Integrarea vieţii economice pe plan mondial se desfăşoară în diverse direcţii, numărul cărora creşte din ce în ce mai mult.
În primul rând se are în vedere internaţionalizarea puterilor producătoare prin intermediul schimbului mijloacelor de producere şi cunoştinţelor tehnologice, dar de asemenea, şi prin specializarea şi cooperarea internaţională, care fac posibilă afilierea unor unităţi economice separate la sisteme complexe de producere şi consum; prin intermediul cooperării în producţie, circulaţia internaţională a resurselor de producţie; prin intermediul creării unei infrastructuri materiale, informaţionale, organizaţional-economice globale, menită să asigure realizarea schimbului internaţional.
În al doilea rând, apariţia principiului internaţionalizării prin intermediul pieţii mondiale de mărfuri.
În al treilea rând, creşterea cantităţilor şi îmbunătăţirea calitativă a caracterului comerţului internaţional tradiţional, materializat prin bunuri; graţie acestui fapt, ea are acum o influenţă mult mai mare asupra internaţionalizării vieţii economice decât în anii 20-30 ai sec. al XX-lea. Factorul principal de influenţare a economiei mondiale asupra celor naţionale constă nu atât în creşterea vertiginoasă a primei (ceea ce este foarte important), ilustrând astfel procesul de aprofundare a pieţii mondiale de mărfuri cât în schimbările esenţiale sub aspect calitativ. S-au schimbat în sine şi funcţiile comerţului internaţional - de la afacerile pur comerciale, realizate conform formulei "marfă-bani", ele s-au transformat, în mare măsură, dacă nu chiar întru totul, într-un mijloc de deservire directă a proceselor naţionale de producere, unindu-le într-un mecanism de producere unic, ce nu se mărgineşte la graniţele naţionale. E important de menţionat că, în cadrul unei asemenea deserviri, accentul se deplasează de la etapele iniţiale (prelucrarea materiei prime şi a materialelor) la cele finale (proceduri de finisare şi ambalare). Acest schimb de funcţii a condiţionat metamorfoze cardinale în structurile comerţului internaţional.
În al patrulea rând, aceasta înseamnă circulaţie de resurse financiare şi de produse, garantând interacţiunea şi interdependenţa activităţii economice în diferite ţări. O circulaţie de acest fel se realizează sub forma creditului internaţional sau a investiţiilor străine.
În al cincilea rând, o direcţie de cooperare internaţională ce capătă teren din ce în ce mai mult este sfera serviciilor, aceasta dezvoltându-se mai rapid decât sfera producţiei de bunuri. O tot mai activă implicare a sferei serviciilor în activitatea internaţională, lărgeşte considerabil sfera apariţiei principiului internaţionalizării, răspândind-o anume în acea parte a vieţii economice care până nu demult era puţin antrenată în relaţiile internaţionale.
În al şaselea rând, creşte vertiginos schimbul internaţional de cunoştinţe din domeniul tehnico-ştiinţific. Aria de activitate în sfera ştiinţei şi tehnicii se extinde într-un ritm alert. Avându-se în vedere dezvoltarea rapidă a respectivelor discipline, se conştientizează faptul că nici o ţară din lume nu este în stare, de sine stătător să rezolve problemele ce ţin de progresul tehnico-ştiinţific, şi cu atât mai mult să deţină prioritatea în toate direcţiile ei de activitate.
Toţi aceşti factori contribuie la demararea unui intensiv proces de formare a diviziunii intelectuale a muncii pe plan internaţional. Asistăm cu toţii la un proces internaţional de specializare a centrelor ştiinţifice şi experimentale, stabilirea unei cooperări statornici dintre ele.
În al şaptelea rând, cresc tot mai mult dimensiunile migraţiei internaţionale a forţei de muncă, proces la care participă, în calitate de exportatori, Rusia şi alte ţări nou-formate pe teritoriul fostei URSS, inclusiv republca Moldova. Migraţia internaţională a forţei de muncă este o parte integrantă a procesului de internaţionalizare a vieţii economice pe plan mondial. Circulaţia masivă a resurselor de muncă prin frontierele naţionale a devenit posibilă graţie unor procese globale, generând astfel fenomenul internaţionalizării şi, în acelaşi timp, având la bază respectivele procese.
În sfârşit, în al optulea rând, concomitent cu amplificarea internaţionalizării acţiunii industriale şi consumul mediului ambiant, creşte necesitatea unei conlucrări pe plan internaţional în vederea soluţionării problemelor globale ale lumii contemporane (ocrotirea mediului ambiant, valorificarea oceanului planetar, a cosmosului, ajutorul pentru populaţia ce suferă de subnutriţie din ţările în curs de dezvoltare etc.). Problemele globale ce se acutizează tot mai mult şi care pun omenirea la o limită critică de supravieţuire, cer, pentru a fi rezolvate, consolidarea forţelor tuturor ţărilor din comunitatea mondială.
Aşa se vor a fi principalele forţe în măsură să cimenteze părţile componente ale economiei mondiale într-un sistem unic, capabil să le schimbe calitativ şi să dea impulsurile unei puteri crescânde proceselor de transformare a economiilor naţionale, având la bază principiile integrării.
