Consideraţii generale
Relaţiile economice internaţionale îşi au începutul în comerţul internaţional, care a cunoscut toate etapele de dezvoltare - de la afaceri izolate de comerţ exterior până la colaborare comercial-economică de mari dimensiuni şi de lungă durată.
Piaţa mondială, care a apărut la etapa dezvoltării producţiei manufacturiale
(sec. XVI) se dezvolta activ sub influenţa mişcării capitalului comercial, care s-a consolidat economic şi politic în majoritatea ţărilor europene.
Specificul dezvoltării unor etape mai târzii este legat de revoluţia industrială din sec. XVIII-XIX, care a pus marea industrie în dependenţă directă de schimbul internaţional. Etapa finală de formare a pieţei mondiale ţine de sfârşitul sec. al XIX începutul sec. XX şi se caracterizează prin mărirea volumului comerţului internaţional, schimbări în structura fluxului de mărfuri ceea ce a condus la interacţiunea reciprocă a economiilor naţionale.
Piaţa mondială este un derivat al pieţelor naţionale. Totodată, această piaţă exercită o acţiune inversă activă asupra echilibrului macroeconomic a sistemelor economice izolate.
Segmente ale pieţei mondiale se consideră atât factorii de producere tradiţionali - pământ, muncă şi capital, cât şi factori relativ noi, cum ar fi, de exemplu, tehnologiile informaţionale, antreprenoriatul, importanţa celor din urmă creşte sub acţiunea revoluţiei tehnico-ştiinţifice actuale.
Pieţele de bunuri şi servicii, de capital şi de forţă de muncă, formate la nivel supranaţional sunt rezultatul interacţiunii cererii şi ofertei mondiale, a preţurilor mondiale, pieţele respective suportă fenomenele fluctuaţiilor ciclice, funcţionând în condiţii de monopol şi concurenţă.
Nivelul de maturizare a relaţiilor microeconomice se determină prin raportul dintre ritmul de creştere a schimbului de mărfuri şi producerea materiei prime. Despre schimbările ce au loc în sfera relaţiilor economice internaţionale ne servesc drept mărturie datele vizând structura schimbului de mărfuri, greutatea specifică a tranzacţiilor făcute pe piaţa muncii şi pe cea de capital, dinamica preţurilor mondiale, direcţia orientării bunurilor, serviciilor şi capitalului.
Analiza volumului de bunuri ce intră în ţară (import) şi a produselor industriale, resurselor şi investiţiilor ce ies din ţară (export), estimat în expresie bănească, se utilizează pentru a întocmi balanţa cheltuielilor şi veniturilor unei ţări.
"Transparenţa" economiei unei ţări, nivelul ei de implicare în relaţiile economice mondiale poate fi apreciată pe baza calculului indicilor coeficientului de export şi a volumului exportului pe cap de locuitor. Coeficientul de export este egal cu raportul dintre costul exportului şi costul produsului intern brut (PIB).
Un loc important în înţelegerea legităţilor de dezvoltare a relaţiilor economice mondiale îl ocupă mobilitatea factorilor de producţie, condiţionată de perfecţionarea continuă a puterilor de producere ale societăţii, de procesele diviziunii internaţionale a muncii.
În concluzie, putem spune că piaţa mondială nu este o noţiune geografică, ci una economică. Ea reprezintă ansamblul tranzacţiiilor care au loc între agenţii economici de pe întreg globul.
Piaţa mondială reprezintă totalitaeta relaţiilor care se stabilesc între producătorii şi consumatorii din diferite ţări, între economiile naţionale în procesul schimbului de activităţi, care iniţial s-a constituit ca şi piaţă mondială capitalistă. Un sistem de relaţii marfă-bani, economice - comerciale şi credit-financiare.
Piaţa mondială reflectă, în general, structurile şi trăsăturile definitorii ale economiei mondiale.
Noţiunea de piaţă mondială şi structura ei
Piaţa mondială presupune existenţa unui sistem de relaţii bani-marfă consolidate pe plan interstatal între ţările participante la diviziunea internaţională a muncii.
Piaţa mondială cuprinde toate direcţiile de bază ale diviziunii internaţionale a muncii. Parametrii dezvoltării acesteia ilustrează nivelul de dezvoltare a procesului de internaţionalizare a producţiei de menire publică.
Piaţa mondială este produsul pieţelor interne. Totodată aceasta exercită o activă influenţă inversă asupra echilibrului macroeconomic al sistemelor economice separate.
Distingem mai multe tipuri ale pieţei mondiale:
Piaţa mondială de mărfuri - 80% din volumul comerţului exterior se atribuie comerţului cu mărfuri;
Piaţa mondială a capitalurilor - amplasarea în alte ţări a capitalului în formă de investiţii directe, credite, hîrtii de valoare;
Piaţa mondială a forţei de muncă - reprezintă relaţiile economice legate de migraţiunea forţei de muncă;
Piaţa realizărilot tehnio-ştiinţifice - aparate microelectronice şi radiotehnice,,tehnologii avansate;
Piaţa mondială invizibilă - proiecte tehnice, licenţe, brevete etc.
Cauzele apariţiei pieţei mondiale
Principalele cauze care au dus la apariţia pieţei mondiale au fost:
. Adîncirea diviziunii internaţionale a muncii;
. Internaţionalizarea producţiei şi caitalului;
. Dezvoltarea relaţiilor economice şi politice internaţionale;
. Dezvoltarea sistemelor de transport şi a sistemelor de legătură;
. Determinarea nivelului de dezvoltare a forţalor de prodcţie;
. Revoluţia tehnico-ştiinţifică ş.a.
Piaţa mondială este o parte integrantă a eonomiei mondiale evoluţia căreia este supusă legilor economice obiective ale schimburilor internaţionale şi mai este cunoscută, în practică sub denumirea de piaţă internaţională sau piaţă externă. Acestea însă au un conţinut mai restrîns.
