Logo referatecarte



referat, proiect, rezumat, caracterizare, lucrare de nota 10 despre Anatomia aparatului cardiovascular AstronomieBiologieChimieContabilitateDesenDiverse
 DreptEconomieEnglezaFilozofieFinanteFizica
 FrancezaGeografieGermanaInformaticaIstorieJurnalism
 MarketingMatematicaMedicinaMuzicaPsihologieRomana
 Literatura RomanaTehnica

Formele comunicarii



Comunicarea verticala si orizontala -perspecti organizationala


Literatura de specialitate priveste comunicarea in organizatii din punctul de vedere al directiei pe care o dezvolta fluxul de informatie. Astfel, se poate distinge comunicarea verticala (in sus si in jos) de comunicarea orizontala (laterala si in serie). Comunicarea ascendenta se refera la mesajele care sunt trimise de la nivelurile ierarhice inferioare spre cele superioare (probleme: cateodata, mesajele nu ajung la cei zati - "pana ajungi la Dumnezeu, te mananca sfintii!" -, iar cel care indeplineste rolul de persoana-filtru al informatilor (gatekeeper) poate sa fie extrem de rigid - nu s-a intamplat niciodata sa aveti o problema cu seful si sa nu puteti trece de secretara?); comunicarea descendenta se refera la mesajele trimise de la niveluri mai inalte ale ierarhiei spre niveluri inferioare (probleme: cateodata, managerii pur si simplu nu stiu sa se faca intelesi de catre subordonatii lor - multi manageri, spre exemplu, au mai multa educatie si folosesc un limbaj specializat, care poate fi dificil de inteles de catre subordonati.


Comunicarea laterala se refera la mesaje trimise de la egal la egal (de la manager la manager - de la acelasi nivel ierarhic, de la muncitor la muncitor); acest tip de comunicare faciliteaza impartasirea intelegerii unor fenomene, metode si probleme, dezvolta satisfactia angajatilor in legatura cu locul de munca. Pe de alta parte, un avantaj al comunicarii laterale - prin contrast cu cea verticala - se refera la faptul ca motivatia membrilor de a-si impartasi informatia si ideile tinde sa fie naturala si puternica, deoarece nici o autoritate a raspunsului corect nu este asteptata sa apara imediat; acest lucru nu exclude posibilitatea ca unii membrii sa fie mai capabili decat altii in anumite momente (si aici avem insa o problema, care s-ar focaliza pe ziunea competitiva asupra actitatii, iar astfel comunicarea laterala poate fi limitata - nu se impartaseste chiar totul); comunicarea seriala se refera la mesajele trimise de-a lungul unor siruri de oameni (spre exemplu, am auzit ceva si spunem mai departe unui prieten, acesta spune altui cunoscut etc.) Problemele comunicarii seriale sunt cele ale aparitiei zvonurilor; conform lui Gordon Allport si Leo Postman, acestea se refera la: reducerea numarului de detalii prin retransmiterea mesajului (deoarece simplificarea face mai usoara transmiterea spre o alta persoana), care poate modifica continutul acestuia; in al doilea rand, in timp ce la unele detalii se renunta, alte detalii den mai puternice, sunt intensificate (este vorba despre acele detalii care sunt importante pentru fiecare transmitator in parte) si, in al treilea rand, interne asimilarea, care se refera la tendinta de a reconstrui mesajul pe care-l primim in perspectiva propriilor atitudini, prejudecati, necesitati si valori.

Unele elemente (Kapferer, 1993) sprijina aparitia zvonurilor (si de aceea managementul trebuie sa tina cont de toate aceste aspecte):

- znul desemneaza, de obicei, un fapt ingrijorator pentru angajati. Acestia nu au primit suficiente date prin comunicarea verticala de la management si incearca sa reconstituie puzzle-ul informational. Astfel, znurile odata lansate r sta ulterior la baza miturilor organizationale (un proaspat manager general si deciziile de schimbare pe care acesta le va determina in firma presupun o astfel de perspectiva);

- uneori znurile se pot baza pe "confidentele" pe care top managementul le face in discutii private unora dintre angajati; afirmarea prin comunicare orizontala a celor aflate devine o cale pentru a dobandi prestigiu in ochii celorlalti pentru cel in cauza;

- existenta unei "marturii" poate oferi legitimitate znului. Daca znul are un cat de mic sambure de adevar, poate fi exploatat implicit pentru a confirma intregul zn. Astfel, daca despre un cadru didactic nou venit in scoala apare znul ca este extraordinar de "cumsecade" in notare si cineva din fosta scoala poate proba acest lucru znul va fi consolidat (este un profesor cumsecade, mi-a spus X care a fost elevul lui in fosta
scoala);

- znurile se nasc, de multe ori, din interpretarea gresita a unui mesaj (din neintelegeri). Aceasta apare ca urmare a marturiei unei marturii, existand diferente intre mesajul produs de prima persoana si modul in care a inteles acest mesaj persoana care transmite, pe mai departe, marturia;

- informatia transmisa este o stire, in sensul ca are inlauntrul ei anumite aspecte care sunt sub arealul senzationalului. Nimeni nu va transmite pe mai departe un zn desprefaptul ca noul director este un tip corect. Dar daca apare informatia ca noul manager si-a insusit din fondurile companiei la anteriorul loc de munca, aceasta stire merita transmisa. Motivatia pentru cel de-al doilea caz este simpla: va face ca persoana care transmite znul sa se afle in centrul atentiei colegilor sai, sa fie ascultata si admirata pentru "dedesubturile" pe care le cunoaste etc.


Comunicarea intrapersonala


Comunicarea intrapersonala se refera la ganduri, la sentimente si la modul in care ne vedem pe noi insine; suntem - in aceasta perspectiva - simultan emitatori si receptori ai comunicarii; "comunicarea intrapersonala se refera la gandirea si actitatile de procesare a informatiilor care nu sunt observabile extem, cu toate ca persoanele interesate pot sa aiba acces la date despre acest proces. La acest nivel de analiza, suntem focalizati in special pe cautarea in afara, receptarea, interpretarea si, mai departe, procesarea mesajelor sau semnalelor primite din mediul inconjurator, de la obiecte, evenimente sau alte persoane" (Berger, Chaffee, coord., 1987, p. 334). Astfel, putem afirma ca procesul de comunicare intrapersonala este influentat de toate celelalte tipuri de comunicare; in aceasta ordine de idei, ea poate fi - la un nivel primar - cel mai simplu mod de a comunica, iar - la un nivel secundar -atunci cand tinem cont de toate influentele interpersonale, de grup si publice, cea mai complexa, incluzand referentialul finalitatilor. in acest mod, din perspectiva autoevaluarii, este necesara utilizarea unor criterii care trebuie sa contina, pe de o parte, elemente obiective, de relevanta sociala in raport cu indidul si, pe de alta parte, mecanismele interne trebuie sa se structureze intr-o determinare subiectiva a valentelor indiduale, percepute ca atare de indidul insusi. Construirea si dezvoltarea acestor criterii flexibile, permanent adapile la fluxul de informatii, trairi si reziduuri comunicationale din mediu (ca sa numim doar cativa dintre acesti factori, practic nelimitati), ofera imaginea complexitatii comunicarii intrapersonale.

Nu in ultimul rand, merita atins si un alt aspect: comunicarea intrapersonala este intr-adevar influentata de mediul comunicational extern, dar relatia este bilaterala si adaptativa, in sensul ca, simultan, transformarile la nivelul comunicarii intrapersonale ofera surse de schimbare pentru mediul comunicational insusi (este vorba despre ziunea sistemica) si chiar pentru criteriile adaptative - despre care pomeneam mai devreme - ca atare. Pentru a crea o imagine mai plastica, vom asemui acest mecanism cu nivelul apei in doua vase comunicante; daca apasam apa dintr-un vas, nivelul acesteia in celalalt vas se va schimba; concomitent insa va creste si presiunea acesteia din urma asupra coloanei de apa ramase in primul recipient. Deci, schimband conditiile in cel de-al doilea vas, ele au antrenat schimbari ale conditiilor in primul vas, iar procesul continua in aceasta reciprocitate. Comunicarea intrapersonala are un rol important in dezvoltarea unei problematici si ajungerea la solutii valoroase; Standinger {apud Faulkner, Littletod, Woodhead, 1998) a observat ca, spre exemplu, adultii care acorda cateva minute reflectiei solitare/personale dupa discutiile cu ceilalti ofera apoi solutii mai sofisticate la situatiile de ata, in atie cu adultii care lucreaza singuri sau care participa la discutii cu altii, dar carora nu li se ofera ulterior aceste momente de singuratate. Iata rationamentul in urma caruia remarcam faptul ca, in literatura de specialitate, acest proces este prezentat intr-un mod incomplet, cu accent numai asupra unui sens al relatiei; consideram ca un eventual model explicativ trebuie sa incerce sa surprinda si dinamica procesului, nu doar procesul ca atare.
Un exemplu sugestiv al interrelationarii celor doua tipuri de comunicare (intra- si interpersonala) este cel oferit de Goffman (apud Hinton, Reitz, 1971, p. 268): pentru a se considera pe sine "frumoasa", o fata trebuie sa obtina si de la ceilalti o astfel de dimensiune comunicationala complexa, pornind de la complimente, intatii la intalniri cu baietii etc. -deoarece frumusetea nu are standarde absolute prin care propria comunicare cu sine "sunt frumoasa" sa fie suficienta. Laurie Mullins (1993), sintetizand directiile de cercetare din aria comunicarii intrapersonale, alcatuieste o lista cu factorii de natura psihologica ce afecteaza acest fenomen: personalitatea, motivatia, experienta anterioara, scopuri, expec-tatii, interese, pregatire, abilitati, inteligenta, invatare. Acesti factori, grupati in ceea ce vom numi mai departe setul perceptiv al persoanei, sunt cei care ofera forma comunicarii intrapersonale.

Un al doilea exemplu asupra modului complex si decisiv in care comunicarea intra-personala influenteaza toate celelalte acte de comunicare apare atunci cand ne gandim la felul diferit in care acelasi lucru este perceput de persoane cu diferite ocupatii/profesiuni. Astfel, atunci cand priveste un curs de apa involburat, un pictor va spune: "Ce peisaj minunat, ce desfasurare a fortelor naturii, cate nuante" ; un salvamar: "Ce pericol, daca cineva ar cadea acum in apa, ce dificil ar fi de salvat" ; un hidroenergetician: "Ce irosire de energie, cum as putea capta toata aceasta forta ? " etc. Gandindu-ne la acest exemplu, nu trebuie sa uitam ca avem in fata rezultatul unei singure caracteristici a comunicarii intrapersonale (profesiunile diferite), insa, in practica, ne confruntam cu o situatie mult mai complexa, cu un cumul de factori si cu rezultantele - uneori contradictorii - acestui complex de influente. Astfel, and perceptia noastra despre realitatea care ne inconjoara, vom vedea ca nici o alta persoana nu vede aceasta realitate in exact aceeasi maniera ca si noi. Totusi, chiar daca modul in care vedem realitatea tine de experienta noastra in acel domeniu, este edent ca orice noua confruntare cu experienta tinde sa reconfirme, dar si sa schimbe modul in care vom percepe data urmatoare situatia de comunicare.
Comunicarea intrapersonala se desfasoara intr-un mod similar cu mecanismul comunicarii interpersonale. Fletcher (apud Faulkner, Littletod, Woodhead, 1998) a observat, intr-o cercetare care avea drept scop edentierea modalitatii eficiente de rezolvare a problemelor, ca simplul fapt de a-i pune pe copin cuprinsi in experiment sa vorbeasca despre felul in care vor rezolva o problema - modul de lucru prin sine -, fara sa existe un partener prezent, a putut sa fie util pentru rezolvarea cu succes a problemei respective.
In comunicarea intrapersonala, suntem influentati de perceptia celorlalti in ceea ce ne priveste, dar si de modul in care interpretam aceasta perceptie. De obicei, interogatii de tipul "cum cred eu ca ma percepi tu pe mine" si "cum cred eu ca te percepi tu pe tine" pot fi dimensiuni pozitive, dar si desilizatoare ale unor intrebari de tipul "cum ma vad eu pe mine" sau "cum te vad eu pe tine" (ura 14).

Comunicarea intrapersonala trebuie sa se bazeze pe o atitudine pozitiva fata de propria persoana; intr-adevar, asa cum observa si Joseph De Vito (1988), comunicarea intrapersonala se afla in relatie directa cu cea interpersonala. Persoanele care au o parere negativa fata de sine comunica in mod ineil aceste sentimente spre ceilalti si este probabil ca acestia sa dezvolte sentimente negative similare. Astfel, o posibilitate de manifestare si dezvoltare a comunicarii intrapersonale este intitulata astazi gandire pozitiva. Ralph J. Cordiner, presedintele comitetului de conducere al Companiei General Electric, sintetiza in urmatorul mod intreaga importanta a gandirii pozitive in succesul personal si social: "Cerem fiecarui om ce aspira la succes - pentru el si pentru compania sa -hotararea de a pune in practica un program personal de autoperfectionare. Nimeni nu ii va ordona cuiva sa dena mai bun Fie ca cineva ramane in urma, fie ca inainteaza in domeniul sau, totul se leaga de sarguinta personala. Asta ia timp, munca si sacrificii. Nimeni nu poate face aceste lucruri in locul dumneavoastra" (apud Schwartz, 1998, p. 26). Elementul-cheie in gandirea pozitiva este chiar acesta: indreptarea comunicarii cu sine insusi spre succes, si nu spre esec; astfel, atunci cand ne confruntam cu o situatie dificila, trebuie sa ne spunem "voi castiga" in loc de "probabil o sa pierd". Autorul foloseste o veche zicala pentru a justifica o comunicare pozitiva cu sine insusi: "Mi-am s de mila pentru ca purtam niste pantofi vechi si rupti pana mi-a iesit in cale un om fara picioare".

Comunicarea rbala si nonrbala


Comunicarea verbala

Pentru Hybels si Weaver (1989), limbajul reprezinta un ritual; este vorba despre un ritual care se petrece atunci cand ne aflam intr-un anumit mediu in care un raspuns conventional este asteptat de la noi. Spre exemplu, cineva care merge la o nunta va ura "casa de piatra", iar cineva care merge la o inmormantare va spune "Dumnezeu sa-l odihneasca", si nu invers (de altfel, se poate observa ca, in anumite comedii, se foloseste un comic de situatie tocmai prin inversarea acestor adecvari ale limbajului la contextul in care se produce). Aceste ritualuri ale limbajului sunt invatate din copilarie, deoarece ele depind de anumite obiceiuri direct raportate la o anumita cultura si comunitate; totodata, sunt invatate obiceiurile de limbaj corecte si incorecte (spre exemplu, cuntele indecente pe care copilul le foloseste pentru prima data sunt reprimate sever de catre parinti). Ulterior, indidul invata sa foloseasca cuntele in functie de mediul in care se afla (cu parintii, un tip de limbaj, la scoala sau la locul de munca, un alt tip de reguli de folosire a limbajului, iar cu grupul de prieteni, un al treilea tip). Este un prim pas in directia specializarii limbajului. In timp, in functie de diferitele cunostinte asimilate, persoana poate utiliza tipuri diferite de limbaj, mai redus sau mai inalt specializate (spre exemplu, un cercetator din domeniul fizicii atomice va comunica intr-un fel cu alti cercetatori si va folosi un limbaj mai putin specializat cand va explica acelasi lucru unor prieteni de familie care au alta profesiune si cunostinte generale in domeniul fizicii).
Gandirea si limbajul se dezvolta impreuna. Asa cum modul de a gandi al fiecarei persoane este unic, si modul de a vorbi este unic. Aceasta unicitate a limbajului legata de fiecare persoana in parte poate fi inglobata sub denumirea de stil verbal. De altfel, stilul este un indicator (actionand ca un revelator ori, dimpotriva, ca un frenator) al persoanei in integralitatea sa. Sa luam exemplul unui examen oral. Aici, un student timid tinde sa fie perceput de profesorul-examinator ca fiind mai putin pregatit. Dimpotriva, un student care se exprima foarte bine poate sa fie perceput pozitiv chiar daca nu este la fel de pregatit ca primul (de altfel, acest fenomen este consemnat in pedagogie drept una dintre greselile de evaluare - atunci cand profesorul apreciaza altceva decat stapanirea informatiei - in cazul nostru, modul in care aceasta este expusa).

Pentru a imbunatati eficienta comunicarii verbalizate, Hybels si Weaver (1989) recomanda focalizarea atentiei asupra urmatoarelor idei:

. Ce dorim sa comunicam? Chiar daca raspunsul pare simplu, nu trebuie sa omitem faptul ca, de multe ori, pornim o comunicare inainte de a fi reflectat indeajuns la totalitatea ramificatiilor pe care comunicarea noastra le poate avea in perceptia celuilalt;
. Cum dorim sa o facem? Mai precis, ce limbaj vom folosi, limbaj direct adaptat publicu-lui-tinta;
. Cui ne adresam ? Emitatorul va tine seama de experienta anterioara, directa a publicului cu astfel de mesaje.

Continutul mesajului este astfel foarte important, el influentand (uneori dramatic!) actiunile receptorilor. Carol S. Dweck si Claudia Mueller (in Sternberg, ed., 2002) au efectuat o cercetare ale carei concluzii le-au transpus in modulul din lucrarea amintita (intitulat sugestiv "Fa-i pe oameni prosti spunandu-le ca sunt inteligenti"). in esenta, ei au luat trei grupe de studenti carora le-au dat o sarcina provocativa spre rezolvare. in momentul in care toate cele trei grupe au rezolvat cu succes respectiva sarcina, le-au recompensat diferit, studentilor din prima grupa spunandu-le ca ii recompenseaza pentru inteligenta lor, celor din a doua grupa pentru efortul depus, iar celor din ultima (care a fost si grupa de control) pentru performanta obtinuta. Apoi cercetatorii au urmarit daca primele doua grupe evolueaza diferit. Pentru inceput, dupa succesul obtinut i-au intrebat pe toti daca prefera sa rezolve in continuare sarcini noi, provocative ori sarcini asemanatoare cu cea deja incununata cu o reusita. Grupa celor care fusesera recompensati pentru inteligenta a tins sa aleaga sarcini mai putin provocative decat grupa celor recompensati pentru efortul depus (explicatia este simpla : cei din prima grupa au decis ca decat sa invete ceva nou, dar sa existe riscul sa nu gaseasca solutiile si sa para prosti, mai bine rezolva sarcinile al caror algoritm il stiu deja pentru a continua sa ofere imaginea de persoane inteligente). in al doilea rand cercetatorii le-au oferit studentilor un nou set de probleme spre rezolvare, dintre care una mult mai grea decat celelalte. S-a urmarit cat de mult afecteaza dificultatea problemei placerea celor doua grupe de a lucra. Astfel, studentii care fusesera recompensati pentru inteligenta lor au pierdut placerea de a lucra odata ce au intalnit dificultatea problemei in cauza; prin contrast, studentii care fusesera recompensati pentru efortul depus nu au aratat nici un declin al acestei satisfactii de a rezolva probleme. Mai mult decat atat, performanta cursantilor din prima grupa a scazut dramatic. Explicatia ? Cei recompensati pentru inteligenta se vedeau pe ei insisi de aceasta data ca nefiind destul de inteligenti si destul de buni pentru a rezolva sarcina. Cu alte cunte, daca succesul le aratase ca sunt inteligenti, esecul le demonstra acum ca sunt prosti. Cei din a doua grupa nu aveau dubii prind propria inteligenta (deoarece, spre deosebire de primii nu o legasera direct de rezolvarea sarcinii), si astfel, ajunsesera la concluzia ca pur si simplu o sarcina mai dificila le solicita un efort mai sustinut.In sfarsit, al treilea pas al experimentului a presupus ca studentii aveau de rezolvat un set de probleme egale ca dificultate cu cele pe care le rezolvasera cu succes inainte de a incepe experimentul. Cei din prima grupa, care fusesera recompensati pentru inteligenta lor au avut un declin puternic al performantei ajungand la cel mai slab scor dintre cele trei grupe. incepusera dupa pasul doi al experimentului sa se considere slabi si neinteligenti, ceea ce si-a pus amprenta asupra moralului echipei. Pur si simplu, aveau acum, dupa experiment, rezultate mai proaste decat avusesera inainte. Prin contrast, studentii care fusesera apreciati pentru efortul depus au tins sa depuna si mai mult efort si au avut cele mai bune rezultate.
Concluziile acestui experiment ne sunt de folos arunci cand incercam sa caracterizam comunicarea verbala: cuvantul, mesajul construit din cunte are o forta mult mai mare decat putem banui uneori, iar impactul acestuia asupra formarii-dezvoltarii fiintei umane este de amploare si uneori paradoxal.

Comunicarea scrisa poate avea o dominanta intrapersonala, dar si una interperper-sonala. in ceea ce priveste prima perspectiva, scriitorul Maurice Barres folosea o metoda inedita de strangere a datelor care il interesau pentru munca sa: el denumea aceasta metoda "monstrul". in esenta, asa cum relateaza J. Guitton, "tot ce ii trecea prin minte era adunat, inregistrat, nimic nu se putea pierde si aceste fragmente disparate, de o calitate foarte diversa ajunsesera sa alcatuiasca o masa considerabila si informa careia ii daduse o denumire foarte potrita: monstrul" (apud Simonet, 2000, p. 88). Este edent ca o astfel de actitate poate fi foarte potrita atunci cand suntem implicati intr-un proiect, si fiecare gand, fiecare comunicare intrapersonala trebuie inregistrate pentru a constitui, mai tarziu, idei pentru proiectul nostru. Referindu-ne la tehnologia comunicarii scrise, amintim aici doar cateva elemente pritoare la aceasta: folosirea "frazelor cu o lungime medie (15-20 de cunte), a paragrafelor centrate asupra unei singure idei, a cuntelor intelese cu siguranta de receptor; etarea exprimarii comune, tipica limbajului oral, a cuntelor inutile, redundante; () alegerea cuntelor incarcate de afectitate optima in contextul pedagogic creat, a expresiilor afirmative" (Cristea, 2000, p. 43), elemente utile intr-o integrare eficace intre suportul scris si cel oral in cadrul comunicarii didactice. Comunicarea scrisa poseda un numar insemnat de avantaje de care trebuie sa tinem seama: (1) durabilitatea in raport cu forma orala a comunicarii; (2) textul poate fi vazut/citit de mai multe persoane; (3) poate fi citit la un moment potrit si poate fi recitit etc. Pasii in comunicarea scrisa sunt similari celor din structurarea unui discurs: avem o faza de pregatire (silirea obiectivelor, a rolului si a audientei - cei care vor citi textul - a punctelor-cheie pe care dorim sa le retina acestia din urma) si o faza de redactare (in primul rand, ideile principale sunt dezvoltate urmarind o serie de indicatori precum: claritate, credibilitate, concizie; in al doilea rand, sunt folosite cele trei parti ale unei redactari: o introducere care pregateste cititorul, un cuprins care reprezinta partea fundamentala ce face posibila atingerea obiectivelor si o incheiere care edentiaza concluziile).
In acelasi timp, consideram utila scala de apreciere a comunicarii pedagogice oferita de catre Charlotte Danielson, in care autoarea vorbeste despre limbajele oral si scris vazute impreuna; interesant este ca Danielson se refera la mesajul scris construit de cadrul didactic in timpul desfasurarii orei de curs/lectiei (cum ar fi scrisul la la), aspect neglijat de cercetarile pedagogice referitoare la comunicare ( elul 5).


Tehnica lecturii si a scrisului

Ioan Cerghit remarca faptul ca tehnica lecturii este o metoda de invatamant foarte importanta deoarece "intr-un timp scurt, de doua sau trei ori mai redus decat cel cerut de comunicarea orala, se poate insusi un mare volum de cunostinte" (Cerghit, 1997, p. 147). In acelasi timp, tehnica lecturii sprijina in sensul unei instruiri indidualizate; mai mult, se poate observa faptul ca multe dintre celelalte metode se sprijina pe tehnica lecturii (sa luam numai exemplul mozaicului sau al predarii reflexive). Totusi, desi distingem o sfera a avantajelor consistenta, nu putem sa nu remarcam si criticile care s-au adus lecturii: indepartarea de ata reala, instrainarea/alienarea indidului etc. De aceea, interogatia lui G.N. Volkov ni se pare indreptatita si probabil ca multi dintre noi am incercat-o adesea: "unde este - spunea acesta - acel manual care sa educe spiritul descoperirilor, al cercetarilor, al inovatiei, sa descrie cautarile, caile si metodele cu ajutorul carora gandirea umana isi obtine implinirile ? " (apud Cerghit, 1997. p. 148). Tipologia lecturii este structurata pe mai multe criterii:

1. Dupa ritmul parcurgerii se disting: lectura lenta, silentioasa, de profunzime, si lectura rapida care utilizeaza tehnica disocierii miscarii ochiului de verbalizare interioara.
2. Dupa modul de desfasurare a lecturii putem numi: lecturile critice, care - asa cum observa J. Bruner - il ajuta pe cititor sa mearga dincolo de materialul la care se face referire explicita; lecturile paralele - de atie, edentiind similitudini intre textele parcurse; lectura explicativa - ce presupune definirea ideilor principale din textul citit; lectura problematizata - definita de intrebari ori situatii-problema, de definire dramatica intre informatiile detinute de cititor si cele pe care urmeaza sa le afle din text; studiul de text - ce se fundamenteaza pe documente originale ori fragmente ale acestora etc. Mai putem aduce in atentie si alte criterii: spre exemplu, dupa scopul lecturii putem distinge lectura de suprafata - pentru formarea unei imagini globale asupra ceea ce se doreste a fi citit, cursantul va citi "pe diagonala" intregul continut pe care il poate apoi lectura de profunzime; lectura de informare - atunci cand cititorul se asteapta sa gaseasca informatii noi in materialul studiat; lectura de intelegere - adresata unui continut mai dificil; lectura pentru invatare - atunci cand se doreste a se memora un continut (care nu este neaparat nou pentru cititor); lectura pentru distractie si divertisment etc.

Tehnica lecturii isi regaseste o polaritate necesara in tehnicile de optimizare a scrisului la cursanti. James Britton (1970) identifica patru tipuri de utilizari ale scrisului pe care profesorii le solicita de la ele; similar, in ata de zi cu zi putem sa ne centram pe una sau alta dintre aceste categorii si sa le dezvoltam in directia dorita:

- utilizarea mecanica a scrisului, cum ar fi exercitiile cu raspunsuri multiple, intrebarile scurte, calculele matematice, notarea unui curs prezentat oral etc.;
- utilizarea informationala a scrisului, care presupune inregistrarea experientei (intr-un raport de actitate, spre exemplu), analizele, utilizarea persuasiva a scrisului etc.;
- utilizarea personala a scrisului, ce se observa in special in jurnale si scrisori;
- utilizarea imaginativa a scrisului, care presupune redactarea unor povestiri/elemente de proza si poezie.

Este edent ca fiecare utilizare este determinata de un anumit context si are un anumit nivel de adecvare in functie de scopurile pe care ni le propunem. In acelasi timp, credem ca este la fel de important sa identificam gradul in care se poate optimiza modul in care folosim comunicarea scrisa in relatie directa cu translatarea unor elemente dintr-o categorie in alta (spre exemplu, putem folosi elemente de utilizare imaginativa a scrisului in utilizarea informationala a acestuia). Pentru aceasta se pot folosi stimuli neconventionali in sensul: "De ziua mea, in anul 2025 voi face" ori "Desi acest lucru este de neconceput pentru tine, vreau sa iti spun" etc. Toate aceste elemente tind spre o utilizare imaginativa a scrisului. incercati sa imaginati o lista cu astfel de intrebari la care sa raspundeti zilnic pe o jumatate de fila, pentru a dezvolta gradul de utilizare imaginativa a scrisului in ceea ce va priveste. Nu trebuie sa va speriati daca la inceput o sa va na destul de greu, iar evaluarea a ceea ce ati realizat la primele incercari nu va fi una stralucita; in literatura de specialitate se consemneaza faptul ca scrierea este un intreg proces in care se cune sa rescriem, sa rezuim, sa stergem ori sa adaugam unele lucruri etc. Pentru aceasta puneti-va in pozitia unui editor care ar dori sa va publice materialul scris : ce modificari ati face, ce i-ati cere "autorului" ? Pentru unele persoane este util sa incerce mai intai sa citeasca o povestire scrisa de altcineva, apoi sa o rescrie, pana cand "editorul" din ei ingaduie "autorului" sa publice materialul.

O metoda utila de dezvoltare a scrisului poate fi aceea a grupurilor de scris (Campbell, Campbell Dickinson, 2004). Astfel de grupuri sunt constituite din 3-4 membri care lucreaza impreuna pe durata unui proiect sau, in orice caz, pe o durata mai mare de timp. Grupul are atributii importante: asculta si ofera feedback la ceea ce fiecare membru a realizat- ofera sugestii pentru imbunatatirea materialului etc. (este similar cu actitatea cenaclurilor literare, doar ca in astfel de grupuri, de multe ori, materialele realizate se afla in legatura unele cu altele, trebuind sa se subordoneze realizarii unui scop comun). Unul dintre lucrurile cele mai importante intr-un grup de scris este ca membrii respectivului grup sa invete cum sa-si ofere un feedback constructiv unii altora. Acest element este, in fapt, baza actitatii intr-un grup de scris, deoarece daca feedback-ul este nepotrit intreaga arhitectura de dezvoltare a grupului se prabuseste. Pentru aceasta, este necesar ca ascultarea sa fie imbunatatita (un prim element in acest sens este acela de a se audia cu atentie si rabdare intregul material si a se eta un fenomen des intalnit la astfel de actitati -intreruperile premature), ca si centrarea pe ce este pozitiv in material si directiile in care acesta poate fi facut mai bun (si nu pe ceea ce este negativ). Totodata, datorita acestor perspective, autorului ii este recomandat sa nu intre in defensiva si sa incerce sa "se apere" ; o astfel de perspectiva este datorata centrarii pe aspectele pozitive si pe ariile de optimizare in detrimentul criticii.
Desigur ca, la o prima vedere, o astfel de metoda este dezarmant de simpla si se regaseste la nivelul bunului-simt; totusi, efectuati o actitate de introspectie si identificati momentele cele mai_ recente cand un proiect al dumneavoastra a fost primit de o asemenea maniera de colegi. In acelasi timp, daca ne referim la ele si studenti, grupurile de scris dezvolta o responsabilitate si o motivatie superioara relativ la actitatea proprie, acestia trebuind sa isi organizeze si administreze propria invatare in aceeasi masura cu oferirea de sprijin pentru colegi.

Comunicarea orala

Comunicarea orala reprezinta modalitatea cel mai des intalnita de comunicare; comunicarea nonverbala o insoteste pe cea verbala, definindu-se in relatie cu aceasta intr-un mod aparte, in sensul sprijinului pe care ea il furnizeaza prin elementele de intarire, nuantare si motivare a mesajului (sa ne inchipuim, spre exemplu, acelasi mesaj explicat de un profesor in sala de clasa sau difuzat la radio).
Daca este sa ne referim insa la conceptul integrator de comunicare orala, aceasta a fost experimentata de toate popoarele lumii in procesul de devenire culturala si educationala: "Rshi-i, maestri brahmani, apelau exclusiv la srotriya (auditie) pentru a-si instrui discipolii. La fel Pythagoras a impus la scoala din Crotona in mod exclusiv metodele akusmatice" (Negret, Panisoara, 1998, pp. 69-70). in ce masura actualitatea mai conserva importanta comunicarii orale este deci o interogatie legitima pentru omul modern, cu atat mai mult cu cat "vorbirea a fost ridicata insa de greci la un rang deosebit: acela de metoda. Socrate insusi pretuia vorbirea si dispretuia scrisul pe motiv ca subjuga memoria; sofistii au inventat, pe aceasta baza, o arta a disputei - metoda de a demonstra, cu ajutorul vorbirii, orice" (Negret-Dobridor, 2001, p. 16).

Astfel, este greu sa ne inchipuim existenta noastra alaturi de semenii nostri in lipsa comunicarii orale. Daca s-ar cere sa va amintiti cand ati comunicat ultima data oral cu o alta persoana, o sa observati ca acest lucru s-a intamplat foarte recent (poate acum cateva minute?). Insa pentru a gasi intr-adevar semnificatia comunicarii orale pentru ata cotidiana a omului, incercati urmatorul experiment: timp de o zi (24 de ore) sa nu folositi deloc exprimarea orala. Desigur, acest lucru nu este imposibil; totusi, este foarte dificil, nu e asa? Pentru Denis McQuail, comunicarea orala reprezinta un instrument prin care putem avea acces la studiul altor forme si procese de comunicare: "Principalul mijloc al comunicarii umane este limba vorbita, atat in sensul prioritatii istorice, cat si pentru ca este forma de comunicare cea mai frecvent utilizata si care ofera modelul pentru alte forme de comunicare" (McQuail, 1999, p. 72). Limba are un caracter conventional, cu alte cunte se sprijina integral pe acordul implicit si informai al utilizatorilor de a respecta regulile interne ale acesteia prind atat utilizarea, cat si semnificatia (cu alte cunte, daca nu folositi aceeasi limba cu alta persoana - sa zicem un eschimos -, nu veti putea folosi comunicarea orala).
Daca ne referim la comunicarea orala, aceasta tinde deci sa-si redefineasca statutul, pastrand insa multe dintre determinantele educative traditionale; intr-adevar, modul de expunere publica a unui mesaj (cu incidenta directa asupra actizarii metodelor expozitive ca prelegerea, cursul magistral etc.) nu a suferit schimbari de structura, ci mai degraba avem de-a face cu o flexibilizare si o inregimentare mai extinsa a acestuia in cadrul unor metode si tehnici extrem de variate. Putem de aceea sa alcatuim o lista de atribute care pot sa ne sugereze unele principii ale comunicarii, caracteristice mai ales pentru comunicarea orala:

- comunicarea orala presupune un mesaj; mesajul trebuie sa includa elemente de structura (bazale, pe care receptorul sa-si fundamenteze intelegerea), elemente de actualitate, interes si motivatie pentru ascultator, elemente de feedback, elemente de legatura intre partile sale principale, claritate si coerenta interna etc.;
- comunicarea orala presupune oferirea unor suporturi multiple de intelegere a acestui mesaj: cel mai important este cel iconic, sustinut de materiale aditionale care fac inteligibil si credibil mesajul, pe de o parte, si, pe de alta parte, de concordanta dintre mesajul verbal si cel nonverbal, acesta din urma vazut aici in rolul sau de intarire;
- comunicarea orala este circulara si permisiva, in sensul ca permite reveniri asupra unor informatii, detalieri care nu au fost prevazute atunci cand a fost conceput mesajul;
- comunicarea orala este puternic influentata de situatie si ocazie (acelasi mesaj poate fi receptat diferit de aceiasi receptori, in functie de dispozitia motivationala, factori de stres si oboseala, conditii favorizante sau nu ale contextului comunicarii);
- comunicarea orala este puternic influentata de caracteristicile indiduale ale emitatorului (un profesor care este un bun orator va fi receptat intr-o masura mai extinsa de catre elei sai ca fiind bine pregatit);
- comunicarea orala poseda si atributele necesitatii (nevoia omului de a comunica), aleatoriului (comunicarea orala ofera o mare proportie de elemente intamplatoare) si nelimitarii (comunicarea orala este practic nelimitata) etc.

Desigur ca astfel de atribute sunt edente, iar mai sus nu regasim decat cateva dintre acestea; totusi, consideram cele prezentate suficiente pentru a ne oferi o imagine asupra conceptului de comunicare orala.

Comunicarea orala are in centrul demersului sau limbajul; dupa Hybels (Hybels, Weaver, 1986, pp. 99-l00), acesta este definit de mai multe atribute, dintre care trei sunt extrem de importante : claritatea, energia (atunci cand ascultatorul experimenteaza sentimente de emotie, urgenta si putere) si insufletirea (efect pe care il vom detalia atunci cand ne vom focaliza asupra barierelor comunicarii). in ceea ce priveste emotia, urgenta si puterea, un exemplu oferit in literatura de specialitate este edificator pentru a observa cum pot fi obtinute aceste atribute ale mesajului: "Wesley (un predicator - n.a;) incepea intotdeauna prin a provoca emotii intense celor susceptibili de a se converti. ii era usor sa-si connga numerosii discipoli din acea vreme ca, daca nu reuseau sa obtina mantuirea, focul infernului ii va mistui pe veci. Insista apoi asupra necesitatii de a accepta pe loc acest mod de a scapa de soarta funesta, pentru ca, spunea el, cei care ar parasi adunarea fara sa-si schimbe atitudinea si ar muri accidental inainte de a fi acceptat mantuirea ar ajunge direct in iad. Sentimentul acesta de urgenta intensifica starea de angoasa care cuprindea. incetul cu incetul, intreaga asistenta, pe masura ce sensibilitatea la sugestie crestea" (apud Mucchielli, 2002, p. 19). Hybels si Weaver adauga cateva obiective care trebuie urmarite atunci cand ne referim la comunicarea orala, subsumate de noi in doua directii de actiune:
- captarea atentiei si cresterea intelegerii (prin alegerea limbajului pe care-l vom folosi, astfel incat cursantilor nostri sa le fie accesibil materialul de studiat, chiar daca nu si-au insusit terminologia respectiva, organizarea mesajului, folosirea ilustratiilor si exemplelor adecvate - deoarece, atunci cand acestea nu sunt in directa legatura cu ceea ce presupune continutul mesajului, nu doar ca nu ajuta, ci impiedica retinerea mesajului, comunicarea etc.);
- folosirea etimologiilor, clasificarilor, sinonimiilor, atiilor, demonstrarea utilitatii, (cum functioneaza lucrurile, cum pot fi acestea folosite) etc.
La acestea se pot adauga multe alte elemente care sa faca comunicarea eficienta, dintre care (Ferreol, Flageul, 1998):
- concizia (in acest sens, 1. este utila utilizarea unor fraze scurte, in sensul echilibrarii continutului mesajului cu lungimea frazei - vorbitorul sa poata exprima clar tot ceea ce doreste, fara insa a intra in detalii inutile deoarece acestea din urma pot creste obscuritatea frazei; 2. vorbitorul sa incerce sa exprime o singura idee intr-o fraza - din acest unghi de vedere trebuie bine cumpanite erori frecvente cum ar fi digresiunile, in sensul ca se dezvolta prea mult un subiect secundar in loc sa fie urmarit esentialul);
- claritatea (prind limbajul folosit, trebuie sa etam diferite "ticuri" lingstice, cuntele tehnice ori pompoase care pot sa faca mesajul mai greu inteligibil - multi vorbitori incepatori considera ca folosirea unor astfel de cunte ii face sa arate mai destepti in ochii altor persoane -, alegerea judicioasa a exemplelor - ele trebuie sa sprijine intelegerea si nu sa aduca noi informatii in context);
- elasticitatea (mesajul - in cazul exprimarii orale - trebuie sa lase loc spontaneitatii, sa se poata adapta publicului si diferitelor elemente de diversitate a situatiilor in care se face respectiva expunere).
Pe langa aceste elemente, alte aspecte care trebuie urmarite sunt descrise in modulul prind prezentarea eficienta.

Comunicarea si limbajul toxic

Comunicarea orala poate urmari, in dezvoltarea sa, mai multe scopuri: pe de o parte, in acest volum ne-am concentrat asupra utilizarii comunicarii eficiente, dar, in acelasi timp, nu trebuie sa omitem existenta unui limbaj toxic, a abuzului verbal care compromite, de cele mai multe ori, interrelatiile silite si, in ultima instanta, performanta celor implicati. Fenomenul abuzului verbal este o problema curenta a etii fiecaruia dintre noi (sa luam, spre exemplu, numai relatiile de tip manager-subordonat, profesor-elev, parinte-copil) si, de aceea, este utila cunoasterea factorilor ce conduc la o astfel de perspectiva, pentru a putea vorbi despre optimizarea actului de comunicare. Astfel, Arthur H. Bell (2005) face o paralela interesanta intre elementele care conduc la aparitia unei "ctime" a abuzului verbal si motivele "abuzatorului". Sa le analizam la randul nostru ; astfel, de ce unii oameni den ctime ale abuzului verbal ?

- stilul personalitatii dumneavoastra intra in contradictie directa cu stilul abuzatorului;
- va aflati la locul nepotrit (oricine altcineva in locul dumneavoastra ar fi suferit acelasi tratament - Nixon, intr-o replica ramasa celebra observa astfel ca "daca nu suporti caldura stai departe de bucatarie");
- sunteti perceputi de catre abuzator ca un "sac de box", deoarece niciodata nu ripostati (de exemplu, un cadru didactic anxios, dar frustrat de atmosfera nepotrita din propria clasa poate sa foloseasca un limbaj nepotrit doar fata de anumiti ele care s-au dovedit a nu reactiona pe masura);
- persoana supusa abuzului verbal poate fi perceputa ca fiind marginala la nivel social sau organizational (un profesor care nu este chemat la nici un eveniment "monden" in scoala va putea fi prit drept o potentiala ctima a abuzului verbal de catre persoanele care vor sa iasa in edenta astfel, spre exemplu);
- sunteti un nou venit in organizatie etc.

La randul lor, abuzatorii au propriile "motive" de a face acest lucru. Este edent ca daca este bine sa stim ce conduce la aparitia unei "ctime" este la fel de util (pentru o ziune globala) sa cunoastem ce ii face pe ceilalti sa dena abuzatori:

- unii manageri (sau profesori, vazuti ca manageri ai clasei la care predau) considera ca prin abuz verbal pot tine sub control oamenii cu care lucreaza (un manager imi destainuia de curand ca prefera ca angajatii sa nu stie niciodata "cum sa-l ia", astfel ca, din cand in cand, pentru ca acestia sa nu considera ca pot face ce vor, isi alege o ctima pe care o executa "exemplar" insufland teama subordonatilor sai);
- alte persoane considera ca daca au ajuns intr-o pozitie de forta este timpul sa-i faca pe cei care depind de ei sa achite "nota de plata" pe care ei insisi au acumulat-o in experienta lor de subordonati (un student care se afla in stagiul de pregatire psihopedagogica si metodica pentru a deveni profesor mi-a marturisit la primul curs ca, in ceea ce-l priveste, el va fi un profesor autoritar, desi a avut multe probleme cu profesorii autoritari in timpul liceului. L-am intrebat de ce doreste sa dena un profesor de tipul celor pe care ii desconsidera in acea perioada. Raspunsul sau se incadreaza in aceasta tematica: "Pentru ca si eu am avut de suferit si a venit timpul sa-mi iau revansa");
- unele persoane pur si simplu nu stiu sa aiba un management eficient al furiei, nu stiu sa-si controleze "iesirile" verbale (si uneori nici pe cele comportamentale);
- unele persoane invata acest stil si se obisnuiesc cu el, nemaicunoscand un altul (ori este un fenomen gen identificare cu agresorul - nu il poti innge si pentru a putea "trai" cu aceasta stare preiei modelul respectiv si-l interiorizezi).

Acum, dupa ce am vazut de ce cele doua parti (abuzatorul si abuzatul) intra in interactiune si ajung la fenomenul de limbaj toxic, sa vedem ce se poate face. Autorul citat ne indica o serie de tehnici (Bell, 2005, pp. 192-200). Sa vedem cateva dintre ele:

- puteti cere abuzatorului sa isi schimbe cuntele si tonul adresarii, in caz contrar nu veti mai asculta mesajul sau (desigur daca abuzatorul va este sef, o astfel de tehnica nu este tocmai indicata, dar daca sunteti ctima unei persoane cu care nu aveti relatii de subordonare, o astfel de maniera este utila);
puteti cere abuzatorului sa repete cele spuse deoarece vreti sa fiti sigur ca ati auzit ce trebuie. De obicei, abuzatorul va ezita sa o faca pentru ca nu stie motivul unei astfel de cereri;
- puteti pune intrebari abuzatorului, in genul: "Chiar doresti sa continui in acest fel ? " ;
- puteti cere abuzatorului sa reluati discutia mai tarziu; astfel el va avea timp sa se calmeze si sa adopte un alt ton;
- il intrerupeti pe abuzator cu un comentariu exterior (cineva care era ctima unui abuz verbal in timpul unei discutii la o cafea l-a intrerupt pe abuzator cu intrebarea: "Doriti putin zahar in cafea?", ceea ce a dat sansa acuzatorului sa se opreasca);
- folositi tehnica Judo-ului mental (promovata de catre psihologul Pete Smifh) in sensul ca abuzatorul se va "bate cu aerul" deoarece ii veti da permanent dreptate. Spre exemplu, un profesor acuza un elev ca "este un prost, nu intelege nimic". Elevul va raspunde : "Este adevarat, nu inteleg, o sa fac eforturi sa inteleg mai mult". Profesorul, nemultumit de acest raspuns, va continua: "La cat te duce pe tine mintea o sa ramai sigur corigent la materia mea". Elevul va raspunde, conform acestei tehnici: "Aveti dreptate, trebuie sa muncesc mai mult pentru ca acest lucru sa nu se intample". Efectul acestei tehnici este ca abuzatorul nu va avea in curand ce sa mai spuna si va inceta, de obicei, acest comportament, negasind o "ctima" in dumneavoastra.

Este edent ca oricare dintre aceste tehnici (si multe altele) este importanta, dar trebuie adaptate si folosite in situatiile cu care ele se potrivesc cel mai bine ; etarea abuzului verbal se defineste, astfel, in ziua de azi, ca unul dintre elementele construirii unei comunicari eficiente.

Paralimbajul

Imaginati-va ca departamentul dumneavoastra are de rezolvat o problema delicata; v-a venit o idee si plin de entuziasm o expuneti intregului colectiv. Directorul departamentului, fara a ridica ochii din hartii, se pronunta pe un ton monoton si plictisit: "Este o idee buna". Tonul pe care acesta l-a folosit nu va da senzatia ca ideea nu este, in fapt, suficient de buna pentru ca echipa sa se opreasca la ea? Ganditi, prin similitudine o multime de alte situatii: o persoana care spune pe un ton monoton si obosit: "Sunt incantat de sarcinile pe care mi le-ati repartizat" ori cineva care pe un ton rastit spune: "Dar nu sunt deloc suparat" nu va vor induce ideea ca, in fapt, lucrurile stau exact invers ? Daca ati ajuns la o astfel de concluzie, inseamna ca ati interpretat paralimbajul.

Paralimbajul reprezinta modul prin care mesajul este transmis; in literatura de specialitate, acesta este introdus cand in campul comunicarii nonverbale (Hybels, Weaver, 1986, p. 114), cand in aria comunicarii verbale (Roberts, Hunt, 1991, pp. 240-241). Din aceste motive, precum si observand importanta sa didactica, am considerat necesar sa-l introducem ca o modalitate distincta, situata la granita comunicarii verbale si a celei nonverbale, cu incidenta directa asupra fiecareia dintre ele). El include teza cu care vorbim, ridicarea sau scaderea tonului, volumul, folosirea pauzelor, calitatea vorbirii. Tonul real al vocii poate fi descoperit dimineata, dupa trezire. Cu fiecare ora ce trece, oboseala distorsioneaza timbrul si inaltimea vocii. in 1965, Kasl si Mani au aratat ca, daca ne aflam intr-o stare puternic emotionala (furie sau ingrijorare), vom face mai multe greseli de exprimare, ne vom balbai sau vom face mai multe pauze urmate de interjectii ca "aaa" decat facem de obicei. Interlocutorul nostru va resimti aceste elemente si va reactiona la ele. Incluzand paralimbajul in ansamblul elementelor de comunicare nonverbala, Argyle, Alkema si Gilmour (apud Hayes, Orrell, 2003) au efectuat un experiment in urma caruia au concluzionat ca oamenii reactioneaza cu o probabilitate de cinci ori mai mare la indiciile nonverbale decat la cele verbale (astfel, cand comunicarea nonverbala o contrazicea pe cea verbala, subiectii experimentului aveau tendinta de a ignora cuntele).

Paralimbajul are un rol deosebit in situatiile in care alte elemente nonverbale nu sunt implicate : sa luam exemplul convorbirii telefonice (ceea ce se cheama eticheta telefonica) a unui agent de vanzari cu un client necunoscut. Agentul este o voce pentru clientul in cauza. Imaginea pe care acesta i-o va asocia va depinde intr-o maniera definitorie de folosirea paralimbajului.
Viteza cu care vorbim nu reprezinta o valoare data; astfel, nu exista un anumit ritm al expunerii care sa faca eficienta comunicarea. Un bun comunicator va sti sa varieze aceasta teza in functie de receptorii mesajului si de mesajul propriu-zis. De obicei, la inceputul expunerii se foloseste un ritm mai lent, de introducere, care creste in intensitate pentru a ilustra mai bine importanta sau dinamismul miezului mesajului. Problema de comunicare pe care o poate ridica.teza vorbirii ca indicator de paralimbaj constituie ceea ce se regaseste in literatura de specialitate sub titulatura de asimilare ( si Ross, 1986). Asimilarea presupune ca anumite cunte dintr-o fraza tind sa fie unite in exprimare intr-un flux de comunicare, lucru care face dificila intelegerea. Pe de alta parte, durata sunetelor si cuntelor variaza, in mod normal, in functie de starile pe care le avem: in general, folosim tonuri de durata mai scurta atunci cand exprimam supararea si prelungim aceleasi tonuri atunci cand exprimam sentimente ca iubirea ; aceasta variabilitate a duratei tonurilor in cunte tinde sa fie legata de functionalitatea paralimbajului in comunicare.
Ridicarea sau scaderea tonului si volumul reprezinta, la randul lor, factori variabili (intre cateva limite, in sensul ca un ton ridicat poate sa sune neplacut/strident sau un volum prea scazut poate sa oblige ascultatorul la un efort suplimentar, care sa ii micsoreze aria temporala la care poate sa dezvolte o atentie maxima); astfel, anumite parti ale mesajului pot fi subliniate prin aceste variatii de ton si de volum.
Cand toti acesti factori sunt aditionati cuntelor, ei pot schimba intelesul a ceea ce dorim sa transmitem. Albert Mehrabian a estimat ca 39% din intelesul comunicarii este afectat de paralimbaj.
Iata de ce trebuie remarcat ca numai in mod arbitrar sau in scop functional-didactic putem separa comunicarea verbala de cea nonverbala, ele aflandu-se pe un continuum extrem de flexibil; intr-adevar, un mesaj este mai credibil si suporta o intelegere mai profunda atunci cand, in transmiterea lui, suporturile verbal si nonverbal se imbina eficient. La celalalt capat al perspectivei la care facem apel, putem sa ne inchipuim cum ar fi transmiterea unui mesaj fara incidenta miscarilor, gesticii, mimicii la care cealalta persoana apeleaza atunci cand desfasoara respectiva actitate de comunicare?