Debutul este de obicei brusc în plină sănătate, prin frison solemn, febră, junghi toracic şi tuse. La aproape ˝ din bolnavi se regăseşte o infecţie de căi respiratorii superioare, precedănd cu 2-10 zile, maifestările pneumonice. Frisonul "solemn" poate marca debutul bolii: este de obicei unic, durează 30-40 minute, se poate însoţi de cefalee-vărsături şi este invariabil urmat de ascensiune termică. Frisoanele repetate pot apare în primele zile de boală, sugerând pneumonie severă sau complicaţii. Febra este importantă, 39-40oC, adesea "în platou" sau neregulată. Ea cedează de obicei rapid, în aproximativ 24 ore, la antibioticele la care pneumococul este sensibil (de regulă la Penicilina). Febra persistentă sau reapariţia febrei după câteva zile de subfebrilitate, denotă de obicei o pneumonie complicată. Junghiul toracic apare imediat după frison; este de obicei intens, are sediu submamar şi se accentuază cu respiraţia sau tusea. Adică are caracterele durerii pleurale. Sediul durerii toracice poate varia în raport cu sediu pneumoniei, ca de exemplu durere abdominală în pneumonia lobului inferior, sau durere în umăr, în pneumonia vârfului. Tusea apare rapit după debutul bolii: este iniţial uscată, iritativă, dar devine productivă, cu spută caracteristic ruginie şi aderentă de vas. Uneori sputa poate deveni franc hemoptoică sau purulentă. Dispneea este o manifestare comună; polipneea, de obicei moderată, se corelează cu întinderea condensării pneumonice şi cu statusul pulmonar anterior bolii. Mecanismul dispneei este atât central (toxic, hipoxic), cât mai ales pulmonar (reflex), prin creşterea rigidităţii pulmonare. La cel puţin 10% din bolnavi se dezvoltă un herpes, la buze sau nas, caracteristic pneumoniei pneumococice.
