Factorii care duc la alterarea unui stil de viaţă sănătos şi factorii de risc implicaţi în etiopatogenia pneumoniei pneumococice şi evoluţia acesteia exogeni şi endogeni.
FACTORI DE RISC EXOGENI
fumatul reprezintă cel mai important factor de risc. El creşte mortalitatea de 10-20 de ori, morbiditatea de cca 6 ori. Azi 20% dintre fumători fac BPOC faşă de numai 5% dintre foştii fumători. Fumatul acţionează prin inhibiţia mişcării cililor şi a activităţii macrofagelor la nivelul mucoasei, prin hipertrofia glandelor mucoase şi hipersecreţie de mucus;
poluarea atmosferică: prin pulberi, gaze, fum ce determină şi o creştere a morbidităţii în urban. Implicate sunt şi transporturile de carburanţi;
locul de muncă poate constitui un factor de risc constituind adevărate noxe profesionale pentru mai multe unităţi industriale (mineri, siderurgişti, pietrari, textilişti, etc.);
condiţiile de micro şi macroclimat cu frig, umezeală, ceaţă pot constitui factori de risc;
şi nu în ultimul rând infecţiile virale, bacteriene, micotice ce pot determina repetate recidive şi o evoluţie nefavorabilă.
FACTORI DE RISC ENDOGENI
particularităţile constituţionale şi anatomice (anomalii anatomice rinofaringiene, diverse leziuni bronhopulmonare, mucoviscidoza, cifoscolioza, etc.)
susceptibilitatea şi hipersensibilitatea constituţională de tip alergic;
caracterul familial (ereditar) al fragilităţii ţesutului conjunctiv-elastic;
deficitul congenital de alfa 1 antitripsină;
lipsa de gamaglobuline şi scăderea Ig A în spută şi în ser.
Acţiune factorilor de risc, adesea asociate produc inflamaţia mucoasei bronşice cu hipersecreţie, cu evoluţie spre edem, spasm, obstrucţie bronşiolară şi în final emfizem. Afectarea bronhiilor mari produc tuse cu bronhoree, a bronhiilor mici tuse cu bronhoree şi sindrom obstructiv, iar a bronşiolelor terminale tulburări ventilatorii.
Etiopatogenie
Etiologie Streptococcus pneumoniae (pneumococul) este agentul etiologic al pneumoniei pneumococice. El este un germen gram pozitiv, aşezat în diplo, lanceolat şi încapsulat. Capsula pneumococică conţine un polizaharid pe baza căruia au fost identificate peste 80 de tipuri. Tipurile 1, 2, 3, 6, 7, 14, 19 şi 23 determină aproximativ 80% din pneumoniile cu pneumococ la adulţi. Stereotipul 3 de pneumococ are o capsulă deosebit de groasă şi o agresivitate deosebită, producând pneumonii severe şi bacteriemie, în special la bătrâni sau bolnavi cu afecţiuni organice (diabet, alcoolism, boli pulmonare cronice etc.)
Patogenie. Infecţia pulmonară cu pneumococ se face pe cale aeriană. Persoanele care fac pneumonie pneumococică sunt de obicei colonizate la nivelul orofaringelui cu germeni virulenţi, care în condiţiile scăderii mecanismelor de apărare ale aparatului respirator, tranzitorii sau cronice, şi aspirării pulmonare de secreţii, dezvoltă modificări patologice tipice.
Pneumococii aspiraţi de la nivelul orofaringelui până la alveolele pulmonare, determină o reacţie inflamatorie, cu producerea unui exudat alveolar bogat în proteine, care permite proliferarea rapidă a germenilor şi răspândirea lor. Exudatul alveolar infectat trece în teritoriile alveolare adiacente prin porii interalveolari descrişi de Cohn. Pe de altă parte exudatul ajunge la nivelul bronşiilor, de unde este aspirat în alte teritorii pulmonare. În câteva ore se constituie o alveolită cu polimorfonucleare şi eritrocite, care cuprinde mai multe segmente sau un lob pulmonar. Într-un stadiu ulterior, macrofagele migrate în alveole împreună cu polimorfonuclearele realizează procesul de fagocitoză. Fagocitoza este dependentă de activarea complementului, pe cale alternă, de câtre componente ale peretelui microbian. Anticorpii anticapsulari specifici apar între a cincea şi zecea zi de la infecţia pneumococică şi ei accentuează fagocitarea pneumococilor. Procesul de vindecare al leziunilor este complex, un rol important jucându-l macrofagele alveolare şi drenajul limfatic.
Drenajul limfatic al germenilor se realizează precoce în timpul infecţiei pulmonare. Dacă ganglionii limfatici regionali sunt depăşiţi, germenii pot să pătrundă în sânge realizând bacteriemii, întâlnite la 15-30% din bolnavi. Bacteriemia este mai frecventă în caz de infecţie cu serotipuri mai virulente (pneumococ tip 3) şi poate fi la originea unor metastaze septice (articulaţii, endocard, meninge, peritoneu).
Deşi individul sănătos are o capacitate eficientă de apărare faţă de invazia pneumococică, o serie de factori care acţionează temporar sau de lungă durată, pot interfera cu mecanismele de apărare respiratorie crescând susceptibilitatea la infecţii. Printre aceştia mai importanţi sunt: expunerea la frig şi/sau umezeala, oboseala excesivă, infecţii virale respiratorii, alcoolism, insuficienţă cardiacă, diabet-ciroză, boli pulmonare cronice, hipogamaglobulinemii câştigate sau congenitale, mielom multiplu, situaţii după splenectomie sau transplant renal.
