare industriala: amidon modificat, lemn saracit in lignina (fabricarea pastei pentru hartie devine mai putin poluanta), bioplasticele, obtinerea mai usoara a proteinelor umane cu scop terapeutic etc.

d..) Pentru consumatori

Depozitarea si pastrarea fructelor cu maturizare tardiva se realizeaza mai usor si cu pierderi minime.

e.) Pentru mediul inconjurator si pentru viitorul umanitatii

Se apreciaza o reducere a poluarii ecosistemelor prin pesticide. In plus, are loc o crestere a productiei agricole, iar, intr-un viitor apropiat, se spera ca va fi eliminata foametea in lume (prin extinderea suprafetelor cultivate cu OGM-uri rezistente la salinitate, la seceta, la aciditatea crescuta a solului, la temperaturi mai scazute etc).

4.. Riscurile legate de cultura plantelor transgenice

Anumiti oameni de stiinta pun la indoiala superioritatea tehnicilor de transgeneza actuala fata de tehnicile de hibridare - selectie folosite pana in prezent, amintind caracterul aleatoriu al localizarii transgenelor in genomul celulelor gazda. Transmiterea si imperechierile naturale ale cromozomilor se fac dupa legi mult mai precise decat insertia unei transgene.

Opozantii OGM-urilor considera ca principalii beneficiari ai acestor organisme sunt producatorii de seminte. In primul rand, prin brevetarea fiecarui soi transgenic se asigura o revenire a unei bune parti din investitie, apoi, prin interzicerea agricultorului de a folosi o parte a recoltei sale drept samanta, se garanteaza producatorului de seminte-OGM o vanzare anuala sigura (o piata de desfacere asigurata).

In ceea ce priveste ideea dezvoltarii unei agriculturi transgenice mondiale pentru a hrani omenirea se stie ca foametea in lume este, inainte de toate, o problema de acces la hrana, lucru generat de conflictele locale si/ sau internationale, de sistemele politice, de epuizarea solurilor sau, de accesul la pamant. Super­productiile agricole realizate in sistemul conventional nu se datoreaza OGM-urilor, doar repartizarea globala a acestor productii obtinute este deficitara!

a.) Riscuri legate de tehnicile actuale ale transgenezei vegetale

- Efecte secundare nedorite. Prima "versiune" a tomatei cu maturare intarziata era fainoasa, cu gust metalic si suporta greu transportul, caci pielita sa era fragila, motive pentru care consumatorii americani au refuzat-o.

- "Slabiciuni" in expresia transgenelor. In SUA, in 1996, culturile comerciale de bumbac-OGM au fost devastate in proportie de 60% de catre insectele la care aceste plante erau socotite ca fiind rezistente. Unii au atribuit acest esec verii calde din acel an care, pe de o parte a favorizat fecunditatea insectelor, iar pe de alta parte a diminuat capacitatea bumbacului-OGM sa sintetizeze proteina-insecticid.

b.) Riscuri ambientale

- Limitele evaluarii riscurilor prin culturi experimentale. Culturile experimentale efectuate in 15 tari, inaintea primelor culturi comerciale de OGM-uri, nu au urmarit si nu au furnizat niciodata informatii privind eventualul impact asupra mediului inconjurator. De fapt, scopul principal al acestor culturi experimentale era de a se asigura mai bine "securitatea biologica" a plantelor testate, adica optimizarea conditiilor de expresie si conservare a transgenelor.

Nici un studiu serios de impact ambiental nu s-a facut inaintea trecerii in cultura la scara mare a primelor OGM-uri: daca se incruciseaza specii inrudite, daca au influenta asupra insectelor polenizatoare, daca influenteaza microorganismele din sol etc.





c.) Riscuri privind diseminarea de polen transgenic

- Incrucisari intre plante transgenice si plante spontane inrudite. Aparitia unor buruieni rezistente la erbicidele totale.

De exemplu, practicand o monocultura de rapita transgenica, rezistenta la un erbicid determinat, se risca, accelerarea selectiei de buruieni hibride, rezistente la acelasi erbicid. In caz de rotatie a culturilor cu specii non-transgenice, practica obisnuita de erbicidare inaintea semanarii va fi ineficace daca erbicidul total utilizat va fi acelasi la care rapita transgenica era rezistenta, deoarece plantele de rapita-OGM vor rezista si vor deveni buruieni in noua cultura. Iar pentru a le distruge va trebui folosit un alt erbicid total, deci investitii suplimentare.

Posibila aparitie a unor buruieni rezistente la erbicide nu este negata de producatorii de OGM-uri, care au in vedere remedierea prin producerea de noi erbicide si de noi OGM-uri rezistente la acestea. Asadar, din nou, alte investitii si alte riscuri.

- Incrucisari intre varietati transgenice si conventionale ale aceleiasi specii.

De exemplu, polenul de rapita poate ajunge pana la cativa km, cel de porumb (specie anemofila) ar putea ajunge la zeci de km etc. Pericolul hibridarilor cu porumb-Bt. (la care s-a transferat o gena modificata de Baccilus thuringiensis) a fost puternic denuntat in Franta, chiar de la inceputul autorizarii primelor culturi. In ceea ce-i priveste pe agricultorii care practica agricultura biologica, apare pericolul imposibilitatii de a garanta ca porumbul lor este lipsit de OGM-uri, existand riscul hibridizarilor cu porumbul transgenic. Astfel, in anul 2000 au fost descoperite seminte de rapita transgenica rezistenta la un erbicid total. Aceeasi situatie s-a gasit si la soia, desi au fost respectate reglementarile privind distanta dintre culturile conventionale si cele transgenice. Aceeasi situatie a fost descoperita si la porumb, in vara anului 2000, in Franta, pe 4500 ha.

Urmare a acestor accidente si dupa lungi discutii si dezbateri, guvernul francez a decis distrugerea culturilor de rapita si soia poluate cu organisme transgenice, dar s-au mentinut culturile de porumb datorita proportiei foarte reduse (2/1.000) a semintelor transgenice.

In iulie 2001, Agentia Franceza de Securitate Sanitara (AFSS) sublinia ca 41% din esantioanele de porumb prelevate din culturile conventionale contineau secvente de OGM-uri.

Sunt foarte posibile trei piste: polenizarea provenita din culturile experimentale invecinate (in Franta au fost autorizate 12 soiuri transgenice), polenizarea din culturile transgenice comerciale (lucru putin probabil, deoarece astfel de culturi nu sunt autorizate in Franta) sau poluare cu seminte care provin din tari unde culturile transgenice comerciale sunt deja foarte extinse (SUA si Canada, in special).

Aceasta se poate numi poluare genetica. Si in Mexic s-a detectat o poluare genetica a porumbului comercial, fiind poluate 35% dintre esantioane. Se cunoaste faptul ca, in 1998, Mexicul (patria de origine a porumbului si, inca, rezervorul biodiversitatii acestuia, prin cele circa 50 varietati identificate in stare spontana) a instaurat un moratoriu care interzicea cultura de porumb-OGM.

Raportul din primavara anului 2002 (European Enviroment Agency) confirma caracterul cvasi-inevitabil al poluarii genetice a culturilor conventionale si a speciilor salbatice inrudite, pornind de la culturile-OGM.

- Contaminarea porumbului transgenic de un altul, tot de tip OGM. De exemplu la finele lui septembrie 2000, puternica societate KRAFT FOOD USA retrage din circulatie 2,5 milioane de cutii de placinte din porumb, intrucat laboratorul "Genetic ID" (solicitat de asociatia ecologista "Friends of the Earth") descoperise in aceste placinte, 1% porumb Starlink, rezervat numai in scop furajer. Acest porumb s-a dovedit a fi alergizant pentru om.

d. Riscuri legate de plantele rezistente la atacul insectelor

- Aparitia de daunatori rezistenti la proteina-insecticid a porumbului-Bt.

Aparitia insectelor rezistente la insecticide este cunoscuta de mai bine de 50 de ani si ea nu a incetat sa creasca rapid, pe masura ce se intensifica folosirea pesticidelor in agricultura de tip industrial.

In cazul plantelor transgenice, problema se va pune intr-o maniera si mai accentuata, caci prezenta constanta a formei active a toxinei insecticide in toate tesuturile plantei va intensifica presiunea selectiei si va accelera aparitia mutantelor rezistente.Producatorii de OGM-uri sunt totusi optimisti, estimand ca acest lucru nu va aparea mai repede de 8 ani si ca, pana atunci, vor produce noi organisme transgenice, rezistente la un alt insecticid.

- Intoxicarea altor insecte de catre "plantele insecticide", in afara celor tinta. Aceasta intoxicare a fost demonstrata experimental la Universitatea din New York. Sunt in curs de desfasurare si alte experiemente, privind studiul albinelor care viziteaza florile unei rapite transgenice.

- Toxicitatea "plantelor insecticide" pentru pradatorii insectelor daunatoare. O echipa de cercetatori elvetieni a constatat o puternica crestere (peste 2/3) a mortalitatii indivizilor speciei Chrysopa carnea, hraniti cu omizi (de Ostrinia nubilaris si de Leucania unipunctata) care au consumat porumb-Bt.

In Scotia, o serie de cercetari au aratat ca buburuzele care au consumat purici crescuti pe cartofi transgenici depuneau cu 38% mai putine oua, 50% traiau mai putin si manifestau o fertilitate mascula mai scazuta, comparativ cu cele hranite cu purici de pe cartofii normali.

e. Drumul toxinelor insecticide in lanturile trofice si in soluri

- Riscuri legate de cultura plantelor rezistente la virusuri. Cunoastem astazi ca principalul mecanism de evolutie naturala a virusurilor il constituie recombinarile secventelor genetice. De aceea, anumiti cercetatori au lansat ideea unei posibile recombinari intre gena virala cp, prezenta intr-o anumita planta, cu gene ale unui virus inrudit care a infectat o planta rezistenta sau care se afla in mod natural in aceasta. Astfel de recombinari au fost deja observate experimental in laborator, fara a se fi putut determina daca noul virus ar fi mai mult sau mai putin patogen decat virusul parental. Marele necunoscut este reprezentat, desigur, de frecventa cu care aceste recombinari s-ar produce in natura, mai ales in vastele culturi transgenice, unde sunt prezente numeroase gene virale.

Ingrijorarile sunt generate de aparitia posibila a unor noi virusuri daunatoare plantelor.

f. Evaluarea riscurilor pentru sanatatea oamenilor in acest domeniu

In acest domeniu raspunsurile nu
sunt unanime si incertitudinile sunt numeroase.
Aparatorii OGM-urilor considera ca plantele modificate genetic nu prezinta nici un pericol pentru sanatatea omului considerand ca transgenele vor disparea fie in timpul digestiei, fie in timpul proceselor de transformare industriala.

Opozantii considera ca testele de nutritie sunt incomplete si nu s-au facut intr-un timp suficient, inaintea lansarii pe piata a alimentelor provenind din OGM-uri. Ei cer continuarea si dezvoltarea cercetarilor privind evaluarea riscurilor.

- Aparitia unor noi alergii. De exemplu, o soia imbogatita in metionina, pentru marirea valorii furajere, s-a dovedit a nu fi alergizanta pentru animale, dar periculoasa pentru consumul uman.

Opozantii plantelor transgenice cer ca aceste plante, continand transgene provenite de la microorganisme si virusuri, sa nu faca parte niciodata din alimentatia oamenilor, mai ales ca puterea alergica a noilor proteine este necunoscuta.

- Cresterea rezistentei la antibiotice. Aceasta problema se pune pentru ca porumbul-Bt comercializat contine gene ale rezistentei la un anumit antibiotic, gene folosite ca markeri si pe care producatorii nu le-au eliminat, considerandu-le fara pericol pentru om. Motivatia adusa de ei este aceea ca ele fie nu se exprima in planta, fie ca ele codifica rezistenta la un antibiotic care nu mai este utilizat in medicina umana. In plus, ei considera ca foarte putin probabil transferul acestor gene din alimente in bacteriile prezente in tubul digestiv al omului.

Experientele efectuate timp de trei la Universitatea din Jena au aratat ca rezistenta la un erbicid total a unei rapite-OGM se poate transmite la bacterii si drojdii crescute pe medii in care s-a introdus continutul intestinal al albinelor care au consumat polenul unei astfel de rapite.

- "Afacerea Pusztai". In editia sa din 29 mai 1999, cunoscutul saptamanal medical britanic The Lancet estima ca "plantele transgenice pun probleme pentru sanatatea oamenilor" si denunta " iresponsabilitatea autoritatilor publice si a furnizorilor de plante transgenice". In acelasi timp, se atragea atentia asupra faptului ca un reputat cercetator, A. Pusztai (de la Rowett Institut, Scotia locul de nastere al cunoscutei Dolly, eutanasiata in februarie 2003), si-a pierdut slujba in urma unei emisiuni televizate, in care prezenta cercetarile sale personale ce puneau la indoiala consumabilitatea unui cartof transgenic, care sintetiza o proteina insecticida (caracter transferat de la un ghiocel). Experientele efectuate de el asupra sobolanilor aratau ca cei hraniti exclusiv cu acest cartof transgenic prezentau atrofieri ale unor organe (mai ales ale ficatului) si o deficienta a sistemului imunitar, in timp ce lotul hranit cu cartofi "normali", dar la care s-a adaugat in mod artificial aceeasi proteina insecticida, erau normali.

"Cazul Pusztai" a divizat lumea stiintifica internationala. Experientele lui Pusztai ilustrau o serie de perturbatii metabolice provocate de insertia transgenei: efecte ale pozitiei acesteia (am precizat deja ca tehnicile actuale nu permit localizarea punctului sau de insertie), reamintim expresia nedorita a altor gene decat cea de interes etc.

Contrar concluziilor lui Pusztai, o serie de cercetatori chinezi nu au constatat diferente semnificative de greutate si stare generala intre sobolanii hraniti cu tomate si ardei transgenici si cei care traiau in stare salbatica.

4.. Dezvoltarea culturilor transgenice in lume

a.) Primele culturi comerciale de plante transgenice dateaza de pe la mijlocul anilor 1990, ele debutand in SUA, apoi in Argentina, Canada, China, Africa de Sud, Australia, Mexic, Portugalia, Ucraina, Romania. La numai sapte ani de la debutul lor oficial, aceste culturi comerciale de plante transgenice au atins o suprafata totala de circa 60 milioane ha, la care s-ar mai putea adauga culturile ilegale.

O situatie particulara se intalneste in tarile Europei Occidentale, unde asemenea culturi intarzie sa ia amploare. Explicatia consta in faptul ca mai multe state membre ale UE au solicitat instaurarea unui moratoriu care sa interzica autorizarea importurilor si culturilor de plante-OGM in tarile Uniunii (solicitare aprobata in iunie 1999) pentru ca se iau in considerare, din ce in ce mai mult, rezervele exprimate de unii oameni de stiinta, opozitia agricultorilor si a ecologistilor, iar, de putin timp, si solicitarile cetatenilor-consumatori.

b. Piata mondiala de plante-OGM este asigurata aproape in totalitate de doar 4 specii: soia, bumbac, porumb si rapita, restul de plante transgenice (cartof, papaia, tutun, dovleac s.a.) ocupand suprafete reduse si necuantificabile la nivel mondial.

c. Referitor la caracterul transferat acestor plante, se constata faptul ca in primul an de culturi-OGM la scara mare (1996), aproximativ 2/3 o reprezentau varietatile rezistente la o insecta daunatoare (mai ales bumbacul-Bt si porumbul-Bt) si doar 1/3 dispuneau de rezistenta la un erbicid total. Din 2002 incoace, situatia se inverseaza: circa 75% o reprezinta varietatile rezistente la un erbicid total, aproximativ 17% cele rezistente la atacul unor insecte.

d. O analiza a situatiei din 2002 scoate in evidenta faptul ca productia mondiala de plante-OGM este asigurata cvasitotal de 4 tari (SUA, Argentina, Canada si China).

4.. Brevetarea fiintelor vii

Pana la venirea "la putere" a geniului genetic, dreptul de brevetare nu privea decat inventiile si inovatiile de aparate sau procedee de tip industrial. Se stie ca acordarea unui brevet de inventie (ca expresie juridica legala) trebuie sa raspunda urmatoarelor criterii: noutate, utilizare, aplicabilitate practica si o descriere detaliata a sa, pentru a permite reproducerea de catre orice specialist din domeniul respectiv. Brevetul garanteaza detinatorului monopolul exploatarii inventiei sale pentru o perioada limitata de timp (in general 20 de ani).

In SUA, ca si in Europa, brevetabilitatea fiintelor vii era total exclusa. Dar aparitia de OGM-uri a modificat profund campul de aplicatie si conditiile acordarii de brevete de inventie, treptat acestea fiind adaptate si pentru fiintele vii.

Asa cum s-a precizat anterior, dreptul de a breveta o fiinta vie s-a nascut in SUA ca urmare a celebrei "afaceri Chakrabarty", dupa numele microbiologului indian care a obtinut o bacterie capabila sa degradeze hidrocarburile din petrol. In 1980, acest cercetator a solicitat acordarea unui brevet pe care a obtinut-o.

Aceasta premiera, in materie de brevetare a viului a fost urmata rapid de acordarea a numeroase brevete privind microorganismele genetic modificate, utilizate in industria farmaceutica si agro-alimentara atat in SUA cat si in UE.

Pentru a armoniza legislatia SUA-UE, in 1998, Consiliul de Ministri al UE si Parlamentul European au adoptat o hotarare favorabila brevetajului OGM-urilor (Directiva 98/44). Aceste prevederi au generat, declansarea a numeroase critici in Italia, Olanda, Norvegia si alte tari europene.

Brevetarea plantelor transgenice priveaza agricultorul de cel putin unul dintre drepturile sale fundamentale: acela de a folosi o parte din propria-i recolta ca material pentru semanat in anul urmator.

Atunci cand un agricultor cumpara seminte transgenice, el trebuie sa semneze un contract prin care se angajeaza sa nu pastreze nimic din recolta pentru a fi folosita in scopul unor semanaturi viitoare. Cu alte cuvinte, el se obliga sa cumpere in fiecare an seminte transgenice de la producator, isi anuleaza astfel dreptul legitim de a reproduce propria-i cultura, in caz contrar fiind prevazute sanctiuni contraventionale si penale. Firmele producatoare nu pot fi inselate, caci ele isi trimit inspectori care controleaza pe teren respectarea contractelor. Astfel de controale sunt usor de realizat in SUA, unde fermele au suprafete foarte mari, dar el este mai dificil atunci cand dimensiunea parcelelor este mica si numarul agricultorilor este foarte mare (asa cum este cazul celor mai multe tari din Europa). Nu se mai pune la socoteala situatia din tarile indepartate, in curs de dezvoltare, unde agricultorii nu pot intelege aceste aspecte si continua sa faca schimburi de seminte pentru micile lor suprafete cultivate.

Acestea sunt ratiunile pentru care producatorii de seminte transgenice incearca sa inlocuiasca ingradirile juridice impuse agricultorilor si costisitoarele controale prin ingradiri de ordin biologic: sterilizarea, prin geniul genetic, a semintelor produse de plantele transgenice. Este vorba de procedeul numit "Technology Protection System", sugestiv denumit "Terminator", intrucat el "termina" viata plantei, impiedicand-o sa se reproduca. Aceasta "performanta biologica" se realizeaza printr-o tehnica transgenica foarte sofisticata, chiar "diabolica". Producatorii de OGM-uri si unii oameni de stiinta saluta procedeul pentru ca el va permite suprimarea fluxului de transgene in mediul inconjurator. Agricultorii vad in el o consacrare a interzicerii de a utiliza propriile seminte. Alti oameni de stiinta si asociatiile ecologiste il considera inacceptabil sub aspect etic. Procedeul a fost criticat de catre toti opozantii OGM-urilor. Astfel, MONSANTO a decis intarzierea punerii in aplicare a procedeului "Terminator".

4.. OGM-urile si biodiversitatea

Inca din anii '80, oamenii de stiinta au anticipat caracteristicile de baza a agriculturii mondiale astfel:

- diminuarea considerabila a diversitatii plantelor cultivate prin disparitia miilor de varietati selectionate de-a lungul timpului de catre tarani, prin inlocuirea acestora de catre un numar limitat de varietati noi, "cu randament ridicat";

- acapararea agriculturii mondiale de catre marile multinationale furnizoare de seminte "selectionate si ameliorate";

- sporirea produsilor chimici ceruti, in cantitati tot mai mari, de tehnologia de cultura a acestor noi varietati.

O analiza lucida a agriculturii de la inceputul mileniului trei ne va uimi prin asemanarea cu precizarea de mai sus !

Dezvoltarea obtinerii si cultivarii plantelor transgenice nu a facut altceva decat sa agraveze situatia existenta acum doua decenii. Si, de fapt, transgeneza utilizeaza aceleasi varietati foarte performante (cunoscute anterior si care au fost create prin tehnicile traditionale), care sunt "ameliorate" prin inserarea unei gene, ceea ce da dreptul exclusiv de producere si comercializare multinationalelor mentionate.

Extinderea culturilor de plante transgenice a afectat si va afecta biodiversitatea specifica spontana (salbatica) prin:

- pulverizarile cu erbicide totale a culturilor de OGM-uri rezistente la aceste erbicide, prin care vor disparea, mai intai, toate buruienile anuale din aceste culturi. Apoi, acest "spray drift" cu erbicide va afecta si zonele marginale ale culturilor, acoperite de fitocenoze ierboase perene ori de tufarisuri, din care, treptat, vor disparea si speciile perene;

- saracia bazei trofice a fitofagilor si a granivorelor din aceste locuri, care, in final, va determina disparitia lor progresiva din biocenozele respective;

- intoxicarea si moartea, "prin ricoseu", a animalelor utile si a celor care nu erau vizate. OGM-urile rezistente la anumiti daunatori pot fi consumate direct sau indirect (de-a lungul lantului trofic) si de alte organisme, iar toxina insecticida din aceste plante ar putea sa provoace moartea si disparitia unui sir nesfarsit de animale netinta;

un alt pericol generat de OGM-uri vizeaza transferul de gene prin polenul acestora unor specii salbatice inrudite. Aparatorii OGM-urilor ar putea saluta acest lucru ca fiind un proces de crestere a biodiversitatii. Dar, mai mult ca sigur, o generalizare a culturilor transgenice va determina o masiva difuzare a transgenelor care prezinta caractere selective avantajoase si pot induce o eradicare a populatiilor non-transgenice (cu un genofond mai bogat si mai diversificat decat cele puternic "ameliorate", aspect cunoscut si demonstrat deja).

4.. Contestarea OGM-urilor

Pana la patrunderea in Europa occidentala a primelor alimente provenite din plante transgenice, OGM-urile ramasesera ignorate de marele public. Dar situatia s-a schimbat brusc, incepand cu 1996, cand, descarcarea in mai multe porturi europene de soia si porumb american (continand in proportie necunoscuta material transgenic), a "infuriat" organizatia ecologista GREENPEACE care, adesea violent, s-a opus debarcarii containerelor. Minoritatea stiintifica angajata, fara a pune in discutie interesul pentru tehnicile transgenezei, estima ca sunt inca insuficient cunoscute riscurile diseminarii in mediul inconjurator a OGM-urilor si, ca urmare, si-a multiplicat actiunile de informare a marelui public.

In SUA, nu se cere agricultorilor sa recolteze, in mod separat, cele doua tipuri de plante, transgenice si conventionale.

O serie de asociatii ale consumatorilor si-au manifestat ingrijorarea pentru "invadarea farfuriilor lor" cu alimente provenind din OGM-uri. Anumite tari (Austria, Italia, Danemarca) au refuzat intrarile de OGM-uri pe teritoriul lor.

Pentru a calma spiritele, UE (cea care a autorizat aceste importuri) a emis o directiva care impune etichetarea alimentelor provenite din plante transgenice.

Puternic afectati de relativ recenta catastrofa alimentara (cea a "vacii nebune" si a variantei sale la om), consumatorii europeni nu mai au incredere in declaratiile oficiale ale expertilor sau ale cercetatorilor care apara OGM-urile. Ei se tem tot mai mult de artificializarea crescanda a agriculturii industriale si, in mod special, de ultima sa inflorire - OGM-urile.

Polemica dintre partizanii si opozantii OGM-urilor s-a intensificat in cursul anului urmator .

Un nou scandal alimentar a zguduit Europa in 1999: "puii cu dioxina", produsi in crescatorii uriase din Belgia, livrati pe piata atat in Belgia, cat si in alte tari din Europa sau din alte continente. Originea dioxinei a fost atribuita uleiului industrial folosit in fabricarea hranei pentru pasari. Aceasta "afacere" ilustreaza, inca o data in plus, pericolul agriculturii si zootehniei industriale pentru sanatatea oamenilor si a animalelor domestice. Astfel de evenimente sporesc teama consumatorilor fata de orice aliment de origine transgenica.

Probabil, in curand, datorita strategiei stabilite de GREENPEACE, alimentele care contin OGM-uri vor disparea progresiv din magazinele alimentare ale UE. Mai ramane, ca exceptie, carnea provenita de la crescatoriile industriale, unde animalele sunt furajate cu soia-OGM importata din SUA. Aceasta problema figureaza ca urmatorul obiectiv pe agenda organizatiilor anti-OGM.

Daca primele autorizari de culturi transgenice au sedus pe responsabilii marilor intreprinderi agricole de tip industrial din SUA, care doreau sa le dezvolte la scara mare, ele au generat o puternica opozitie din partea fermierilor care practicau o agricultura de tip familial.

In lumea agricola a UE, aceste culturi au fost primite in moduri diferite. Astfel, in Germania, agricultorii cu ferme biologice au intentat actiune judiciara impotriva proprietarilor de culturi-OGM experimentale din vecinatatea lor, temandu-se de o poluare genetica a culturilor proprii care trebuiau sa fie "garantate fara OGM".

In Spania, singura tara din UE in care s-a reusit dezvoltarea de culturi-OGM comerciale, doar o treime din sindicatele agricole este inca favorabila acestor culturi.

In Franta, cea mai mare tara agricola din UE, asistam si la cea mai puternica opozitie si contestatie a culturilor OGM. Opozanti se tem de o poluare genetica a culturilor lor conventionale prin culturile transgenice experimentale, a caror localizare si natura sunt tinute secret in ciuda obligatiilor legale de a le declara. Ei au distrus mai multe culturi experimentale in camp si au cerut o dezbatere publica asupra OGM-urilor.

In iunie 1999, aceiasi opozanti au distrus plantele de orez-OGM, obtinute de un laborator apartinand unei institutii publice. In cursul verii 2001, poluarea genetica a culturilor conventionale a fost recunoscuta, oficial, in Franta.

Tot in Franta, contestarea OGM-urilor i-a cuprins si pe producatorii de vinuri. In urma unei anchete desfasurate de cercetatori, s-a descoperit existenta unor culturi experimentale de vita-de-vie transgenica. Aproximativ 20 de mari producatori de vinuri din Franta, Germania si Australia cer un moratoriu asupra cercetarilor facute si asupra drojdiilor-OGM, care accelereaza fermentatiile si care dau vinurilor arome noi.

Neincrederea in alimentele de origine transgenica se manifesta deja si in alte regiuni si tari industrializate, situate in afara UE. In 1999 (Japonia, Australia, Noua Zeelanda, Coreea de Sud, India, Filipine, Thailanda etc.)

Anul 1999 inseamna o victorie pentru contestarea OGM-urilor si in SUA. Dupa ce au acceptat alimentele-OGM, consumatorii din aceasta parte a lumii au inceput sa-si puna intrebari privitoare la pericolul pentru sanatatea lor si la monopolul instaurat de multinationale. Gigantii din sectorul agro-alimentar urmaresc toate aceste evenimente si cer separarea produselor OGM/non-OGM.

4.. Acapararea agriculturii de catre multinationale

a. Controlul asupra pietei mondiale a semintelor

Astazi, 10 giganti ai agrochimiei si farmaciei controleaza o treime din piata mondiala a semintelor si 9/10 din piata mondiala a ingrasamintelor minerale, pesticidelor si a altor produsi chimici solicitati de agricultura de tip industrial. Dintre cele 10 multinationale, jumatate controleaza, in totalitate, piata mondiala a semintelor-OGM.

Aparitia OGM-urilor a favorizat si mai mult dominarea pietei mondiale a semintelor de catre multinationalele amintite. Prima care s-a lansat in "aventura OGM" a fost MONSANTO care, in 1984, a inaugurat la Saint Luis (SUA) un enorm centru de cercetare.

Firma MONSANTO asigura vanzarea a circa 80% din semintele-OGM din SUA, trecand apoi la "cucerirea" Americii de Sud, a Europei si a altor continente. Beneficiind de sustinere din partea conducatorilor politici din tara sa de origine, puternica multinationala a stabilit "relatii privilegiate" cu autoritatile oficiale din numeroase tari, in special cu cele aflate in curs de dezvoltare. Aproape peste tot in lume au fost experimentate culturile-OGM provenind din seminte ale acestei firme.

Au urmat apoi firma elvetiana NOVARTIS, al doilea gigant mondial in chimie si farmacie, firma anglo-suedeza ASTRA ZENECA etc.

b. Controlul circulatiei mondiale a OGM-urilor

Pana acum au avut loc deja trei mari reuniuni internationale pentru stabilirea unui protocol care sa statueze regulile internationale ale circulatiei OGM-urilor in lume, protocol cerut de catre semnatarii Conventiei asupra Diversitatii Biologice (CDB) de la Rio de Janeiro (1992).

. Columbia (februarie 1999) unde 132 de tari din cele 138 prezente au fost de acord sa se aduca restrictii circulatiei OGM-urilor, dar nu au reusit sa-si impuna vointa in fata celor 6 tari, dintre care primele trei controleaza 94% din productia mondiala de OGM-uri (SUA, Argentina, Chile, Uruguay, Canada si Australia).

. Montreal (31 ianuarie 2000) unde s-a reusit sa obtinerea semnaturilor a 130 de tari pe o "Conventie asupra biosecuritatii". Si de aceasta data SUA a refuzat sa semneze.

. Nairobi (mai 2000) a debutat prin "Protocolul de biosecuritate", care autoriza statele sa reglementeze importul de OGM-uri si prevedea identificarea acestora dupa o metodologie ce urma sa se stabileasca ulterior. Protocolul a fost semnat de 64 de tari. Australia si Canada au refuzat, iar SUA nu a dorit sa se pronunte, deoarece ea nu a semnat "conventia asupra biosecuritatii", care pregatise de fapt acest protocol.

Astfel, pana acum, multinationalele care controleaza piata OGM-urilor au reusit sa-si impuna punctul lor de vedere: ele considera ca orice reglementari privind OGM-urile "constituie o piedica in calea liberului comert" si ca circulatia acestora este o "simpla problema comerciala", care priveste doar OMC (Organizatia Mondiala a Comertului).

In martie 2000, guvernul bolivian a incercat sa aplice protocolul de biosecuritate Montreal-Nairobi 2000 insa, Argentina a fost aceea care a amenintat, astfel ca Bolivia a fost obligata sa renunte la proiectul sau. La fel s-a intamplat si in Sri Lanka si in Croatia, unde presiunile SUA au avut acelasi rezultat.

In final, dupa 4 ani de negocieri, Protocolul pentru Biosecuritate a fost ratificat de 50 de tari, intrand in vigoare la 11 septembrie 200. Acest protocol prevede, printre altele, o procedura care obliga exportatorii de OGM-uri sa furnizeze o lista detaliata a compozitiei produselor lor, iar statele vor avea astfel posibilitatea sa accepte sau sa refuze importul acestora.

c. Noua reglementare europeana

Confruntata pe de o parte cu opinia publica, din ce in ce mai ostila OGM-urilor, pe de alta parte cu lobby-ul industriasilor dornici de a dezvolta piata plantelor transgenice, Comisia Europeana a elaborat o noua directiva (Directiva 2001/18) mult mai preocupata de aplicarea principiului precautiilor si, totusi, fara penalizari importante pentru industriile biotehnologice.

Noua reglementare prevede obligativitatea etichetajului pentru orice aliment care contine peste 0,9% ingrediente provenite din OGM-uri autorizate in UE, atat pentru alimentatia umana, cat si pentru cea animala. Din pacate, reglementarea nu include necesitatea mentionarii faptului ca animalele au fost hranite cu produse-OGM.

Pe langa etichetaj, reglementarea prevede asigurarea urmaririi si localizarii OGM-urilor incepand de la seminte pana la produsul finit, astfel ca ele sa poata fi retrase rapid in caz de necesitate (asa cum s-a intamplat in cazul scandalurilor cu "vaca nebuna" si cu puii cu dioxina).

Obtinerea oricarei autorizatii noi este supusa unei metodologii de control omologat prealabil.

in ansamblul ei.

Totusi, Directiva UE constituie un progres remarcabil, caci ea va da posibilitatea unei mai bune informari a cetatenilor si le va permite sa aleaga intre o alimentatie cu sau fara OGM-uri.

De la publicarea acestei reglementari europene, SUA s-a opus puternic etichetajului obligatoriu si procedurilor de evaluare care sunt costisitoare pentru producatori. In august 2003, SUA depune o plangere la OMC impotriva moratoriului european, considerandu-l ca o ingradire a liberei circulatii a marfurilor, ca responsabil pentru pierderea mai multor sute de milioane de dolari, rezultati din exportul de porumb american in UE. Si amenintarile cu alte plangeri continua.

d.) Declinul OGM-urilor in Europa

La inceputul anului 2000 au intervenit schimbari importante in strategia multinationalelor europene producatoare de OGM-uri. Astfel, sub presiunea unei opinii publice si a agricultorilor, ostile OGM-urilor si tot mai exigente, aceste societati se reorienteaza spre sectorul farmaceutic, mult mai "lucrativ" (beneficii de 30%, fata de doar 15% in agrochimie-OGM-uri).

Incepand cu anul 2002 cifrele de afaceri a unor firme producatoare de OGM-uri au inceput sa scada.

Scriitori romani