Aceasta abordare, initiata de catre Richard Bandler si John Grinder in anii '70 ai secolului trecut porneste de la ideea ca oamenii pot, prin studierea tiparelor gandirii, comportamentului si limbajului, sa-si construiasca un set de strategii prin care sa-si creasca nilul eficientei personale, sa-si dezvolte modele de excelenta. Combinand si sintetizand multe dintre contributiile aduse stiintei comunicarii pana la acea data, cei doi autori au realizat un sistem care are la baza cateva concepte-cheie utile in studiul comunicarii in ansamblu :
- astfel, autorii au observat un fapt aparent foarte simplu, dar peste care multe cercetari trecusera cu derea; atunci cand intentionam sa am o comunicare eficienta cu o persoana este utila o actiune de calibrare (de studiere cu o atentie crescuta a interlocutorului, de la pozitia corpului si miscarile ochilor pana la cuvintele pe care acesta le foloseste) si de armonizare fizica si rbala cu aceasta. Justificarea acestui demers nu este greu de facut: intr-adevar, incercati prima data cand interactionati cu cineva sa-i copiati cu precizie miscarile (de parca respectiva persoana s-ar privi in oglinda) si limbajul (utilizand, similar cu acesta, cuvinte cu inteles vizual daca el le foloseste: "vad ca", "in perspectiva", auditiv "se aude" "spuneti ca", kinestezic etc);
- NLP acorda putina atentie la ce spun oamenii ca fac, ci incearca sa evidentieze acele aspecte mai putin clare si de multe ori inconstiente ale excelentei; astfel, daca sunt intrebati oamenii de succes cum au ajuns in varful ierarhiei, ei pot oferi o multime de raspunsuri, dar arareori acestea sunt eficiente si utile pentru a fi folosite de catre altii (deoarece cheia succesului ramane de multe ori necunoscuta la nil constient - Knight, 2004);
- un accent important este pus de catre aceasta abordare pe silirea obiectilor; interesant din punct d£ dere comunicational este evidentierea faptului ca este important ca aceste obiecti sa fie operationale (masurabile) si exprimate in termeni pozitivi. Astfel, nu se va spune unei persoane "Nu trebuie sa faci lucrul X", ci se va exprima acest aspect in cuvinte poziti: "Fa lucrul Y" (unde Y il exclude pe X). De exemplu, un tata nu-i va spune fiicei sale : "Sa nu stai dupa ora 11", ci va formula in genul: "Te astept acasa la orele 10.30". Obiectile mai sunt importante pentru a face legatura intre starea dorita si starea prezenta, termeni des folositi in NLP;
- un alt aspect este reprezentat de catre acuitatea senzoriala (in sensul de a aa toate simturile deschise pentru a putea percepe cat mai mult din ceea ce se intampla in jurul nostru). Cel mai bine poate fi dezvoltata acuitatea senzoriala in procesul de calibrare, iar cateva aspecte sunt utile (autorii insista spre exemplu asupra privirii si evidentiaza ca atunci cand alegem sa privim in stanga ne aflam intr-un proces de amintire a unei informatii memorate, pe cand atunci cand privim in dreapta aceasta informatie nu se afla in bagajul nostru informational si incercam sa o construim (daca vom spune ca ne aducem aminte, in fapt mintim);
- un concept pe care il intalnim si in studiile de pedagogie ( Ausubel si Robinson, 1981) este utilizarea termenului "ancorare". O ancora, in viziune NLP, este ceva ce va evoca o anumita stare (spre exemplu, daca o anumita melodie va da fiori in momentul in care o ascultati); putem vorbi despre ancore vizuale, auditi, kinestezice;
- flexibilitatea este o alta dimensiune a NLP; in sectiunea lor, Frogs into Princes Bandler si Grindler (apud De Lassus, 2005) afirma: "Daca ceea ce faceti nu da rezultate, faceti altceva! ", ceea ce este foarte simplu si clar de altfel; in fapt de cate ori emitatorul (in ipostaza sa de profesor, acest lucru reliefandu-se cel mai bine) nu isi considera receptorul ca fiind "rezistent" la mesaj arunca pe seama acestuia responsabilitatea esecului intregii comunicari (cu toate ca, ar fi fost eficient, in situatia in care cel ce comunica nu obtinea ceea ce isi dorea sa-si schimbe, pur si simplu, modul in care comunica).
Programarea neuro-lingvistica preia multe aspecte din aria stiintelor comunicarii, din psihologie ori, cum am vazut, din stiintele educatiei si le duce mai departe, conjugandu-le intr-o maniera care sa dezvolte cat mai pe larg conceptul de eficienta. in cele de mai sus ne-am oprit doar asupra catorva date utile in procesul de evidentiere a teoriilor care au adus contributii la devoltarea diferitelor aspecte din campul de cercetare descris de catre comunicare.
Teoria comunicarii din perspectiva teoriilor invatarii.
Multi autori au extins teoriile comunicarii la largul spectru al teoriilor invatarii, evidentiind ca: "Orice actiune poate fi considerata un raspuns care presupune existenta unui stimul anterior () din aceasta perspectiva, comunicarea umana este procesul care conecteaza indivizii intre ei si cu mediul in care traiesc () comunicarea este fie un raspuns la un stimul anterior (feedback), fie un fapt dat, care se constituie punctul de pornire al unei noi secnte de asociere a stimulului si raspunsului" (McQuail, 1999. pp. 5l-52). Nu am intentionat sa descriem aici aceasta apropiere dintre teoriile comunicarii si teoriile invatarii, ci am urmarit doar sa punem in lumina cat de larg poate fi spectrul interpretarii a ceea ce poate intra si ce nu intr-un inntar al teoriilor care descriu si expliciteaza fenomenul comunicational.
Abordari ale teoriilor comunicarii din perspectiva studiilor comunicarii organizationale.
O perspectiva interesanta de urmarire a teoriilor comunicarii este aceea a descrierii modului in care diferitele abordari ale comunicarii au fost preluate si dezvoltate in calitate de teorii ale comunicarii in studiul organizatiilor. Ne raliem unei atare perspecti, cu atat mai mult cu cat aceasta viziune a focalizarii pe studiul interactiunii in dimensiunea sa organizationala tinde sa capete tot mai mult teren in ultimii ani. intr-adevar, este dificil si neproductiv sa studiem comunicarea in perspectiva ei eficienta fara sa o raportam la omul modern, o persoana care petrece cel mai mult timp din intreaga sa viata intr-un cadru organizational. Renind la aria teoriilor comunicarii abordate din punct de dere organi-zational, vom aduce in atentie un model adaptat dupa Stanley Deetz (1994) (in Jablin, Putnam [ed.] 2001, p. 11); modelul tinde sa urmareasca dimensiunile contrastante ale teoriilor comunicarii (ura 8):
Astfel, se pot identifica patru perspecti in ceea ce priste abordarea studiilor privind discursivitatea: normativa, interpretativa, critica si dialogica.
Studiile normati tind sa accepte organizatiile ca obiecte ce exista in mod natural, deschise spre descriere, predictie si control.
Studiile interpretati definesc organizatia ca fiind un loc social, un tip special de comunitate care contine caracteristici importante, regasite si in alte tipuri de comunitati. Deetz, citandu-l pe S. Barley, defineste factorul central al dimensiunii interpretati: o dubla hermeneutica (o interpretare intr-o lume interpretativa) si un proces de comunicare complex (metacomumcarea diferentelor culturale) - concluzia fiind intelegerea prezentului in constructia sa. Procesele sociale sunt dominate de ipostaza activismului.
Studiile critice vad organizatiile, in general, ca fiind elemente sociale definite de contextul istoric al realizarii in conditii de relatii de putere si conflict. Un interes special este acordat aici formelor de falsa constiinta, deformarilor sistematice ale comunicarii.
rutinelor care produc interese partiale si tin oamenii departe de o intelegere corecta a actionarii in interesul propriu; un accent explicit este pus pe morala si etica in comunicare. Studiile dialogice (Deetz ne spune ca a preferat termenul de dialogic celui de post-modern), ca si cele critice se focalizeaza pe asimetria si dominarea in luarea deciziilor in organizatii, dar, in opozitie cu studiile critice, studiile dialogice se centreaza mai degraba pe procesele micropolitice privind natura puterii si a rezistentei. Dominatia este vazuta ca fiind un fluid, o dezvoltare situationala fara o origine fixa. Atat grupul, cat si personalitatile individuale nu pot fi vazute ca fiind fixe si unitare; studiile dialogice intentioneaza sa surprinda astfel punctele ascunse care sunt responsabile de aparitia rezistentei si a complexitatii. Cateva teme sunt urmarite cu precadere de catre studiile dialogice : (1) centra-litatea discursului - cu sublinerea limbajului ca sistem care este central in procesele de constructie sociala; (2) fragmentarea identitatilor - demonstrata de problema autonomiei si autodeterminarii individului ca origine a intelesului; (3) critica filosofiei prezentului -focalizata pe indeterminarea obiectelor si natura construita a oamenilor si realitatii;
Conjugand dirse accente ale teoriilor comunicarii, analiza organizationala ajunge la un instrument util de lucru; astfel, analizele discursului in organizatii releva opt elemente/ caracteristici (pentru a ajunge la aceste categorii simple, autorii - Linda L. Putnam si Gail T. Fairhurst - au revazut si clasificat literatura de specialitate din puncte de dere diferite: sociolingvistice, analiza conrsationala, lingvistica cognitiva, pragmatica, semiotica, analiza literala si retorica, studiile de critica lingvistica si analiza lingvistica postmoderna):
1. Codurile: trasaturile desemnand, printre altele, etichetele, jargonul profesional, terminologia si semnele;
2. Structura: patternurile, ordinea, sintaxa, succesiunea cuvintelor si frazelor si regulile implicite/explicite de folosire a discursului;
3. Functia: scopurile utilizarii limbajului si legaturile dintre functiile discursului si functiile organizatiei;
4. Utilizatorul limbajului: reprezentarile cunostintelor, expectatiile, documentele, cadrul si cunostintele utilizatorului;
5. intelesul: interpretarea, intelegerea si citirea unui text;
6. Textul: seturile patternurilor structurate ale discursului inregistrate in organizatii;
7. Contextul: enimentele organizationale, istoria si parametrii care dau forma interpretarii textelor;
8. Intertextualitatea: interfata dintre discurs, text si contextele institutionale (in Jablin, Putnam [ed.,] 2001, p. 80).
