1. Scopul cercetarii
Scopul efectuarii acestei cercetari selective il constituie studiul imaginii produsului Silky Soft, crema antirid in randul consumatorilor. Se urmareste in principal sa se stabileasca modul in care este perceput produsul de catre consumatori si ce susre de informare au acestia in legatura cu produsul.
2. Stabilirea obiectivelor, ipotezelor si variabilelor cercetarii
Obiective:
1. Identificarea surselor din care se informeaza persoanele intervievate.
2. Asocierea produsului crema antirid cu momentul zilei in care este consumat produsul respectiv.
3. Determinarea opiniei persoanelor intervievate despre variantele de produs Silky Soft.
4. Determinarea imaginii de ansamblu a marcii Silky Soft.
5. Determinarea modului in care este perceput efectul cremei antirid asupra tenului.
6. Frecventa de consum a produsului crema antirid.
Ipoteze:
1. Peste 50% din persoanele intervievate au auzit de Silky Soft din reclamele din mass-media, iar peste 40% au auzit de la prieteni.
2. Peste 20% din persoanele intervievate care consuma produsul asociaza folosirea cremei antirid cu perioada noptii.
3. Aproape 30% din persoanele intervievate care consuma produsul considera ca Silky Soft pentru noapte este mai eficient.
4. Peste 40% din persoanele intervievate care consuma produsul considera ca marca Silky Soft este una foarte buna.
5. Aproape 60% din persoanele intervievate care consuma produsul considera ca efectele cremei antirid Silky Soft sunt vizibile intr-un timp relativ scurt.
6. Majoritatea persoanelor intervievate folosesc produsul zilnic.
3. Definirea colectivitatii cercetate, a unitatii de cercetare si a unitatii de sondaj
Colectivitatea cercetata este reprezentata de populatia rezidenta in Romania.
Unitatea de observare avuta in vedere este individul, iar unitatea de sondaj este stabilita ca fiind femeia cu varsta cuprinsa intre 45 - 60 ani, cu venituri medii sau mari, indiferent de categoria socio-profesionala.
4. Stabilirea metodei de recoltare a informatiilor
Recoltarea informatiilor se va face prin metoda anchetei. Tehnica folosita va fi cea a interviului structurat, tuturor subiectilor fiindu-le prezentat acelasi chestionar.
5. Stabilirea coordonatelor spatiale, temporale si modale ale cercetarii
Chestionarul se va completa stand fata in fata cu persoana intervievata. Astfel se poate observa cel mai bine reactia persoanei si se pot afla cele mai multe informatii.
Aria geografica a cercetarii este orasul Bucuresti, iar ancheta se va face in locuri aglomerate, langa piete, statii de metrou.
Culegerea informatiilor se va face in intervalul orar 14:00 - 16:00, timp de 2 zile de catre 4 operatori de interviu.
6. Determinarea marimii esantionului
Pentru a determina marimea esantionului in cazul esantionarii aleatoare am avut in vedere atat nivelul de precizie al estimarii (eroare admisa) cat si intervalul de incredere.
Astfel, am considerat o eroare admisa de ±2,5%, la nivelul de incredere de 96%, care conform tabelului distributiei z are valoarea de 2,06. Marimea esantionului, n, am determinat-o in cazul procentelor, dupa formula de mai jos. Deoarece nu detinem informatii anterioare despre p, procentul celor care vor raspunde "DA", adoptam nivelul maxim pe care-l poate atinge acesta, p = 50 %.
- proportia in care componentele esantionului au caracteristica investigata p este necunoscuta;
- coeficientul t corespunzator unei probabilitati de garantare a rezultatelor P=95% este 2,06;
- eroarea limita acceptabila Dω sa nu fie mai mare de ±2,5%.
Fie n = numarul de persoane ce trebuie chestionate (marimea esantionului):
n = t2 * p * (1 - p) / Dω2
n = (2,06)2 * 0,5 * (1 - 0,5) / (±0,025)2 = 4,2436 * 0,25 / 0,000625 =
= 1697,44 ~ 1698 persoane
7. Chestionarul
Dupa o scurta introducere se va trece la intrebarile propriu-zise. In chestionar s-au folosit numai intrebari inchise. Intrebarile cu numerele 1, 2 si 7 sunt intrebari filtru. Intrebarile 12 si 13 sunt intrebari dihotomice (cu optiuni simple, cu doua variante de raspuns). Intrebarile 1, 2, 3, 8 si 9 sunt intrebari cu mai multe optiuni, iar intrebarile 4, 6, 7, 10, 11, 14 si 15 sunt intrebari cu o singura optiune. Intrebarile de la sfarsitul chestionarului, cu numerele 14 si 15 sunt intrebari de identificare.
In ceea ce priveste tipurile de scale folosite, acestea sunt:
- scala nominala binara (intrebarile dihotomice 1, 7, 9, 10, 11 si 13);
- scala nominala cu alegere multipla (intrebarile 2 si 3);
- scala nominala cu alegere unica (intrebarile 4 si 15);
- scala nominala (intrebarea deschisa 12);
- scala diferentiala semantica (intrebarile 6 si 8);
- scala Likert (intrebarea 5);
- scala proportionala (intrebarea 14).
CHESTIONAR
1. Pe care dintre produsele cosmetice de ingrijire urmatoare le-ati folosit cel putin o data?
a) sampon antimatreata;
b) crema antirid;
c) crema de maini;
d) gel de dus.
Daca se alege varianta b) se trece la intrebarea 2, daca se alege orice alta varianta se trece la intrebarea 14.
2. Pe care dintre urmatoarele marci de crema antirid le-ati folosit?
a) Nivea;
b) Anew Clinical;
c) Silky Soft;
d) Oriflame;
e) Avon.
Daca se alege varianta c) se va trece la intrebarea nr. 3. Daca se vor alege orice alte variante se va trece la intrebarea nr. 13.
3. Din ce surse ati auzit de Silky Soft?
a) mass-media;
b) pliante si cataloage de specialitate;
c) prieteni;
d) Internet;
e) alte surse.
4. Care este opinia dumneavoastra despre imaginea marcii Silky Soft?
a) Foarte buna;
b) Buna;
c) Satisfacatoare;
d) Nesatisfacatoare;
e) Neformata.
5. Indicati gradul de acord sau dezacord in legatura cu urmatoarele afirmatii (marcati cu un "X" nivelul corespunzator opiniei dumneavoastra):
a) Produsele Silky Soft au efecte vizibile intr-un timp relativ scurt;
Acord total Acord Indiferent Dezacord Dezacord total
b) Produsele Silky Soft sunt de calitate;
Acord total Acord Indiferent Dezacord Dezacord total
c) Produsele Silky Soft nu sunt proaspete.
Acord total Acord Indiferent Dezacord Dezacord total
6. Ce moment al zilei vi se pare mai potrivit pentru aplicarea cremei Silky Soft antirid?
a) dimineata;
b) seara;
c) pe timpul noptii.
7. Ce varianta de Silky Soft folositi?
a) Silky Soft Normal;
b) Silky Soft Sensitive;
c) Silky Soft Mix;
d) Silky Soft de noapte.
Daca a fost aleasa varianta d) se trece la intrebarea 9, daca au fost alese celelalte variante se trece la intrebarea 8.
8. Din ce motive folositi o varianta Silky Soft de zi?
a) este mai practica;
b) nu-mi plac produsele sub forma de masca;
c) este mai eficienta;
d) este mai adecvata tenului meu;
e) alte motive.
9. Din ce motive folositi varianta Silky Soft de noapte?
a) este mai eficienta;
b) nu-mi plac variantele de crema pentru zi;
c) imi plac produsele sub forma de masca;
d) este mai practica;
e) alte motive.
10. Cat de des folositi produsul Silky Soft crema antirid?
a) zilnic;
b) o data la doua zile;
c) o data pe saptamana;
d) ocazional.
11. Cat de des cumparati produsul?
a) o data la doua saptamani;
b) o data pe luna;
c) o data la doua luni;
d) mai rar.
12. Considerati ca produsul Silky Soft crema antirid este util?
a) Da;
b) Nu.
13. Intentionati in viitor sa (mai) folositi produsul Silky Soft?
a) Da;
b) Nu.
14. In ce categorie de varsta va incadrati?
a) 18 - 30 ani;
b) 31 - 44 ani;
c) 45 - 50 ani;
d) 51 - 60 ani.
15. Care este venitul dumneavoastra lunar?
a) sub 5.000.000 lei;
b) intre 5.000.000 - 10.000.000 lei;
c) peste 10.000.000 lei.
Va multumim pentru timpul acordat!